Decizie nr. 952 din 23 septembrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Dumitru şi de Dumitru Bunea în Dosarul nr. 6.355/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde avocatul Nineta Anghelina, cu împuternicire avocaţială pentru Ion Dumitru, şi avocatul Doru Viorel Ursu, cu împuternicire avocaţială pentru Dumitru Bunea. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul, avocatul Nineta Anghelina solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că maniera în care se administrează proba dispusă de procuror şi efectuată de specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie încalcă dreptul părţii la un proces echitabil. Depune în acest sens extras din Hotărârea Cottin contra Belgiei din 2005 a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Avocatul Doru Viorel Ursu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 6.355/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ion Dumitru şi de Dumitru Bunea în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu oferă garanţii de independenţă şi imparţialitate în activitatea pe care aceştia o desfăşoară. Referitor la prevederile art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, susţin că acestea contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât îi privează de un grad de jurisdicţie pe inculpaţii care, fără să fi deţinut vreo demnitate publică, sunt judecaţi împreună cu foşti sau actuali membri ai Parlamentului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. Art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie a fost modificat prin art. X pct. 1 al titlului XVI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. De asemenea, dispoziţiile criticate au fost modificate ultima dată prin Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.

Ca atare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie au în prezent următorul cuprins:

(1)În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.

(2)Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.

Dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

1.judecă în primă instanţă:

a)infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi."

Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că - asupra prevederilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 - s-a pronunţat prin Decizia nr. 805/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, constatând că acestea sunt constituţionale.

Cu acel prilej, Curtea a arătat că o componentă a garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este principiul egalităţii armelor, ce semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Mantovanelli contra Franţei, 1997) reiese că se încalcă principiul egalităţii armelor atunci când procedura contestată, în ansamblul ei, nu a respectat prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Totodată, principiul contradictorialităţii, o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua la cunoştinţă de toate probele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să îi influenţeze decizia şi de a le discuta (cauzele J.J. contra Olandei, 1998 şi Cottin contra Belgiei, 2005).

Or, Curtea a reţinut că partea putea să ia la cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice - mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condiţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală. Aşadar, partea poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv.

De asemenea, Curtea a constatat că o reglementare similară cu cea criticată este cuprinsă în art. 112 din Codul de procedură penală, potrivit căruia în anumite cazuri organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice care se efectuează, de regulă, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar care poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.

Pe de altă parte, în procesul deliberării judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 524/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cu privire la dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată că susţinerile unuia dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că aceste norme de procedură penală ar contraveni principiului egalităţii în faţa legii, privându-i de un grad de jurisdicţie pe inculpaţii care fără să fi deţinut vreo demnitate publică sunt judecaţi împreună cu foşti sau actuali membri ai Parlamentului, sunt neîntemeiate. Astfel, stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie. Astfel, pe de-o parte, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar pe de altă parte, nicio normă constituţională nu stabileşte un anumit număr al căilor de atac şi nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie. Potrivit art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană declarată vinovată de o infracţiune are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară, iar exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat sunt reglementate de lege.

Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, aşa cum a statuat Curtea Constituţională de nenumărate ori în jurisprudenţa sa, nu este contrară principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 29 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Dumitru şi de Dumitru Bunea în Dosarul nr. 6.355/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean