Decizie nr. 854 din 18 octombrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Laurenţiu-Marian Apetri în Dosarul nr. 42.714/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 886D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că măsura criticată nu încalcă normele constituţionale invocate de autorul excepţiei şi făcând trimitere la Decizia din 28 iunie 2011 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ioan Pop împotriva României.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 42.714/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Laurenţiu-Marian Apetri într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii rutiere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă accesul liber la justiţie, nepermiţând contravenientului nemulţumit de aplicarea unei măsuri complementare, respectiv reţinerea permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare, să formuleze plângere în faţa instanţei de judecată competente împotriva acestei măsuri, separat de pedeapsa principală a amenzii, fapt ce nu dă, în consecinţă, instanţei de judecată posibilitatea de a cenzura sancţiunea complementară independent de cea principală.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât persoana sancţionată contravenţional are posibilitatea de a formula plângere în condiţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Se arată, de asemenea, că o astfel de persoană poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, instanţa de judecată verificând astfel legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărând asupra sancţiunii aplicate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatului Poporului arată că art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale şi că îşi menţine punctele de vedere exprimate în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009, nr. 775 din 3 iunie 2010 şi nr. 919 din 6 iulie 2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins:

–Art. 102 alin. (3): "(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [...]

e)depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.";

–Art. 111 alin. (1): "(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri: [...]

c)la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1)."

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.201 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 7 octombrie 2011, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, reţinând că reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda, şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, întrucât aceste sancţiuni au drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege.

De asemenea, Curtea a constatat că liberul acces la justiţie al persoanei care a fost sancţionată contravenţional este asigurat prin posibilitatea de a formula plângere, în condiţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit căruia "împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta", cadru în care, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată, verificând legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărăşte asupra sancţiunilor aplicate. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, reglementare-cadru în materie contravenţională, prevede că "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării".

Aşadar, Curtea a reţinut că instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De altfel, cât priveşte dispoziţiile art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, criticate fie distinct, fie împreună cu alte dispoziţii ale aceluiaşi act normativ, Curtea s-a mai pronunţat, constatând constituţionalitatea acestora, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.065 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 11 octombrie 2010, şi Decizia nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 18 decembrie 2009.

Contrar susţinerilor autorului excepţiei, Curtea a statuat că textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericolsiguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv "asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului".

Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reţinerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă în vreun fel atingere acestor garanţii procesuale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea reţine că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă criticată, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, respectiv al depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia. În consecinţă, o atare reglementare asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită, precum viaţa, integritatea fizică şi sănătatea participanţilor la traficul rutier, proprietatea publică şi privată şi mediul înconjurător.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) şi art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Laurenţiu-Marian Apetri în Dosarul nr. 42.714/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop