Decizie nr. 114 din 3 martie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Ion Dulduruc în Dosarul nr. 2.565/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 916D/2015.

2.La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, consilier juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, iar dispoziţiile de lege criticate nu contravin Legii fundamentale. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 93 din 3 martie 2015 şi nr. 347 din 7 mai 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6.Prin Încheierea din 23 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.565/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Ion Dulduruc, în calea de atac a recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă acţiunea privind anularea unui raport de evaluare, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că se impune interpretarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, iar dispoziţiile cuprinse în art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 sunt contrazise atât de prevederile alin. (4) al aceluiaşi articol, cât şi de normele legale cuprinse în art. 91 din Legea nr. 161/2003. De asemenea consideră că dispoziţiile de lege criticate adaugă la textul art. 121 din Constituţie.

8.Autorul excepţiei apreciază că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 face referire la distincţia dintre funcţiile prevăzute în Constituţie şi cele prevăzute în legi. De asemenea arată că, "prin considerentele Deciziei nr. 460 din 13 noiembrie 2013, se evidenţiază incompleta reglementare şi se relevă confuziile care apar, în condiţiile în care alineatele art. 25 din Legea nr. 176/2010 se contrazic între ele, din punct de vedere al unicităţii sancţiunii, dar şi cu cele cuprinse în art. 91 din Legea nr. 161/2003, cu consecinţe asupra judecării cauzei, a recursului declarat şi a legalităţii şi previzibilităţii normelor juridice". Totodată, consideră că "insuficienta reglementare a noţiunii de incompatibilitate şi de stabilire a regimului sancţionator diferenţiat, în raport de faptă şi de interferenţa cu atribuţiile de primar ales, cu prejudiciul material creat de aplicarea nediferenţiată, lipsa de proporţionalitate între răspundere, în raport de natura penală sau administrativă a faptei imputabile persoanei evaluate, de pericolul social efectiv, sunt generate de o legislaţie incompletă şi contradictorie".

9.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare scopului legii şi normelor constituţionale, ci instituie o garanţie a exercitării funcţiei publice, în condiţii de imparţialitate şi transparenţă decizională, obiectiv ce urmăreşte protejarea interesului public, constând în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, precum şi ale art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Însă, din notele autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie şi alin. (4) al art. 25 din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, Curtea va reţine spre analiză excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003, precum şi ale art. 25 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010, având următorul cuprins:

–Art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003: "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: [...]

g)calitatea de comerciant persoană fizică;";

–Art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003: "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local. [...]

(3)Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(4)În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

(5)Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ competentă.

(6)În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali şi consilierilor judeţeni, se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.";

–Art. 25 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010: "(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

(3)Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

(4)Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment."

14.Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (3) privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea, în condiţiile legii, a funcţiilor şi demnităţilor publice, civile sau militare, art. 37 alin. (2) referitor la dreptul de a fi ales şi art. 121 privind autorităţile comunale şi orăşeneşti. De asemenea sunt invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea, de către autorul excepţiei, a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte. Curtea a statuat că, în condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate, determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Ca atare, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate.

16.Prin raportare la cele reţinute în jurisprudenţa sa, Curtea observă că, deşi în cauza de faţă autorul excepţiei indică doar textele legale criticate şi cele de referinţă, fără a motiva relaţia de contrarietate existentă între cele două, va analiza pe fond excepţia ridicată, având în vedere faptul că, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituţionalitate vizată de autorul excepţiei.

17.Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003, Curtea reţine că aceste norme au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate şi, prin Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 21 mai 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, şi Decizia nr. 683 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 10 februarie 2016, a constatat conformitatea lor cu prevederile Legii fundamentale. Astfel, referitor la invocarea art. 121 din Constituţie, prin Decizia nr. 93 din 3 martie 2015 (paragraful 33), Curtea a reţinut că instituirea prin lege a unor incompatibilităţi pentru funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, care, prin art. 121 alin. (2), stabilesc că primarii şi consiliile locale funcţionează în condiţiile legii. În acelaşi timp, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, astfel încât activitatea primarilor şi viceprimarilor, precum şi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, a consilierilor locali şi a consilierilor judeţeni trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului de funcţionare a acestora. Totodată, Curtea nu a reţinut încălcarea dreptului de a fi ales, întrucât persoanele care ocupă aceste funcţii publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Ca atare, Curtea nu a putut reţine susţinerea autorului excepţiei, în sensul că, prin stabilirea unor incompatibilităţi în cazul aleşilor locali, dispoziţiile art. 87 şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 adaugă la art. 121 din Constituţie.

18.Referitor la dispoziţiile art. 25 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010, prin Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, şi Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate.

19.Curtea, în mod constant, în jurisprudenţa sa, a statuat că prevederile art. 25 din Legea nr. 176/2010 se integrează scopului legii, anume asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, şi nu contravin normelor constituţionale privind dreptul de a fi ales şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 481 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015).

20.Autorul excepţiei apreciază că, potrivit Deciziei nr. 460 din 13 noiembrie 2013, se impune interpretarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Faţă de aceste susţineri, Curtea constată că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, raportat la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 16, a statuat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care sintagma "aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Ca atare, cele statuate de Curte în jurisprudenţa sa îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21.De asemenea, prin Decizia nr. 167 din 17 martie 2015 (paragraful 27), Curtea a statuat că înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Curtea a precizat că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate, în cazul funcţiilor publice la care textele de lege criticate fac referire, revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii, de protejare a interesului public şi evitare a conflictului de interese.

22.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Dulduruc în Dosarul nr. 2.565/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 25 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici