Decizie nr. 89 din 26 ianuarie 2010

Cu Adresa nr. 51/223 din 14 ianuarie 2010, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, formulată de un număr de 52 de deputaţi, şi anume: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Mihai Banu, Vasile Berci, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Tudor Alexandru Chiuariu, Cristian Horia, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Aurel Mihai Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocardia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan Ştefan Motreanu, Gheorghe Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Ionel Palăr, Viorel Palaşcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Marius Octavian Popa, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Adriana Ana Săftoiu, Nini Săpunaru, George Adrian Scutaru, Ionuţ Marian Stroe, Gheorghe Mirel Taloş, Ioan Timiş, Diana Adriana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga şi Mihai Alexandru Voicu.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 473 din 15 ianuarie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 151A/2010.

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, după adoptarea de către Senat a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, "în procedura legislativă de la nivelul Camerei decizionale, a fost adăugat un al 7-lea domeniu în care Guvernul va fi abilitat să emită ordonanţe până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2010". Or, "completarea art. 1 din proiectul de lege cu un nou domeniu s-a făcut cu încălcarea art. 61 din Constituţie, deoarece Camera de reflecţie a examinat şi s-a pronunţat asupra unui proiect ce cuprindea doar 6 domenii în care urma să opereze delegarea legislativă. În aceste condiţii, delegarea legislativă cu privire la capitolul 7 - administraţie şi interne - ar emana doar de la Camera decizională, situaţie ce ar contraveni flagrant principiului bicameralismului consfinţit de Constituţia României, aşa cum s-a conturat el în jurisprudenţa Curţii Constituţionale". Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 710 din 6 mai 2009, în care s-a statuat că situaţia în care forma adoptată de Camera decizională se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie "echivalează cu excluderea acesteia din urmă din procesul de legiferare".

Se mai arată că, întrucât legea criticată este o lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, aceasta trebuie să fie "rezultanta manifestării de voinţă concordante a ambelor Camere ale Parlamentului" şi să conţină anumite elemente obligatorii, respectiv perioada de abilitare şi domeniile în care se pot adopta ordonanţele. Adăugarea unui nou domeniu de abilitare de către Camera decizională, care nu a fost avut în vedere de Camera de reflecţie, face ca forma finală a legii să se îndepărteze substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie, "fiind modificate dispoziţii esenţiale ale legii de abilitare, respectiv domeniile în care se pot adopta ordonanţele".

În concluzie, în opinia autorilor sesizării, "art. 1 din Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, adoptată de Camera Deputaţilor pe data de 11 ianuarie 2010, suferă de grave vicii de neconstituţionalitate extrinsecă, fiind adoptată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, prin care este consfinţit principiul bicameralismului".

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/352 din 25 ianuarie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea a fost depusă tardiv. Astfel, termenul de două zile "care este cel de păstrare a legii, în vederea exercitării dreptului de sesizare, nu este calculat pe zile libere şi nu este de 48 de ore". În cauză, "termenul de două zile a început să curgă începând cu data de 11 ianuarie 2010 şi s-a împlinit la sfârşitul datei de 12 ianuarie 2010 (ora 24,00). Chiar în cazul în care data de 12 ianuarie 2010 ar fi luată în considerare, ca moment al începerii curgerii termenului de două zile, acesta s-a împlinit la sfârşitul zilei de 13 ianuarie 2010 (ora 24,00). Cum sesizarea a fost depusă şi înregistrată, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, pe data de 14 ianuarie 2010, ora 15,00, aceasta este tardivă, fiind depusă peste termenul legal prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale".

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/233/E.B. din 22 ianuarie 2010, punctul său de vedere în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost promulgată prin Decretul Preşedintelui României nr. 11/2010, a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 2010. Se arată că, "în contextul actual, legea în discuţie nu mai poate face obiectul unui control de constituţionalitate a priori - reglementat de dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată - care, prin esenţa sa, nu poate viza decât legile înainte de promulgare".

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 572 din 19 ianuarie 2010, Grupul parlamentar al PNL, din care fac parte deputaţii autori ai sesizării, a depus la dosarul cauzei un Memoriu referitor la sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

În acest memoriu se arată că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 11 ianuarie 2010, iar anunţul privind posibilitatea exercitării dreptului de a sesiza Curtea Constituţională a fost făcut în plenul Camerei în data de 12 ianuarie 2010. În data de 14 ianuarie 2010 legea a fost transmisă Preşedintelui României, care "a emis Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe [...], având drept consecinţă publicarea în Monitorul Oficial al României" a acestei legi, în aceeaşi dată.

Se susţine că decretul de promulgare a legii criticate "a fost emis în interiorul termenului de protecţie pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, termen stabilit de legiuitor în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, având drept rezultat blocarea exercitării dreptului conferit de legiuitorul constituant unor categorii de persoane şi autorităţi publice prin art. 146 lit. a)". Se susţine că textul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 trebuie interpretat în lumina principiilor generale de drept, care conduc la concluzia că termenele de două zile, respectiv 5 zile prevăzute de acesta trebuie calculate pe zile libere, iar nu pe zile calendaristice. Se apreciază că "interpretarea potrivit căreia termenul ar include ziua notificării, în fapt, reduce termenul de două zile la o zi, situaţie care în cazul unor subiecte de sezină echivalează cu imposibilitatea exercitării efective a dreptului conferit de art. 146 lit. a) din Constituţie. Or, este evident că nu aceasta a fost intenţia legiuitorului constituant, existenţa unor termene de protecţie rezonabile, care să asigure tuturor posibilitatea exercitării dreptului în mod efectiv, fiind implicită în textul art. 146 lit. a) din Constituţie". Interpretarea potrivit căreia nu se aplică dreptul comun în materie (art. 101 din Codul de procedură civilă) "reduce termenul de protecţie sub pragul rezonabil, echivalând practic cu lipsirea de efecte a art. 146 lit. a) din Constituţie în cazul unor subiecte de drept ţinute de alte condiţionări legale, cum este cazul preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Se mai arată şi faptul că pe "pagina de internet a Camerei Deputaţilor se menţionează faptul că proiectul legii în cauză figurează ca făcând obiectul procedurii legislative ordinare, menţiune care ori este adevărată şi atunci termenul de referinţă este de 5 zile, ori este falsă şi a fost de natură să inducă în eroare pe cei interesaţi asupra termenului pe care îl au la dispoziţie pentru atacarea legii".

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii criticate.

Obiectul sesizării îl constituie Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 61 alin. (2), care consacră principiul bicameralismului.

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, "Curtea Constituţională [...] se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori" [...], textul constituţional citat fiind preluat prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora:

Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

Procedând la examinarea condiţiilor de admisibilitate a sesizării întemeiate pe dispoziţiile legale mai sus citate, Curtea constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost promulgată de Preşedintele României prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 şi, primind numărul 9, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, dată la care s-a formulat şi sesizarea pentru controlul constituţionalităţii acestei legi, înregistrată la Curtea Constituţională în 15 ianuarie 2010. Întrucât legea ce face obiectul sesizării a fost promulgată anterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, Curtea nu poate proceda la examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate, urmând să respingă sesizarea ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte susţinerile cuprinse în memoriul depus în susţinerea sesizării, în sensul că la promulgarea legii criticate în cauză nu au fost respectate termenele prevăzute de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, termene care, în opinia autorilor memoriului, se calculează pe zile libere, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute.

Astfel, referitor la procedura de promulgare a legilor, Constituţia prevede în art. 77 alin. (1) că "Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire". Nicio normă constituţională nu prevede termenul în care o lege adoptată de Parlament se trimite spre promulgare Preşedintelui României şi nici perioada sau condiţiile în care legea adoptată se păstrează la dispoziţia subiectelor de drept public abilitate să exercite dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. Procedura premergătoare trimiterii legii spre promulgare este reglementată prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi (3), următoarele: "(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile.

(3)Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen."

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevăd că: "(3) Legea adoptată de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgenţă, termenul este de două zile.

(4)Data la care legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunică deputaţilor, în termen de 24 de ore de la depunere.

(5)După împlinirea termenelor prevăzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării."

Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevăzute de textele legale citate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, într-o cauză similară, statuând, prin Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, că acestea "sunt termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere". Dispoziţiile art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", invocate în cuprinsul memoriului, nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea căreia termenele, în acest domeniu, se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte.

Urmărind fişa referitoare la derularea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 9/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, precum şi stenogramele şedinţelor Parlamentului, se constată că această lege a fost adoptată de Senat în data de 6 ianuarie 2010, iar de Camera Deputaţilor în 11 ianuarie 2010.

În data de 11 ianuarie 2010, legea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest aspect a fost adus la cunoştinţa deputaţilor în şedinţa din 11 ianuarie 2010. De asemenea, depunerea legii la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost adusă la cunoştinţa deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 ianuarie 2010.

În data de 14 ianuarie 2010, legea a fost transmisă Preşedintelui României pentru promulgare, fiind promulgată prin Decretul nr. 11 din 14 ianuarie 2010 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010.

Se mai constată că, întrucât legea examinată a fost adoptată prin procedură de urgenţă (astfel cum rezultă atât din fişa referitoare la derularea procesului legislativ, cât şi din stenogramele şedinţelor Parlamentului), termenul de păstrare a legii, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, este de două zile. Chiar şi în ipoteza în care se consideră că acest termen a început să curgă din data de 12 ianuarie 2010, când s-a comunicat în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului depunerea legii la secretarii generali ai Camerelor, în vederea exercitării dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, concluzia este că termenul de două zile prevăzut de art. 15 alin. (2) teza finală din Legea nr. 47/1992 s-a împlinit la sfârşitul zilei de 13 ianuarie 2010. Prin urmare, trimiterea legii spre promulgare în data de 14 ianuarie 2010 şi promulgarea acesteia în aceeaşi dată s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile. Decretul nr. 11 pentru promulgarea legii a fost publicat, conform prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2010, împreună cu textul legii. Prin urmare, sesizarea formulată de cei 52 de deputaţi pentru controlul constituţionalităţii legii, depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor în ziua de 14 ianuarie 2010 şi înregistrată la Curtea Constituţională în 15 ianuarie 2010, este inadmisibilă spre a fi examinată pe fond de către Curtea Constituţională, conform prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este inadmisibilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 26 ianuarie 2010 şi la aceasta au participat: Acsinte Gaspar, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Valentin Zoltân Puskâs, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent-şef,

Marieta Safta

*

OPINIE CONCURENTĂ

Respingerea ca inadmisibilă a sesizării de neconstituţionalitate, pronunţată cu unanimitate de voturi, este consecinţa faptului că a fost înregistrată după promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României. Aceasta deoarece, în condiţiile prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie, referitoare la controlul a priori, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Este însă de observat cronologia procesului legislativ. Astfel, pe data de 11 ianuarie 2010, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, dată la care s-a comunicat şi începerea curgerii termenului pentru formularea eventualelor obiecţii de neconstituţionalitate. Pe data de 12 ianuarie 2010, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi senatorii au luat cunoştinţă despre depunerea legii la secretarii generali, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor pe data de 14 ianuarie 2010, fiind înregistrată sub nr. 51/223, apoi transmisă Curţii Constituţionale pe data de 15 ianuarie 2010, unde a fost înregistrată sub nr. 473. Tot pe data de 14 ianuarie 2010, legea a fost promulgată de către Preşedintele României prin Decretul nr. 11 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din aceeaşi zi. Deoarece legea a fost adoptată în procedură de urgenţă, termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale a fost de două zile, termen care, pentru deputaţi, a început să curgă pe data de 11 ianuarie, iar pentru senatori, pe data de 12 ianuarie 2010.

Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, apreciez că era necesară reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 233/1999, în sensul că acestea sunt termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere.

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul că nu se include în termen ziua în care el începe să curgă şi nici ziua în care se împlineşte. Avem în vedere natura termenului, distincţiile dintre termenele referitoare la măsurile restrictive de drepturi şi cele puse la dispoziţie pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, dar şi importanţa raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice. Prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale statuează că respectivele termene sunt puse la dispoziţie în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, sens în care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi al Senatului cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare. Avem în vedere şi prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora procedura jurisdicţională constituţională se completează cu regulile procedurii civile, dar şi cele ale art. 101 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

Din această perspectivă, apreciez că poate fi pusă în discuţie chiar şi constituţionalitatea unui decret prin care se promulgă o lege în interiorul termenului de sesizare a Curţii Constituţionale, făcând astfel inoperant controlul a priori.

Judecător,

prof. univ. dr. Tudorel Toader