Decizie
Decizia nr. 2 din 26 februarie 2024
referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
- Emitent
- Înalta Curte de Casație și Justiție
- Publicat în
- Monitorul Oficial
Textul actului
100%
referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 2 aprilie 2024
Dosar nr. 2.975/1/2023
| Corina-Alina Corbu | - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Marian Budă | - președintele delegat al Secției a II-a civile |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele delegat al Secției I civile |
| Ionel Barbă | - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Eleni Cristina Marcu | - președintele delegat al Secției penale |
| Simona Maria Zarafiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Petronela Iulia Nițu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Trănica Teau | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adina Oana Surdu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Sandu-Necula | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Roxana Popa | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Mihai-Andrei Negoescu Gândac | - judecător la Secția I civilă |
| Cristinel Grosu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Rodica Aida Popa | - judecător la Secția penală |
| Valerica Voica | - judecător la Secția penală |
Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.
La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj cu privire la următoarea problemă de drept:
În considerarea prevederilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 197, art. 470 alin. (2) și (3), respectiv art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, există obligația timbrării cererilor de chemare în judecată și a căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență și însușite de către practicianul în insolvență desemnat în procedură?“.
Dezbaterile au avut loc la termenul din 19 februarie 2024, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, iar pronunțarea a fost amânată la 26 februarie 2024.
Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constată că dezbaterile au fost închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:
Art. 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești
Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, atașându-se documentația constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completarea ulterioare, denumită, în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.
Articolul 32
Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 33
(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege [...].
Codul de procedură civilă
Articolul 197
În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
(...)
Articolul 470
(2)La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru.
(3)Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
(...)
Articolul 486
(2)La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocațială sau delegația consilierului juridic.
(3)Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 85/2014.
Articolul 115
(1)Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.
Prin Hotărârea nr. 74/2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj din 19 septembrie 2023, titularul sesizării a arătat că problema supusă analizei a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești din țară, fiind necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cu privire la problema de drept, identificându-se două orientări jurisprudențiale.
Într-o primă opinie s-a apreciat că însușirea căii de atac de către administratorul/lichidatorul judiciar atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece devin incidente dispozițiile art. 115 din Legea nr. 85/2014, indiferent de data introducerii căii de atac sau a cererii de chemare în judecată.
Potrivit acestei orientări jurisprudențiale, în analiza și aplicarea textului de lege enunțat, s-a reținut că practicianul în insolvență beneficiază de scutire de la obligația achitării taxei judiciare de timbru, chiar dacă cererea de chemare în judecată sau calea de atac a fost formulată sau declarată anterior deschiderii procedurii de insolvență față de societatea debitoare care are calitatea de reclamant, apelant sau recurent și, evident, anterior desemnării sale în procedură.
Astfel, obligația de plată a taxei judiciare de timbru, legal născută la momentul formulării cererii de chemare în judecată sau declarării căii de atac, se stinge ulterior prin efectul dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, dacă aceste acțiuni sunt însușite de către administratorul sau lichidatorul judiciar ulterior deschiderii procedurii de insolvență a titularului acțiunii.
În susținere au fost înaintate:
–Încheierea civilă nr. 23/2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2.274/112/2022/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 27/2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.758/235/2020/a4, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 29/2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 585/84/2022/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 32/2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2.274/112/2022/a2, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 17/CC/20.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 3.218/108/2021/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 18/CC/20.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 2.108/30/2022/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 19/CC/20.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 3.188/108/2022, definitivă;
–Încheierea civilă din 28.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 4.140/109/2021/a1, definitivă;
–Încheierea civilă din 22.09.2023, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în Dosarul nr. 15.346/280/2019*/a2, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 16/LP/CC/29.06.2023-A, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 7.703/271/2022/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 69/13.06.2023, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1.427/199/2022, definitivă prin neexercitarea dreptului la reexaminare;
–Încheierea civilă nr. 100/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 2.125/254/2022/a1, definitivă prin neexercitarea dreptului la reexaminare;
–Încheierea civilă nr. 114/13.07.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9.957/212/2022/a2, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 91/CC/CA/17.05.2023, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 935/97/2023/a1, definitivă.
Într-o a doua opinie s-a arătat că, potrivit regulii generale, taxa de timbru trebuie achitată anticipat, iar dovada plății trebuie anexată cererii de chemare în judecată sau căii de atac, apel sau recurs. Beneficiul procedural acordat de către legiuitor, care permite îndeplinirea acestei obligații și ulterior, în termen de 10 zile de la primirea comunicării în procedura de regularizare [art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă] sau până la primul termen de judecată [art. 470 alin. (3) teza finală din Codul de procedură civilă, aplicabil și în recurs potrivit art. 494 din același cod, fiind vorba despre o normă compatibilă], nu poate afecta obligația deja născută, chiar în contextul deschiderii procedurii de insolvență față de reclamant, apelant sau recurent.
Prin urmare, întrucât art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 instituie o obligație legală, atât în ceea ce privește nașterea ei, cât și determinarea cuantumului, achitarea taxei nu este condiționată de o notificare din partea instanței, regula fiind aceea că taxa de timbru se plătește anticipat, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată sau al declarării căii de atac.
Beneficiul procedural acordat de către legiuitor, potrivit căruia taxa de timbru poate fi achitată în termen de 10 zile de la primirea comunicării în procedura de regularizare sau până la primul termen de judecată pentru a evita anularea apelului sau a recursului ca netimbrat, nu schimbă principiul general anterior enunțat și nici data nașterii obligației. Nici deschiderea procedurii de insolvență (în oricare dintre formele ei) față de debitoare nu înlătură această obligație născută anterior acestui moment.
În sensul acestei opinii au fost înaintate:
–Încheierea civilă nr. 86/21.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 4.103/3/2022/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 34/19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 691/1285/2022/a2, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 36/19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 110/84/2023/a1, definitivă;
–Încheierea civilă nr. 37/19.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 937/1285/2020/a1, definitivă;
–Încheierea civilă din 13.07.2023, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 21.458/299/2021/a1, definitivă;
–Încheierea civilă din 7.09.2023, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 33.798/299/2020/a1, definitivă;
–Decizia civilă nr. 4.774/20.09.2023, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 10.006/299/2022, definitivă;
–Decizia civilă nr. 5.195/4.10.2023, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 16.426/299/2022, definitivă;
–Încheierea civilă din 19.09.2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2.938/306/2021/a1, definitivă.
Relativ la admisibilitatea prezentului recurs în interesul legii, Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei decizii de unificare a practicii în procedura recursului în interesul legii, cu observația că aceasta este admisibilă, deoarece se face dovada că problema de drept analizată a fost soluționată neunitar, hotărârile cu caracter definitiv identificate aparținând unor instanțe diferite.
Chiar dacă practica neunitară nu există la nivelul tuturor instanțelor, este admisibilă promovarea unui recurs în interesul legii, deoarece dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă nu disting cu privire la numărul instanțelor aflate în divergență cu privire la o problemă de drept și nici cu privire la nivelul instanțelor, impunând doar ca problema de drept să fie identică și practica neunitară să fie dovedită prin hotărâri judecătorești definitive.
Totodată, s-a reținut în acest context aspectul esențial potrivit căruia textele procedurale care reglementează instituția nu prevăd condiția ca practica neunitară să provină de la instanțe de ultim grad în materia respectivă, ci doar ca practica neunitară să fie probată prin hotărâri judecătorești definitive. În cazul concret analizat, având în vedere particularitatea problemei de drept care face obiectul sesizării, prezintă o relevanță deosebită hotărârile judecătorești prin care calea de atac a fost anulată ca netimbrată, cele prin care au fost soluționate cu caracter definitiv cereri de reexaminare a obligației de plată a taxei de timbru sau cereri de acordare a ajutorului public judiciar, acestea din urmă respinse ca rămase fără obiect, deoarece instanța învestită cu o astfel de cerere a reținut din oficiu faptul că, prin însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către administratorul/ lichidatorul judiciar, a intervenit scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a apreciat că problema de drept supusă atenției este de actualitate și de mare importanță practică, mai ales în contextul deschiderii procedurii de faliment față de mai multe societăți de asigurare care au calitatea de titulare ale unor căi de atac declarate în numeroase dosare.
Prin memoriul înaintat, Ministerul Public a apreciat că se impune admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în interpretarea și aplicarea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, raportat la art. 197, art. 470 alin. (2) și (3), respectiv art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, să se statueze că în cazul cererilor de chemare în judecată și al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedură nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
În susținere s-a arătat că dispozițiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, fiind norme de excepție, sunt de strictă interpretare, sfera de aplicare a acestora neputând fi extinsă la alte situații decât la cele strict avute în vedere de legiuitor la adoptarea lor.
Aceste dispoziții instituie o scutire în funcție de calitatea reclamantului, incidentă numai în cazul acțiunilor sau căilor de atac promovate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, nu și în privința celor promovate de alte subiecte de drept; totodată, nu orice acțiune formulată de administratorul sau lichidatorul judiciar este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, ci doar cele care pot fi introduse în virtutea atribuțiilor conferite de lege, relevante fiind, în acest sens, art. 45 alin. (1) lit. o), art. 58 alin. (1) lit. h), j) și l) și art. 64 lit. c), e) și g) din Legea nr. 85/2014.
Așadar, scutirea legală se aplică atât acțiunilor exercitate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în temeiul Legii nr. 85/2014, care sunt de competența judecătorului-sindic, indiferent de obiectul lor, căilor de atac ordinare sau extraordinare exercitate împotriva hotărârilor judecătorului-sindic, cât și acțiunilor și căilor de atac de competența instanțelor de drept comun, formulate de practician în numele debitorului față de care s-a deschis procedura insolvenței.
Împrejurarea că, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, în termenul stabilit de judecător pentru achitarea taxei judiciare de timbru în procedura de regularizare sau, după caz, până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel ori în recurs, practicianul în insolvență își însușește cererea de chemare în judecată sau calea de atac formulată de către debitor nu atrage aplicarea dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului consacrând principiul plății anticipate a taxei judiciare de timbru, înainte ca serviciul public să fie prestat.
Dreptul de creanță fiscală aferent taxei judiciare de timbru în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se naște la data introducerii cererii de chemare în judecată și, după caz, la cea a declarării căii de atac, acesta fiind momentul la care se determină caracterul taxabil al acțiunii/căii de atac, acordarea unui termen pentru depunerea taxei judiciare de timbru sau posibilitatea depunerii până la primul termen de judecată determinând o prorogare a termenului de plată și nu însăși nașterea creanței fiscale.
La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție pot prezenta relevanță următoarele decizii:
–Decizia nr. III din 31 martie 2003 a Secțiilor Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 26 iunie 2003;
–Decizia nr. 55 din 3 iulie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 29 noiembrie 2017.
Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 20 din 17 ianuarie 2024, a identificat două încheieri prin care s-a reținut că scutirea de la obligația de a timbra are caracter de excepție, așa încât, chiar dacă recurentul se află în insolvență, raportat la obiectul cauzei, care nu se circumscrie acțiunilor pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea în conținutul Legii nr. 85/2014, recurentul trebuie să timbreze, întrucât nu beneficiază de scutirea prevăzută pentru acțiunile reglementate la capitolul I al titlului II din Legea nr. 85/2014.
Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 45 din 25 ianuarie 2024, cu majoritate, a apreciat că nu mai are obligația de a timbra debitorul care a declarat recurs anterior deschiderii procedurii de insolvență și împotriva căruia, ulterior, până la primul termen de judecată, s-a deschis procedura insolvenței, iar calea de atac a fost însușită de către administratorul judiciar.
Hotărârile identificate la nivelul Secției de contencios administrativ și fiscal în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt în sensul că toate cererile și căile de atac introduse sau declarate de debitor, prin practicianul desemnat în procedura insolvenței, care intră sub incidența prevederilor anterior menționate, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, nefiind, însă, identificate hotărâri în care să se facă o analiză distinctă, prin raportare la data formulării cererii/promovării căii de atac, respectiv după cum acestea au fost introduse după deschiderea procedurii insolvenței (prin practicianul desemnat) sau anterior deschiderii acestei proceduri (de către debitor) și ulterior însușite de practician.
La nivelul Curții Constituționale nu au fost identificate decizii relevante în această materie.
Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă:
Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești
Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă:
Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii
Textele de lege menționate stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiției pentru pronunțarea unei decizii în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței în soluționarea acesteia.
Procedând la verificarea legalității învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj în vederea pronunțării deciziei în interesul legii, colegiile de conducere ale curților de apel făcând parte din categoria subiecților ce pot promova recurs în interesul legii.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ, anume:
(i)sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept;
(ii)această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești;
(iii)dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive;
(iv)hotărârile judecătorești să fie anexate sesizării, se constată că toate acestea sunt îndeplinite.
Astfel, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de Curtea de Apel Cluj rezultă că se identifică practică neunitară la nivelul instanțelor; în acest sens, tribunalele și curțile de apel, în cazuri de speță, au exprimat puncte de vedere diferite, concretizate în hotărâri judecătorești definitive, conturându-se orientările divergente menționate de instanța de trimitere și întemeiate pe interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunțării unei decizii care să asigure unificarea jurisprudenței.
Așadar, recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă.
Așa cum reiese din cuprinsul sesizării, problema de drept care a dat naștere unor interpretări diferite la nivel național, reflectată în hotărârile judecătorești definitive atașate sesizării, privește incidența dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în cazul acțiunilor sau căilor de atac formulate de către debitor anterior declanșării procedurii insolvenței și însușite ulterior de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură.
Problema de drept relevată a fost soluționată în mod corect de către acele instanțe care au reținut că acțiunile și căile de atac formulate, respectiv declarate de către debitor anterior declanșării procedurii insolvenței asupra acestuia, nu sunt scutite de obligația de plată a taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, chiar dacă au fost însușite de către practicianul în insolvență desemnat pentru debitorul care a inițiat demersul judiciar.
Argumentele care susțin această orientare jurisprudențială au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii obligației de plată a taxei judiciare de timbru și modalitatea în care aceasta se stinge, iar pe de altă parte, sfera de aplicare a prevederii care stă la baza divergenței de jurisprudență, determinată prin utilizarea metodelor de interpretare logică, gramaticală și istorico-teleologică.
Referitor la primul aspect, se constată că obligația de plată a taxelor judiciare de timbru ia naștere la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv a celei pentru declararea unei căi de atac, pe rolul instanței de judecată.
Sunt avute în vedere, în acest sens, dispozițiile legale care impun plata anticipată a taxelor judiciare de timbru și depunerea dovezii corespunzătoare odată cu acțiunea sau cererea formulată, precum și regulile aplicabile în privința modului de calcul al taxelor de timbru.
Astfel, art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 statuează că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege“.
În același sens, art. 197 din Codul de procedură civilă prevede că, „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii“.
Totodată, potrivit art. 470 alin. (2) și (3) din același cod, „La cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. Cerințele de la alin. (1) lit. b) și e) și cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, iar cele de la alin. (1) lit. c) și d), sub sancțiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condițiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel“.
Art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă cuprinde dispoziții similare, aplicabile în calea de atac a recursului.
Pe de altă parte, caracterul timbrabil al cererii și, subsecvent, valoarea taxei judiciare de timbru datorate, respectiv incidența unui caz de scutire, se determină în raport cu obiectul inițial al acțiunii și valoarea acestuia/titularul cererii, în cazul cererii de chemare în judecată, ori cu criticile formulate și valoarea contestată, în cazul căilor de atac.
Art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 menționează explicit că, „În cazul în care se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară“.
În considerarea dificultăților pe care le-ar putea întâmpina justițiabilii în demersul de calificare a cererii, din perspectiva caracterului timbrabil al acesteia, și de calculare a valorii taxei judiciare de timbru datorate, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la accesul la justiție, sancțiunea nulității ca urmare a netimbrării cererii sau a căii de atac nu intervine automat, ci doar după determinarea de către instanță a valorii taxei judiciare datorate, urmată de comunicarea valorii respective debitorului obligației și de acordarea unui termen pentru plată, conform art. 31 alin. (1), art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 coroborate cu art. 200 alin. (3), art. 471^1 alin. (2) și art. 490 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Astfel, art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 statuează că, „Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței (...)“.
Similar, conform art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii (...)“.
Potrivit dispozițiilor art. 471^1 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aplicabile și în recurs, conform art. 490 alin. (2) din același act normativ, „În cazul în care cererea de apel nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel și îi va comunica, în scris, apelantului că are obligația de a completa sau modifica cererea. Completarea sau modificarea cererii se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării“.
Cu referire la operațiunea de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de titularul acțiunii sau al cererii, se constată că aceasta are natura unei simple activități administrative menite să asigure aducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse în sarcina instanțelor judecătorești în procedura de regularizare a acțiunilor și cererilor, care nu afectează nașterea obligației de plată a taxei judiciare de timbru.
Efectul dilatoriu pe care această procedură îl determină vizează exclusiv aplicarea sancțiunii nulității, care nu poate avea loc decât după comunicarea taxei judiciare de timbru datorate și împlinirea termenului acordat pentru plată.
În ceea ce privește comunicarea efectuată de instanță în aplicarea prevederilor legale mai sus menționate se reține că nu reprezintă un act administrativ fiscal, în înțelesul atribuit acestei noțiuni de art. 1 pct. 1 din Codul de procedură fiscală („actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat“), ci un act de procedură prin care instanțele îndeplinesc o funcție administrativă.
În această situație, adresei de comunicare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 46 din Codul de procedură fiscală, referitoare la conținutul și motivarea actelor administrativ-fiscale.
Ca atare, este greșit argumentul utilizat de unele dintre instanțele care au îmbrățișat opinia contrară, în sensul că, în absența elementelor pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal, comunicarea efectuată de instanță nu determină nașterea obligației de plată a taxei judiciare de timbru.
Referitor la natura termenului acordat pentru plata taxei de timbru și depunerea dovezii la dosar se arată că nu reprezintă un termen suspensiv, până la împlinirea căruia este amânată scadența obligației, instituție specifică dreptului substanțial, și nici un termen de grație, în înțelesul de favoare acordată debitorului de bună-credință și care se află în imposibilitate de a plăti o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci are natura unui termen procedural imperativ, acordat independent de buna sau reaua-credință a debitorului ori de situația financiară a acestuia, în interiorul căruia trebuie dusă la îndeplinire obligația de regularizare a cererii, din perspectiva timbrajului.
Nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru până la împlinirea termenului prevăzut de lege atrage o sancțiune specifică, în limitele permise de art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și anume nulitatea absolută și necondiționată, conform art. 176 pct. 6 din același cod, fiind vorba despre o cerință legală extrinsecă actului de procedură.
În ceea ce privește art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocat ca argument de către unele dintre instanțele care au opinat în sensul incidenței prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 în situația în care debitorul intră în insolvență ulterior sesizării instanței cu soluționarea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac, iar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în procedură își însușește cererea formulată, se observă că textul legal prevede că „actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia“.
Or, de vreme ce cauza de nulitate o constituie neplata taxei judiciare de timbru, dispariția acestei cauze nu poate avea loc decât prin îndreptarea neregularităților actului de procedură, respectiv prin depunerea dovezii de achitare a taxei în cuantumul legal, până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate, și nu ca urmare a intervenirii unei schimbări în situația juridică a debitorului obligației de plată a taxei judiciare de timbru, ulterior momentului nașterii obligației.
Sintetizând, întrucât obligația de plată a taxei judiciare de timbru se naște la momentul înregistrării cererii, respectiv a căii de atac pe rolul instanței și se stinge prin achitarea sumei datorate și depunerea dovezii de plată la dosar, intervenirea unei schimbări în situația juridică a debitorului obligației de plată a taxei, ulterior momentului arătat, nu are efecte asupra obligației înseși și nici nu determină înlăturarea sancțiunii nulității în condițiile art. 177 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Un alt argument care susține această opinie se fundamentează pe sfera de aplicare a normei care stă la baza divergenței de jurisprudență, respectiv a art. 115 din Legea nr. 85/2014, raportat la caracterul de excepție al acestei prevederi legale, la înțelesul termenilor utilizați și la finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea normei, în decelarea căreia nu se poate face abstracție de contextul istoric în care aceasta a avut loc.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. (...)
În cazurile anume prevăzute de lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru“.
Reiese, așadar, că regula generală este cea a timbrării acțiunilor și cererilor adresate instanțelor judecătorești, în considerarea obligației cetățenilor de a contribui la acoperirea cheltuielilor publice, conform art. 56 alin. (1) din Constituția României.
Scutirea de la plata taxei judiciare de timbru are un caracter excepțional și este posibilă numai în situațiile expres prevăzute de legiuitor.
În acest sens, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, există norme care reglementează cazuri speciale de scutire de la plata taxei de timbru, în considerarea obiectului cauzei, a calității titularului acțiunii sau cererii ori a ambelor elemente enumerate.
În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, potrivit căruia sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, a fost edictat art. 115 din Legea nr. 85/2014, care are următorul conținut: „Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru.“
Rațiunea acordării acestui beneficiu în favoarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar o constituie poziția specială a acestuia, în raport cu ceilalți participanți la procedură, respectiv împrejurarea că acesta nu acționează în interes personal, ci pentru buna desfășurare a întregii proceduri, în vederea reîntregirii patrimoniului debitorului insolvabil, precum și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își valorifice creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ (a se vedea în acest sens considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 1.298 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, cu prilejul verificării constituționalității art. 77 din Legea nr. 85/2006, aplicabile mutatis mutandis și în privința art. 115 din Legea nr. 85/2014).
Pentru a fi incidentă scutirea în temeiul dispoziției legale enunțate este necesar, pe de-o parte, ca acțiunea sau cererea să fie introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, indiferent că acționează în această calitate ori ca reprezentant legal al persoanei aflate în insolvență, iar pe de altă parte, ca acțiunea să fie formulată „în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor“.
Ținând cont de structura actului normativ din care face parte textul în discuție, referirea legiuitorului la „prezentul capitol“ trebuie raportată la capitolul I - Dispoziții comune al titlului II - Procedura insolvenței din corpul Legii nr. 85/2014, care cuprinde principalele atribuții ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în cadrul procedurii.
Pe de altă parte, folosirea adverbului „inclusiv“ în legătură cu acțiunile exercitate pentru recuperarea creanțelor reflectă intenția legiuitorului de a circumscrie aceste acțiuni celor formulate în aplicarea dispozițiilor legii insolvenței, respectiv pentru asigurarea respectării principiilor care guvernează această procedură, conform art. 4 din Legea nr. 85/2014.
O acțiune însușită de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat în procedură nu este echivalentă cu o acțiune introdusă de aceeași persoană și, ca atare, nu intră în sfera de aplicare a art. 115 din Legea nr. 85/2014.
Relevante în acest sens sunt considerentele redate în paragraful 90 al Deciziei nr. 55 din 3 iulie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 943 din 29 noiembrie 2017, în cuprinsul cărora se arată că, „În cazul scutirilor personale (subiective), dispoziția de favoare este aplicabilă exclusiv ipotezelor în care căile de atac sunt formulate de chiar persoana în favoarea căreia operează scutirea“.
Se va avea în vedere că însușirea cererii de către administratorul judiciar nu are semnificația ratificării unui mandat, în sensul art. 1.309 din Codul civil, și nu produce efecte retroactive, întrucât, prin ipoteză, acțiunea sau calea de atac a fost formulată, respectiv declarată de reprezentantul legal al societății de la momentul înregistrării acesteia pe rolul instanței.
Actul de însușire exprimă exclusiv voința practicianului în insolvență de a continua demersul judiciar declanșat de societate, cu consecința preluării cauzei în starea în care se găsește, inclusiv din perspectiva obligației de timbrare valabil născute în sarcina societății.
Pe de altă parte, o acțiune sau o cale de atac formulată, respectiv declarată de o societate neaflată în insolvență, prin administratorul său statutar, nu este, de plano, exercitată în aplicarea dispozițiilor legii insolvenței și nu este menită să asigure respectarea principiilor pe care se bazează această procedură.
Împrejurarea că, odată cu declanșarea insolvenței, cauza poate prezenta interes pentru procedură, prin prisma obiectului său, și, din acest motiv, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat poate decide să o susțină în continuare nu atrage încadrarea în ipoteza normativă avută în vedere de art. 115 din Legea nr. 85/2014, pentru că verificarea condițiilor impuse de acest text se efectuează prin raportare la momentul înregistrării cererii, atunci când se naște obligația de plată a taxei judiciare de timbru.
Fiind în prezența unei norme de excepție, aceasta este supusă unei interpretări literale, prin aplicarea regulii de interpretare logică exprimate prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis, neputând fi extinsă aplicarea sa la alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor, chiar dacă sunt aparent similare.
În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 10 din Codul civil, cu denumirea marginală „Interzicerea analogiei“, potrivit cărora „Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege“.
Această interpretare nu contrazice dezlegarea oferită prin Decizia nr. III din 31 martie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 20^1 alin. (3) din Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului băncilor, care au un conținut similar celor cuprinse în art. 115 din Legea nr. 85/2014, că acțiunile și cererile adresate instanțelor de lichidator sau de persoanele împuternicite de acesta în exercitarea atribuțiilor conferite prin art. 10 din Legea nr. 83/1998, inclusiv cererile ulterioare formulate în conformitate cu prevederile art. 373^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în cadrul activității de executare silită și în aplicarea art. 22, 24 și 25 din aceeași lege, sunt scutite de taxă de timbru.
În considerentele deciziei menționate s-a reținut că, din însăși formularea textului legal, „dispoziția de scutire de taxe de timbru privește toate acțiunile susceptibile a fi introduse de lichidator, deci și cele care, eventual, s-ar exercita în numele său de către persoanele împuternicite de acesta, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, evident în măsura în care prin ele se urmărește realizarea finalității acelei legi“.
Prin urmare, prevederea legală în discuție nu a fost supusă unei interpretări extensive, rațiunea pentru care s-a apreciat că se impune să beneficieze de același tratament favorabil, de scutire de taxe de timbru, și cererile introduse de persoanele împuternicite de lichidator, cum sunt executorii bancari din cadrul băncilor aflate în faliment, fiind aceea că persoanele respective acționează la cererea și în numele lichidatorului, ca reprezentanți ai săi, pentru realizarea scopului de a încasa creanțele din averea băncii debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani.
Aceeași interpretare literală a prevederii legale aflate la originea divergenței de jurisprudență este impusă și de metoda de interpretare gramaticală, față de sensul adjectivului participial folosit de legiuitor pentru a delimita sfera de aplicare a textului, din perspectiva obiectului acțiunii.
Astfel, acțiuni introduse de administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar înseamnă inițiate, pornite, declanșate, nicidecum continuate.
În sfârșit, la același rezultat se ajunge și prin utilizarea metodei de interpretare istorico-teleologică a textului în discuție, relevanță în acest sens prezentând formele anterioare ale prevederilor care reglementau scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în privința acțiunilor formulate în cadrul procedurii insolvenței și contextul economic și normativ în care a fost adoptată Legea nr. 85/2014, din care face parte norma supusă interpretării.
Astfel, art. 58 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, statua că „Acțiunile introduse de administrator în aplicarea dispozițiilor prezentei secțiuni (secțiunea a 3-a - Situația unor acte juridice ale debitorului din capitolul III - Procedura) sunt scutite de taxele de timbru. Toate acțiunile și cererile introduse de lichidatorul judiciar sunt scutite de plata taxei de timbru“.
Ulterior, prin art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins aplicarea beneficiului scutirii de la plata taxei asupra tuturor acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanțelor.
În anul 2013 a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2023, act normativ care a abrogat Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, printre rațiunile care au stat la baza noului act normativ, reflectate în nota de fundamentare care l-a însoțit, regăsindu-se cea referitoare la necesitatea reevaluării acțiunilor și cererilor scutite de la plata taxei judiciare de timbru, în scopul asigurării unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de furnizare a unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu de a contribui la susținerea costurilor.
Analiza comparativă a prevederilor care reglementează cazurile de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în cuprinsul celor două acte normative, respectiv a art. 15 din Legea nr. 146/1997 și a art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, relevă restrângerea situațiilor în care se aplică scutirea de la plata taxei de timbru, în acord cu schimbările preconizate, expuse în nota de fundamentare.
În acest context, limitarea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, prin trimiterea expresă la acțiuni formulate în baza prevederilor „prezentului capitol“, reflectă intenția legiuitorului de a restrânge sfera sa de aplicare, prin comparație cu forma textului cuprins în legea anterioară, ceea ce împiedică o interpretare extensivă.
Astfel, chiar dacă situația dificilă a unei societăți asupra căreia s-a deschis procedura insolvenței ulterior înregistrării acțiunii sau căii de atac pe rolul instanțelor judecătorești poate reclama un tratament similar celui recunoscut în privința acțiunilor exercitate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în aplicarea dispozițiilor capitolului I al titlului II din corpul Legii nr. 85/2014, o astfel de împrejurare nu justifică extinderea sferei de aplicare a prevederilor art. 115 din aceeași lege la situații care nu se încadrează în litera lui.
Legiuitorul este singurul care, în cadrul politicii sale fiscale, decide atât cu privire la sfera acțiunilor și cererilor supuse timbrării și la valoarea taxelor judiciare de timbru, cât și cu privire la cazurile care justifică scutirea de la plata acestor taxe.
În plus, se va avea în vedere că, pentru o astfel de ipoteză, în vederea asigurării dreptului de acces la justiție al societății recent intrate în insolvență, legea reglementează un remediu adecvat, respectiv cel prevăzut de art. 42 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, care permite instanței să aprecieze asupra formei și întinderii facilităților ce se impun a fi acordate persoanei juridice aflate în dificultate financiară.
Este adevărat că persoanele juridice nu pot beneficia de scutire de la plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, ci de alte facilități legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eșalonarea sau amânarea plății acesteia. Această măsură legislativă reprezintă însă opțiunea legiuitorului și este conformă cu Constituția și nu constituie o limitare a dreptului de acces la o instanță sau o încălcare a dreptului la un proces echitabil, astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 29 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 1 aprilie 2019.
Un ultim argument este acela că interpretarea propusă de o parte a jurisprudenței, în sensul aplicării prevederilor art. 115 din Legea nr. 85/2014 și în privința acțiunilor formulate de o societate anterior intrării în insolvență și însușite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, este de natură să creeze o situație de discriminare între societățile care plătesc anticipat taxa judiciară de timbru, anexând dovada plății cererii de chemare în judecată, și ulterior intră în insolvență și cele care nu adoptă o astfel de conduită și intră în insolvență până la momentul verificării timbrajului de către instanță.
Într-o astfel de situație, care nu se regăsește printre cazurile de restituire a taxei de timbru prevăzute de dispozițiile art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, societatea care a plătit taxa anticipat nu beneficiază de restituirea sumei achitate, ceea ce determină o diferență de tratament între cele două categorii de subiecte de drept, care nu se întemeiază pe o împrejurare obiectivă și rezonabilă, ci pe una subiectivă, respectiv pe conduita diferită a unor persoane aflate în situații juridice identice.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu prevederile art. 32 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, raportat la dispozițiile art. 197, art. 470 alin. (2) și (3), respectiv art. 486 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor de chemare în judecată și al căilor de atac introduse sau declarate de către debitor anterior deschiderii procedurii de insolvență, supuse taxei judiciare de timbru, potrivit legii, însușirea cererii de chemare în judecată sau a căii de atac de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2024.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
CORINA-ALINA CORBU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.