Decizie nr. 143 din 15 martie 2005

Ion Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Andrei Dombi în Dosarul nr. 9.890/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei critică modul în care instanţa de judecată a interpretat şi a aplicat dispoziţiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9.890/2004, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Excepţia a fost ridicată de Andrei Dombi într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.028/C din 25 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.465/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Din examinarea încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei reiese că, în concret, critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, referitoare la perioada de timp care constituie vechime în muncă şi care se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, pentru timpul în care acestea au fost private de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin art. 52 din Constituţie, precum şi reglementărilor internaţionale cuprinse în art. 4 pct. 2 şi art. 5 pct. 1 şi 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De fapt, critica autorului excepţiei este îndreptată împotriva modului în care instanţa de judecată a aplicat aceste dispoziţii, precizând că instanţa de judecată nu a reuşit să definească privarea de libertate în baza unor măsuri administrative şi a acţionat cu rea-credinţă, neincluzând în sfera măsurilor administrative recrutarea şi încorporarea într-o unitate în vederea supunerii la muncă forţată.

Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens apreciază că Decretul-lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi are un vădit caracter reparatoriu, definind drepturile ce se cuvin şi categoriile de cetăţeni care se bucură de acestea. De asemenea, apreciază că susţinerea autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 lit. b) din actul normativ mai sus menţionat, faţă de prevederile art. 52 alin. (2) din Constituţie, nu are suport real, arătând totodată că "este posibil ca modalităţile represiunii politice să se fi manifestat în mai multe forme cu privire la diferiţi cetăţeni, însă legea a circumscris în mod exact categoria persoanelor care beneficiază de drepturile instituite prin Decretul-lege nr. 118/1990".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, în raport cu prevederile art. 52 din Constituţie, aceasta este inadmisibilă, întrucât "nu vizează compatibilitatea actului normativ contestat cu dispoziţiile constituţionale, ci interpretarea acestuia de către instanţa sesizată cu acţiunea în contencios administrativ introdusă de reclamant".

Referitor la susţinerea privind contrarietatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 4 şi 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Guvernul consideră că aceasta este neîntemeiată. În final, arată că dispoziţiile art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale, care a statuat cu acele prilejuri, prin decizii precum Decizia nr. 242/2003 şi Decizia nr. 303/2003, că acestea sunt constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a Decretului-lege nr. 118/1990, faţă de art. 52 din Constituţie, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere sub nici un aspect dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine, în condiţiile legii, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990 recunosc posibilitatea persoanelor interesate de a formula contestaţie împotriva deciziei emise de organele competente, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990 faţă de art. 4 şi 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză.

Avocatul Poporului observă că, în realitate, critica autorului excepţiei vizează modul în care instanţa de judecată a aplicat dispoziţiile legale criticate, ceea ce contravine art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform căruia Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, cu modificările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 1 alin. (1) lit. b): "(1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: [...]

b)a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 52, referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, potrivit cărora:

(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

(2)Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3)Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 4 pct. 2 şi art. 5 pct. 1 şi 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut:

–Art. 4 pct. 2: "Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.";

–Art. 5 pct. 1 şi 5: "1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a)dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b)dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c)dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d)dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;

e)dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f)dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. [...]

5.Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în concret, autorul excepţiei critică modul în care instanţa de judecată a interpretat şi a aplicat dispoziţiile legale criticate.

În acest context, motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege ca atare, ci interpretarea dată acestui text. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 51 din 5 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea Constituţională a statuat că, de principiu, nu intră în atribuţiile sale cenzurarea interpretării date de către instanţele judecătoreşti unei dispoziţii legale, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. S-a apreciat, de asemenea, că o asemenea ingerinţă a Curţii în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, fiind contrară prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepţie ridicată de Andrei Dombi în Dosarul nr. 9.890/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora