Ordin nr. 5.644 din 5 septembrie 2012 (actualizat)
privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (actualizat până la data de 19 iulie 2013
- Emitent
- Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă 19 iul. 2013 – 7 aug. 2013
Textul actului · 6 articole
Cuprins
*)Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 19 iulie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 6.573 din 20 decembrie 2012; ORDINUL nr. 4.205 din 15 iulie 2013.
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă structura Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
(1)Validarea titlului de doctor se face cu respectarea strictă a legislaţiei şi criteriilor în vigoare la data admiterii la studii universitare de doctorat.
(2)Procesul de validare a concursurilor pentru ocuparea posturilor universitare, iniţiate, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, înainte de data intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează potrivit reglementărilor în vigoare la data începerii acestuia.
(3)Contestaţiile formulate împotriva rezoluţiilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare emise pentru dosarele evaluate potrivit reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează conform procedurilor aflate în vigoare la iniţierea concursului.
(4)Analiza contestaţiilor prevăzute la alin. (3) se face de către comisii de analiză a contestaţiilor, numite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, nr. 4.608/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a structurii acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 29 iunie 2012;
b)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.761/2011 privind aprobarea componenţei nominale a panelurilor pe domenii fundamentale ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2011;
c)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.980/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale panelului 1 - Matematică şi ştiinţe ale naturii din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 30 martie 2011, cu modificările ulterioare;
d)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.982/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale panelului 2 - Ştiinţe inginereşti din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2011;
e)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.983/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale panelului 3 - Ştiinţe biomedicale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 4 aprilie 2011, cu modificările ulterioare;
f)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.089/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale panelului 4 - Ştiinţe sociale din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 29 aprilie 2011, cu modificările ulterioare;
g)Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.931/2011 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor de specialitate ale panelului 5 - Arte şi ştiinţe umaniste din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 18 martie 2011, cu modificările ulterioare.
Articolul 5
Direcţia generală învăţământ superior, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, Direcţia generală juridică, Direcţia generală economic, finanţe, resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, instituţiile de învăţământ superior, Academia Română şi institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor duce la îndeplinire prezentul ordin.
Articolul 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului,
Ecaterina Andronescu
Bucureşti, 5 septembrie 2012.
Nr. 5.644.
Anexa 1
STRUCTURA
Consiliului Naţional de Atestare a
Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
Comisii de specialitate şi domeniile arondate
┌─────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────────────┐
│Domeniul fundamental │Comisia de specialitate│Domeniile ştiinţifice arondate│
├─────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE│Matematică │Matematică │
│ALE NATURII ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Informatică │Informatică │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Fizică │Fizică │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Chimie │Chimie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Ştiinţele pământului │Geologie şi planetologie │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Geofizică şi geodezie │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Geografie, geomorfologie, │
│ │ │hidrologie │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ştiinţele atmosferei │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Oceanografie │
├─────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ŞTIINŢE INGINEREŞTI │Inginerie civilă şi │Inginerie civilă şi instalaţii│
│ │management │ │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Ingineria materialelor │Ingineria materialelor │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie chimică, │Inginerie chimică │
│ │inginerie medicală, │ │
│ │ştiinţa materialelor şi│ │
│ │nanomateriale │ │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie electrică │Inginerie electrică │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie energetică │Inginerie energetică │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Electronică, │Electronică │
│ │telecomunicaţii şi ├──────────────────────────────┤
│ │nanotehnologie │Telecomunicaţii │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Nanotehnologie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie geologică, │Inginerie geologică │
│ │inginerie geodezică, ├──────────────────────────────┤
│ │mine, petrol şi gaze │Inginerie geodezică │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Mine, petrol şi gaze │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie aerospaţială,│Inginerie aerospaţială │
│ │autovehicule şi ├──────────────────────────────┤
│ │transporturi │Ingineria autovehiculelor │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ingineria transporturilor │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Inginerie marină şi navigaţie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Ingineria resurselor │Inginerie forestieră │
│ │vegetale şi animale ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ingineria produselor │
│ │ │alimentare │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Biotehnologii │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Agronomie │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Horticultură │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Silvicultură │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Zootehnie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Calculatoare, │Calculatoare şi tehnologia │
│ │tehnologia informaţiei │informaţiei │
│ │şi ingineria sistemelor├──────────────────────────────┤
│ │ │Ingineria sistemelor │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie industrială │Inginerie industrială │
│ │şi management ├──────────────────────────────┤
│ │ │Inginerie şi management │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Inginerie mecanică, │Inginerie mecanică │
│ │mecatronică şi robotică├──────────────────────────────┤
│ │ │Mecatronică │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Robotică │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Ingineria mediului │Ştiinţa şi ingineria mediului │
├─────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ŞTIINŢE BIOLOGICE ŞI │Biologie şi biochimie │Biologie │
│BIOMEDICALE │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Biochimie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Medicină │Medicină │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Medicină veterinară │Medicină veterinară │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Medicină dentară │Medicină dentară │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Farmacie │Farmacie │
├─────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ŞTIINŢE SOCIALE │Ştiinţe juridice │Drept │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Sociologie, ştiinţe │Sociologie │
│ │politice şi ├──────────────────────────────┤
│ │administrative │Ştiinţe politice │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Relaţii internaţionale şi │
│ │ │studii europene │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ştiinţe administrative │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ştiinţe ale comunicării │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Ştiinţe militare, │Ştiinţe militare │
│ │informaţii şi ordine ├──────────────────────────────┤
│ │publică │Informaţii şi securitate │
│ │ │naţională │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ordine publică şi siguranţă │
│ │ │naţională │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Ştiinţe economice şi │Economie │
│ │administrarea ├──────────────────────────────┤
│ │afacerilor │Administrarea afacerilor │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Finanţe │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Contabilitate │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Cibernetică, statistică şi │
│ │ │informatică economică │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Economie şi afaceri │
│ │ │internaţionale │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Management │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Marketing │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Psihologie şi ştiinţe │Psihologie │
│ │comportamentale ├──────────────────────────────┤
│ │ │Ştiinţe ale educaţiei │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Educaţie fizică şi sport │
├─────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ŞTIINŢE UMANISTE ŞI │Filologie │Filologie │
│ARTE ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Filosofie │Filosofie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Istorie şi studii │Istorie │
│ │culturale ├──────────────────────────────┤
│ │ │Studii culturale │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Teologie │Teologie │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Arhitectură şi urbanism│Arhitectură │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Urbanism │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Arte vizuale │Arte plastice, decorative şi │
│ │ │design │
│ ├───────────────────────┼──────────────────────────────┤
│ │Artele spectacolului │Teatru │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Coregrafie │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Cinematografie şi media │
│ │ ├──────────────────────────────┤
│ │ │Muzică │
└─────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────────────┘
Componenţa nominală a Consiliului general
┌────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │Numele şi prenumele│ Instituţia │
│crt.│ │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ANDRUH MARIUS │Academia Română; Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ACHIMESCU NICOLAE │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ALEXA VISARION │Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi │
│ │ │Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │ANDRONESCU │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │ECATERINA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BADEA ADRIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │BARBU DANIEL │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │BĂCIUŢ GRIGORE │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │BOROI GABRIEL │Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │BREAZ VALER DANIEL │Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │BURILEANU CORNELIU │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │CÎMPEANU SORIN │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │MIHAI │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │COLOJA PASCU MIHAI │Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploieşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │CRISTEA DAN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │CRISTEA VASILE │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │DAMIAN RADU │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │DUMITRU MIRCEA │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │EFTENIE MARIANA │Universitatea de Arhitectură şi Urbanism │
│ │ │"Ion Mincu" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │GAFTON ALEXANDRU │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │GAVRILESCU MARIA │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │GRIGORESCU SORIN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │DAN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │HAIDUC IONEL │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │HURDUC NICOLAE │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │IANOŞ IOAN │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │IRIMIE ALEXANDRU │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu │
│ │ │Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │ISTUDOR NICOLAE │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │MUNTEAN DANIELA │Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu │
│ │LUCIA │Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │NISTOR GHEORGHE │Universitatea din Bucureşti │
│ │VLAD │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │POP IOAN AUREL │Academia Română; Universitatea "Babeş-Bolyai" din │
│ │ │Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │POPA FLORIAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol │
│ │ │Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 30 │POPESCU EMILIAN │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 31 │POTOLEA DAN │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 32 │PREDOI GABRIEL │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 33 │PRISECARU TUDOR │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 34 │PURCĂREA ANCA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │ALEXANDRA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 35 │RAICU ŞERBAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 36 │SIMION EUGEN │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 37 │SIMIONESCU BOGDAN │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 38 │SURDU ALEXANDRU │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 39 │ŞERBAN VIOREL AUREL│Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 40 │THEODORESCU RĂZVAN │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 41 │TOMA GHEORGHE │Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" │
│ │ │din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 42 │ŢĂPUŞ NICOLAE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 43 │VLAD VALENTIN IONEL│Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, │
│ │ │Plasmei şi Radiaţiilor │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 44 │ZAMFIR NICOLAE │Academia Română │
└────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┘
Componenţa nominală a comisiilor de specialitate ale Consiliului
Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Matematică şi ştiinţe ale naturii │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │Numele şi prenumele│ Instituţia │
│crt.│ │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1. MATEMATICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │BREAZ VALER DANIEL │Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PETRUŞEL ADRIAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │AGRATINI OCTAVIAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │ANIŢA SEBASTIAN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BERINDE VASILE │ │
│ │ │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │BEZNEA LUCIAN │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │BRÂNZĂNESCU VASILE │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │FUNAR LOUIS │CNRS, Grenoble, Franţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │HALANAY ANDREI │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │IFTODE VASILE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │IVAN MIRCEA │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │LEFTER CĂTĂLIN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │GEORGE │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │MEGAN MIHAIL │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │MUNTEANU GHEORGHE │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │PREDA VASILE │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │RĂDULESCU VINCENŢIU│Universitatea din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │ŢIGOIU SANDA │Universitatea din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2. INFORMATICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │CRISTEA DAN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PÂRV BAZIL │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │LUCHIAN HENRI │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │MITRANA VICTOR │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │NEGRU VIOREL │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │PĂUN ANDREI │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │Ştiinţe Biologice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │PETRE ION │Universitatea din Turku, Finlanda │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │ROŞU GRIGORE │University of Illinois at Urbana-Champaign │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ŞTEFĂNESCU GHEORGHE│Universitatea din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3. FIZICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ZAMFIR NICOLAE │Academia Română │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │CĂTA-DANIL GHEORGHE│Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │AVRIGEANU GABRIEL │Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie │
│ │ │Nucleară "Horia Hulubei" │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BICA IOAN │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BÂRSAN NICOLAE │Universitatea din Tⁿ'62bingen, Germania │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │BUNOIU MĂDĂLIN │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │CĂLIN ALEXANDRU UR │Universitatea din Padova, Italia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │CHIRIAC HORIA │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │Fizică Tehnică - IFT Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │CONSTANTINESCU RADU│Universitatea din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │CULEA EUGEN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │DIACONU CRISTINEL │Université de la Méditerranée Aix Marseille II, │
│ │ │Franţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │DINESCU GHEORGHE │Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, │
│ │ │Plasmei şi Radiaţiilor │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │DRAGOMAN DANIELA │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │JIPA ALEXANDRU │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │DUDAŞ EMILIAN │Ecole Polytechnique, Franţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │MARDARE DIANA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │MIHAELA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │NAGY LADISLAU │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │POP VIOREL │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │SIMON SIMION │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4. CHIMIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │HURDUC NICOLAE │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │NEDA ION │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │- vicepreşedinte │Electrochimie şi Materie Condensată din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BÂCU ELENA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CARP OANA │Institutul de Chimie Fizică "Ilie G. Murgulescu" al│
│ │ │Academiei Române, Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │CIUCANU IONEL │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │COSTIŞOR OTILIA │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │DAVID VICTOR │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │DONOSE BOGDAN │University of Queensland, Australia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │FRUNZĂ LIGIA │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │Fizica Materialelor - Măgurele │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │GROSU ION │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │HARABAGIU VALERIA │Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" │
│ │ │al Academiei Române, Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │OANCEA DUMITRU │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │PALAMARU MIRCEA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │NICOLAE │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │PINTEALA MARIANA │Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" │
│ │ │al Academiei Române, Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │ZAHARESCU MARIA │Academia Română │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5. ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │IANOŞ IOAN │Universitatea din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │DAMIAN GHEORGHE │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (CUNBM) │
│ │ŞTEFAN │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BUCUR ION │Academia Română; Universitatea "Babeş-Bolyai" din │
│ │ │Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CREŢAN REMUS │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │IANCU OVIDIU │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │GABRIEL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │ILIEŞ ALEXANDRU │Universitatea din Oradea │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │IONIŢĂ ION │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │MOCANU VICTOR │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │PANIN NICOLAE │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │PETREA DĂNUŢ │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │POPA NICOLAE │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │RĂDOANE MARIA │Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │UDUBAŞA GHEORGHE │Academia Română │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ Ştiinţe inginereşti │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │Numele şi prenumele│ Instituţia │
│crt.│ │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6. INGINERIE CIVILĂ ŞI MANAGEMENT │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │DAMIAN RADU │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │GIURMA ION │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ANTON ANTON │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BUDESCU MIHAI │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BURCHIU SORIN │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │CHIRICĂ ANTON │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │DUBINĂ DAN │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │ILIESCU MIHAI │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │IOANI ADRIAN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │RĂDUCANU DAN │Academia Tehnică Militară din Bucureşti │
│ │GABRIEL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │STANCIU ANGHEL │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │STOIAN VALERIU │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │ŢĂRANU NICOLAE │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7. INGINERIA MATERIALELOR │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ŞERBAN VIOREL AUREL│Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │RIPOŞAN IULIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ABRUDEANU MARIOARA │Universitatea din Piteşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BUJOREANU LEANDRU │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │GHEORGHE │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BUZATU MIHAI │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │GHIBAN BRÂNDUŞA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │GUTT GHEORGHE │Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │IOAN VIDA-SIMITI │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ION RODICA MARIANA │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │Chimie şi Petrochimie - INCDCP-ICECHIM, Bucureşti; │
│ │ │Universitatea "Valahia" din Târgovişte │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │MITELEA ION │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │MUNTEANU DANIEL │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │MUŞAT VIORICA │Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │PETRIŞOR TRAIAN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │RĂDUCANU DOINA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │TIEREAN MIRCEA │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8. INGINERIE CHIMICĂ, INGINERIE MEDICALĂ, │
│ ŞTIINŢA MATERIALELOR ŞI NANOMATERIALE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ANDRONESCU ECATERIN│ - preşedinte │
│ │ │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │AGACHI PAUL ŞERBAN │ vicepreşedinte │
│ │ │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BĂDĂNOIU ALINA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │IOANA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BOZGA GRIGORE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │CAŞCAVAL DAN │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │CURTEANU SILVIA │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │ILEA PETRU │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │IOVU HORIA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │MUREŞAN AUGUSTIN │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │PODE RODICA │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │ROŞCA PAUL │Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploieşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │RUSNAC LUCIAN │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │STAN RALUCA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9. INGINERIE ELECTRICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │GRIGORESCU SORIN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │DAN - preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ANDEA PETRU │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │LIVINŢ GHEORGHE │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │MANOLEA GHEORGHE │Universitatea din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │MOREGA ALEXANDRU │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │MIHAIL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │MUNTEANU CĂLIN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │POPESCU MIHAI │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │OCTAVIAN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │TOADER DUMITRU │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ŢOPA VASILE │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10. INGINERIE ENERGETICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │BADEA ADRIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │KILYENI ŞTEFAN │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BICĂ DORIN │Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │DARIE GEORGE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │GAVRILAŞ MIHAI │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │HAZI ANETA │Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │IONESCU GHEORGHE │Universitatea din Oradea │
│ │CONSTANTIN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │ISTRATE DUMITRU │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │MARCEL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │MĂNESCU LEONARDO │Universitatea din Craiova │
│ │GEO │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │NECULA HORIA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │POPESCU LUMINIŢA │Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │PRISECARU ILIE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │CONSTANTIN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │VASILIU NICOLAE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11. ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAŢII ŞI NANOTEHNOLOGIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │BURILEANU CORNELIU │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │TEODORESCU HORIA │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │NICOLAI │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BIZON NICU │Universitatea din Piteşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BREZEANU GHEORGHE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │NEGRESCU CRISTIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │NICOLAESCU IOAN │Academia Tehnică Militară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │POANTA ARON │Universitatea din Petroşani │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │RUSU CORNELIU │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
│ │GHEORGHE │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ŞTEFAN GHEORGHE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │TĂRNICERIU DANIELA │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │VASIU RADU │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12. INGINERIE GEOLOGICĂ, INGINERIE GEODEZICĂ, MINE, PETROL ŞI GAZE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │COLOJA PASCU MIHAI │Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploieşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ARAD VICTOR │Universitatea din Petroşani │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │MINESCU FLOREA │Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploieşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │NEUNER JOHAN │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │ONOSE DUMITRU │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │ORTELECAN MIRCEA │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │VASILE │Veterinară din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │PĂUNESCU CORNEL │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │RADU SORIN MIHAI │Universitatea din Petroşani │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │SCRĂDEANU DANIEL │Universitatea din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13. INGINERIE AEROSPAŢIALĂ, AUTOVEHICULE ŞI TRANSPORTURI │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │RAICU ŞERBAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │DUMITRESCU HORIA │Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale INCAS│
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ANDREESCU CRISTIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │NICOLAE │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CHIRU ANGHEL │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │DĂNĂILĂ STELIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │PANTAZOPOL DAN │Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale INCAS│
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │POPA DINEL │Universitatea din Piteşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │STANCIU VIRGIL │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │STROE ION │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14. INGINERIA RESURSELOR VEGETALE ŞI ANIMALE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │CÎMPEANU SORIN │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │MIHAI - preşedinte │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ABRUDAN IOAN VASILE│Universitatea "Transilvania" din Braşov │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ALECU IOAN NICULAE │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BAHRIM GABRIELA │Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BOTĂU DORICA │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară a Banatului din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │BUCUR DANIEL │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │CĂLIN IOAN │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │CORNEA PETRUŢA │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │MICLEA VASILE │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │MORARU CARMEN │Cornell University │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │OTIMAN PĂUN IOAN │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │PAMFIL DORU │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │PÂRŞAN PAUL │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară a Banatului din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │PĂSĂRIN BENONE │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │ROBU TEODOR │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │ROTAR IOAN │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │SESTRAŞ RADU │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │STĂNICĂ FLORIN │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │STRÎMBU BOGDAN │Louisiana State University │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │TRAŞCĂ TEODOR │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară a Banatului din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │VÂNTU VASILE │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15. CALCULATOARE, TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI INGINERIA SISTEMELOR │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ŢĂPUŞ NICOLAE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │MUNTEAN TRAIAN │Universitι Aix-Marseille, Franţa │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │CIOCÎRLIE HORIA │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CRISTEA VALENTIN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │DUMITRACHE ION │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │FLOREA ADINA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │MANTA VASILE ION │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │MICLEA LIVIU │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
│ │CRISTIAN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │NEDEVSCHI SERGIU │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │PATRICIU VICTOR │Academia Tehnică Militară din Bucureşti │
│ │VALERIU │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │PĂSTRĂVANU OCTAVIAN│Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │CEZAR │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │POPESCU DECEBAL │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │POPESCU DUMITRU │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │PRECUP RADU EMIL │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │SALOMIE IOAN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │SLUŞANSCHI EMIL │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │VLADIMIR RĂZVAN │Universitatea din Craiova │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16. INGINERIE INDUSTRIALĂ ŞI MANAGEMENT │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │PURCĂREA ANCA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │ALEXANDRA │ │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ABRUDAN IOAN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ACHIM MOISE IOAN │Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BERCE PETRU │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BRÎNDAŞU DAN │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │CIOCA LUCIAN │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │DANALACHE FLORIN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │DINU TOMA ADRIAN │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │DOICIN CRISTIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │DRĂGHICI ANCA │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │DUMITRAŞ CĂTĂLIN │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │GABRIEL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │FETECĂU CĂTĂLIN │Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │GHEORGHE MARIAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │IZVERCIANU MONICA │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │MOGAN GHEORGHE │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │POPESCU SORIN │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
│ │GABRIEL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │SCARLAT CEZAR │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │SIMION IONEL │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │ŢUCU DUMITRU │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17. INGINERIE MECANICĂ, MECATRONICĂ ŞI ROBOTICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │PRISECARU TUDOR │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ULMANU VLAD │Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploieşti │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BĂLAN CORNELIU │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BÎZDOACĂ NICU │Universitatea din Craiova │
│ │GEORGE │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BORDEAŞU ILARE │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │BRATU POLIDOR │Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │BURNETE NICOLAE │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │BUZBUCHI NICOLAE │Universitatea Maritimă din Constanţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │CONDURACHE DANIEL │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │DAVID ION │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │GHEORGHE GHEORGHE │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │Mecatronică şi Tehnica Măsurării Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │HADĂR ANTON │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │IGNAT SORIN │Ecole Naţionale Superieure d'Arts et Metiers, │
│ │ │Cluny - Franţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │IONEL IOANA │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │NEGREAN IULIU │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │PARASCHIV GIGEL │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │RUSU EUGEN │Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │SUSAN-RESIGA ROMEO │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
│ │FLORIN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │TALABĂ DORU │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │VIŞA ION │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │VOICU GHEORGHE │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18. INGINERIA MEDIULUI │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │GAVRILESCU MARIA │Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │RUSU TIBERIU │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BACIU CĂLIN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │LAURENŢIU │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │COSTACHE CRISTINA │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │IORDAN ALEXANDRA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │RALUCA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │LAZĂR GABRIEL │Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău │
│ │OCTAVIAN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │REDEY AKOS │Universitatea Pannonia, Veszprιm, Ungaria │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │RÎŞNOVEANU GETA │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ROBESCU DAN │Universitatea "Politehnica" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ Ştiinţe biologice şi biomedicale │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │Numele şi prenumele│ Instituţia │
│crt.│ │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19. BIOLOGIE ŞI BIOCHIMIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │CRISTEA VASILE │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PETRESCU ŞTEFANA │Academia Română │
│ │MARIA │ │
│ │- Vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │COSTACHE MARIETA │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │FLONTA MARIA LUISA │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │GOMOIU MARIAN │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │TRAIAN │Geologie şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │POPOV DOINA LUCIA │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │ZAMFIRACHE MARIA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │MAGDALENA │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 20. MEDICINĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │POPA FLORIAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │- preşedinte │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │POPA CONSTANTIN │Academia Română │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │POPESCU IRINEL │Academia de Ştiinţe Medicale │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │AZOICĂI DOINA │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. │
│ │ │Popa" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │BARBILIAN ADRIAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │BĂJENARU OVIDIU │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ALEXANDRU │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │BORDEI PETRU │Universitatea "Ovidius" din Constanţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │BUZOIANU ANCA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │CĂRUNTU IRINA │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. │
│ │DRAGA │Popa" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │CIUREA TUDOREL │Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │COMAN ION │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │COPOTOIU │Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu │
│ │CONSTANTIN │Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │FLORIAN IOAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ŞTEFAN │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │IONAC MIHAI │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Victor Babeş" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │LASCĂR IOAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │MISCHEANU DAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │SARAFOLEANU CAIUS │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │CODRUŢ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │SIMIONESCU │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │DANA-OLGA │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │SINESCU CRINA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 21. MEDICINĂ VETERINARĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │PREDOI GABRIEL │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │- preşedinte │Veterinară din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │COZMA VASILE │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │- vicepreşedinte │Veterinară din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BOGDAN ALEXANDRU │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │GROZA IOAN ŞTEFAN │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │HERMAN VIOREL │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară a Banatului din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │SOLCANU GHEORGHE │Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină │
│ │ │Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │ŞONEA ALEXANDRU │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină │
│ │ │Veterinară din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 22. MEDICINĂ DENTARĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │BĂCIUŢ GRIGORE │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │- preşedinte │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │BUCUR ALEXANDRU │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │- vicepreşedinte │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BADEA MÂNDRA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │FORNA CONSUELA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │NORINA │"Grigore T. Popa" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │IONESCU ECATERINA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │PĂCURAR MARIANA │Universitatea de Medicină şi Farmacie din │
│ │ │Târgu Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │POPESCU EUGENIA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Grigore T. Popa" din Iaşi │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 23. FARMACIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │MUNTEAN DANIELA │Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu │
│ │LUCIA - preşedinte │Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │HÂRJEU VICTORIA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │- vicepreşedinte │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ANDRIEŞ ADRIAN │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Carol Davila" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │HANCIANU MONICA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Grigore T. Popa" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │LOGHIN FELICIA │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │MIRCIOIU CONSTANTIN│Academia de Ştiinţe Medicale │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │MIRON ANCA │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. │
│ │ │Popa" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │NEAMŢU JOHNY │Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │OPREAN RADU │Universitatea de Medicină şi Farmacie │
│ │ │"Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ Ştiinţe sociale │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │Numele şi prenumele│ Instituţia │
│crt.│ │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 24. ŞTIINŢE JURIDICE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │BOROI GABRIEL │Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │ANGHENI SMARANDA │Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ATHANASIU ALEXANDRU│Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BĂLAN EMIL │Şcoala Naţională de Studii Politice şi │
│ │ │Administrative din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │DĂNIŞOR DAN CLAUDIU│Universitatea din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │DIDEA IONEL │Universitatea din Piteşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │DOGARU ION │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │DUMITRESCU CORINA │Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din │
│ │ADRIANA │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │DUŢU MIRCEA │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │LEŞ IOAN │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │MATEUŢ GHEORGHIŢĂ │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │POPA GHEORGHE │Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" │
│ │ │din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │TĂNĂSESCU SIMINA │Universitatea din Bucureşti │
│ │ELENA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │TOADER TUDOREL │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │TRĂILESCU ANTON │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │VASILESCU PAUL │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │VEDINAŞ VERGINIA │Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 25. SOCIOLOGIE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │BARBU DANIEL │Universitatea din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PUŞCAŞ VASILE │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BALAHUR DOINA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BĂRGĂOANU ALINA │Şcoala Naţională de Studii Politice şi │
│ │ │Administrative din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │DÂNCU VASILE │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │DOBRESCU PAUL │Şcoala Naţională de Studii Politice şi │
│ │ │Administrative din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │DUMITRAŞCU DINU │Universitatea din Bucureşti │
│ │HANIBAL │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │DUMITRU SANDU │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │GORUN ADRIAN │Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │HORGA IOAN │Universitatea din Oradea │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │MIHĂILESCU VINTILĂ │Şcoala Naţională de Studii Politice şi │
│ │ │Administrative din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │OLTEANU GABRIEL │Universitatea din Craiova │
│ │EDMOND │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │PIELEANU MARIUS │Şcoala Naţională de Studii Politice şi │
│ │ │Administrative din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │POEDE GEORGE │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │PROFIROIU MARIUS │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │ROTH MARIA │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │ZAMFIR CĂTĂLIN │Academia Română │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 26. ŞTIINŢE MILITARE, INFORMAŢII ŞI ORDINE PUBLICĂ │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │TOMA GHEORGHE │Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" │
│ │- preşedinte │din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PÎNZARIU SORIN │Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din │
│ │- vicepreşedinte │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BUŢĂ VIOREL │Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CAVAROPOL DAN │Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │CRĂCIUN ION │Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │DUMITRU DANIEL │Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │MITULEŢU ION │Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │PRUNĂ ŞTEFAN │Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ŢICAL GEORGE │Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din │
│ │ │Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 27. ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ISTUDOR NICOLAE │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │EPURE DĂNUŢ TIBERIU│Universitatea "Ovidius" din Constanţa │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │PIRTEA MARILEN │Universitatea de Vest din Timişoara │
│ │GABRIEL │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │AILENEI DOREL │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │AIRINEI DINU │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │ANGHEL │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
│ │LAURENŢIU-DAN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │BIBU NICOLAE │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │COCRIŞ VASILE │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │COJANU VALENTIN │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │DOBRE COSTINEL │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │DOBRIN OCTAVIAN │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │DUMITRESCU DALINA │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │FELEAGĂ LILIANA │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │FRANC VALERIU IOAN │Institutul Naţional de Cercetări Economice │
│ │ │"Costin C. Kiriţescu" -Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │GRIGORESCU ADRIANA │Şcoala Naţională de Studii Politice şi │
│ │ │Administrative din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 16 │HURDUZEU GHEORGHE │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 17 │LUNGU ION │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 18 │LUŢAŞ MIHAELA │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 19 │MARCU NICU │Universitatea din Craiova │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 20 │MATIŞ DUMITRU │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 21 │MINEA ALEXANDRU │Universitι d`Auvergne, Clermont-Ferrand, Franţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 22 │MITRUŢ CONSTANTIN │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 23 │PASCARIU GABRIELA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 24 │PLĂIAŞ IOAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 25 │POPA ION │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 26 │PRELIPCEAN GABRIELA│Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 27 │ROTARIU ILIE │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 28 │TODEA NICOLAE │Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 29 │ŢIGU GABRIELA │Academia de Studii Economice din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 28. PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE COMPORTAMENTALE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │POTOLEA DAN │Universitatea din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │OPRE NICULAE │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │ADRIAN │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │ANIŢEI MIHAI │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CHIŞ VASILE │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │COJOCARU VIOREL │Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport│
│ │ │din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │CREŢU MIHAELA │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │CARMEN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │GAVRILUC ALIN │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │GRIGORE VASILICA │Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport│
│ │ │din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │IUCU ROMIŢĂ │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │MARINESCU GHEORGHE │Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport│
│ │ │din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │NEAMŢU MIRCEA │Universitatea "Transilvania" din Braşov │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │TOMA STELIANA │Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │TICU CONSTANTIN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ Ştiinţe umaniste şi arte │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│Nr. │Numele şi prenumele│ Instituţia │
│crt.│ │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 29. FILOLOGIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │GAFTON ALEXANDRU │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │CORNILESCU │Universitatea din Bucureşti │
│ │ALEXANDRA │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BECHET FLORICA │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BOLDEA IULIAN │Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │DIACONU MIRCEA │Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │LUPU COMAN │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │MANOLACHE GHEORGHE │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │MUNTEANU EUGEN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │OLTEAN ŞTEFAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │SIMUŢ ION │Universitatea din Oradea │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │TEODORESCU │Universitatea din Craiova │
│ │CRISTIANA NICOLA │ │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 30. FILOSOFIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │SURDU ALEXANDRU │Academia Română │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │BRÂNCOVEANU VASILE │Universitatea din Bucureşti │
│ │ROMULUS │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BIRIŞ IOAN │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CIOMOŞ VIRGIL │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │COZMA CARMEN │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │DUR ION │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │MUREŞAN VALENTIN │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │RÂMBU NICOLAE │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │VERESS CAROL │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 31. ISTORIE ŞI STUDII CULTURALE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │NISTOR GHEORGHE │Universitatea din Bucureşti │
│ │VLAD - preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │BOLOVAN IOAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │CAZAN ILEANA │Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti│
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CÂNDEA IONEL │Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │EDROIU NICOLAE │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │LUCA SABIN ADRIAN │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │IACOB GHEORGHE │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │MÂRZA EVA │Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │NICOARĂ TOADER │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │PLATON ALEXANDRU │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
│ │FLORIN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │RETEGAN MIHAI │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │SIGMIREAN CORNEL │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │SPINEI VICTOR │Academia Română │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │ŞIPOŞ SORIN │Universitatea din Oradea │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │VULPE ALEXANDRU │Academia Română │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 32. TEOLOGIE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ACHIMESCU NICOLAE │Universitatea din Bucureşti │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PĂTULEANU │Universitatea din Craiova │
│ │CONSTANTIN │ │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BUCHIU ŞTEFAN │Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BUNACIU OTNIEL IOAN│Universitatea din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │CHIFĂR NICOLAE │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │CHIRILĂ IOAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │DANCĂ WILHELM │Arhiepiscopia Româno-Catolică Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │HIMCINSCHI MIHAI │Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │MARTON JOZSEF │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 10 │MOLNAR JANOS │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 11 │RUNCAN NECHITA │Universitatea "Ovidius" din Constanţa │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 12 │NEGRUŢ PAUL │Universitatea "Emanuel" din Oradea │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 13 │PETRARU GHEORGHE │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 14 │SAVA VIOREL │Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 15 │TOFANĂ STELIAN │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 33. ARHITECTURĂ ŞI URBANISM │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │EFTENIE MARIANA │Universitatea de Arhitectură şi Urbanism │
│ │- preşedinte │"Ion Mincu" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │MATEI ADRIANA │Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │BICA SMARANDA │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │BOGDĂNESCU ZENO │Universitatea de Arhitectură şi Urbanism │
│ │ │"Ion Mincu" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │GOCIMAN CRISTINA │Universitatea de Arhitectură şi Urbanism │
│ │OLGA │"Ion Mincu" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │MOICEANU MARIAN │Universitatea de Arhitectură şi Urbanism │
│ │ │"Ion Mincu" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │ŞTEFAN DORIN │Universitatea de Arhitectură şi Urbanism │
│ │ │"Ion Mincu" din Bucureşti │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 34. ARTE VIZUALE │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │THEODORESCU RĂZVAN │Academia Română │
│ │- preşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │SBÂRCIU IOAN │Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │DEMETRESCU RUXANDRA│Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti │
│ │SILVELIA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │GHEORGHIU DRAGOŞ │Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │MIHĂILESCU DOINA │Universitatea de Vest din Timişoara │
│ │VALERIA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │SOLOVĂSTRU RADU │Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca │
│ │CĂLIN │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │ZAHARIA DUMITRU │Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi │
├────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┤
│ 35. ARTELE SPECTACOLULUI │
├────┬───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────┤
│ 1 │ALEXA VISARION │Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi │
│ │- preşedinte │Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 2 │PRELIPCEAN DAN │Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi │
│ │- vicepreşedinte │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 3 │CHIRIAC CONSTANTIN │Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 4 │CRIŞAN SORIN ION │Universitatea de Arte din Târgu Mureş │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 5 │DEDIU SANDU │Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti │
│ │VALENTINA │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 6 │GOLOGAN DANIELA │Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca │
│ │(MIRUNA RUNCAN) │ │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 7 │POP ADRIAN │Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 8 │TITIENI ADRIAN │Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi │
│ │ │Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti │
├────┼───────────────────┼───────────────────────────────────────────────────┤
│ 9 │ZONTE VIOLETA │Universitatea de Vest din Timişoara │
└────┴───────────────────┴───────────────────────────────────────────────────┘
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 4.205 din 15 iulie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 19 iulie 2013, conform art. I din acelaşi act normativ.
