Decizia nr. 225 din 28 aprilie 2022

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Marina-Iulia Nechitoaia în Dosarul nr. 6.166/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 652D/2020.

2.La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 5 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.166/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marina-Iulia Nechitoaia într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că art. 16 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, prin limitarea la două tranșe de vechime a standardului prin raportare la care se calculează indemnizația asistenților judiciari, lasă fără efecte juridice împrejurarea că vechimea în funcție a autoarei excepției se situează în tranșa de vechime 15-20 ani, ajungându-se la încălcarea principiilor nediscriminării și stimulării personalului din sectorul bugetar menționate în art. 6 lit. b) și e) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și a criteriilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, având în vedere că experiența este în mod direct legată de vechime.

6.De asemenea, asistenții judiciari sunt discriminați față de toți ceilalți membri ai personalului din sectorul Justiție, deoarece niciuneia dintre categorii nu i se stabilește salarizarea prin limitarea la doar două tranșe de vechime, neexistând un plafon în acest sens. Invocă, drept argument prin analogie, discriminarea dintre, pe de o parte, cadrele didactice din ciclul primar și, pe de altă parte, cele din ciclul gimnazial, sancționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011.

7.Cu referire la încălcarea dreptului de proprietate privată, autoarea arată că drepturile salariale datorate pentru perioada lucrată sunt drepturi de creanță protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 859 din 16 iunie 200

9.De asemenea, susține că exigențele prevăzute de art. 53 din Constituție, așa cum au fost elaborate și interpretate de Curtea Constituțională, nu sunt respectate de dispozițiile legale criticate. Dacă legiuitorul ar fi dorit să facă diferența între salarizarea unui asistent judiciar și cea a unui judecător trebuia să creeze alt sistem de salarizare pentru asistenții judiciari și nu să limiteze în mod artificial vechimea lor în funcție.

8.În sfârșit, cu referire la critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție privind standardele de calitate a legii, după ce redă pe larg considerente principiale, în special din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, autoarea excepției se rezumă la afirmația că textul criticat este neclar în măsura în care limitează vechimea în funcție la o perioadă prestabilită.

9.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că nu este discriminatorie diferențierea indemnizațiilor de încadrare după criteriul vechimii în funcție, care este aplicabil și judecătorilor, categorie profesională la care se raportează reclamanta, fiind stabilite mai multe tranșe de vechime care să acopere perioada de activitate a unui magistrat în funcție.

10.Cu referire la critica formulată din perspectiva celorlalte standarde constituționale și convenționale invocate, arată că statul are libertatea de a stabili indemnizații cuvenite diferitelor categorii profesionale care prestează o activitate remunerată, care sunt diferențiate după criterii prevăzute tot de lege, cum este criteriul vechimii în funcție, fără ca aceasta să semnifice o privare a salariatului de dreptul său la salariu pentru munca prestată.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 16 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins:

(1)Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

(2)Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(3)Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.“

15.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu referire la critica adusă prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1108 din 28 noiembrie 2021, paragraful 21, sau Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, paragraful 12).

17.Mai departe, cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, este relevantă reiterarea de către Curtea Constituțională a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15 (a se vedea Decizia nr. 889 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragraful 22).

18.Cu referire la critica potrivit căreia dacă legiuitorul ar fi dorit să facă diferența între salarizarea unui asistent judiciar și cea a unui judecător trebuia să creeze alt sistem de salarizare pentru asistenții judiciari și nu să limiteze în mod artificial vechimea lor în funcție, Curtea a reținut că diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat (Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, precitată, paragraful 22).

19.De asemenea, cu referire la aceeași critică, Curtea a mai reținut că acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, paragraful 24).

20.În ceea ce privește art. 53 din Constituție, Curtea a precizat că, prin conținutul lor normativ, prevederile de lege criticate nu pun în discuție o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și, prin urmare, dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză (Decizia 458 din 1 iulie 2021, paragraful 25).

21.Având în vedere jurisprudența Curții anterior prezentată, precum și faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură să impună reconsiderarea acesteia, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

22.În sfârșit, cu referire la critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea observă că aceasta pune în discuție o simplă chestiune de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale criticate, fără să aibă vreo relevanță constituțională.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marina-Iulia Nechitoaia în Dosarul nr. 6.166/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 16 din capitolul VIII al anexei nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 aprilie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

Marian Enache

Magistrat-asistent,

Cosmin-Marian Văduva