Decizie nr. 457 din 7 noiembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Ilaria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu, Constanţa Stefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tanasescu, Florentin Teisanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 350D/2013.

La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, arată că Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-310/10, nu este incidentă în speţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.887/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Ilaria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stanescu, Constanţa Stefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tanasescu, Florentin Teisanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 341/C/2011 prin care s-a dispus, retroactiv, cu începere de la data de 1 ianuarie 2011, reîncadrarea potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 şi diminuarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă dreptul de proprietate, garantat de prevederile art. 44 din Constituţie, şi contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 privind munca şi protecţia socială, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 referitoare la statutul judecătorilor.

De asemenea, arată să dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, raportate la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, salariul şi indemnizaţia de concediu reprezintă concepte asimilate bunurilor mobile, iar dreptul de creanţă reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o "speranţă legitimă" de a-l vedea concretizat.

Reducerea indemnizaţiei de încadrare când situaţia economică nu o mai impunea, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente şi acordarea posibilităţii legislativului şi executivului de a stabili indemnizaţiile ulterioare ale autorităţii judecătoreşti în funcţii de criterii subiective a căror largheţe lasă la bunul plac a acestora retribuirea magistraţilor echivalează cu încălcarea prevederilor constituţionale care protejează statutul magistraţilor, fiind de natură a conduce inclusiv la afectarea independenţei acestora.

În final, invocă soluţia dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, privind interpretarea art. 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi a art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Judecătorul naţional are obligaţia de a înlătura aplicarea unei reglementări naţionale contrare dreptului Uniunii Europene. În acest scop, tribunalele naţionale nu sunt ţinute să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanţe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, menţionând deciziile nr. 115/2012, nr. 257/2012, nr. 903/2012 şi nr. 113/2013 ale Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, invocă prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 285/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, aplicându-se doar în anul 2011, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

II. Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate din aceeaşi perspectivă ca în cauza de faţă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 891 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, statuând următoarele:

Prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a dispus diminuarea cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută cu 25% pe o perioadă determinată, până la 31 decembrie 2010.

Prin Decizia nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că măsura diminuării drepturilor salariale pe o perioadă determinată este în acord cu prevederile Legii fundamentale. Prin aceleaşi decizii, Curtea a arătat însă că revenirea la cuantumul anterior al drepturilor salariale reprezintă "o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor este de esenţa textului art. 53 din Constituţie".

Având în vedere cele reţinute de Curte în deciziile amintite, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că legiuitorul era obligat constituţional ca, ulterior datei de 31 decembrie 2010, să dispună acordarea drepturilor salariale iniţiale. Prin urmare, consideră că prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale Legii nr. 285/2010 sunt contrare Legii fundamentale, întrucât au ca efect păstrarea unui nivel redus al salariilor faţă de cel avut iniţial, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010.

Răspunzând unor critici asemănătoare privind dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, înainte de promulgarea acesteia, Curtea, prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, a constatat că "nu există nicio legătură între conţinutul normativ al textului criticat şi susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, întrucât acesta nu vizează cuantumul drepturilor salariale, ci conversia de la sisteme de salarizare neomogene la unul unitar pentru tot personalul plătit din fonduri publice, respectiv plasarea acestui personal pe diferite clase de salarizare de la 1 la 110, la care se aplică un coeficient de ierarhizare corespunzător de la 1,00 la 15,00. Pentru a stabili în concret salariul/solda/indemnizaţia brută a unei persoane, trebuie să existe o valoare de referinţă corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00; această valoare de referinţă trebuie să aibă un nivel care, la momentul aplicării sale, să reflecte un nivel al salariului/soldei/indemnizaţiei brute cel puţin la nivelul lunii iunie 2010. Or, pentru anul 2011, valoarea salariilor de bază nu se stabileşte în funcţie de această valoare de referinţă raportată la coeficientul de ierarhizare, ci potrivit art. 1 din Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice".

Referitor la critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, Curtea, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, a amintit că, prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". A apreciat însă că aceasta "este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010". De asemenea, a reţinut că "stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, [...] în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010".

Desigur, Curtea Constituţională nu a contestat că, atât timp cât drepturile salariale sunt inferioare momentului iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncă, dar a constatat că au fost îndeplinite cerinţele art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Cu privire la criticile vizând încălcarea dreptului de proprietate, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un "bun" care intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate. Această concluzie nu vizează însă drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide şi exigibile.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 "Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României", paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot primi accepţiunea de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, afectarea acestui drept (reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional în a aprecia existenţa cauzei de "utilitate publică" (paragraful 19).

În final, Curtea a reţinut că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, s-a dispus creşterea în două a trepte a veniturilor salariale cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012, respectiv cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, pentru a se ajunge astfel la nivelul salariilor avute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Cu privire la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 privind statutul judecătorilor din Legea fundamentală, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu afectează statutul constituţional de care se bucură judecătorii. Aşa cum s-a arătat mai sus, reducerea temporară a salariului şi a indemnizaţiei de concediu s-a prevăzut pentru întregul personal din sectorul bugetar şi îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie.

Referitor la invocarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea reţine că autorii excepţiei fac referire la Cauza C 310/10 (Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii), având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău, privind "interpretarea articolului 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, precum şi consecinţele care pot rezultă din supremaţia dreptului Uniunii în cazul unui conflict între dispoziţiile menţionate şi o reglementare naţională sau o decizie a Curţii Constituţionale".

Prin Hotărârea din 7 iulie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, în conformitate cu articolul 267 TFUE, este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, precum şi a actelor adoptate de instituţiile Uniunii (paragraful 24). Prin aceeaşi hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a concluzionat că întrebările adresate de Curtea de Apel Bacău, "al căror obiect nu constă în a verifica dacă o situaţie precum cea în discuţie în cauza principală intră în domeniul de aplicare al articolului 15 din Directiva 2000/43 şi al articolului 17 din Directiva 2000/78, ci pornesc mai degrabă de la presupunerea că aceasta este situaţia în speţă pentru a solicita o interpretare a Curţii, în condiţiile în care în mod vădit dispoziţiile menţionate nu sunt aplicabile nici direct, nici indirect împrejurărilor speţei, trebuie considerate inadmisibile" (paragraful 48). De altfel, paragrafele 46 şi 47 ale hotărârii abordează chestiuni care ţin de repartizarea de competenţe între Uniune şi statul membru, fără a aduce în discuţie efectele unei decizii a instanţei constituţionale române.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboşaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frăţilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanţa Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliţă, Adriana Ilaria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stanescu, Constanţa Stefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tanasescu, Florentin Teisanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu şi Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean