Decizia nr. 193 din 18 martie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 472 alin. (1) și ale art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Asirom Vienna Insurance Group - S.A. din București - Sucursala Timișoara în Dosarul nr. 109/273/2016** al Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 311D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că prevederile legale criticate reglementează apelul incident, ele fiind norme de procedură care nu încalcă art. 16 și art. 21 din Constituție, fiind adoptate de legiuitor în limitele competențelor sale. Acest apel incident este dependent de apelul principal. Dacă apelul principal este retras sau este respins pentru motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efect. Se menționează jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv Decizia nr. 280 din 26 aprilie 2018 și Decizia nr. 1.092 din 8 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 14 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 109/273/2016**, Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 472 alin. (1) și ale art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție invocată de Societatea Asirom Vienna Insurance Group - S.A. din București - Sucursala Timișoara într-o cauză având ca obiect acordarea unor daune materiale și morale.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că textele legale criticate creează artificial și nejustificat privilegii intimaților în litigiile civile atunci când sunt confruntați cu o cale de atac a părții adverse, după ce termenul pentru exercitarea căii proprii de atac a expirat, prin împlinirea termenului de apel.

6.Or, dacă dispozițiile art. 469 din Codul de procedură civilă privind întreruperea termenului de apel sunt justificate de apariția unor evenimente tragice, ce nu au putut fi prevăzute de părți, în articolele criticate nu există o motivație rațională sau juridică, ci doar un avantaj nejustificat pentru una din părți, care îl discriminează pe adversar, creând acesteia un privilegiu.

7.Faptul că se permite crearea unui avantaj sau privilegiu pentru una dintre părți prin informarea ei cu privire la motivele nemulțumirii părții adverse, dar și cu privire la apărările și criticile acesteia împotriva hotărârii pronunțate și contracararea acestora printr-o cale de atac identică, constituie o încălcare a egalității părților în fața legii.

8.Astfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul legal criticat încalcă art. 16 și art. 21 din Constituție. Astfel, dacă respectând dispozițiile imperative ale art. 468 din Codul de procedură civilă, una dintre părți - devenită astfel apelantă - declară calea de atac a apelului în termenul de 30 de zile prevăzut în alin. (1) al respectivului articol, partea adversă - devenită intimat - beneficiază fără niciun argument de un număr suplimentar de zile pentru motivarea și depunerea apelului incident.

9.Autoarea excepției apreciază că acest privilegiu admis pentru o parte a litigiului încalcă egalitatea în fața legilor a tuturor cetățenilor, iar procesul nu mai este echitabil. Mai mult chiar, această procedură poate duce în mod indirect la încălcarea principiului de drept non reformatio in pejus - neagravarea situației părții prin propria cale de atac (art. 481 din Codul de procedură civilă), intimata beneficiind de informații suplimentare de la apelant care să îi permită o proprie cale de atac prin care să modifice în interesul său hotărârea primei instanțe. Practic, prin apariția acestei căi de atac, acest principiu de drept va rămâne fără aplicabilitate.

10.Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Acest privilegiu acordat doar unei părți încalcă egalitatea în fața legilor a tuturor cetățenilor și desfășurarea echitabilă a procesului. De asemenea, încalcă principiul de drept non reformatio in pejus - neînrăutățirea situației părții în propria cale de atac (art. 481 din Codul de procedură civilă).

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 472 alin. (1) și ale art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 472 alin. (1): „Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.“;

–Art. 474 alin. (1): „(1) Apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471 alin. (6).“15. Curtea reține faptul că, ulterior invocării excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 47 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, fiind preluată soluția legislativă, însă ținând cont de Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a fost interpretată sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea anterioară acestei modificări, întrucât continuă să producă efecte juridice în cauză.

16.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 - Egalitatea în fața legii și ale art. 21 - Accesul liber la justiție din Constituție.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra unora dintre dispozițiilor legale criticate, respectiv asupra dispozițiilor art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 280 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 21 ianuarie 2019, paragrafele 23-28, constatând că acestea sunt constituționale.

18.Curtea a observat că dispozițiile legale criticate reglementează apelul incident potrivit căruia intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Astfel, constatând că partea potrivnică a formulat apel prin care tinde la reformarea hotărârii de fond, partea care nu a declarat apel principal poate formula apelul incident prin care să tindă, la rândul său, la schimbarea hotărârii de fond, după expirarea termenului de apel, dar numai odată cu depunerea întâmpinării la apelul principal.

19.Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale consacrate prin dispozițiile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.

20.Odată formulat, apelul incident poate fi exercitat numai cu respectarea condițiilor impuse de lege, respectiv acesta se poate exercita doar de intimatul care justifică un interes în promovarea căii de atac; cererea se poate face după împlinirea termenului de apel, dar numai odată cu depunerea întâmpinării la apelul principal; scopul apelului incident fiind acela de a obține reformarea hotărârii, prin apelul incident trebuie să fie probat și motivat un interes propriu al intimatului, el putându-se face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în proces; apelul incident trebuie să îndeplinească condițiile impuse de lege pentru cererea de apel. Mai mult, în cazul în care apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efecte.

21.Prin urmare, apelul incident nu reprezintă o instituție procesuală de sine stătătoare, ci o cale de atac ce va fi formulată numai în corelație cu apelul principal formulat în cauză. Astfel, Curtea constată că textul criticat tinde la găsirea echilibrului în respectarea ansamblului drepturilor procesuale recunoscute tuturor părților în procesul civil, fără a contraveni prevederilor art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.092 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Obiectivul urmărit prin consacrarea acestei instituții procesuale este acela de a împiedica introducerea apelurilor în scop de șicană, oferindu-i și intimatului posibilitatea de a solicita reformarea hotărârii atacate.

22.Curtea a mai reținut faptul că, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 474 alin. (1) coroborat cu art. 471 alin. (6) din Codul de procedură civilă, apelul incident, depus odată cu întâmpinarea, se comunică de îndată apelantului, instanța punându-i în vedere acestuia faptul că are obligația să depună la dosar răspunsul în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării, astfel încât apelantul are posibilitatea de a răspunde la motivele invocate prin cererea de apel incident formulată în cauză.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv în privința art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

24.Distinct de cele de mai sus, Curtea reține că legiuitorul impune exigența ca apelul incident și apelul provocat să fie depuse odată cu întâmpinarea. Aceasta înseamnă că nerespectarea acestei prescripții procedurale atrage după sine sancțiunea decăderii din dreptul intimatului de a depune apelul. Apelul incident sau provocat este formulat sub forma unei cereri incidentale care urmează procedura prevăzută pentru cererea principală.

25.De asemenea, cu privire la critica autorului excepției de neconstituționalitate privind pretinsa încălcare a principiului non reformatio in pejus prevăzut de art. 481 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că menționatul articol prevede că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

26.Însă, textul legal criticat vizează situația în care apelul incident este promovat de către partea adversă apelantului principal, parte care îl formulează în nume propriu. Așadar, textul art. 481 din Codul de procedură civilă este aplicabil apelantului principal numai în propria sa cale de atac. În aceste condiții acesta nu poate invoca în legătură cu apelul incident încălcarea principiului non reformatio in pejus.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Asirom Vienna Insurance Group - S.A. din București - Sucursala Timișoara în Dosarul nr. 109/273/2016** al Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și constată că prevederile art. 472 alin. (1) și ale art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 martie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae