Decizie nr. 191 din 6 martie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silvia Weber în Dosarul nr. 14.730/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 378D/2011.

La apelul nominal, pentru autoarea excepţiei, se prezintă Simona Buzilă, cu procură depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost ridicată, expunând considerentele cuprinse în motivarea excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că partea poate beneficia de toate garanţiile constituţionale - avocat, ajutor public judiciar, iar celelalte susţineri ale autoarei ţin de interpretarea textului de lege. De asemenea, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 14.730/301/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silvia Weber cu ocazia soluţionării recursului formulat într-o cauză ce are ca obiect obligaţia de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece restricţionează dreptul mandatarului care nu este licenţiat în drept de a pune concluzii în pricinile rudelor în faţa instanţelor superioare judecătoriei, în cadrul căilor de atac. Totodată, încalcă principiul oralităţii, contradictorialităţii şi egalităţii de arme, în situaţia în care partea este o persoană în vârstă înaintată, care nu poate participa la dezbateri şi nu poate pune concluzii în faţa instanţei de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă arată că dispoziţiile criticate nu încalcă dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil sau principiul contradictorialităţii. Posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută de art. 67 şi 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile şi limitele în care poate fi exercitat mandatul. Condiţiile şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 68 alin. 4 şi 5: "Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.

Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra prevederilor criticate s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, respingând ca neîntemeiate criticile, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum şi să depună concluzii scrise.

Curtea a mai constatat că posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată.

De asemenea, prin Decizia nr. 31 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2004, Curtea a reţinut că reprezentarea părţilor într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat sau altă persoană cu ori fără pregătire juridică, este una dintre modalităţile prin care Codul de procedură civilă asigură accesul liber la justiţie, precum şi exercitarea dreptului la apărare al părţilor, drepturi fundamentale prevăzute de art. 21, respectiv de art. 24 din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Silvia Weber în Dosarul nr. 14.730/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu