Decizie nr. 568 din 16 octombrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 21 alin. (6), art. 34, art. 35, art. 41 şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Tudor Chefner în Dosarul nr. 11.007/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 334D/2014.

2.La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, la art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) şi art. 41 din Legea nr. 165/2013, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 301 din 5 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 31 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.007/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 21 alin. (6), art. 34, art. 35, art. 41 şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Tudor Chefner într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, în sensul că sunt aplicabile şi litigiilor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Astfel, se arată că aceste litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării, iar Legea nr. 165/2013, care prevede alte termene şi condiţii procedurale decât cele de la momentul cererii de chemare în judecată, este de natură să contravină principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Mai arată că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condiţiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.

6.Se mai susţine că prevederile art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, art. 21 alin. (6) şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie o discriminare între persoane aflate în situaţii similare, pe de o parte, prin instituirea unor termene diferite de soluţionare, pe alte criterii decât cele ce ţin de destinaţia imobilelor sau de conduita persoanelor care au formulat cereri de restituire potrivit Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, discriminarea vizează persoanele ale căror dosare au fost soluţionate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, faţă de cele ale căror dosare intră sub incidenţa acestui act normativ, atât în ceea ce priveşte termenele de soluţionare, cât şi cuantumul şi natura măsurilor reparatorii.

7.De asemenea, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 35 alin. (2) aduc atingere dreptului de acces la justiţie, care nu mai poate fi exercitat până la expirarea termenelor la care face referire textul legal criticat, fără a fi îndeplinite condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul acestui drept.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. Astfel, arată că trebuie făcută distincţia între situaţiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Unor situaţii juridice voluntare nu poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situaţii juridice legale în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi, de aceea, intrând sub incidenţa noului act normativ. De asemenea, nu sunt încălcate nici dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere faptul că, pe de o parte, modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 este de competenţa instanţelor judecătoreşti, nefiind o chestiune de neconstituţionalitate a legii, iar, pe de altă parte, legea nouă preia această categorie de litigii, indiferent de stadiul procesual, şi instituie o altă procedură de continuare a procedurilor de reparaţie, fără să aducă atingere drepturilor câştigate în procedurile anterioare.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4, art. 21 alin. (6), art. 34, art. 35, art. 41 şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, art. 21 alin. (6), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2), art. 41 şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate aceste din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

–Art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013: "(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III."

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."

–Art. 21 alin. (6): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."

–Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni."

–Art. 35 alin. (2): "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

–Art. 41: "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2)Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3)Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4)Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5)Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

–Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...)

b)orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;"

13.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, Curtea reţine că aceste prevederi legale au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

15.Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1), Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că aceste din urmă prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunţarea unei astfel de soluţii l-a constituit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalităţii armelor între părţile aflate în litigiu, în cazul în care instanţele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica şi litigiilor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

16.În considerarea acestei soluţii şi având în vedere cele statuate în jurisprudenţa sa din perspectiva efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, Curtea subliniază că, în temeiul deciziei de admitere menţionate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz, dacă procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a fost judecat definitiv în timp ce aceasta se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014.)

17.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării acesteia. Astfel, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aplicabilă abia după împlinirea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate, rezultă că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

18.Curtea reţine că aceeaşi soluţie se impune a fi adoptată şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013, care se referă la plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare. Or, având în vedere că obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată este cererea privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire, rezultă că prevederile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în temeiul acestor din urmă dispoziţii legale, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

19.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestui act normativ şi la art. 50 lit. b) teza întâi, prin care se abrogă de la data intrării în vigoare a legii orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

20.Curtea reţine că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, Curtea respingând excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014, Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 232, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele]. Invocând jurisprudenţa sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

21.În ceea ce priveşte prevederile art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect, cu motivarea că textul de lege nu face altceva decât să dea expresie celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Astfel, textul de lege criticat reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În plus, Curtea Constituţională a observat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective.

22.Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

23.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, şi la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Tudor Chefner în Dosarul nr. 11.007/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) şi art. 41 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 21 alin. (6) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent

Irina-Loredana Gulie

semnează,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta