Decizie nr. 665 din 5 iulie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, excepţie ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 28 iunie 2007, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iulie 2007 şi apoi pentru data de 5 iulie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 15.083/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Excepţia a fost ridicată de Adrian Năstase în cadrul soluţionării unei cauze penale privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul penal şi de art. 13 şi 13^1 din Legea nr. 78/2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite pe durata mandatului şi în exerciţiul funcţiei a fost reglementată în cap. III al Legii nr. 115/1999 - în forma anterioară republicării din 2002 -, instituindu-se un regim juridic special demnitarilor guvernamentali, parţial distinct de cel reglementat prin Codul de procedură penală. Mai arată că dispoziţia criticată - în redactarea iniţială - a fost supusă examinării Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 93/1999, a declarat că aceasta este constituţională, şi invocă totodată puncte de vedere exprimate în literatura de specialitate.

Modificarea dispoziţiilor criticate prin Legea nr. 90/2005 (în sensul că urmărirea penală a foştilor membri ai Guvernului se va face potrivit regulilor de drept comun) contravine prevederilor art. 109 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul poate reglementa, în domeniul responsabilităţii ministeriale, numai cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului, deci norme de drept substanţial. Nicidecum nu poate să modifice regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în raport cu un element în personam, şi anume încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivităţii legii şi principiului egalităţii în faţa legii, deoarece instituie un regim discriminatoriu miniştrilor al căror mandat a încetat. Astfel, în timp ce pentru un anumit tip de fapte penale comise în exercitarea mandatului, miniştrii în funcţie răspund conform unei proceduri speciale - Legea nr. 115/1999, miniştrii ale căror mandate au încetat răspund conform procedurii dreptului comun - Codul de procedură penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul că instituirea unei proceduri pentru tragerea la răspundere penală a miniştrilor în funcţie şi a foştilor miniştri pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor constituie un atribut al puterii legiuitoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedintele Senatului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru următoarele motive:

a)dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 109 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece, pe de-o parte, nu instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, înlăturând astfel caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, şi, pe de altă parte, modifică regimul procesual penal special într-un regim de drept comun, în funcţie de calitatea subiectului activ de membru al Guvernului;

b)dispoziţiile criticate contravin principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un regim discriminatoriu pentru miniştrii al căror mandat a încetat;

c)dispoziţiile criticate contravin şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, potrivit căreia măsura de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că textele de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că, prin forma actuală a Legii nr. 115/1999, s-au introdus două regimuri juridice distincte pentru tragerea la răspundere penală a două categorii de persoane care ar fi săvârşit fapte penale, cu precizarea că, în momentul săvârşirii lor, autorii aveau aceeaşi calitate - cea de membru al Guvernului. Ceea ce uneşte aceste două categorii de persoane este tocmai calitatea de membru al Guvernului pe care o aveau când au săvârşit fapta penală, iar calitatea lor procesuală depinde de acest fapt, şi nu de poziţia pe care o ocupă ulterior, pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii. Invocă totodată Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999.

Avocatul Poporului apreciază că, deoarece faptele care îi sunt imputate inculpatului au fost săvârşite în exerciţiul funcţiei de prim-ministru, răspunderea penală se conduce în acest caz după dispoziţiile art. 109 din Constituţie, întrucât legile de procedură pot doar detalia prevederile constituţionale, fără însă a contraveni acestora. Invocă în acest sens Decizia nr. 93/1999 a Curţii Constituţionale şi lucrarea "Constituţia României, revizuită - comentarii şi explicaţii -" de Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, unde, la pagina 198, se arată că "textele Constituţiei se aplică atât miniştrilor în funcţie, cât şi celor care au fost în funcţie, dar pentru fapte săvârşite în timpul mandatului".

De asemenea, consideră că se impune aplicarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece "regulile privind protecţia demnitarilor în domeniul aplicării legii penale se înscriu în categoria largă a tratamentului penal mai favorabil".

Guvernul nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, modificate prin art. I din Legea nr. 90/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 15 aprilie 2005, şi prin care s-a dispus republicarea Legii nr. 115/1999.

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 115/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi (3) devenind art. 23 alin. (2) şi (3).

Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3), care au următorul cuprins:

(2)Urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun.

(3)Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplică foştilor membri ai Guvernului în nicio situaţie.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 11 alin. (1) referitoare la obligaţia statului român de a îndeplini obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 109 alin. (2) şi (3) privind răspunderea membrilor Guvernului şi celor ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul neretroactivităţii legii penale.

Examinând criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, în raport cu textele constituţionale de referinţă, Curtea reţine cele ce urmează:

Potrivit art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală, ca urmare a cererii de urmărire penală formulate de Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României împotriva unui membru al Guvernului sau a trimiterii sale în judecată, acesta poate fi suspendat din funcţie de Preşedintele României ori este suspendat de drept. Întrucât, însă, o asemenea măsură nu este operantă decât împotriva unei persoane aflate în exerciţiul funcţiei, rezultă implicit că, prin termenul "membrii Guvernului", textul menţionat a avut în vedere exclusiv pe cei aflaţi în funcţie, având deci o atare calitate, la timpul prezent, nu şi pe foştii membri care au deţinut funcţia respectivă la un moment dat. În considerarea imperativului unităţii terminologice, acelaşi înţeles se cere conferit aceluiaşi termen utilizat şi în cuprinsul alin. (3) al art. 109 din Constituţie. Aşa fiind, este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile legale deduse controlului, consacrând incidenţa normelor de procedură penală de drept comun în cazul urmăririi penale şi judecării foştilor membri ai Guvernului, pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei, ar contraveni acestor prevederi constituţionale, înţelese a nu distinge între actualii şi foştii membri ai Guvernului.

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale atacate încalcă şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Având a examina o atare critică, Curtea reţine, cu titlu de premisă, că, în condiţiile în care textul constituţional de referinţă nu înţelege să cantoneze principiul pe care îl consacră exclusiv pe tărâmul dreptului substanţial, nu există temei pentru a o face pe cale de interpretare, refuzându-i incidenţa în materie procedurală. Nici imperativul imediatei aplicări a normei procesual penale care guvernează această materie nu oferă o raţiune suficientă convertirii sale într-un fine de neprimire a excepţiei referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii.

Curtea mai reţine că pretinsele infracţiuni reţinute în sarcina autorului excepţiei au fost săvârşite sub imperiul reglementării anterioare care instituia o procedură derogatorie de la dreptul comun în materie, aceeaşi pentru membrii Guvernului în exerciţiu, cât şi pentru cei care nu mai sunt în această funcţie. Dată fiind finalitatea unei asemenea proceduri, de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului şi, prin aceasta, de ocrotire a interesului public, ea poate şi trebuie calificată ca o reglementare mai favorabilă, în accepţiunea art. 15 alin. (2) din Constituţie, în raport cu reglementarea de drept comun. Ca atare, înlocuirea celei dintâi cu cea de-a doua, în ceea ce-i priveşte pe foştii membri ai Guvernului, cu privire la infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei, sub imperiul reglementării anterioare, realizată prin adoptarea actualului art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, contravine textului constituţional de referinţă.

Curtea constată aşadar că, în raport cu prevederile art 15 alin. (2) din Legea fundamentală, critica de neconstituţionalitate a textului de lege menţionat este întemeiată.

Acelaşi text legal este considerat neconstituţional - în opinia autorului excepţiei - şi cu referire la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Potrivit celor statuate de Curte, principiul enunţat impune ca cetăţenilor aflaţi în aceleaşi situaţii juridice să li se aplice acelaşi tratament juridic sau, în alţi termeni, identitatea de raţiune determină identitatea de soluţii.

Dacă este neîndoielnic că în funcţie de apartenenţa la Guvern, un membru şi un fost membru al Guvernului se găsesc în situaţii juridice diferite, esenţial, din punctul de vedere care aici interesează, este că în cele două cazuri angajarea răspunderii penale intervine ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni în exercitarea mandatului. Or, Legea privind responsabilitatea ministerială - reţine Curtea, în Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 2005, cu referire la reglementarea anterioară celei criticate - "instituie o măsură de protecţie a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanţii constituţionale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă şi după încetarea mandatului membrilor Guvernului, aşa încât este evident că, în privinţa infracţiunilor comise în exerciţiul funcţiei, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea aceloraşi norme procedurale".

Faţă de cele statuate de Curte, exceptarea foştilor membri ai Guvernului, prin art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, de la procedura specială, derogatorie, prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcţie de momentul declanşării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalităţii de tratament consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Nu s-ar putea susţine că, procedând ca atare, legiuitorul ordinar nu a făcut decât să se conformeze sensului real, evidenţiat mai sus, al art. 109 alin. (2) din Constituţie, întrucât chiar dacă acesta din urmă are în vedere numai pe membrii în funcţie ai Guvernului, nu instituie o interdicţie expresă ca procedura derogatorie cu finalitate de protecţie pe care o consacră, să fie extinsă prin lege şi asupra foştilor membri ai acestuia. Or, este ceea ce prevede in terminis textul dedus controlului, contravenind astfel principiului constituţional al egalităţii de tratament.

Critica formulată de autorul excepţiei are în vedere, de asemenea, contrarietatea dintre textul legal dedus controlului şi prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil.

Procedând la examinarea acesteia, Curtea apreciază că este întemeiată, întrucât consacrarea incidenţei normelor de procedură penală de drept comun, în cazul foştilor membri ai Guvernului, antrenează, în ceea ce-i priveşte, lipsirea de garanţiile legale ale protecţiei mandatului exercitat într-o atare calitate, protecţie care subzistă şi după încetarea respectivului mandat.

Admiterea, în considerarea raţiunilor înfăţişate, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecinţelor pe care le antrenează o asemenea soluţie cât priveşte menţinerea actelor procesuale deja efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul său implică şi un aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecinţe ale constatării neconstitutionalităţii, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii de la această dată şi au putere numai pentru viitor. Aşa fiind, constatarea neconstituţionalităţii textului legal dedus controlului, cu consecinţa lipsirii sale de eficienţă juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală şi judecată a membrilor Guvernului în exerciţiu, pentru infracţiunile săvârşite în această calitate, şi asupra foştilor membri ai acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr. 15.083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, adoptată cu votul majorităţii membrilor Curţii, opinez că art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială nu contravine normelor şi principiilor consacrate prin Constituţia României.

Considerentele sunt următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţia României, "Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Art. 109 alin. (2) din Constituţie se referă explicit şi neechivoc la membrii în funcţie ai Guvernului, iar nu şi la "foştii membri" ai Guvernului, căci numai cu privire la aceştia se poate lua măsura suspendării din funcţie, prevăzută în tezele a doua şi a treia ale textului.

De altfel, acest înţeles al textului constituţional a fost însuşit de legiuitor, care, prin art. 20 alin. (2) din Legea nr. 115/1999, în redactarea iniţială, s-a referit expres la punerea sub urmărire penală a foştilor membri ai Guvernului. În mod evident, precizarea nu s-ar fi făcut, nefiind necesară, în cazul în care Parlamentul ar fi înţeles că art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală îi priveşte nu numai pe membrii în funcţie ai Guvernului, ci şi pe "foştii membri" ai Guvernului.

În consecinţă, nu se poate primi susţinerea formulată în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în care se prevede că urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun, contravine textului constituţional citat.

O soluţie în sens contrar nu s-ar putea întemeia pe considerentele Deciziei nr. 93 din 16 iunie 1999 a Curţii Constituţionale, aşa cum se afirmă în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece decizia menţionată nu a analizat conţinutul art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală - devenit prin renumerotare, după revizuirea Constituţiei, art. 109 alin. (2) - ci constituţionalitatea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerială, în redactarea în vigoare la acea dată, în conformitate cu care "Punerea sub urmărire penală a foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se face potrivit normelor de procedură din prezenta lege". Dispoziţiile art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerială erau criticate, prin sesizarea adresată Curţii Constituţionale de un grup de 62 de deputaţi, invocându-se încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii. În acest sens, autorii sesizării arătau că "imunitatea guvernamentală reglementată prin această dispoziţie este mai extinsă decât imunitatea parlamentară, întrucât aceasta din urmă se aplică numai în timpul exerciţiului mandatului parlamentar, pe când imunitatea guvernamentală, potrivit textului menţionat, se aplică şi foştilor membri ai Guvernului. În acest mod s-a instituit un privilegiu interzis de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie". Prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 20 din Legea privind responsabilitatea ministerială sunt constituţionale, cu următoarea motivare: "Este neîntemeiată susţinerea din sesizare, în sensul că această reglementare încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Aceste dispoziţii constituţionale se referă la un drept fundamental cetăţenesc, în timp ce procedura legală examinată reglementează punerea în mişcare a acţiunii penale, în vederea cercetării unei infracţiuni săvârşite de un fost membru al Guvernului în exerciţiul mandatului. Deci acţiunea penală se pune în mişcare împotriva sa pentru faptele comise în calitate de înalt funcţionar public, iar nu în calitatea sa de simplu cetăţean. De aceea Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut la art. 16 din Constituţie, nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridică a cărei neconstituţionalitate se susţine." În considerentele deciziei, reţinând constituţionalitatea prevederilor legale analizate, Curtea Constituţională a explicat şi raţiunile legiuitorului, în sensul că procedura de punere sub urmărire penală a foştilor membri ai Guvernului este aceeaşi cu procedura urmată în cazul membrilor în funcţie ai Guvernului, pentru identitatea scopului urmărit, reprezentat de "ocrotirea interesului public, şi anume realizarea actului de guvernare prin exerciţiul mandatului". Curtea nu a statuat însă că soluţia legislativă de la acea dată ar fi impusă de prevederile art. 108 alin. (2) - devenit, cum s-a arătat, art. 109 alin. (2) din Constituţie.

Nu se poate reţine nici în cadrul analizei din cauza de faţă că dispoziţiile anterioare privind procedura de punere sub urmărire penală şi de judecare a foştilor membri ai Guvernului ar fi fost contrare normelor consacrate prin textul constituţional menţionat, pentru că, aşa cum am arătat mai sus, art. 109 alin. (2) din Constituţie se referă numai la membrii în funcţie ai Guvernului, nu şi la foştii miniştri, faţă de aceştia din urmă legiuitorul fiind liber să adopte măsurile de protecţie pe care le consideră necesare sau oportune, inclusiv proceduri judiciare identice cu cele aplicate membrilor în funcţie ai Guvernului.

Soluţia adoptată de legiuitor nu pune, aşadar, o problemă de constituţionalitate, ci una de opţiune în limitele Constituţiei, iar în cazul dispoziţiei legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în cauza de faţă, legiuitorul a optat ţinând seama - aşa cum se precizează în expunerea de motive la Legea nr. 90/2005 - de imperativele luptei împotriva corupţiei la nivel guvernamental şi de recomandările făcute în această privinţă în Raportul de ţară al Comisiei Europene pe anul 2004 pentru România şi în documentele Grupului de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

Nu se poate primi nici susţinerea în sensul că prin dispoziţiile legale atacate s-ar încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi art. 7 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicată în momentul săvârşirii infracţiunii."

Atât dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, cât şi textul Convenţiei sunt irelevante în cauză, deoarece prevederile legale atacate pe calea excepţiei de constituţionalitate sunt norme de procedură penală care, prin natura lor, nu retroactivează, ci se aplică situaţiilor procesuale existente sau apărute după intrarea în vigoare a legii.

De asemenea, nu poate fi admisă critica de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, dat fiind că, aşa cum s-a pronunţat constant în jurisprudenţa sa, inclusiv prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999 citată mai sus, art. 16 din Legea fundamentală impune ca, în situaţii juridice identice sau similare, cetăţenilor să li se aplice acelaşi tratament juridic. Or, este evident că un membru al Guvernului în funcţie nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu un fost membru al Guvernului, pentru a beneficia în mod necesar de aceleaşi norme speciale de procedură penală menite să protejeze exercitarea mandatului guvernamental. De altfel, Constituţia României consacră măsuri de protecţie a exercitării mandatului şi în cazul altor înalţi demnitari, cum sunt Preşedintele României, deputaţii şi senatorii care se bucură de imunitate numai pe perioada exercitării mandatului, iar nu şi după ce mandatul a luat sfârşit.

Este fără temei şi susţinerea că dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil, căci normele de procedură penală de drept comun aplicabile foştilor membri ai Guvernului, judecaţi pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor asigură desfăşurarea unui proces echitabil, în condiţii de legalitate şi cu respectarea tuturor drepturilor părţilor şi a garanţiilor procesuale.

Având în vedere aceste considerente, opinez că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, la prevederile art. 11 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) şi (2), privind obligaţia statului de a-şi îndeplini obligaţiile rezultate din tratatele la care este parte şi prioritatea reglementărilor internaţionale mai favorabile, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, şi la prevederile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Judecător,

Nicolae Cochinescu