Decizia nr. 603 din 28 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (4) și ale art. 340 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Violeta Șanta în Dosarul nr. 1.200/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.023D/2016.2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepției, asistată de avocatul Artin Sarchizian, cu împuternicire avocațială la dosar. Pentru partea Ioan Anastasescu răspunde avocatul Dragoș Marius Cîndescu, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia și depune note scrise. În acest sens arată că soluția legislativă criticată, ce se desprinde din dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, lipsește persoanele interesate de posibilitatea de a accede la o instanță judecătorească în cazul unei ordonanțe de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale. Consideră că restrângerea, prin textele de lege criticate, a exercițiului dreptului de liber acces la justiție, consacrat de dispozițiile art. 21 din Constituție, nu respectă condițiile stabilite de prevederile art. 53 din Legea fundamentală, în special cele cu privire la necesitatea și proporționalitatea măsurii.

4.Avocatul părții Ioan Anastasescu solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, referitor la dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât autoarea excepției solicită, de fapt, modificarea acestora, în sensul ca, pe lângă ordonanțele de respingere a plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire și de netrimitere în judecată dispuse de procuror, să poată constitui obiect al plângerii la judecătorul de cameră preliminară și ordonanțele de respingere a cererilor de redeschidere a urmăririi penale. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În ceea ce privește dispozițiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, ținând cont de jurisprudența Curții Constituționale în materia redeschiderii urmăririi penale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.Prin Încheierea din 6 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.200/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (4) și ale art. 340 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Violeta Șanta cu ocazia soluționării plângerii formulate la judecătorul de cameră preliminară, în baza dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva unei ordonanțe a procurorului prin care a fost respinsă o cerere de redeschidere a urmăririi penale.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, precum și condițiile privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În acest sens arată că soluția legislativă care asigură posibilitatea exercitării controlului judiciar doar în cazul admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale, cu excluderea ordonanței prin care este respinsă o astfel de cerere, creează un tratament juridic diferit pentru situații similare, împiedicând accesul la justiție al persoanelor interesate. De asemenea susține că măsura restrângerii exercițiului dreptului de acces liber la justiție nu este proporțională cu scopul vizat, întrucât nu există nicio rațiune legislativă pentru care, în astfel de situații, să fie negat dreptul de a se adresa instanței judecătorești. Mai arată că dispozițiile de lege criticate sunt neclare, deoarece nu prevăd care sunt actele excluse de la controlul judiciar.

8.Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală, exprimându-și opinia asupra excepției invocate, arată că, într-adevăr, legea procesual penală actuală exclude de la controlul judecătoresc soluțiile de respingere a cererilor de redeschidere a urmăririi penale adoptate de procuror. Rațiunea legiuitorului care a stat la baza adoptării acestei soluții legislative se regăsește în efectele admiterii unei cereri de redeschidere a urmăririi penale, care determină redeschiderea unei anchete penale închise, în timp ce respingerea unei astfel de cereri nu produce niciun efect cu privire la securitatea circuitului juridic. Mai arată că accesul liber la justiție nu echivalează cu dreptul absolut al cetățeanului de a se adresa unei instanțe judecătorești în orice situație, ci acesta comportă restrângeri proporționale. Consideră că principiul nediscriminării nu poate fi aplicat în cauză, cât timp petenta și procurorul nu se află în situații identice și nici măcar comparabile. În consecință, neprevederea posibilității de a se adresa unui judecător în ipoteza respingerii cererii de redeschidere a procesului penal nu poate atrage neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit dispozițiilor art. 335 din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale are loc în următoarele situații:

(i)când procurorul ierarhic superior infirmă soluția clasării dispusă de procurorul de caz, constatând că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia aceasta [alin. (1)];

(ii)când procurorul revocă ordonanța de clasare sau, după caz, de renunțare la urmărirea penală, întrucât au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea [alin. (2)], respectiv suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite [alin. (3)];

(iii)când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale [alin. (5)]. Dacă redeschiderea urmăririi penale este urmarea revocării sau, după caz, a infirmării de către procuror/procurorul ierarhic superior a soluției inițiale de clasare, legiuitorul a prevăzut în art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală că ordonanța procurorului este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, sub sancțiunea nulității. Reglementarea are menirea de a asigura respectarea principiului ne bis in eadem, căci atât soluția clasării (indiferent dacă a fost sau nu supusă controlului judecătoresc în procedura prevăzută de art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală), cât și cea a renunțării la urmărirea penală, odată devenite definitive, se bucură de prezumția de temeinicie. Or, redeschiderea urmăririi penale - întrucât este consecința infirmării sau, după caz, a revocării soluției inițiale - tinde la înlăturarea acestei prezumții. Pe de altă parte, în contextul expus, procedura confirmării se dorește a fi un remediu împotriva unei eventuale decizii discreționare a procurorului de reactivare a procesului penal în cazurile prevăzute de art. 335 alin. (1), (2) și (5) din Codul de procedură penală. Rațiunea pentru care legiuitorul nu recunoaște părților și persoanei vătămate posibilitatea de a contesta în instanță soluția de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale rezidă în faptul că redeschiderea urmăririi penale constituie un act de exercitare a acțiunii penale care este de competența exclusivă a procurorului, potrivit art. 3 alin. (4) din Codul de procedură penală, în virtutea principiului separației funcțiilor judiciare. Reglementarea nu are însă, prin aceasta, un caracter discriminatoriu, deoarece, așa cum a arătat Curtea Constituțională în jurisprudența sa pe marginea dispozițiilor art. 273 din Codul de procedură penală din 1968 (corespondentul actualului art. 335 din Codul de procedură penală), sensul art. 16 alin. (1) din Constituție este garantarea egalității în drepturi între cetățeni în fața legii și a autorităților publice, iar nu între cetățeni și autoritățile publice; or, procurorul care dispunea reluarea urmăririi penale, în condițiile art. 273 din Codul de procedură penală, acționa în calitate de reprezentant al unei autorități publice, și anume Ministerul Public. În fine, câtă vreme soluția clasării poate fi contestată la judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii prevăzute de art. 340 și următoarele din Codul de procedură penală, iar renunțarea la urmărirea penală este în mod imperativ supusă confirmării aceluiași judecător, conform dispozițiilor art. 318 alin. (12) din Codul de procedură penală, apreciază că legiuitorul recunoaște persoanei vătămate și părților o cale de acces la justiție în această materie. Pe de altă parte, dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor condiții, dacă acestea sunt proporționale cu scopul urmărit. Or, faptul că subiecții procesuali în cauză nu au dreptul de a obține redeschiderea urmăririi penale se explică prin aceea că, în ipotezele vizate de art. 335 din Codul de procedură penală, cauza penală a fost deja soluționată de procuror, prin clasare sau renunțare la urmărire penală, iar o soluție de redeschidere a urmăririi penale trebuie să revină tot acestuia, în virtutea calității sale de titular al funcției de urmărire penală.

11.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 din Codul de procedură penală sunt constituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că nu exclud dreptul persoanelor interesate de a face plângere împotriva ordonanței procurorului de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale. În acest sens arată că, din analiza dispozițiilor de lege criticate nu rezultă nicio interdicție de a depune plângere împotriva unei astfel de ordonanțe a procurorului. Or, prevederile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală consacră dreptul oricărei persoane de a face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Acest text reprezintă regula în domeniu, care nu poate fi nesocotită în lipsa unei excepții prevăzute în mod expres de lege. Cum examinarea textelor de lege incidente conduce la concluzia inexistenței unei asemenea excepții, rezultă că persoana interesată poate face plângere împotriva ordonanței procurorului de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 336 din Codul de procedură penală. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că instanța de contencios constituțional este competentă să realizeze o analiză a interpretării textelor de lege, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea are competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției (Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 și Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

12.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Din notele scrise ale autoarei excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește doar dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege. Prin Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăște „fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului“ este neconstituțională. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în speță, au produs efecte normele de procedură prevăzute în art. 335 alin. (4) și art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării lor prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:

–Art. 335 alin. (4): „Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.“;

–Art. 340 alin. (1): „Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.“ 15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că administrarea de probatorii după declanșarea urmăririi penale are rolul de a lămuri cauza sub toate aspectele - existența faptei, identitatea făptuitorului și responsabilitatea penală a acestuia -, pentru ca procurorul să poată dispune, la terminarea ei, fie o soluție de trimitere în judecată, fie o soluție de netrimitere în judecată. Deși este reglementată distinct, ca procedură specială, încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției constituie tot o modalitate de finalizare a urmăririi penale - nefiind însă nici dispoziție de trimitere, nici dispoziție de netrimitere în judecată -, modalitate care este supusă validării de către instanța de judecată. În afara soluțiilor de trimitere și de netrimitere în judecată, care pot fi dispuse numai după începerea și desfășurarea urmăririi penale, noul Cod de procedură penală permite procurorului să dispună și o soluție de neurmărire penală, echivalentul soluției de neîncepere a urmăririi penale din vechiul cod. Soluțiile de neurmărire și netrimitere în judecată prevăzute de noua lege procesual penală sunt clasarea și renunțarea la urmărirea penală.

17.Așadar, procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acțiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi penale, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea unei alte soluții. Terminarea urmăririi are, însă, un caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat.

18.În ceea ce privește instituția redeschiderii urmăririi penale, prin Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său, reținând că redeschiderea urmăririi penale constituie, în acord cu art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, un caz de reluare a urmăririi penale, sens în care legiuitorul a prevăzut, în art. 335 din același cod, cazurile și condițiile în care urmărirea penală poate fi redeschisă. Astfel, așa cum rezultă din însăși denumirea instituției, ea vizează situația în care urmărirea penală a fost finalizată, fie printr-o ordonanță de clasare, fie printr-una de renunțare la urmărirea penală - a se vedea art. 335 alin. (3) din cod. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât și de către însuși procurorul care a dispus soluția, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite conform art. 318 alin. (6). De asemenea, potrivit art. 335 alin. (5), redeschiderea urmăririi penale are loc și atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției de clasare și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispozițiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală (paragraful 27).

19.Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia mai sus menționată, ca regulă generală, redeschiderea urmăririi penale este, sub sancțiunea nulității, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituției cu exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 și 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, și Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acționează în calitate de magistrați ai Ministerului Public, nu răspund cerințelor de independență față de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanța europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanțe naționale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor inițiale nu sunt imputabile reclamanților și nu trebuie să îi pună pe aceștia în situații defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanței de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreționare a procurorului de a reactiva procesul penal (paragraful 30).

20.În continuare, prin decizia citată anterior, Curtea Constituțională a constatat că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 285 și următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din același cod prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanța și dispune redeschiderea urmăririi penale, dispozițiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluțiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunțarea la urmărire. Dacă ultimele două potențiale soluții nu schimbă situația juridică a persoanei în privința căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluția de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătorești. Dar, în oricare dintre cele trei situații juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluția de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzație în materie penală (paragraful 31).

21.Astfel, Curtea a reținut că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale, astfel reglementată, constituie o garanție procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanților la procesul penal, conform dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenție (a se vedea Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, paragraful 17). Ca urmare a instituirii acestor garanții, atât persoana în privința căreia este formulată o acuzație în materie penală, cât și ceilalți participanți la procesul penal au dreptul de a-și apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în fața unei instanțe independente și imparțiale, instituite prin lege (paragraful 32). Totodată, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit o excepție de la regula potrivit căreia ordonanțele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Astfel, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care cuprinde această soluție, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. O astfel de soluție își găsește justificare în dispozițiile constituționale ale art. 132 referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic“ (paragrafele 34 și 35). În acord cu art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la infirmarea actelor procesuale sau procedurale, procurorul ierarhic superior, când constată că un act sau o măsură procesuală (deci, inclusiv, o ordonanță de clasare) a procurorului ierarhic inferior nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate (paragraful 40). De aceea, dacă procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluției, pronunță o ordonanță al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanței de clasare. Fiind infirmată și necomunicată, ordonanța de clasare nu există și, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate și, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară (paragraful 41). Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunțarea unei noi soluții în cauză, fie de clasare ori renunțare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situații în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situația emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de art. 342 și următoarele din același cod (paragraful 42). În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunțe tot o soluție de clasare, care, ulterior, să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluției, atunci o asemenea ordonanță va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluției de clasare, vor fi aplicabile dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, care dau expresie principiului subordonării ierarhice, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiție. Astfel, Curtea a reținut că dispozițiile de lege anterior menționate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea acestuia, prin aceea că au menirea de a garanta soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activității de urmărire penală (paragraful 43).

22.Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia soluția legislativă care asigură posibilitatea exercitării controlului judiciar doar în cazul admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale, cu excluderea ordonanței prin care este respinsă o astfel de cerere, încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Ordonanța de respingere a unei cereri de redeschidere a urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, întrucât - spre deosebire de ordonanța de redeschidere a urmăririi penale - o asemenea soluție nu presupune o acuzație în materie penală, astfel că nu schimbă cu nimic situația juridică a persoanelor care au avut calitatea de părți sau de subiecți procesuali principali în dosarul penal în care s-a dispus de către procuror o soluție de neurmărire sau netrimitere în judecată. Totodată, așa cum reiese din analiza prevederilor Codului de procedură penală și a jurisprudenței recente a Curții Constituționale, accesul la justiție al persoanelor interesate este asigurat, oricare ar fi soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de către procuror - clasare, respectiv renunțare la urmărirea penală.

23.Astfel, în ceea ce privește ordonanțele de clasare, persoana interesată are la dispoziție procedura plângerii la procurorul ierarhic superior, reglementată de dispozițiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul soluțiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluția. Ținând cont de jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că actele prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, fiind modalități de înfăptuire a justiției, trebuie să fie supuse cenzurii judecătorului (Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998), legiuitorul a reglementat, prin prevederile art. 340-341 din Codul de procedură penală, procedura plângerii la judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, chiar dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate în prezenta cauză, stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Dacă judecătorul de cameră preliminară - în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. b) sau alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - admite plângerea împotriva soluției de clasare și trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, atunci, potrivit prevederilor art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală, devine incidentă instituția redeschiderii urmăririi penale.

24.Referitor la renunțarea la urmărirea penală, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, Curtea Constituțională a statuat că, prin reglementarea acestei instituții în maniera prevăzută la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalității, specific sistemului de drept continental, existent în România, și aplicarea principiului oportunității, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalență acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuțiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătorești (paragraful 30). În acest sens, Curtea a constatat că și acordul de recunoaștere a vinovăției, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, care, la fel ca și renunțarea la urmărirea penală, constituie tot o formă de justiție negociată, având la bază principiul oportunității, poate fi încheiat tot cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, potrivit art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă, spre deosebire de renunțarea la urmărirea penală, acesta, pe de o parte, este supus controlului instanței de judecată căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar, pe de altă parte, presupune întotdeauna aplicarea unei pedepse, chiar dacă executarea acesteia este individualizată, conform prevederilor art. 80-106 din Codul penal (paragraful 32). Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că renunțarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviințării instanței de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuții ce aparțin sferei competențelor instanțelor judecătorești, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (paragraful 33).

25.Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd în mod clar și previzibil actele procurorului supuse controlului judiciar și asigură accesul la justiție al persoanelor interesate, fără a crea un tratament juridic diferit pentru situații similare.

26.În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, nici această critică nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, în cauza de față, nu s-a constatat.

27.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Violeta Șanta în Dosarul nr. 1.200/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 335 alin. (4) și ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică