Decizia nr. 847 din 13 decembrie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Eva Gabriela Biriș în Dosarul nr. 1.106/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.011D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Încheierea din 9 martie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 1.106/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Eva Gabriela Biriș cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect autorizarea executării obligației de a face.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia consideră, în esență, că reglementarea criticată este neconstituțională întrucât instituie o prezumție absolută de vinovăție a părintelui debitor, fără a exista dreptul efectiv la o justă judecată. Apreciază că textul de lege criticat reprezintă o condamnare civilă fără judecată a persoanei debitoare chiar și atunci când aceasta este nevinovată în ceea ce privește eșecul unei executări silite referitoare la exercitarea legăturilor personale cu minorii. Împrejurarea că părintele creditor este prezumat de lege ca fiind nevinovat, iar vinovăția acestuia în ceea ce privește executarea silită nu prezintă relevanță juridică, ceea ce conduce în mod inevitabil la consecința juridică a prezumției de vinovăție a părintelui debitor și la aplicarea de penalități fără a exista în mod efectiv o judecată, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, referitor la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.

6.Consideră, astfel, că prevederile art. 910 alin. (3) cu aplicarea art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi constituționale numai în măsura în care părintele debitor se face vinovat de atitudinea minorului față de părintele creditor, în sensul că el a influențat minorul în sens negativ, iar alienarea minorului se datorează culpei părintelui debitor, și nu culpei părintelui creditor. Învederează, totodată, faptul că, ori de câte ori există un conflict de drepturi fundamentale între minor și părintele creditor, drepturile fundamentale ale minorului trebuie să prevaleze pentru o dezvoltare psihică armonioasă și liniștită a acestuia. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea pronunțată în Cauza N.Ts. împotriva Georgiei (Cererea nr. 71.776/12), prin care această instanță a constatat că a existat o încălcare a art. 8, referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, datorită faptului că instanțele naționale nu au acordat o atenție adecvată faptului că minorii nu au vrut să se întoarcă la tatăl lor.

7.Judecătoria Târgu Mureș - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar reglementarea criticată nu contravine dispozițiilor constituționale și convenționale invocate.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Avocatul Poporului învederează faptul că reglementarea criticată din cuprinsul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prilej cu care Curtea a reținut că rațiunea pentru care legiuitorul a consacrat caracter definitiv încheierii prin care instanța se pronunță asupra cererii de aplicare de penalități este aceea a celerității, ce se justifică în această etapă procesuală, fiind în deplină concordanță cu materia executării silite. Totodată, s-a arătat că soluția legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranșează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiție.

10.Referitor la prevederile art. 910 din Codul de procedură civilă, Avocatul Poporului învederează faptul că și-a mai exprimat punctul de vedere și cu privire la aceste prevederi de lege, în sensul constituționalității acestora, punct de vedere ce a fost reținut în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 299 din 12 mai 2016 și pe care precizează că îl menține și în prezenta cauză.

11.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, prevederi care au următorul conținut:

–Art. 906 alin. (2): „Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.“;

–Art. 910 alin. (3): „Dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 906.“

14.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 22 alin. (1) și (2) privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 alin. (1), potrivit căruia libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, art. 24 alin. (1), care prevede că dreptul la apărare este garantat, art. 34 alin. (1), potrivit căruia dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, art. 57 referitor la exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților, art. 124 alin. (2), potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Apreciază, de asemenea, că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 și ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 7 teza întâi, art. 8 și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

15.Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva specificului materiei reglementate, Curtea reține faptul că în Codul de procedură civilă executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori este reglementată ca o secțiune distinctă a capitolului dedicat executării silite a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face, și anume, în cartea V titlul III capitolul IV secțiunea a 2-a, intitulată „Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori“.

16.Așa cum s-a arătat și în doctrină, din denumirea secțiunii rezultă că domeniul de aplicare al normelor care intră în alcătuirea sa este limitat la punerea în executare a dispozițiilor privitoare la minori din titlurile executorii reprezentate exclusiv de hotărârile judecătorești (române sau străine). Locul și rolul minorului în cadrul executării silite a unor dispoziții din hotărârile judecătorești care îl vizează sunt esențiale pentru că aceste coordonate permit identificarea drepturilor și protejarea interesului superior al minorului, inclusiv în această ultimă fază a procesului civil. Există suficiente prevederi legale în secțiunea precitată care se constituie implicit sau explicit în drepturi ale minorului asupra căruia poartă executarea, și anume dreptul minorului ca la executare să participe obligatoriu un reprezentat al direcției generale de asistență socială și protecția copilului și, atunci când este necesar, un psiholog; dreptul minorului de a nu fi bruscat și de a nu face obiectul presiunilor pentru realizarea executării; dreptul minorului de a refuza să îl părăsească pe debitor; libertatea minorului de a-și manifesta aversiunea față de creditor; dreptul minorului la consiliere psihologică. Curtea apreciază astfel că toate aceste prevederi conduc la concluzia că minorul nu poate fi considerat doar un simplu obiect al executării silite directe reglementate în titlul III al cărții a V-a a Codului de procedură civilă.

17.Curtea menționează că, în temeiul prevederilor cuprinse în secțiunea „Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori“, încuviințarea executării silite se va realiza conform dreptului comun, după care executorul va comunica debitorului (părintelui sau persoanei la care se află minorul) încheierea de încuviințare a executării silite, somația și o copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu. Conținutul somației este adaptat specificului măsurilor din titlul executoriu, în sensul că executorul va indica debitorului data și locul în care să se prezinte cu minorul sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu.

18.Spre deosebire de dreptul comun, care permite executorului să efectueze acte de executare silită după expirarea termenului indicat în somație sau prevăzut de lege, dacă debitorul nu se conformează somației, executorul judecătoresc nu va putea proceda la executarea silită, ci, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a obține constrângerea debitorului la îndeplinirea obligației prin aplicarea unor penalități. Instanța de executare va cita părțile și va stabili în sarcina debitorului, respectiv în favoarea creditorului, o penalitate cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei pe zi de întârziere. Penalitatea va curge până la executarea obligației, dar nu mai mult de trei luni de la data comunicării încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin care s-a stabilit penalitatea. Executorul nu va putea sesiza instanța de executare în lipsa unei cereri a creditorului în acest sens, care, ad probationem, trebuie să îmbrace forma scrisă, această cerință constituind o limitare a rolului activ al executorului judecătoresc și protejând creditorul căruia, în mod corect, legiuitorul îi lasă posibilitatea să facă aprecieri de ordin subiectiv în privința executării dispozițiilor privitoare la minori. Doar după expirarea termenului prohibitiv de o lună, prevăzut în art. 911 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul va putea proceda la executarea silită. Trebuie precizat că penalitatea va curge și înainte, și după expirarea termenului de o lună, fără a depăși termenul de 3 luni prevăzut în art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Actele de executare efectuate înăuntrul termenului de o lună vor putea fi anulate, dacă persoana interesată va formula contestație la executare [art. 185 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Actele de executare silită efectuate de către executorul judecătoresc care nu a sesizat în prealabil instanța de executare pentru a face aplicarea prevederilor art. 906 vor putea fi anulate pe calea contestației la executare.

19.Curtea reține că intenția legiuitorului de a-l determina pe debitor, inclusiv prin constrângeri de natură financiară, să își îndeplinească voluntar obligațiile cu privire la minor este clară și are ca scop evitarea expunerii sau supunerii minorului unor acte de executare care i-ar putea dăuna. Executarea silită se va efectua în mod obligatoriu în prezența unui reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului, care va fi înștiințată despre necesitatea desemnării unui reprezentant și despre data și locul unde se va efectua executarea. Alineatul (2) al art. 911 din Codul de procedură civilă are în vedere prezența la efectuarea actelor de executare, și nu la întocmirea înscrisurilor constatatoare ale acestora, cum ar fi încheierea sau procesul-verbal, care nu trebuie să fie semnate de către reprezentantul direcției. Executarea în lipsa reprezentantului direcției este sancționată de lege cu nulitatea necondiționată a actelor de executare, deoarece participarea acestuia apare ca o cerință extrinsecă actului de executare efectuat. În schimb, participarea psihologului la executare este lăsată de legiuitor la aprecierea executorului, care va desemna un astfel de specialist atunci când starea minorului sau alte împrejurări concrete ale executării o impun. Sancțiunea nedesemnării ori a neparticipării psihologului atunci când s-ar fi impus este nulitatea condiționată de vătămare, în sensul art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece participarea psihologului este o cerință lăsată la aprecierea executorului, nefiind o cerință obligatorie în baza unei dispoziții legale.

20.Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația până la împlinirea termenului de 3 luni prevăzut de art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau dacă debitorul este de reacredință și ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt într-un proces-verbal și va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești. Aplicarea prevederilor art. 912 alin. (2) din Codul de procedură civilă presupune că executorul a stabilit o nouă dată pentru executare (alta decât cea din somația inițială), ulterioară termenului de o lună prevăzut de art. 911 alin. (1), și că debitorul nu a executat voluntar dispoziția referitoare la minor nici la această dată. Executorul nu va sesiza parchetul mai devreme de expirarea termenului de 3 luni prevăzut de art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În ipoteza debitorului de rea-credință, care ascunde minorul, executorul va putea sesiza parchetul chiar în cadrul termenului de 3 luni. Dacă penalitatea stabilită în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă nu și-a produs efectul, regula specială de executare în cazul opunerii la executare din partea debitorului, care astfel se plasează în sfera ilicitului penal, este aceea a sesizării organelor de urmărire penală.

21.Curtea menționează că, sub titulatura „refuzul minorului“, art. 913 din Codul de procedură civilă reglementează două situații în care executorul judecătoresc va constata existența unui impediment la executare, și anume: atunci când însuși minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor, respectiv atunci când minorul manifestă aversiune față de creditor. În astfel de cazuri, executorul nu va face presiuni asupra minorului, ci va întocmi un proces-verbal de constatare, pe care îl va comunica părților și reprezentantului direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Acesta din urmă va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul (instanța de tutelă și de familie prevăzută în art. 114 din Codul de procedură civilă), pentru a dispune un program de consiliere psihologică adecvat vârstei copilului. Sesizarea instanței este obligatorie și trebuie făcută de îndată ce executorul judecătoresc a comunicat procesul-verbal de constatare către reprezentantul direcției. Instanța de tutelă și de familie va soluționa cererea în camera de consiliu, cu citarea părinților și a persoanei la care se află copilul, dacă este cazul, pronunțând o încheiere nesupusă niciunei căi de atac. Fiind vorba despre luarea unei măsuri legale de ocrotire a minorului care are nevoie de consiliere psihologică, procedura desfășurată în fața instanței prevăzute de art. 114 din Codul de procedură civilă este necontencioasă în sensul dispozițiilor art. 527 din Codul de procedură civilă. Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în mod obligatoriu. Instanța va putea asculta și copilul care nu a împlinit această vârstă. Dacă instanța încuviințează consilierea, aceasta nu va dura mai mult de 3 luni. La finalul consilierii, psihologul numit de către instanță va întocmi un raport, care va fi comunicat instanței care a dispus consilierea, executorului judecătoresc și direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Raportul nu va fi comunicat părinților sau persoanei la care se află minorul. Alin. (4) al art. 913 din Codul de procedură civilă prevede că, după primirea raportului, indiferent de conținutul acestuia, executorul va relua procedura executării silite, conform art. 911 din Codul de procedură civilă. Reluarea executării este necesară pentru a vedea dacă, în urma consilierii, subzistă sau nu refuzul minorului. Dacă nici de această dată executarea nu se poate realiza din cauza refuzului minorului, creditorul va putea sesiza instanța de tutelă de la locul în care se află minorul în vederea aplicării unei penalități, conform dispozițiilor art. 906 alin. (2) și (4)-(6) din Codul de procedură civilă. Deși din alin. (5) al art. 913 din Codul de procedură civilă nu rezultă expres, penalitatea va fi aplicată debitorului, iar nu minorului care a refuzat să se supună măsurilor dispuse prin hotărârea judecătorească. Penalitățile stabilite în sarcina debitorului de către instanța de tutelă vor curge cel mult 3 luni, după care, la cererea creditorului, aceeași instanță de tutelă va putea să le transforme într-o sumă fixă definitivă. Tot instanța de tutelă va putea să înlăture sau să reducă penalitățile stabilite, dacă în contestația la executare formulată de către debitorul care și-a executat obligațiile se dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. În final, chiar dacă nu s-a putut realiza executarea, executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal în care va arăta modul de aducere la îndeplinire a celor dispuse prin titlul executoriu și va stabili cheltuielile de executare, conform dispozițiilor art. 890 din Codul de procedură civilă. Procesul-verbal menționat va fi titlu executoriu în privința cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului.

22.De altfel, în sensul celor mai sus menționate, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 299 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 21 iulie 2016, și Decizia nr. 525 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, prin care a statuat că reglementarea de lege criticată este conformă cu Legea fundamentală.

23.În esență, Curtea a observat că prevederile legale criticate reglementează procedura de executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori, atunci când copilul minor a fost încredințat printr-o hotărâre judecătorească unuia dintre părinți, unui terț sau unei instituții de ocrotire, iar persoana care deține copilul încearcă să se sustragă de la executarea hotărârii. Procedura reglementată de textele legale criticate prevede că în cazul refuzului debitorului obligației de încredințare a minorului de a executa această obligație pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială prevăzute de lege pentru neexecutarea obligațiilor de a face, respectiv când obligația nu este evaluabilă în bani [art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar dacă debitorul este de rea-credință legiuitorul a reglementat obligația executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale.

24.Curtea a reținut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri, graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligația prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanței de judecată. Aplicarea penalităților reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancțiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligației o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancțiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancțiuni penale.

25.Referitor la posibilitatea de a influența comportamentul minorului în sensul de a-l respinge pe părintele care a câștigat procesul, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni, la finalizarea căruia psihologul numit de instanță va întocmi un raport. După primirea raportului, executorul judecătoresc va relua procedura executării silite.

26.Curtea a constatat, astfel, că procedura criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat constituțional și convențional. Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție prevăd judecarea proceselor în mod echitabil și soluționarea lor într-un termen rezonabil, principiu consfințit și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Procesul echitabil constituie o garanție a principiului egalității, iar termenul rezonabil o garanție a faptului că justiția asigură realizarea drepturilor și libertăților cetățenilor, cu eliminarea tergiversărilor și a mijloacelor șicanatorii. Or, procedura legală criticată instituie suficiente garanții pentru asigurarea unui proces echitabil.

27.Totodată, Curtea a subliniat că legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancțiuni penale, având în vedere gravitatea opoziției la executare a debitorului, precum și valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancțiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Revine instanțelor judecătorești competente calificarea încadrării faptei săvârșite, având în vedere trimiterea generică pe care o operează dispozițiile legale criticate la normele de incriminare incidente în funcție de specificul situațiilor.

28.Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eva Gabriela Biriș în Dosarul nr. 1.106/320/2017/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă și constată că prevederile art. 910 alin. (3) raportate la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora