Decizie nr. 717 din 6 decembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.196/62/2015, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 153 D/2016.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită conexarea Dosarului nr. 368 D/2016 la Dosarul nr. 153 D/2016.

4.Curtea respinge cererea de conexare, reţinând că dosarele mai sus menţionate cuprind critici de neconstituţionalitate diferite.

5.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că noţiunea de "subiect pasiv" este definită în teoria generală a dreptului, că, din consideraţiile pe care instanţa le formulează, rezultă că aceasta nu are dubii cu privire la înţelesul noţiunii analizate şi că sintagma "subiect pasiv" a fost întotdeauna definită ca reprezentând persoana care este titulara valorii sociale ocrotite. Se conchide că nu este vorba despre o critică de neconstituţionalitate, ci despre o dificultate în a identifica subiectul pasiv al infracţiunilor care fac obiectul cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea din 21 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.196/62/2015, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată din oficiu, într-o cauză având ca obiect, printre altele, stabilirea vinovăţiei unuia dintre inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi complicitate la luare de mită.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat este ambiguu şi, prin urmare, lipsit de previzibilitate, întrucât Codul penal nu defineşte noţiunea de subiect pasiv. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal definesc infracţiunea continuată ca fiind o infracţiune săvârşită la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, definiţie ce trebuie coroborată cu prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, conform cărora condiţia unităţii subiectului pasiv al infracţiunii continuate este îndeplinită şi atunci când:

a)bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane;

b)infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic. Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate se deduce că, atunci când actele materiale săvârşite sunt îndreptate împotriva unor subiecţi pasivi diferiţi, suntem în prezenţa unui concurs real sau formal de infracţiuni. Se observă că subiectul pasiv principal al tuturor infracţiunilor este, în mod generic, statul, iar subiect pasiv secundar este persoana căreia îi este lezat un drept, prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. De asemenea este subliniat faptul că subiectul pasiv secundar al unei infracţiuni nu trebuie confundat cu persoana prejudiciată, aceasta din urmă putând fi diferită şi având la dispoziţie mijloace juridice specifice de realizare a intereselor sale procesuale. Se face trimitere la doctrină, respectiv la clasificarea subiectului pasiv al infracţiunii în subiect pasiv general şi subiect pasiv special. Se arată, totodată, că sintagmele "subiect pasiv" şi "acelaşi subiect pasiv", din cuprinsul textului criticat, nu sunt definite în cuprinsul Codului penal sau în cuprinsul altui act normativ în vigoare şi că acestea sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, ambiguitate ce afectează principiul securităţii raporturilor juridice, prima condiţie ce asigură aplicabilitatea dreptului fiind suficienta sa definire. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 26 aprilie 1979 şi 4 mai 2000, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit şi Rotaru împotriva României, prin care instanţa europeană a subliniat necesitatea asigurării standardului de calitate a legii, ca premisă a respectării principiului legalităţii incriminării. Se conchide că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii incriminării, fiind, prin urmare, contrar normelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei.

8.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că previzibilitatea normelor juridice presupune ca destinatarii acestora să aibă reprezentarea aspectelor în funcţie de care sunt obligaţi să îşi modeleze conduita şi că, deşi normele penale nu definesc noţiunea de "subiect pasiv", aceasta nu ridică probleme de înţelegere sau de interpretare. Se observă că doctrina este unitară în stabilirea aspectului că subiectul pasiv al unei infracţiuni este persoana fizică sau persoana juridică titulară a valorii sociale ocrotite şi care este vătămată sau periclitată prin infracţiune, sintagma criticată nefiind de natură a produce dificultăţi de interpretare. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel S. A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că săvârşirea infracţiunilor continuate de pericol poate fi reţinută în cazul întrunirii condiţiilor referitoare la unicitatea subiectului pasiv şi la existenţa unei singure rezoluţii infracţionale, în cazul lor singurul subiect pasiv fiind statul, întrucât acestea se consumă în momentul creării stării de pericol social, în timp ce reţinerea săvârşirii infracţiunilor continuate de rezultat este condiţionată de unicitatea subiectului pasiv, prevăzută prin dispoziţiile legale criticate. Se susţine că persoanele care săvârşesc infracţiuni din prima categorie anterior arătată se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele care săvârşesc infracţiuni din cea de-a doua categorie, dar că această situaţie nu echivalează cu lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a textului criticat. Se mai arată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului şi că sensul sintagmei "subiect pasiv" rezultă, fără dubiu, din interpretarea teleologică a acestora.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.".

14.Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi ale art. 21 alin. (3), cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea pedepsei.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

16.Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că textul criticat adaugă la definiţia similară consacrată prin art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 condiţia săvârşirii infracţiunii împotriva aceluiaşi subiect pasiv. Prin urmare, potrivit actualei reglementări, infracţiunea continuată constă în săvârşirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, de acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind, astfel, caracterizată prin unitate de subiect activ, unitate sub aspectul laturii subiective şi, aşa cum s-a arătat anterior, unitate de subiect pasiv. Din acest ultim punct de vedere, Curtea a subliniat faptul că, potrivit art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane sau când infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic.

17.Având în vedere considerentele anterior arătate, Curtea a constatat că, indiferent de existenţa unui subiect pasiv secundar sau de unicitatea acestuia, persoanele care săvârşesc aceeaşi infracţiune, în formă continuată, conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, se află în situaţii similare, atâta vreme cât infracţiunile săvârşite sunt caracterizate prin existenţa unui subiect pasiv principal unic, şi vor beneficia de acelaşi regim juridic sancţionator.

18.De asemenea, Curtea a reţinut că, şi în contextul actualei reglementări, care prevede unicitatea subiectului pasiv, infracţiunile de pericol pot fi reţinute în formă continuată, atunci când sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv unitatea subiectului activ şi existenţa unei singure rezoluţii infracţionale. În acest caz, subiectul pasiv al infracţiunii este statul, această categorie de infracţiuni consumându-se prin crearea stării de pericol social. Prin urmare, persoanele care săvârşesc astfel de infracţiuni continuate se află în situaţii juridice similare cu cele care săvârşesc infracţiuni continuate de rezultat, caracterizate prin existenţa subiectului pasiv principal unic sau prin existenţa unui subiect pasiv principal unic şi a unui subiect pasiv secundar, urmând a li se aplica acelaşi regim sancţionator.

19.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că textul criticat nu este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, aşa cum susţine autorul excepţiei, acesta respectând cerinţele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

20.Având în vedere aceleaşi motive, Curtea a reţinut că textul criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu generează situaţii juridice diferite în funcţie de existenţa sau inexistenţa unui subiect pasiv secundar sau de identitatea subiectului pasiv principal, această ultimă calitate putând fi întrunită de către stat, în cazul săvârşirii unor infracţiuni continuate de pericol. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că discriminarea presupune reglementarea unui tratament juridic diferit în privinţa unor persoane care se află în situaţii juridice similare, aspect care nu poate fi constatat însă în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015).

21.Aşa fiind, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) conform cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

22.Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care se încadrează în politica penală promovată de acesta, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).

23.Analizând criticile formulate în prezenta cauză, Curtea constată că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 837 din 8 decembrie 2015 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

24.Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, Curtea constată că, întrucât prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat a prevederilor art. 7 din Convenţie referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, aşa cum acestea sunt interpretate prin prisma exigenţelor art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală.

25.Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanţiile prevăzute de acestea sunt asigurate, în cadrul procesului penal, prin norme de drept procesual, iar textul criticat este o normă de drept penal substanţial.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 4.196/62/2015 şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop