Decizie nr. 224 din 13 martie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Iordache Carp, Petrică Carp şi Ioan Frohlich în dosarele nr. 10.043/62/2011, nr. 10.045/62/2011 şi nr. 10.046/62/2011 ale Tribunalului Braşov - Secţia civilă şi care constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.363D/2011-nr. 1.365D/2011.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 februarie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 13 martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 10 noiembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 10.043/62/2011, nr. 10.045/62/2011 şi nr. 10.046/62/2011, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Excepţia a fost ridicată de Iordache Carp, Petrică Carp şi Ioan Frohlich cu prilejul soluţionării unor acţiuni având ca obiect contribuţia la asigurările sociale de sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate, care instituie obligaţia plăţii unei contribuţii la sistemul asigurărilor sociale de sănătate în procent de 5,5% aplicat asupra veniturilor din pensii, exceptând persoanele ale căror pensii nete sunt mai mici de 740 lei, creează discriminări între diferite categorii de pensionari, în funcţie de cuantumul pensiei obţinute. De asemenea, consideră că, prin impunerea obligaţiei de contribuţie la sistemul de asigurări sociale de sănătate, este afectată pensia, asupra căreia titularii au un drept de proprietate.

Tribunalul Braşov - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că obligaţia de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate izvorăşte din principiul solidarităţii pe care se întemeiază sistemul public de asigurări sociale, ca o manifestare a statului social. De asemenea, consideră că nu este încălcat dreptul la pensie, întrucât art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nu prevede diminuarea cuantumului pensiei contributive care este un drept câştigat, ci a unei obligativităţi de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. În sfârşit, arată că nu este înfrânt nici dreptul de proprietate privată, deoarece, aşa cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câştigat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.

Textul de lege criticat are următorul conţinut:

–Art. 259 alin. (2): "Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei."

Autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, invocă art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la interzicerea discriminării, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene de Justiţie în materia interzicerii discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 428 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, şi Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a respins criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţii constituţionale şi motivări diferite de cele invocate în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 28 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 martie 2012, Curtea a analizat însă criticile de neconstituţionalitate aduse art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 în raport cu prevederile art. 16 şi art. 44 din Constituţie şi a respins ca inadmisibile aceste critici, reţinând că "Faptul că unele case judeţene de pensii aplică această cotă de 5,5%, asupra întregii pensii, iar altele asupra diferenţei ce depăşeşte suma de 740 de lei nu ţine de constituţionalitatea textului de lege criticat, ci de modul de interpretare şi aplicare a acestuia".

Prin urmare, fără a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea textului de lege în sine ori a interpretării sale în sens constituţional, Curtea a constatat doar că aspectele criticate de autorul acelei excepţii de neconstituţionalitate proveneau din faptul că autorităţile aplicaseră legea neunitar, iar această problemă putea face obiectul unui recurs în interesul legii, potrivit art. 329 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, iar nu al unei excepţii de neconstituţionalitate.

Dacă prin Decizia nr. 28 din 19 ianuarie 2012, Curtea doar semnala necesitatea unei interpretări unitare a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, în cauza de faţă constată că este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea uneia dintre interpretările pe care acest text de lege a primit-o în practică.

Prin urmare, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu prevederile art. 44 din Constituţie, Curtea reţine că una dintre resursele principale care permit sistemului public de asigurări sociale de sănătate să îşi poată realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate, este contribuţia celor asiguraţi la acest sistem. De aceea, principiul solidarităţii ce se aplică sistemului asigurărilor sociale de sănătate impune şi justifică obligaţia plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile obţinute din pensii. În sensul celor arătate sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007.

De asemenea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a reţinut că art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor.

Constatând că pensia contributivă intră nu doar în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci şi a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, precum şi a celor ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum de altfel arată şi autorii excepţiei, Curtea reţine însă, în acord cu cele statuate şi prin Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, că "exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora «Conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege», precum şi de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. În virtutea acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".

De asemenea, Curtea constată că protecţia dreptului de proprietate nu poate fi invocată pentru a refuza îndeplinirea obligaţiei de ordin constituţional prevăzută de art. 56.

De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Wasa Liv Omsesidigt, Forsakringsbolaget Valands Pensionsstiftelse şi un grup de aproximativ 15000 de persoane contra Suediei, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietăţii, recunosc autorităţilor naţionale competenţa de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuţii, potrivit aprecierii necesităţilor politice, economice şi sociale. Aşa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă.

Văzând toate aceste considerente, Curtea apreciază că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din pensii nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la pensie ori la dreptul de proprietate.

Analizând, în continuare, criticile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile constituţionale şi internaţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării, Curtea constată că prevederile de lege criticate instituie obligaţia persoanelor ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din aceste venituri. Această obligaţie nu incumbă persoanelor care au o pensie mai mică de 740 de lei.

În practică, aceste prevederi de lege au fost interpretate de către unele autorităţi în sensul că persoanele care, potrivit dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, sunt ţinute să contribuie, datorează o contribuţie egală cu o cotă de 5,5% calculată asupra cuantumului întregii pensii.

Or, Curtea constată că prevederile de lege criticate se referă, în mod expres, la "contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei", reglementare ce are semnificaţia deducerii acestei sume de la obligaţia de contribuţie.

În plus, interpretarea de către autorităţi a acestor prevederi în sensul arătat are ca efect crearea unei situaţii discriminatorii între persoanele care au o pensie mai mică decât suma amintită şi care nu sunt ţinute de obligaţia de a contribui şi cele care au o pensie al cărei cuantum depăşeşte această sumă, obligaţia de contribuţie a acestora nepurtând doar asupra sumei care depăşeşte suma legal dedusă, ci asupra cuantumului întregii pensii. Astfel, în această interpretare, persoanele aflate în aceasta din urmă situaţie nu ar beneficia de deducerea sumei de 740 de lei din cuantumul sumei asupra căreia se datorează contribuţia.

Curtea apreciază că această interpretare este contrară principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, dacă necesitatea instituirii unor scutiri de la plata obligaţiei contribuţiei reprezintă o reală manifestare a caracterului de stat social prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, aceasta nu poate constitui premisa obligării celor care realizează venituri mai mari şi au calitatea de contribuabili de a suporta, în mod disproporţionat, contribuţia nu doar asupra veniturilor care depăşesc suma dedusă de lege, ci şi asupra acestei sume, creându-se astfel o discriminare între persoane pe criteriul averii.

Este adevărat că teza finală a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 stabileşte că prin aplicarea cotei de contribuţie asupra pensiei nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei, însă o asemenea dispoziţie nu poate fi interpretată decât ca fiind o garanţie a respectării obligaţiei de a deduce această sumă de la obligaţia de plată a contribuţiei.

O interpretare contrară ar crea discriminări între pensionari şi din perspectiva principiului contributivităţii, ca fundament al dreptului la pensie ocrotit de art. 47 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că ar obliga persoanele care au contribuit mai mult la fondul asigurărilor de pensii la plata, totodată, a unei contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, care, în practică, ar anula reflectarea acestui principiu în cuantumul pensiei obţinute, prin diminuarea acestuia până la pragul de 740 de lei. Astfel, persoanele care au avut contribuţii diferite la fondul asigurărilor de pensii ar putea ajunge la situaţia în care, prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate, să obţină un cuantum al pensiei egal. Or, dacă principiul egalităţii în drepturi presupune, aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aplicarea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în situaţii comparabile, din perspectiva textului de lege analizat, acest principiu impune ca obligaţia de contribuţie la asigurările sociale de sănătate să fie astfel aşezată încât să reflecte, în mod egal, principiul contributivităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Iordache Carp, Petrică Carp şi Ioan Frohlich în dosarele nr. 10.043/62/2011, nr. 10.045/62/2011 şi nr. 10.046/2011 ale Tribunalului Braşov - Secţia civilă, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea