Decizie nr. 396 din 12 iulie 2005

Ion Predescu - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurelian-Ionel Zanfirescu în Dosarul nr. 114/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei prin mandatar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepţiei solicită Curţii amânarea pronunţării pentru a depune note scrise în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.

Curtea respinge cererea de amânare a pronunţării formulată de reprezentantul autorului excepţiei şi îi pune în vedere acestuia să depună notele scrise până la terminarea şedinţei de judecată.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, arătând că inadmisibilitatea probelor în recurs, altele decât înscrisurile, se aplică tuturor părţilor în proces, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. În acest sens se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 234 din 5 iulie 2001. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât autorul excepţiei critică faptul că dispoziţiile respective nu prevăd şi o "aderare la recurs". În subsidiar se arată că prevederile legale criticate nu contravin textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, şi nici art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 martie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 114/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurelian-Ionel Zanfirescu într-o cauză având ca obiect judecarea recursului declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a soluţionat un litigiu de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 21 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Autorul excepţiei arată că prin prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă "este prohibită, între altele, şi administrarea probei cu martori în recurs, fără a se face distincţie după cum recursul este sau nu singura cale de atac aflată la dispoziţia părţilor". În consecinţă, se apreciază că "în cauzele în care recursul este singura cale de atac [...] dispoziţiile art. 305 din Codul de procedură civilă instituie o îngrădire a accesului liber la justiţie, astfel cum este acesta garantat de Constituţie, de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului". Totodată, se arată că, anterior modificării art. 305 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 59/1993, "administrarea probei cu martori în recurs era pe deplin admisibilă".

De asemenea, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 315 alin. 4 şi cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă încalcă textul art. 21 din Constituţie, întrucât prevăd "imposibilitatea exercitării unei căi de atac - «aderare» - prevăzută de legea procesual civilă expres pentru situaţia apelului, dar înlăturată în cazul hotărârilor pentru care recursul este singura cale de atac, situaţie în care recursul este cale devolutivă de atac". În consecinţă, se consideră că aceste dispoziţii "creează o discriminare în raport cu partea care poate declara recurs şi în raport cu situaţia în care exista posibilitatea exercitării apelului", ceea ce este contrar textului art. 16 din Constituţie. Totodată, se susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, instanţa arată că "recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, în principiu, nesuspensivă de executare, prin care se exercită controlul de legalitate asupra hotărârilor recurate". Se apreciază că, în cazul prevăzut de art. 304^1 din Codul de procedură civilă, nu se poate susţine că "recursul ar îmbrăca caracterul unei căi ordinare de atac, asemenea apelului, şi s-ar confunda cu acesta". Totodată, se arată că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, condiţiile şi procedura de exercitare a căilor de atac se stabilesc prin lege, domeniu, de altfel, reglementat de prevederile legale criticate.

Instanţa opinează că textele legale considerate a fi neconstituţionale "controlează din punct de vedere legal cadrul de judecare a recursului", ceea ce nu este de natură a contraveni principiilor constituţionale prevăzute de dispoziţiile art. 16 şi 21. Totodată, se arată că "atât timp cât legiuitorul nu a reglementat aderarea la recurs, dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă nu pot fi apreciate ca neconstituţionale".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se apreciază că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul "poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, [şi, în consecinţă,] accesul liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile prevăzute de lege". Totodată, se consideră că dispoziţiile criticate urmăresc "instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 [din Constituţie], prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi". În acest sens se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că textele legale criticate "instituie un tratament juridic egal pentru toate părţile aflate în aceeaşi situaţie procesuală, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare", ceea ce nu este de natură a încălca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată, Avocatul Poporului apreciază că nici prevederile art. 21 din Constituţie nu sunt încălcate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este de competenţa exclusivă a legiuitorului "instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, respectiv reglementarea condiţiilor de judecată a recursului". În acest sens este invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 11 septembrie 1996.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

–Art. 305: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor.";

–Art. 315 alin. 4: "La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, dispoziţiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător.";

–Art. 316: "Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 şi 21. Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia invocă în susţinerea ei numai prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1)-(3), care au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."

Totodată, autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referindu-se, în special, la dispoziţiile art. 13 ale acesteia privind dreptul la un recurs efectiv, şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Textul art. 13 din Convenţie are următorul cuprins:

–Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."

În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că neaplicarea procedurii de aderare la apel şi în ceea ce priveşte recursul, precum şi imposibilitatea de a aduce probe noi în recurs faţă de judecată în fond, altele decât înscrisurile, sunt de natură a încălca atât prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, cât şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că prin Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, a statuat că "trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2), după revizuirea şi republicarea Constituţiei], «Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege», iar conform art. 128 [devenit art. 129] din Legea fundamentală, «Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii». Din analiza celor două texte constituţionale rezultă că reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac se stabileşte prin lege [...]. În consecinţă, dispoziţia cuprinsă în art. 305 din Codul de procedură civilă, conform căreia «În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor», reprezintă o normă prin care se stabileşte, în raport cu celelalte dispoziţii care reglementează sistemul probelor şi cel al căilor de atac, o regulă de bază a judecării recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul că, în urma modificărilor şi completărilor aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, în prezent recursul este o cale extraordinară de atac. Or, se justifică şi din acest punct de vedere deosebirea faţă de apel în ceea ce priveşte inadmisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor".

Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că, astfel cum rezultă din memoriul formulat de autorul excepţiei, acesta sugerează că soluţia problemei pe care o ridică ar fi prevederea explicită în lege a posibilităţii "aderării la recurs", ceea ce însă ar constitui o completare a Codului de procedură civilă. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate prin decizia sa să modifice sau să completeze prevederile supuse controlului, excepţia, sub acest aspect, fiind inadmisibilă.

Totodată, Curtea reţine că în cauză nu se pune o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Aurelian-Ionel Zanfirescu în Dosarul nr. 114/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

II. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2005.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Benke Karoly