Decizie nr. 182 din 2 martie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de Cristinel Ivolschi în Dosarul nr. 2.825/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Domnul avocat Silviu Marian Tone din cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărător al părţii Vasile Bogdan Demetriad Mihorean, a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată motivat de împrejurarea că a fost angajat la data de 11 februarie 2010 şi, de aceea, nu dispune de timpul necesar pentru pregătirea apărării.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.

Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, deoarece de la data de 11 februarie 2010 şi până la termenul de 2 martie 2010 a trecut o perioadă suficientă şi rezonabilă de timp necesară pregătirii apărării.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iulie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.825/40/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de Cristinel Ivolschi în dosarul de mai sus.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 28 raportat la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 53 şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie, deoarece procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal sau înainte de săvârşirea unei infracţiuni.

De asemenea, prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea ei şi ale art. 131 alin. (2) referitoare la exercitarea atribuţiilor Ministerului Public prin procurori constituiţi în parchete, deoarece prin conţinutul lor atribuie organelor de poliţie judiciară competenţa de a efectua acte de urmărire penală "în numele procurorului", fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod, ceea ce permite o delegare generală a acestora, în flagrantă contradicţie cu textele constituţionale arătate mai sus.

Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 alin. 2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea şi art. 91^5 cu denumirea marginală Înregistrările de imagini, toate din Codul de procedură penală. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, care au următorul conţinut:

–Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004: "(2) Dispoziţiile procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de politie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a reţinut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".

În plus, însăşi instanţa europeană a validat prevederile legale contestate, prin Cauza Dumitru Popescu versus România din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006) există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, Curtea constată că a mai supus controlului său o problemă similară. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 351 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a statuat că prevederile criticate se aplică în mod uniform tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor criticate.

Faptul că în anumite cazuri ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o încălcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil ori a statutului procurorului, consacrate prin art. 21 alin. (3) şi art. 132 din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliţie judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, iar pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectuează în numele procurorului şi numai după emiterea unei dispoziţii scrise a acestuia.

Totodată, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora parchetele conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

Dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, întrucât actul de justiţie, în sensul textului constituţional invocat, este atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, care, în materie penală, soluţionează cauzele în faza de judecată. Or, prevederile art. 9 alin. (1) şi (2) teza a doua din Legea nr. 508/2004 vizează prima fază a procesului penal, faza urmăririi penale.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de Cristinel Ivolschi în Dosarul nr. 2.825/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru