Decizie nr. 343 din 10 martie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Cristina Ioviţoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 ca devenită inadmisibilă, întrucât acest act normativ nu mai este în vigoare. Cât priveşte critica adusă dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, arată că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.023/30/2009, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Excepţia a fost ridicată de Cristina Ioviţoni cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 53, art. 56, art. 135 şi art. 15 din Constituţie. În acest sens, arată că decizia de impunere contestată a fost emisă în baza Legii nr. 95/2006, retroactiv, deşi privea raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei legi, sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002. De asemenea, arată că nu are calitatea de asigurat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, astfel că nu poate fi reţinută obligaţia de contribuţie în baza acestei legi. În plus, contestă obligaţia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, atât timp cât art. 7 din Legea nr. 95/2006 instituie principiul descentralizării asistenţei de sănătate publică.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că instituirea unei obligaţii de plată a contribuţiei către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu limitează dreptul de a încheia şi o asigurare privată suplimentară. De asemenea, arată că, în condiţiile în care contribuţia este necesară pentru asigurarea sănătăţii publice şi este plătită de către toţi cetăţenii, justeţea acestei sarcini fiscale nu poate fi contestată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, textele de lege criticate au fost modificate ori parţial abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Modificările aduse nu au schimbat, însă, soluţia legislativă criticată, textele de lege având în prezent următoarea redactare:

–Art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]

e)participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; [...] (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.";

–Art. 211 alin. (1) teza întâi: "(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie.";

–Art. 213 alin. (2) şi (4): "(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: [...]

b)se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c)se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, sau se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani;

d)execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 şi 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

e)persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;

f)străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;

g)persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

h)pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;

i)persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

j)personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.[...] (4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi.";

–Art. 257 alin. (1): "(1) Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1)."

Prin modificările aduse Legii nr. 95/2006 de art. VIII pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010, soluţia legislativă a art. 258 alin. (4) se regăseşte în alin. (3) al aceluiaşi articol;

–Art. 258 alin. (1) şi (3): "(1) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au obligaţia să calculeze şi să vireze la fond contribuţia stabilită de lege datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă.[...]

(3)Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti contribuţia stabilită de lege, pentru salariaţii aflaţi în această situaţie.";

–Art. 259 alin. (1) şi (2): "(1) Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

(2)Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei."

De asemenea, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002. Acest act normativ a fost abrogat însă anterior sesizării cu excepţia de neconstituţionalitate, prin dispoziţiile art. 317 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, soluţiile legislative criticate, referitoare la obligaţia contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate, fiind preluate de actul abrogator în însuşi conţinutul articolelor arătate mai sus, criticate de asemenea ca fiind neconstituţionale.

Autorul excepţiei consideră că toate aceste texte de lege sunt contrare următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 56 privind contribuţiile financiare şi art. 135 referitor la economie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, Curtea constată că argumentele formulate se referă exclusiv la probleme de aplicare a legii în timp, aspecte ce revin competenţei instanţei de judecată, iar nu instanţei de contencios constituţional.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53, art. 56 şi art. 135 din Constituţie, Curtea constată că argumentele autorului excepţiei vizează obligaţia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, cu privire la aceste aspecte, Curtea s-a pronunţat în mai multe rânduri în jurisprudenţa sa, arătând, în esenţă, că obligaţia asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate este expresia principiului solidarităţii sistemului asigurărilor sociale de sănătate, principiu consacrat în art. 208 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.

În acelaşi timp, Curtea reţine că dispoziţiile art. 56 prevăd obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor. Implicarea deopotrivă a statului şi a cetăţenilor în realizarea acestui obiectiv este reflectată în chiar dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în care se arată că "Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare".

De altfel, argumente asemănătoare au fost reţinute de instanţa de contencios constituţional şi prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În sfârşit, având în vedere cele arătate mai sus, referitor la abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, Curtea constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impun respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile acestei ordonanţe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Cristina Ioviţoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

2.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea