Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (1^1) și art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Gheorghe Mărginean și Dorina Mărginean în Dosarul nr. 6.822/176/2019 al Judecătoriei Alba Iulia și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.955D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent-șef delegat referă asupra faptului că autorii excepției de neconstituționalitate au depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 596 din 4 mai 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 15 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.822/176/2019, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1^1) și ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Gheorghe Mărginean și Dorina Mărginean într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei hotărâri emise de Comisia județeană Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care a fost respinsă cererea autorilor excepției de emitere a unui titlu de proprietate pentru o diferență de suprafață de 193 mp de teren intravilan aferent locuinței acestora, motivat de faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 231/2018 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 [cu referire la art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991], ci cele ale art. 24 din Legea nr. 18/1991.

6.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că redactarea art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991 este ambiguă și nu îndeplinește cerința de claritate și precizie a legii și, astfel, este de natură a crea discriminare în raport cu ceilalți cetățeni cărora li s-au atribuit terenuri pentru construirea de locuințe și edificarea gospodăriilor, acestora fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate, spre deosebire de autorii excepției, deși aceștia nu au nicio culpă.

7.Se susține că există discriminare în raport cu cetățenii cărora li s-au atribuit prin act administrativ suprafețe de teren pentru construirea de locuințe și care beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate, cu titlu gratuit, pentru întreaga suprafață aflată în folosință, în raport cu cei cărora li sau atribuit astfel de terenuri prin act administrativ anterior anului 1989, iar proprietarii/moștenitorii acestora deposedați de teren anterior anului 1989 nu au formulat cerere de reconstituire, în raport cu cei cărora li s-au atribuit astfel de terenuri, dar proprietarul/moștenitorii acestora nu a/nu au formulat cerere de reconstituire pentru terenul atribuit, precum și în raport cu cei cărora li s-au atribuit astfel de terenuri, iar fostului proprietar deposedat abuziv i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent de către autoritățile competente.

8.Se arată că, în cauză, cererea de restituire în natură a terenului a fost respinsă, iar dispoziția astfel emisă nu a fost atacată de moștenitoarea proprietarului deposedat abuziv și nici invalidată în controlul de legalitate efectuat de prefect, anterior trimiterii dosarului la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Simpla stare de fapt că nu au fost încă achitate despăgubirile cuvenite pentru terenul nelegal preluat de statul român nu înseamnă că problema restituirii în natură a terenului nu a fost rezolvată definitiv.

9.Se apreciază că simpla existență a unei cereri de reconstituire nu trebuie să împiedice admiterea unei cereri formulate pe baza Legii nr. 231/2018, ci modul de soluționare a acesteia. Faptul că dosarul încă nu a fost soluționat, neachitându-se încă despăgubirile, nu echivalează cu existența unei cereri în sensul art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991. În realitate, o asemenea situație semnifică faptul că nimeni nu mai are pretenții la acel teren și titlul statului este valabil. Cererea proprietarului a fost soluționată definitiv, chiar dacă despăgubirile nu au fost încă acordate. Problema terenului este soluționată, acesta nu poate fi restituit în natură fostului proprietar sau moștenitorilor, iar scopul textului criticat este tocmai de evitare a situației în care prin dispoziția primarului să se fi admis cererea de reconstituire în natură și pe cale administrativă să se ateste dreptul de proprietate al deținătorului. În cazul de față, terenul a rămas în proprietatea statului și, în consecință, sub acest aspect, nu există alte cereri de reconstituire asupra terenului.

10.Se arată că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituție în măsura în care o cerere de reconstituire soluționată prin acordarea de măsuri reparatorii împiedică admiterea acțiunii întemeiate pe prevederile Legii nr. 231/2018, lege care a încercat să reglementeze cât mai clar situația actualilor deținători cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești. Atât timp cât nu există dispoziție de restituire în natură și există dispoziție de acordare de măsuri reparatorii, acțiunea întemeiată pe baza Legii nr. 231/2018 este întemeiată, întrucât este cert că terenul aparține statului român. În această situație, condiția prevăzută de textul criticat pentru constituirea dreptului de proprietate este neconstituțională și determină o discriminare gravă între cetățeni aflați în situație identică: atribuire de loturi de autoritatea publică anterior anului 1989 pentru construirea de locuințe și edificarea unei gospodării.

11.Se mai menționează că art. 24 alin. (1^1) din lege a fost abrogat tacit prin Legea nr. 231/2018 și este neconstituțional pentru că încalcă dreptul de proprietate anterior dobândit prin Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.

12.Judecătoria Alba Iulia apreciază că dispozițiile art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991 sunt neconstituționale în măsura în care se referă și la cererile de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate formulate de către alte persoane, în soluționarea cărora s-a emis dispoziție de restituire în echivalent, rămasă definitivă, întrucât se încalcă principiul nediscriminării instituit de art. 16 alin. (1) din Constituție. Se creează o discriminare sub aspectul tratamentului juridic aplicabil unor persoane aflate în situații juridice identice, respectiv, pe de o parte, deținătorii de terenuri cu privire la care s-a respins cererea de restituire în natură și s-au acordat despăgubiri persoanei îndreptățite și, pe de altă parte, deținătorii de terenuri cu privire la care s-au respins cererile de restituire în natură, dar, deși s-a propus acordarea de despăgubiri, autoritatea competentă nu a emis încă o decizie și nu s-au acordat despăgubiri persoanei îndreptățite. Astfel, simpla împrejurare de fapt a soluționării de către autoritatea competentă a dosarelor având ca obiect acordarea de despăgubiri persoanelor îndreptățite înainte sau după intrarea în vigoare a Legii nr. 231/2018 nu se poate constitui în argument care să justifice în mod obiectiv și rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit persoanelor care au formulat cerere de emitere a titlului de proprietate pentru terenurile aferente locuinței și anexelor gospodărești.

13.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 24 alin. (1^1) și ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care au următorul cuprins:

–Art. 24 alin. (1^1): „Suprafața terenurilor prevăzute în alin. (1), aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de producție, consiliul popular sau primăria din localitatea respectivă.“;

–Art. 27 alin. (2^3) lit. c):

(2^3)În cazul terenurilor aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curții și grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, deținătorii sau moștenitorii acestora, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, pot solicita, la cerere, comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel: [...]c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.

17.Art. 24 alin. (1), la care trimite alin. (1^1), are următorul cuprins: „Terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foștii proprietari“.

18.În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

19.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu titlu prealabil, că aceasta ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează în mod direct un aspect ce ține de natura controlului de constituționalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluționarea cauzei a textelor contestate, iar a doua de limitele de competență a Curții Constituționale. Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 constituie sediul materiei în privința condițiilor de admisibilitate ce țin de cadrul procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate (autoritatea în fața căreia se ridică excepția, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluționarea cauzei), precum și de obiectul excepției în sens de trăsături distinctive și definitorii ale normei care poate fi supuse controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare și de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională în precedent). În schimb, art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) și art. 146 lit. d) din Constituție, precum și art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 constituie un cadru referențial cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale atunci când aceasta procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea neputând modifica sau completa textul criticat și nici de a-l interpreta sau aplica în cauza a quo. Având în vedere natura acestor condiții de admisibilitate, precum și succesiunea logică a intervenirii acestora în procedura de analiză a admisibilității excepției de neconstituționalitate, Curtea se va pronunța mai întâi asupra celor cuprinse în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar ulterior asupra celor ce privesc delimitarea competenței sale în raport cu celelalte autorități publice.

20.Coroborând cele arătate la paragraful precedent cu Decizia nr. 323 din 18 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 24 septembrie 2021, paragraful 15, rezultă că există o anumită ordine de soluționare a condițiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 47/1992, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiții. Această ordine este următoarea:

(i)identificarea elementelor structurale ale excepției de neconstituționalitate conform art. 10 alin. (2) raportat la art. 29 alin. (1) cu referire la noțiunea „excepțiilor“ din Legea nr. 47/1992 pentru a determina dacă cererea formulată se constituie într-o veritabilă excepție;

(ii)analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 și (iii) analiza condițiilor de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale [art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) și art. 146 lit. d) din Constituție, precum și art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992]. Curtea mai observă că instanțele judecătorești au competența de a respinge cererile de sesizare a Curții Constituționale atât în prima ipoteză, desigur, cu distincțiile realizate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, în raport cu competența Curții Constituționale, cât și în cea de-a doua ipoteză indicată; în schimb, în cea de-a treia ipoteză o asemenea competență este exclusă. Totodată, în acest context, Curtea reține plenitudinea sa de competență în privința analizării tuturor condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, decizia de a declanșa controlul de constituționalitate fiind una exclusivă, și subliniază faptul că, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, numai instanța constituțională este singura în drept să hotărască cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de delimitarea sferei sale de competență.

21.Transpunând cele de mai sus la cauza de față, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate cuprinde cele trei elemente de structură specifice (text criticat, normă de referință și motivarea propriu-zisă), astfel că urmează să analizeze dacă aceasta respectă condițiile de la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Astfel, Curtea reține că art. 27 alin. (2^3) lit. c) și art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991 vizează ipoteze diferite cu privire la constituirea dreptului de proprietate, respectiv terenuri atribuite de la cooperativa de producție [art. 24 alin. (1^1)] sau de la alte entități [art. 27 alin. (2^3) lit. c)]. Întrucât în cauză este vorba de o cerere de constituire a dreptului de proprietate cu privire la un singur teren, ar rezulta că unul dintre cele două texte nu ar avea legătură cu cauza. Cercetând însă actele dosarului, Curtea constată că cererea de constituire a fost formulată în temeiul art. 27 alin. (2^3) lit. c), dar a fost respinsă de Comisia județeană Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în temeiul art. 24 alin. (1^1) din lege. Prin urmare, litigiul poartă și asupra legii aplicabile în cauză, iar instanța constituțională nu poate respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unuia dintre texte pe motiv că nu ar fi aplicabil cauzei. Din contră, chiar pentru faptul că instanța trebuie să tranșeze care dintre cele două texte este aplicabil în cauză, trebuie să se considere că la momentul ridicării excepției ambele texte au legătură cu cauza în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Rezultă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

22.Cu privire la examinarea respectării condițiilor de admisibilitate ce țin de limitele sale de competență atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991, constată că autorilor excepției le-a fost atribuită în acte o suprafață de teren de 100 mp, iar în fapt aceștia dețin o suprafață de 293 mp, astfel că pentru diferența de suprafață nu li s-a emis un titlu de proprietate. Autorii sunt nemulțumiți de faptul că suprafața pe care se constituie dreptul de proprietate este cea prevăzută în actul de atribuire și nu cea deținută și folosită în fapt. Se dorește astfel modificarea și completarea textului legal criticat în sensul reglementării posibilității constituirii dreptului de proprietate și asupra terenului deținut și folosit în fapt de aceștia. Or, soluționarea acestui aspect nu ține de competența Curții Constituționale, întrucât implică un act de legiferare, care ține de competența Parlamentului. Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 18/1991 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

23.Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991, Curtea observă că, potrivit acestora, emiterea titlului de proprietate pentru terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curții și grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, poate fi realizată cu respectarea a trei condiții prevăzute de lege. Una dintre aceste condiții este ca respectivul teren să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane. Autorii excepției învederează Curții faptul că această sintagmă ar trebui interpretată în sensul că în cazul în care Comisia Națională de Compensare a Imobilelor (CNCI) a validat decizia entității învestite de lege, prin care s-a stabilit că imobilul preluat în mod abuziv nu poate fi restituit în natură, și a emis decizia de compensare prin puncte, decizie care se află în faza de executare, cererea de reconstituire trebuie considerată ca fiind soluționată, iar imobilul în cauză să nu mai fie afectat de existența unei cereri de reconstituire. Astfel, se apreciază că textul este constituțional numai dacă vizează cererile de reconstituire aflate pe rolul CNCI până la emiterea deciziei de compensare în puncte, care a devenit definitivă prin respingerea acțiunilor în justiție formulate împotriva acesteia; după acest moment însă trebuie să se considere că nu mai există o cerere de reconstituire aflată pe rol care să împiedice emiterea titlului de proprietate în favoarea deținătorului/moștenitorului terenurilor respective tocmai pentru că acest moment marchează faptul că bunul imobil nu poate fi restituit în natură, acordându-se despăgubiri.

24.Or, o asemenea apreciere, și anume dacă respectiva condiție vizează momentul anterior sau ulterior emiterii deciziei de compensare în puncte de către CNCI/respingerii contestațiilor formulate cu privire la aceasta, este o chestiune de interpretare și aplicare a legii, și nu o problemă de constituționalitate. Soluționarea unor asemenea aspecte nu intră în sfera contenciosului constituțional, ci ține de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

25.Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Curtea mai observă că, în realitate, autorii excepției sunt nemulțumiți de modul eventual de interpretare a acesteia. Totodată, clarificarea împrejurărilor cauzei și determinarea prevederilor de lege incidente revin competenței exclusive a instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, nefiind de resortul contenciosului constituțional (a se vedea Decizia nr. 113 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 8 iunie 2021, paragraful 22).

26.Așadar, având în vedere art. 126 alin. (1) din Constituție și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competența de a interpreta și aplica legea, astfel că excepția de neconstituționalitate a art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea nr. 18/1991 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1^1) și ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Gheorghe Mărginean și Dorina Mărginean în Dosarul nr. 6.822/176/2019 al Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef delegat,

Benke Károly