Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Advadelt Turism - S.R.L. din Murighiol, județul Tulcea, în Dosarul nr. 328/88/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.771D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat asupra conformității prevederilor de lege criticate cu dispozițiile din Legea fundamentală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 355/CA din 27 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 328/88/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Advadelt Turism - S.R.L. din Murighiol, județul Tulcea, într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea cererii de completare a dispozitivului unei decizii civile cu soluția pronunțată de instanța de recurs cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este inechitabilă stabilirea termenului de 15 zile de la data pronunțării deciziei cu privire la calea de atac a recursului, iar nu de la data comunicării acesteia, întrucât la data pronunțării se emite o minută care nu se comunică părților, iar înscrierea acesteia pe site-ul instanței respective nu echivalează cu o legală comunicare. De asemenea publicarea electronică pe site-ul instanței nu asigură o reală certitudine cu privire la redarea completă a textului minutei, iar aceasta este publicată pe site-ul instanței la multe zile de la data efectivă a pronunțării. Totodată, prin minută nu se poate stabili de către părțile interesate, în mod cert și corect, care este motivul pentru care instanța nu s-a pronunțat asupra unui aspect sau a altuia din cererile părților. Ca atare, partea interesată ar trebui să își formuleze această cerere fără cunoașterea motivelor reale ale instanței pe acest aspect și să se raporteze la mai multe cauze/considerente posibile, întemeiate doar pe intuiția corectă sau nu a părții interesate.

6.Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că stabilirea termenului de 15 zile de la pronunțarea hotărârii pentru formularea cererii de completare a hotărârii date într-o cale extraordinară de atac nu încalcă accesul liber al părții la justiție, în condițiile asigurării publicității soluției instanței.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 444 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, care au următoarea redactare: „(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii [în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri], iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. (...)“.

11.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție privind la dreptul la un proces echitabil.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate în cauza de față au mai format obiectul controlului de constituționalitate, Curtea analizându-le prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016 (paragrafele 16 și 17), instanța de contencios constituțional a constatat că stabilirea unui termen pentru introducerea cererii de completare a dispozitivului hotărârii care curge de la data pronunțării acesteia nu contravine dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală. Curtea a apreciat că niciuna dintre părți nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, de vreme ce hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfășurat în condițiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situația în care, deși legal citate, părțile nu au fost prezente, se prezumă că au cunoștință de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunțării hotărârii. Întrucât minuta hotărârii se pronunță în ședință publică și este totodată accesibilă părților, soluția fiindu-le pusă la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței, este evident că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale poate fi cu ușurință sesizată prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârii, cuprins în minuta acesteia. Depinde doar de diligența părților să se intereseze cu privire la soluția pronunțată și să acționeze în consecință. Ca atare, Curtea a reținut că faptul că termenul pentru introducerea cererii de completare a hotărârii începe să curgă de la momentul pronunțării acesteia nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție. Esențial este că părțile au posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de soluția pronunțată, motiv pentru care nu se poate pretinde că este încălcat art. 21 din Constituție.

13.De asemenea, prin Decizia nr. 597 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, paragraful 15, Curtea a observat că nu motivarea este cea care se completează prin intermediul procedurii cuprinse în art. 444 din Codul de procedură civilă, ci dispozitivul hotărârii, care, potrivit art. 425 alin. (1) lit. c) din același cod, trebuie să cuprindă soluția dată tuturor cererilor deduse judecății, urmărindu-se așadar remedierea unei omisiuni constând în răspunsul la una sau mai multe cereri formulate de părțile din proces. Aceasta este concluzia ce se desprinde din interpretarea literală a prevederilor criticate, în care se precizează expres că procedura prevăzută de textul criticat este aplicabilă în cazul în care „prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale“. În acest sens, Curtea a reținut, exemplificativ, că poate fi vorba despre absența soluției cu privire la cererea reconvențională, la o cerere de intervenție sau la o cerere de chemare în garanție. Tot astfel, mai poate viza cereri de acordare a cheltuielilor de judecată - așa cum este cazul în speța de față - sau privitoare la drepturi ale martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor. La toate cererile formulate în cauză, indiferent că sunt principale, accesorii sau incidentale, instanța trebuie să răspundă prin dispozitivul hotărârii care este reflectat în minută. Aceasta devine publică din momentul pronunțării, fiind accesibilă tuturor părților, care pot constata de îndată dacă instanța a omis să se pronunțe asupra uneia sau mai multora dintre cererile formulate.

14.Prin urmare, nu este indispensabil pentru parte să ia cunoștință de considerentele hotărârii al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, astfel încât să se justifice ca termenul de introducere a cererii să înceapă să curgă de la comunicarea hotărârii, fiind suficientă lecturarea minutei acesteia, disponibilă chiar de la pronunțare. În argumentarea acestui raționament, Curtea a făcut referire la jurisprudența sa prin care a statuat că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, exercitarea acestuia fiind susceptibilă de a fi supusă anumitor cerințe, constând în necesitatea respectării unor reguli procedurale specifice, de natură să organizeze și să confere eficiență actului de justiție. Principiul constituțional al accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procedurii în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menționat, are deplina legitimare constituțională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010).

15.De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, ci necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, care are o anumită marjă de apreciere în stabilirea unor limitări ale acestuia, atât timp cât nu aduce atingere înseși esenței acestui drept (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, sau Hotărârea din 1 aprilie 2010, pronunțată în Cauza Buijen împotriva Germaniei, paragraful 59).

16.Cele statuate prin deciziile citate își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudențe.

17.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Advadelt Turism - S.R.L. din Murighiol, județul Tulcea, în Dosarul nr. 328/88/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 444 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 ianuarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu