Decizia nr. 450 din 11 iulie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Țibrin în Dosarul nr. 87/753/2016 al Tribunalului Militar București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.207D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele de ședință acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt incompatibile cu alte norme legale, și anume cu prevederile art. 3 din Codul de procedură penală care consacră principiul separării funcțiilor judiciare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Decizia nr. 2 din 21 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 87/753/2016, admițând recursul împotriva Încheierii din 20 septembrie 2016 a Tribunalului Militar București (Dosar nr. 87/753/2016), Curtea Militară de Apel București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Țibrin în fața Tribunalului Militar București cu ocazia soluționării plângerii cu privire la schimbarea temeiului de drept al unei ordonanțe de clasare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, accesul liber la justiție, dreptul la apărare și independența judecătorilor, întrucât instituie o procedură prealabilă care condiționează accesul la justiție al persoanei care a formulat o plângere împotriva soluției procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Consideră că procurorul ierarhic superior exercită un control de legalitate cu privire la ordonanța de clasare, cu încălcarea principiului separării funcțiilor judiciare consacrat de dispozițiile art. 3 din Codul de procedură penală. În acest sens, arată că asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată se pronunță judecătorul de cameră preliminară [art. 3 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din Codul de procedură penală]. Având în vedere că exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare [art. 3 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală], înseamnă că procurorul - care îndeplinește funcția de urmărire penală [art. 3 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală] - este incompatibil să se pronunțe asupra legalității soluțiilor de netrimitere în judecată. Susține că încălcarea dispozițiilor art. 3 din Codul de procedură penală înfrânge principiul constituțional al separației puterilor în stat, întrucât, în accepțiunea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, puterea judecătorească este distinctă de cea executivă și de cea legislativă. Conform prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituție, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, aceasta fiind o garanție esențială atât a înfăptuirii justiției - ca putere separată în stat -, cât și a accesului liber la justiție și a dreptului la apărare. Menționează că, „în cauză, efectul neconstituțional a fost amplificat, deoarece în cadrul Dosarului nr. 30/753/2016, având ca obiect contestația împotriva soluției prim-procurorului, judecătorul de cameră preliminară, dând curs orientării jurisprudenței actuale, a aplicat Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și, constatând prematuritatea contestației, și-a declinat competența în favoarea prim-procurorului unității de parchet de pe lângă Curtea Militară de Apel“.

6.Curtea Militară de Apel București nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.

7.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că soluția legislativă criticată ține seama de prevederile art. 132 alin. (1) din Constituție, care statuează că: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului [...] controlului ierarhic.“ Astfel, prin soluția pe care o dă plângerii formulate împotriva ordonanței de clasare, conducătorul parchetului, respectiv procurorul ierarhic superior, exercită acest control. De asemenea reglementarea criticată nu încalcă principiul liberului acces la justiție, întrucât chiar în temeiul prevederilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală persoana interesată are dreptul de a contesta la judecătorul de cameră preliminară soluția de clasare. În cadrul procedurii desfășurate în fața judecătorului, petentul poate apela la serviciile unui avocat ales, după cum se poate prezenta și personal pentru a-și susține plângerea, exercitându-și astfel în mod deplin dreptul la apărare. În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, respectarea acestuia se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme legea recunoaște dreptul de a contesta la judecătorul de cameră preliminară - în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare - atât legalitatea și temeinicia soluției de clasare [art. 340 raportat la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale [art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală], petentul beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. În fine, nu se poate susține nici încălcarea independenței justiției, întrucât ordonanța prin care se soluționează plângerea împotriva soluției de clasare nu are natura unei hotărâri judecătorești, ci este expresia controlului pe care conducătorul parchetului îl exercită, potrivit legii, asupra procurorilor din subordine, această ordonanță putând fi contestată în justiție, potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală.

9.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 339 și ale art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții, și anume Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 339 alin. (1), (2) și (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. II pct. 88 și 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 339:

(1)Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

(2)În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

(3)Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.

(4)În cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția.

(5)Ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.

(6)Dispozițiile art. 336-338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel.;

–Art. 340 alin. (1) și (2):

(1)Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

(2)Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.

13.În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acțiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi penale, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea unei soluții de neurmărire sau netrimitere în judecată (clasare, respectiv renunțare la urmărirea penală), tot o modalitate de finalizare a urmăririi penale fiind și încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, reglementată distinct, ca procedură specială. Terminarea urmăririi penale are un caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca aceasta să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat (Decizia nr. 603 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 14 noiembrie 2017, paragrafele 16 și 17).

15.Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 327 din Codul de procedură penală, atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, procurorul emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată - dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal - sau emite ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire, în acest din urmă caz ordonanța fiind supusă verificării procurorului ierarhic superior și confirmării judecătorului de cameră preliminară, în temeiul dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală.

16.În ceea ce privește soluțiile de clasare, acestea, la rândul lor, pot fi infirmate de către procurorul ierarhic superior când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, având în vedere atribuția procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate de către procurorii din subordine.

17.Astfel, în acord cu prevederile art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitoare la infirmarea actelor procesuale sau procedurale, când procurorul ierarhic superior constată că un act sau o măsură procesuală a procurorului ierarhic inferior - așadar, inclusiv o soluție de clasare - nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. Soluția de clasare nu este comunicată de îndată persoanelor interesate, ci numai după verificarea legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, care, dacă apreciază că respectiva soluție este legală și temeinică, semnează și adresa de înaintare către persoanele interesate a unei copii de pe ordonanță, menționând că, în conformitate cu dispozițiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării. Ordonanța de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanța nu cuprinde motivele de fapt și de drept, se comunică și o copie a referatului organului de cercetare penală, iar în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înștiințează, prin adresă, administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului (art. 316 din Codul de procedură penală). Soluția clasării se poate dispune și prin rechizitoriu, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite.

18.De asemenea, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța, în temeiul prevederilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, și dispune redeschiderea urmăririi penale - având ca efect reluarea urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 285 și următoarele din Codul de procedură penală -, redeschidere care este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, potrivit prevederilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală.

19.Totodată, Curtea reține că persoana interesată are la dispoziție procedura plângerii la procurorul ierarhic superior, reglementată de dispozițiile art. 339 din Codul de procedură penală, care fac obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate și care la alin. (4) stabilesc că, în cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția. Ținând cont de jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că actele prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, fiind modalități de înfăptuire a justiției, trebuie să fie supuse cenzurii judecătorului (Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998), legiuitorul a reglementat, prin prevederile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, procedura plângerii la judecătorul de cameră preliminară împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. În acest sens, dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală - care, de asemenea, fac obiect al excepției de neconstituționalitate - stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Dacă judecătorul de cameră preliminară - în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. b) sau alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - admite plângerea împotriva soluției de clasare și trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, atunci, potrivit prevederilor art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală, devine incidentă instituția redeschiderii urmăririi penale, dispozițiile judecătorului de cameră preliminară fiind obligatorii pentru organul de urmărire penală.

20.Curtea nu poate reține critica autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală încalcă principiul separației și echilibrului puterilor, accesul liber la justiție, dreptul la apărare și independența judecătorilor, pe motiv că accesul la justiție al persoanei care formulează plângere la judecătorul de cameră preliminară împotriva soluției de clasare este condiționat de parcurgerea procedurii plângerii la procurorul ierarhic superior.

21.Această soluție legislativă își găsește justificarea în prevederile art. 132 alin. (1) din Constituție referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, în temeiul cărora „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției“.

22.Astfel, Curtea constată că procedura plângerii la procurorul ierarhic superior - cu privire la soluțiile de clasare - reprezintă atât o dezvoltare a principiului controlului ierarhic, consacrat de dispozițiile art. 132 alin. (1) din Constituție, cât și o garanție a respectării sale prin eficientizarea activității de urmărire penală, constituind, deopotrivă, o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o adopte, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

23.Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa cu privire la cele trei principii constituționale pe care se întemeiază activitatea procurorilor (Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017, paragrafele 35-39), principiul imparțialității decurge din apartenența procurorilor la autoritatea judecătorească și din rolul Ministerului Public, stabilit prin dispozițiile art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societății. În virtutea principiului legalității, procurorii au obligația de a-și îndeplini atribuțiile numai în conformitate cu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Acest principiu se regăsește și în prevederile art. 2 din Codul de procedură penală - referitor la legalitatea procesului penal - conform cărora procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, procurorii sunt obligați ca prin întreaga lor activitate să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora. Ca o garanție a respectării de către procurori, în activitatea lor, a celor două principii constituționale mai sus menționate, Legea fundamentală a consacrat și principiul unității de acțiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.

24.În virtutea statutului procurorilor consacrat de Constituție, controlul ierarhic implică posibilitatea verificării, sub aspectul legalității și temeiniciei, a actelor emise de către procurorii de caz, care pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, din oficiu sau la cererea persoanei interesate. În acest sens, potrivit prevederilor art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Având în vedere prevederile art. 132 alin. (1) teza finală din Constituție, care statuează că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, în temeiul dispozițiilor art. 140 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2.632/C/2014 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 și 623 bis din 26 august 2014. În art. 18 alin. (3) lit. e) și art. 26 alin. (3) lit. d) din regulamentul mai sus menționat se prevede că procurorul-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică și procurorul-șef al Secției judiciare analizează legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate sau propuse de către procurorii din subordine. În mod similar, în temeiul dispozițiilor art. 30 lit. e), art. 79 lit. g) și ale art. 80 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.643/C/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 mai 2015, procurorii șefi de secție, procurorii șefi ai serviciului teritorial și procurorii șefi ai birourilor teritoriale verifică temeinicia și legalitatea soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din subordine.

25.Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală - potrivit cărora accesul la justiție al persoanei care formulează plângere la judecătorul de cameră preliminară împotriva soluției de clasare este condiționat de parcurgerea procedurii plângerii la procurorul ierarhic superior - dau expresie principiului subordonării ierarhice a procurorilor, consacrat de prevederile art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, fără a aduce vreo atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (3) care statuează că „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“.

26.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Țibrin în Dosarul nr. 87/753/2016 al Tribunalului Militar București și constată că dispozițiile art. 340 alin. (1) și (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții Militare de Apel București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2019.

PREȘEDINTE,

prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică