Decizie nr. 209 din 28 iunie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicată de Dana Abbas Mawlood în Dosarul nr. 1.665/2001 al Judecătoriei Sectorului 6, municipiul Bucureşti.

La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 128C/2001 având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Faredun Mohammad Baiz în Dosarul nr. 1.666/2001 al Judecătoriei Sectorului 6, municipiul Bucureşti. La apelul nominal în Dosarul nr. 128C/2001 se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001, deoarece cauzele au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 128C/2001 la Dosarul nr. 127C/2001.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate. În acest sens se invoca Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001*), nepublicata, prin care Curtea s-a mai pronunţat în legătură cu constituţionalitatea textelor de lege criticate şi prin excepţiile de faţa. Se arata ca prin acea decizie s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, dispoziţii referitoare la caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii judecătoriei şi în consecinţa excepţia a fost admisă. Asa fiind, în dosarele de faţa excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la aceste texte urmează să fie respinse ca inadmisibile. În schimb, prin aceeaşi decizie Curtea a statuat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1)-(4) şi alin. (6), ale art. 21 alin. (1)-(5) şi alin. (6) (cu excepţia celor privind caracterul definitiv şi executoriu de drept al hotărârii judecătoriei), precum şi ale art. 22 din ordonanţa criticata. Ca atare, se apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate a acestor din urma dispoziţii de lege urmează să fie respinse ca neintemeiate, întrucât soluţia pronunţată anterior îşi păstrează valabilitatea şi în aceste dosare.

Notă *) Decizia nr. 176 din 29 mai 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 11 iulie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin încheierile din 16 februarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 1.665/2001 şi nr. 1.666/2001, Judecătoria Sectorului 6, municipiul Bucureşti, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţii ridicate de Dana Abbas Mawlood şi de Faredun Mohammad Baiz.

În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, al căror conţinut este identic, se susţine ca dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20, art. 23 alin. (1)-(4), art. 24, art. 49 şi ale art. 123 din Constituţie, ale art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiatilor, fără însă ca autorii excepţiilor sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încălcări.

Judecătoria Sectorului 6, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia în dosarele nr. 1.665/2001 şi nr. 1.666/2001, apreciază în esenta ca textele vizate de excepţiile de neconstituţionalitate sunt conforme cu prevederile constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctele de vedere exprimate, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. În esenta se arata ca textele de lege criticate "reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea prin care strainul solicita acordarea statutului de refugiat, acestea fiind prevederi amanuntite, care au menirea de a fi înţelese şi folosite cu usurinta de cetăţeni străini, care solicită acordarea statutului de refugiati". Se mai arata ca dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind incalcate "reglementează obligaţiile statului român de a îndeplini cu buna credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele internaţionale, care fac parte din dreptul intern, şi ca statutul de refugiat se acordă numai în condiţiile legii".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, texte al căror conţinut este următorul:

–Art. 13 alin. (1) lit. a): "Până la soluţionarea cererii sale prin hotărâre definitivă şi irevocabilă strainul care solicită acordarea statutului de refugiat are următoarele drepturi şi obligaţii:

a)dreptul de şedere în România, până la expirarea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii pronunţate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu excepţia cererilor respinse ca evident nefondate în urma soluţionării acestora în cadrul procedurilor accelerate;";

–Art. 17 alin. (1) şi (2): "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:

a)cererile evident nefondate;

b)cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenenţa lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranţa naţionala ori pentru ordinea publică în România;

c)cererile persoanelor care provin dintr-o ţara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.

(2)De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate şi cererile persoanelor care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 4.";

–Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:

a)lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine, în condiţiile art. 2 alin. (1);

b)inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credinţa, la procedura de acordare a statutului de refugiat.

(2)Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în ţara de origine exista în următoarele cazuri:

a)solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);

b)solicitantul nu oferă date sau informaţii în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conţin detalii circumstantiale sau personale;

c)cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata faţă de situaţia din ţara sa de origine;

d)solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscută şi de Inaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati.

(3)Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicaţie plauzibila, se afla în una dintre următoarele situaţii:

a)a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;

b)după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta;

c)cu rea-credinţa a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-şi stabili o identitate falsa în scopul solicitării şi acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluţionarea cererii sale;

d)în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;

e)a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autorităţile competente, de scoatere din ţara sau de expulzare, deşi anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere;

f)a încălcat în mod flagrant obligaţiile prevăzute la art. 13;

g)a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conţine garanţiile procedurale adecvate şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o ţara terta sigura.

(4)Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";

–Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza următoarelor criterii:

a)numărul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetăţenii tarii respective şi coeficienţii de acordare a acestui statut;

b)situaţia respectării drepturilor fundamentale ale omului;

c)funcţionarea principiilor democratice, a pluralismului politic şi a alegerilor libere, precum şi existenta unor instituţii democratice functionale, care să asigure garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

d)existenta unor factori de stabilitate.

(2)Pot fi luate în considerare şi alte criterii de evaluare decât cele prevăzute la alin. (1).

(3)Cererea strainului care provine dintr-o ţara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsă ca evident nefondata, cu excepţia cazului în care situaţia de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primeşte accesul la procedura prevăzută la art. 7-16.";

–Art. 20: "(1) Funcţionarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului şi analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunţa în termen de 3 zile de la primirea cererii.

(2)În cazul în care a fost pronunţată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.

(3)Plângerea este de competenţa judecătoriei în a carei raza teritorială îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în raza căreia îşi are reşedinţa contestatarul.

(4)Instanţa soluţionează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile şi pronunţa o hotărâre motivată.

(5)Hotărârea definitivă este executorie de drept.

(6)Împotriva hotărârii instanţei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.";

–Art. 22: "(1) Strainul care solicită acordarea statutului de refugiat în România rămâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat până la primirea hotărârii de aprobare a intrării în România sau, după caz, până la rămânerea definitivă şi executorie a hotărârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.

(2)Prin zona de tranzit, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege suprafaţa situata la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinată stationarii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport şi bunurilor până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaţionale, prin zona de tranzit se înţelege suprafaţa situata între punctul de îmbarcare/debarcare şi locul unde se efectuează controlul pentru trecerea frontierei.

(3)Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire şi cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne şi având regimul juridic al zonei de tranzit.

(4)După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă cererea nu este soluţionată printr-o hotărâre definitivă şi executorie, strainului i se permite intrarea în ţara.

(5)Pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistenţa juridico-socială şi la ajutoare umanitare din partea organizaţiilor neguvernamentale cu atribuţii în materie de refugiati, precum şi din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiati şi, de asemenea, are drepturile şi obligaţiile prevăzute la art. 13, cu excepţia celor care intră în contradictie cu prevederile acestei proceduri."

Textele constituţionale considerate ca fiind incalcate sunt cele ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), precum şi ale art. 23, 24, 49 şi 123, al căror conţinut este următorul:

–Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 18: "(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.

(2)Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.";

–Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 23. alin. (1)-(4): "(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2)Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3)Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.

(4)Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecată. [...]";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 123: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii."

În susţinerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate se invoca şi încălcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd:

–Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";

–Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

De asemenea, se invoca încălcarea prevederilor art. 33 din Convenţia din 1951 privind statutul refugiatilor, potrivit cărora:

1.Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi amenintate pe motive de rasa, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinii politice.

2.Beneficiul prezentei dispoziţii nu va putea totuşi fi invocat de către un refugiat faţă de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se găseşte sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o ameninţare pentru comunitatea tarii respective.

Analizând excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea Constituţională retine următoarele:

I. În legătură cu dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, ulterior sesizării cu excepţiile din prezentele dosare Curtea Constituţională s-a pronunţat într-o alta cauza având ca obiect şi aceste prevederi de lege, care au fost criticate sub aceleaşi aspecte şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din acte internaţionale, ca şi în cauzele de faţa. Astfel, prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, nepublicata, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, statuand în esenta ca aceste prevederi, potrivit cărora "Hotărârea definitivă este executorie de drept", încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie. Pentru a pronunţa aceasta soluţie Curtea a reţinut ca, întrucât "hotărârea primei instanţe este definitivă şi executorie, aceasta hotărâre urmează a fi pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare), solicitantul, nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale de către prima instanţa, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în faţa instanţei de recurs".

Ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 29 mai 2001 a fost adoptată Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001. Potrivit articolului unic, pct. 1 din lege, pe data intrării sale în vigoare, alineatul (5) al articolului 20 va avea următorul cuprins: "(5) Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."

Ca urmare a acestei modificări, la data pronunţării prezentei decizii art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, în redactarea criticata de autorii excepţiilor de neconstituţionalitate, nu mai este în vigoare. Or, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta nu se poate pronunţa decât asupra dispoziţiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, ceea ce exclude exercitarea controlului de constituţionalitate asupra unor prevederi de lege eliminate din legislaţie. Acesta este şi sensul în care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 32 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

În consecinţa, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege, care prevăd ca excepţia este inadmisibila atunci când este contrară prevederilor alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibila.

De asemenea, Curtea constata ca, potrivit pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 323 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, pe data intrării în vigoare a acesteia "Alineatul (6) al articolului 20 se abroga."

Asa fiind, rezultă ca în temeiul aceloraşi dispoziţii din Legea nr. 47/1992, anterior enunţate, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor alin. (6) al art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibila.

II. Referitor la excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 alin. (1)-(4) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, dispoziţii de lege criticate, de asemenea, ca fiind neconstituţionale, Curtea constata ca şi acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Prin Decizia nr. 176 din 29 mai 2001, respingând, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1), excepţiile de neconstituţionalitate ridicate referitoare la aceleaşi dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi internaţionale ca şi cele din prezentele dosare, Curtea Constituţională a reţinut în esenta, următoarele:

Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, pretins a fi incalcate prin art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanţa criticata, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetăţean român.

În legătură cu susţinerea referitoare la încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Constituţie, care statuează cu privire la cetăţenii străini şi apatrizi, Curtea a observat ca, între drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o formă de protecţie, legea română prevede: liberul acces la instanţele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l), dreptul de a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat şi de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum şi dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepţiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate şi dispoziţia constituţională menţionată.

Susţinerile privind neconstituţionalitatea normelor din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 care reglementează procedura accelerata (art. 17-20) şi acelea care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 şi 22), prin raportare la art. 49 din Constituţie, au fost respinse, deoarece textele de lege criticate nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român.

Curtea a observat ca textele criticate nu conţin nici o prevedere care să contravină principiului infaptuirii justiţiei în numele legii, al independentei judecătorilor şi al supunerii lor numai legii, principiu stabilit de art. 123 din Constituţie, astfel ca şi aceasta sustinere a autorilor excepţiilor a fost înlăturată.

Prin aceeaşi decizie Curtea a mai reţinut ca "de altfel, pentru aceleaşi motive, urmează a fi respinse şi excepţiile de neconstituţionalitate privind celelalte dispoziţii din ordonanţa".

În sfârşit, în legătură cu încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut ca textele de lege criticate "nu opresc, în realitate, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneaza, într-o societate democratica, procesul echitabil".

Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluţiei de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18-20 şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, astfel ca cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2000 îşi păstrează valabilitatea şi în prezentele dosare.

III. În plus, în aceste dosare autorii excepţiilor susţin ca art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, text care reglementează procedura pentru acordarea statutului de refugiat, încalcă şi dispoziţiile art. 23 alin. (1)-(4) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 33 al Convenţiei din 1951 privind statutul refugiatilor, fără însă a se arata în ce consta aceasta încălcare.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textele constituţionale şi internaţionale invocate ca fiind incalcate nu sunt incidente în cauza. Aceasta deoarece art. 23 alin. (1)-(4) din Constituţie stipulează cu privire la "Libertatea individuală" a persoanei şi condiţiile în care se pot realiza perchezitii, reţineri şi arestari şi faptul ca acestea pot fi dispuse numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, iar art. 33 al Convenţiei din 1951 stabileşte cazurile în care un refugiat nu poate fi expulzat sau returnat de către un stat contractant. În consecinţa, şi aceasta critica urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 22 alin. (1),

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenite inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de Dana Abbas Mawlood şi de Faredun Mohammad Baiz în dosarele nr. 1.665/2001 şi nr. 1.666/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6, municipiul Bucureşti.

2.Respinge excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a), ale art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, 19, art. 20 alin. (1)-(4) şi ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, excepţii ridicate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2001.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu