Decizie nr. 1.363 din 27 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie invocată de Constantin Olaru, Gheorghe Anton Balea, Gheorghe Constantin şi Ion Predescu în Dosarul nr. 7.043/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal sunt prezenţi: Constantin Olaru, Florin Chelaru, Gabriel Adrian Andronic, Florian Barbu, Nicuşor Butucea, Dumitru Constantin, Cristian Marin Ene, Iulian Ene, Marius Hambic, Marius Lahman, Aurică Mareş, Ion Neacşu, Grigore Marius Stanciu, Victor Eugen Stelian, Liviu Ştefănescu, Mihai Tăbăroiu şi Gheorghe Urduban, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Având cuvântul, Constantin Olaru solicită admiterea excepţiei, arătând că aceasta priveşte competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie; în cauză, urmărirea penală a fost efectuată de secţia militară a acestei direcţii, cu toate că în ceea ce îi priveşte, fuseseră demilitarizaţi încă din anul 2002. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la judecarea cauzelor de către instanţele militare.

Florin Chelaru lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei.

Gabriel Adrian Andronic, Florian Barbu, Nicuşor Butucea, Dumitru Constantin, Cristian Marin Ene, Iulian Ene, Marius Hambic, Marius Lahman, Aurică Mareş, Ion Neacşu, Grigore Marius Stanciu, Victor Eugen Stelian, Liviu Ştefănescu, Mihai Tăbăroiu şi Gheorghe Urduban sunt de acord şi susţin cele arătate de Constantin Olaru. Se precizează de către Victor Eugen Stelian că au fost anchetaţi de un procuror militar, cu toate că acesta nu avea dreptul să o facă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 610/2007, invocată de autorii excepţiei, a intervenit după finalizarea urmăririi penale în cauză (anul 2003), iar criticile formulate sunt consideraţii teoretice care nu conduc la relevarea unei încălcări a Constituţiei. În plus, obiecţiunile formulate privesc interpretarea textelor de lege criticate, precum şi a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, aspecte care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 24 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.043/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie invocată de Constantin Olaru, Gheorghe Anton Balea, Gheorghe Constantin şi Ion Predescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prin dispoziţiile criticate se încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi se creează o situaţie discriminatorie faţă de alţi inculpaţi judecaţi de instanţele civile datorită faptului că, în ceea ce îi priveşte, urmărirea penală a fost efectuată de Secţia militară a Parchetului Naţional Anticorupţie. Se arată în acest sens că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată de Secţia militară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală, în condiţiile în care, în opinia autorilor excepţiei, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, raportat la infracţiunile cercetate, competenţa revenea biroului teritorial, şi nu structurii centrale din cadrul acestei direcţii. Se mai susţine, potrivit celor reţinute în încheierea de sesizare, că nu există interes pentru preluarea urmăririi penale de către structura centrală şi că dispoziţiile art. 13 din ordonanţa de urgenţă menţionată sunt neconstituţionale, fiind "în conflict cu art. 132 din Constituţie şi cu art. 63 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 304/2004". Se arată că în acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 365/2009.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Urmărirea penală în cauză a fost finalizată în anul 2003, conform dispoziţiilor în vigoare referitoare la competenţa parchetelor, modificările operate prin Legea nr. 356/2006 şi Decizia nr. 610/2007 a Curţii Constituţionale survenind abia în cursul judecăţii, astfel încât cauza a fost declinată de instanţa militară în favoarea Curţii de Apel. Declinarea de competenţă în condiţiile art. 42 din Codul de procedură penală nu este de natură a înlătura actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţă şi cu atât mai puţin actele de urmărire penală. Atât parchetele militare, cât şi cele civile efectuează urmărirea penală conform dispoziţiilor Codului de procedură penală în vigoare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că normele criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:

–Art. 13 alin. (1), (3) şi (4): "(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii: [...];

(3)Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.

(4)Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (11) şi (12), în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie."

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 131 şi ale art. 132 privind Rolul Ministerului Public şi, respectiv, Statutul procurorilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a principiului egalităţii în drepturi, întrucât textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei criticate, fără privilegii sau discriminări arbitrare. În plus, stabilirea unor reguli speciale de competenţă cu privire la o anumită categorie de persoane - militari în activitate, în sensul că în cauzele privind infracţiunile de corupţie săvârşite de aceştia, urmărirea penală se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate, nu este contrară principiului egalităţii, care, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un regim juridic egal, pentru situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată de Secţia militară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - structura centrală, în condiţiile în care, în opinia autorilor excepţiei, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, raportat la infracţiunile cercetate, competenţa revenea biroului teritorial, şi nu structurii centrale din cadrul direcţiei, aceasta vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor de judecată. Decizia Curţii Constituţionale nr. 365/2009, invocată de autorii excepţiei în motivarea acesteia, nu este de natură să fundamenteze critica formulată în raport cu art. 131 şi 132 din Legea fundamentală, deoarece prin decizia menţionată Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22^3 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dispoziţiilor art. 20^1 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, tocmai pentru faptul că aceste dispoziţii reglementau, cu caracter strict şi limitativ, situaţiile în care cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare puteau fi preluate, pentru efectuarea urmăririi penale, de procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare.

De altfel, criticile formulate vizează aspecte de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, precum şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în raport cu situaţia concretă dedusă judecăţii, cauză în care s-a invocat "excepţia de necompetenţă a efectuării urmăririi penale de către procurorul militar din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie". Astfel de critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", prin raportarea textelor de lege criticate la dispoziţii şi principii ale Constituţiei, iar nu la situaţia concretă în care aceste texte sunt aplicate.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie invocată de Constantin Olaru, Gheorghe Anton Balea, Gheorghe Constantin şi Ion Predescu în Dosarul nr. 7.043/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Marieta Safta