Decizie nr. 252 din 15 iunie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, ale Legii nr. 85/1992 în ansamblul său, precum şi ale Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Iaşi în Dosarul nr. 9.942/2003 al Judecătoriei Iaşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 februarie 2004, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, a Legii nr. 85/1992 în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Iaşi, prin avocat, în Dosarul nr. 9.942/2003.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a arătat că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, art. 53 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, precum şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că legiuitorul a prevăzut garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, indiferent de titular, aşa încât măsurile de protecţie socială nu pot prevala asupra acestui principiu constituţional. Se arată că prin atribuirea locuinţelor construite din fondurile statului unui anumit ofertant, fără a se ţine seama de cererea şi oferta de pe piaţă, se încalcă prevederile art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată. De asemenea, se aduce atingere dreptului de proprietate privată, restrângerea exerciţiului dreptului nefiind încadrată în nici una din situaţiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, republicată, şi, mai mult, este aplicată discriminator, fiind favorizate anumite persoane fizice la dobândirea locuinţelor construite din fondurile statului. Este invocată şi încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece "este afectată însăşi activitatea de producţie, dat fiind că salariaţii unităţii sunt împiedicaţi să locuiască în apartamentele construite din fondurile unităţii".

Judecătoria Iaşi consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, nu încalcă prevederile constituţionale invocate. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990, arată că stabilirea preţului de vânzare a locuinţelor, potrivit acestui act normativ, este o opţiune a legiuitorului, şi nu o problemă de constituţionalitate. Faţă de cele de mai sus, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în principal, prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi prevederile Legii nr. 85/1992 în ansamblul ei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, şi, în fine, prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990.

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

–Art. 7: "Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.

Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.

Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.

Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20, art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (2) teza întâi, art. 45, art. 53 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."

–Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă."

–Art. 44 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (...)"

–Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate."

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

–Art. 135 alin. (1): "Economia României este economie de piaţă, bazată pe liberă iniţiativă şi concurenţă."

De asemenea, sunt invocate ca fiind încălcate dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective. Însă prin dispoziţiile legale criticate se consacră o normă de justiţie socială, chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Ca atare, aceste dispoziţii sunt conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, republicată. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 10 din 8 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 5 mai 1994, Decizia nr. 104 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 16 aprilie 2004, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

În ceea ce priveşte înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, instituie, astfel cum s-a arătat anterior, o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice prevăzute de reglementarea legală. Această limitare însă este conformă dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind justificată din punct de vedere social şi moral, întrucât chiriaşii au contribuit la construirea acestor locuinţe, iar statul are obligaţia constituţională de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, prevăzută prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, republicată.

Faţă de faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică cuantumul preţului de vânzare a locuinţelor construite din fondurile unităţii, arătând că "acesta este mult mai mic decât cel ce s-ar obţine în baza cererii şi ofertei de pe piaţă", Curtea reţine că acest aspect nu priveşte constituţionalitatea textului criticat. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens, prin Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, statuând că: "Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să-şi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor. De aceea nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Curtea mai reţine că vânzarea către titularii contractelor de închiriere, indiferent de împrejurarea că aceştia sunt sau nu angajaţii unităţilor proprietare, a locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat nu este de natură a încălca principiul constituţional al libertăţii alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă şi nici a aduce vreo îngrădire dreptului la muncă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 232/2004,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, a Legii nr. 85/1992 în ansamblul său, precum şi a prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Iaşi în Dosarul nr. 9.942/2003 al Judecătoriei Iaşi.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Lepădat