Decizie nr. 1.248 din 6 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gerhard Truetsch şi Martha Schutz în Dosarul nr. 5.065/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 507/2008, arătând că soluţia acestei decizii este pe deplin valabilă şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.065/62/2008, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Gerhard Truetsch şi Martha Schutz într-o cauză civilă având ca obiect contestaţia, formulată în baza Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei prin care s-a respins notificarea comunicată societăţii deţinătoare a imobilului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că impunerea unui termen în care să se formuleze atât notificarea în vederea restituirii imobilului, cât şi contestaţia împotriva deciziei prin care s-a soluţionat notificarea îngrădeşte dreptul de proprietate şi dreptul persoanelor de a se adresa justiţiei.

Tribunalul Braşov - Secţia civilă consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională în mod constant, respectiv faptul că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Dreptul de acces la o instanţă nu este un drept absolut, ci reclamă, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce, implicit, permite anumite ingerinţe, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere substanţei dreptului şi să nu împiedice exerciţiul efectiv al său.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. Totodată, soluţia de restituire a acestor imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază dreptul pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la dreptul de proprietate privată. Face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 592/2006, nr. 507/2008 şi nr. 3/2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conţinut: "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, s-a pronunţat prin Decizia nr. 507 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008. În decizia menţionată, Curtea a reţinut că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalităţii reparatorii urmărite, dar nepermis, într-un stat de drept, pe o perioadă îndelungată sau nelimitată de timp. Împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau trebuia să cunoască termenul de contestare, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Atât considerentele, cât şi soluţia acestei decizii sunt pe deplin valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie.

În ceea ce priveşte invocarea art. 21 din Constituţie, Curtea reţine ceea ce a statuat în Decizia Plenului nr. 1/1994, cu privire la accesul liber la justiţie. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă în mod categoric din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", şi ale art. 129, în conformitate cu care "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", au semnificaţia că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit niciun cetăţean ori categorie sau grup social. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în decizia de principiu pronunţată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, 1975, că dreptul la instanţă nu este un drept absolut; statele sunt libere să stabilească condiţionări ale acestuia, fără însă să aducă atingere substanţei dreptului.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în cauzele Aydin contra Turciei, 1997, şi Conka contra Belgiei, 2002, că efectul esenţial al dispoziţiei cuprinse în art. 13 din Convenţie constă în a impune existenţa unui recurs intern ce abilitează instanţa naţională să ofere o "reparaţie adecvată", recursul trebuind să fie "efectiv" atât în cadrul reglementărilor legale, cât şi în practica de aplicare a acestora. Or, Legea nr. 10/2001 este o lege specială reparatorie, prin a cărei adoptare legiuitorul a dorit să evite perpetuarea stării de incertitudine cu privire la situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituind o procedură efectivă de restituire a acestora. Condiţionarea exerciţiului dreptului la restituire de respectarea unor termene nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al persoanelor interesate şi nici dreptului lor de acces liber la justiţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Gerhard Truetsch şi Martha Schutz în Dosarul nr. 5.065/62/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu