Decizie nr. 1.243 din 6 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anica Savin şi Constanţa Savin în Dosarul nr. 32.330/299/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 32.330/299/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Anica Savin şi Constanţa Savin într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în revendicare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, faptul că prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000 şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 61/2007. Prin urmare, imprevizibilitatea legislaţiei referitoare la domeniul proprietăţii private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute de Constituţie. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive şi preluările de imobile în baza legislaţiei în vigoare la acea dată. Totodată, susţine că statul avea obligaţia de a menţine un just echilibru între interesele celor două categorii de proprietari, respectiv foştii proprietari şi cumpărătorii de bună-credinţă ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că raţiunea edictării Legii nr. 10/2001 constă tocmai în repararea prejudiciilor cauzate prin privarea de proprietate. Totodată, apreciază că eventualele consecinţe produse de prevederile criticate asupra drepturilor foştilor chiriaşi, în prezent proprietari ai imobilelor, sunt aspecte ce ţin de rezolvarea pe fond a raporturilor juridice deduse judecăţii şi nu de calitatea reglementării. De asemenea, consideră că dispoziţiile constituţionale referitoare la viaţa privată şi de familie nu au incidenţă în cauză şi se precizează că proprietarii deposedaţi şi cumpărătorii aceloraşi imobile au titluri de proprietate ca urmare a unor moduri diferite de dobândire a dreptului de proprietate, astfel încât dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate. Face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 34/2003 şi nr. 196/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodată, apreciază că normele criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale conform cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 34/2003 şi nr. 196/2006. De asemenea, consideră că prevederile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conţinut:

(1)În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:

a)imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare;

[...] h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;.

Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepţia şi a reţinut că autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului, aspecte ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Astfel, modificarea conţinutului unei norme juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil nu a fost încălcat, câtă vreme instanţa de judecată a examinat în fond cauza dedusă judecăţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.

Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

În plus, în prezenta cauză, faţă de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în cauzele Cantoni contra Franţei, 1996 şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a face aplicarea normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.

Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anica Savin şi Constanţa Savin în Dosarul nr. 32.330/299/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu