Decizia nr. 448 din 22 iunie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Penelopa Morar în Dosarul nr. 7.671/271/2016/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.003D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției a depus o cerere, prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea pregătirii apărării.

4.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen, întrucât sesizarea Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost dispusă încă din 29 septembrie 2016, timp în care autoarea ar fi putut să își pregătească apărarea.

5.Având în vedere lipsa indicării unor motive temeinice și data pronunțării încheierii de sesizare, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen, apreciind că autoarea excepției de neconstituționalitate a beneficiat de suficient de mult timp pentru pregătirea apărării.

6.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, conform căreia dreptul la două grade de jurisdicție nu este aplicabil în ipoteza juridică reglementată prin textul criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7.Prin Încheierea din 29 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.671/271/2016/a1, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Penelopa Morar, într-o cauză având ca obiect soluționarea unor plângeri formulate de autoarea excepției împotriva unor ordonanțe de clasare.

8.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale și neconvenționale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe în materia plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, precum și a principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală.

9.Judecătoria Oradea - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că reglementarea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului și că textele criticate asigură garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. Se susține, totodată, că principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală nu este aplicabil în prezenta cauză.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate analizată.

12.Avocatul Poporului apreciază că textul criticat este constituțional. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 și nr. 139 din 12 martie 2015.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“16. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și prevederilor art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum și dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dublul grad de jurisdicție în materie penală.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă din cuprinsul dispozițiilor legale criticate a mai fost supusă controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, sens în care au fost pronunțe numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reținute Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, și Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

18.Prin Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii fără participarea părților, subiecților procesuali principali și a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil, în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală nu permiteau comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și nu se prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. Odată citate, însă, toate părțile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoștință despre desfășurarea procedurii în fața judecătorului de cameră preliminară și au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindule asigurate, în acest fel, toate drepturile și garanțiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Totodată, potrivit paragrafelor 40 și 41 din Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, s-a reținut că, așa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului și părților. Or, ținând seama de art. 32 din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că persoana vătămată și suspectul, în calitate de subiecți procesuali principali, nu au posibilitatea de ași face apărarea cu privire la susținerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situația în care nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, subiecții procesuali principali sunt privați de dreptul la un proces echitabil prin aceea că necunoscând conținutul plângerii nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Așa fiind, a statuat Curtea, aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunța asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii și orale.

19.De asemenea, Curtea a mai constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu și să existe o egalitate a armelor între acuzare și apărare, sens în care, prin absența dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri și să ridice excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepții, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. De aceea, în condițiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri și, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-și exprima opiniile și de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar și la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.

20.Prin urmare, suspectul beneficiază de posibilitatea de a contesta în fața unui judecător și în cadrul unui proces echitabil.

21.În sfârșit, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragraful 25, Curtea s-a pronunțat cu privire la soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej, a reținut că o astfel de reglementare este constituțională, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

22.De asemenea, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalității în drepturi, deoarece instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16).

23.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

24.Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea reține că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor constituționale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, întrucât textul criticat asigură garanțiile procesuale specifice exercitării acestui drept, care semnifică posibilitatea părților procesului penal de a-și formula apărările pe care le consideră necesare, personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu.

25.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Penelopa Morar în Dosarul nr. 7.671/271/2016/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și constată că dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop