Decizia nr. 181 din 21 martie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Abdullah Ataș în Dosarul nr. 34.611/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 572 D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin domnul avocat Ionel Olteanu din cadrul Baroului București. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Curtea ia act de prezența în sală a doamnei Bahtiar Cioroiu, interpret de limba turcă.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care susține că textul criticat contravine prevederilor art. 16 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât judecătorul de cameră preliminară aflat în situația prevăzută la art. 346 din Codul de procedură penală este lipsit de mijloacele necesare pentru a interveni în procesul penal prin restituirea cauzei la procuror, deoarece textul criticat nu prevede dreptul inculpatului de a cere o astfel de restituire, aspect ce reprezintă o încălcare a egalității armelor între acuzare și apărare. Se face trimitere la Hotărârea din 13 mai 1980, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Artico împotriva Italiei, prin care instanța europeană a statuat că statele părți contractante nu au doar obligația de a nu interveni în exercițiul drepturilor și libertăților garantate, ci și obligația pozitivă de a asigura plenitudinea manifestării drepturilor fundamentale. Se susține că o asemenea omisiune legislativă face ca apărarea să fie iluzorie.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se susține că întreaga procedură a camerei preliminare are în vedere dreptul inculpatului ca, prin formularea de cereri și excepții, să determine restituirea cauzei la parchet, chiar dacă nu este o mențiune expresă în acest sens, similară celei prevăzute la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Se conchide în sensul că nu există un dezechilibru între acuzare și apărare sub aspectul anterior menționat. Se precizează, de asemenea, că și în situația soluționării cererilor și excepțiilor în procedura de cameră preliminară, instanța se pronunță tot prin încheiere motivată, la fel ca în situația restituirii cauzei la parchet. Se solicită menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

6.În replică, reprezentantul autorului excepției subliniază faptul că art. 346 din Codul de procedură penală lasă nereglementată cea mai des întâlnită situație în practică, aceea în care inculpatul formulează cereri și excepții.

7.Reprezentantul Ministerului Public arată că un exemplu care contrazice susținerile autorului excepției este chiar încheierea de sesizare, care este o încheiere motivată, prin care se constată regularitatea sesizării instanței.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 20 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 34.611/3/2015, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Abdullah Ataș într-o cauză având ca obiect verificarea legalității administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și a sesizării instanței.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că dispozițiile art. 346 din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate și, totodată, contrare prevederilor art. 6 din Convenție, întrucât acestea prevăd doar ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară hotărăște, prin încheiere motivată, în situația în care nu au fost formulate cereri și excepții sau în cea în care nu au fost invocate excepții din oficiu, nu și ipoteza, cea mai des întâlnită, în care au fost formulate astfel de cereri. Se arată că, în acest fel, judecătorul de cameră preliminară este privat de instrumentul juridic necesar pronunțării unei soluții, în situația invocării de către părți a unor cereri și excepții. Se mai susține că absența reglementării ipotezei menționate contravine, în mod flagrant, principiului egalității de arme dintre apărare și acuzare, garantat de art. 6 din Convenție. Se susține, totodată, că posibilitatea restituirii dosarului la parchet, de către judecătorul de cameră preliminară, poate fi valorificată doar de către procuror, în timp ce, pentru inculpat, legea nu prevede dreptul inițierii unei astfel de proceduri, cererile având acest obiect, formulate de către el, fiind lăsate la aprecierea judecătorului de cameră preliminară. Se susține că vidul legislativ semnalat este de natură să lipsească apărarea, în mod nejustificat, de finalitate, ducând la pronunțarea unor soluții arbitrare și discreționare.

10.Tribunalul București - Secția I penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că textele criticate nu încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura de cameră preliminară este o procedură filtru în cadrul căreia este examinată competența instanței, legalitatea rechizitoriului, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum și legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Se susține că, în acest context juridic, dispozițiile art. 346 din Codul de procedură penală reglementează de o manieră exhaustivă soluțiile ce pot fi pronunțate în legătură cu obiectul procedurii camerei preliminare și că aceste prevederi întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, permițând justițiabililor să le cunoască sensul și să se conformeze lor. Se arată, totodată, că faptul că legea procesual penală nu îi conferă dreptul de a solicita restituirea cauzei la parchet nu este de natură să afecteze dreptul la apărare al inculpatului.

13.Avocatul Poporului opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că își menține punctele de vedere reținute în Deciziile Curții Constituționale nr. 631 din 8 octombrie 2015, nr. 784 din 17 noiembrie 2015 și nr. 36 din 9 februarie 2016.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 346 din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală care, la data invocării excepției de neconstituționalitate, aveau următorul cuprins:

(2)Dacă nu s-au formulat cereri și excepții ori nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.

(3)Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății;

b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții.

(4)În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.

(5)Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6)Dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 și 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7)Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză.

17.Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016.18. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanței de contencios constituțional.

19.Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un recurs efectiv.

20.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, și prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală și a constatat că textele criticate nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali.

21.Distinct de cele reținute prin deciziile anterior menționate, ale căror considerente și soluții își găsesc valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea constată, cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, că, potrivit jurisprudenței sale, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragraful 17). Or, prin raportare la considerentele anterior enunțate, Curtea reține că dispozițiile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate specifice standardului calității legii.

22.De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reținută critica potrivit căreia dispozițiile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, din perspectiva faptului că nu ar reglementa ipoteza formulării de cereri și excepții în procedura camerei preliminare, deoarece acestea trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că, dacă s-au formulat cereri și excepții ori a ridicat din oficiu excepții, judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, acoperind, astfel, situația procesuală invocată de autorul excepției.

23.Referitor la pretinsa neconstituționalitate a soluției legislative conform căreia posibilitatea restituirii dosarului la parchet, de către judecătorul de cameră preliminară, poate fi valorificată doar de către procuror, în timp ce, pentru inculpat, legea nu prevede dreptul inițierii unei astfel de proceduri, cererile având acest obiect formulate de către el fiind lăsate la aprecierea judecătorului de cameră preliminară, Curtea reține că soluția contrară, cea a restituirii dosarului la parchet ope legis la cererea inculpatului sau a unei alte părți a procesului penal, ar fi de natură a genera restituiri arbitrare, discreționare sau abuzive. De aceea, lăsarea la aprecierea judecătorului de cameră preliminară a unei astfel de cereri formulate de părți este de natură a evita situații precum cele anterior enumerate și de a garanta soluționarea cauzelor penale în condiții de legalitate, caracter ce presupune eliminarea posibilelor abuzuri de drept sau a posibilității tergiversării soluționării cauzelor. Totodată, reglementarea soluției prevăzute la art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, conform căreia judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet atunci când procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții legale, are ca temei rolul parchetului, acela de organ judiciar chemat să asigure desfășurarea urmăririi penale, ca etapă a procesului penal, conform prevederilor art. 30 coroborate cu cele ale art. 285 și următoarele din Codul de procedură penală, iar ca scop asigurarea posibilității acestuia de a proceda la completarea urmăririi penale, atunci când se constată că se impune o astfel de procedură. Or, având în vedere aceste considerente, respectiv rolul diferit al parchetului și al inculpatului în cadrul procesului penal, reglementarea unor soluții juridice diferite în situația formulării unei cereri de restituire a dosarului la pachet de către procuror și, respectiv, de către inculpat, nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al acestuia din urmă. Cu privire la dreptul fundamental anterior referit, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că acesta reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului, ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, și că el obligă la asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă, garanții procesuale de care inculpatul beneficiază pe tot parcursul procedurii camerei preliminare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 30).

24.Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, prezumția de nevinovăție neavând legătură cu conținutul normativ al textelor legale criticate.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Abdullah Ataș în Dosarul nr. 34.611/3/2015 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că prevederile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop