privind implementarea, validarea şi evaluarea abordărilor bazate pe modele interne de rating pentru instituţiile de credit
Având în vedere dispoziţiile art. 130-134, art. 384 şi 385 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 12/109/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 420 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
Banca Naţională a României emite prezentul regulament.
(1)Prezentul regulament stabileşte regulile cu privire la implementarea, validarea şi evaluarea abordărilor bazate pe modele interne de rating.
(2)Prezentul regulament se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.
(3)Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea cadrului general aferent implementării, validării şi evaluării abordărilor bazate pe modele interne de rating pentru cooperativele de credit din cadrul reţelelor cooperatiste. Reglementările emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte implementarea, validarea şi evaluarea abordărilor bazate pe modele interne de rating pentru cooperativele de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens, reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.
(4)Prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, în conformitate cu prevederile Regulamentului Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/111/2006.
(5)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (4), în cazul cererilor pentru obţinerea aprobării în vederea utilizării modelelor interne pentru calculul cerinţelor de capital, formulate în condiţiile prevăzute la art. 182 alin. (1) sau la art. 193 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi în condiţiile în care Banca Naţională a României nu este autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, instituţiile de credit, persoane juridice române, sunt exceptate, dacă nu se decide altfel de către/împreună cu celelalte autorităţi competente, de la aplicarea prevederilor cap. II, precum şi a prevederilor art. 16, art. 18 alin. (4), art. 19 alin. (2) şi (3), art. 21, art. 23 alin. (2), (3) şi (4), art. 26, 31, 32, 58, art. 59 alin. (1)-(3) şi (5), art. 67 alin. (3) şi ale art. 205 alin. (1) şi (3).
(6)Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.
(1)Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Termenii şi expresiile instituţie externă de evaluare a creditului, entităţi mici şi mijlocii, organisme de plasament colectiv (OPC) şi societăţi au semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 11/108/2006, denumit în continuare Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu completările ulterioare.
(3)Termenul securitizare are semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 18/115/2006, denumit în continuare Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006.
(4)Semnificaţia expresiei grup de clienţi aflaţi în legătură este cea prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/110/2006.
(5)Termenul instituţii are semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 10/107/2006, denumit în continuare Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006.
(6)Expresia tehnică de diminuare a riscului de credit are semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 16/113/2006, denumit în continuare Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006.
(7)Expresia portofoliu de tranzacţionare are semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 19/116/2006.
(8)Expresiile risc de diminuare a valorii creanţei, probabilitate de nerambursare, pierdere, pierdere în caz de nerambursare, factor de conversie, pierdere aşteptată, formalizare, expunere, sistem de rating, clasă de rating a debitorilor, clasă de rating a tranzacţiilor, abordare pe modele interne de rating de bază, abordare pe modele interne de rating avansată au semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 12/109/2006, denumit în continuare Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(9)Expresiile structură de conducere, funcţie de conducere, funcţie de supraveghere, control intern, persoane cu funcţie de conducere de nivel mediu a unor activităţi au semnificaţia prevăzută de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora.
(10)Pentru scopul aplicării prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.model obţinut de la un furnizor extern reprezintă un model - sau părţi ale unui model - utilizat de către o instituţie de credit şi elaborat de către o terţă parte independentă, care foloseşte anumite date de intrare pentru a aloca expunerile pe anumite clase de rating sau grupe de risc ori pentru a estima anumiţi parametri de risc;
2.unitate operaţională reprezintă o unitate separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte părţi ale instituţiei de credit sau ale grupului - cum ar fi entităţi separate din punct de vedere juridic sau organizatoric, linii de activitate sau grupuri omogene de expuneri în cadrul unei instituţii de credit sau al unui grup.
În vederea obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating în scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor, instituţia de credit trebuie să furnizeze acesteia o prezentare de ansamblu a modelelor interne de rating pe care instituţia de credit/instituţiile le utilizează sau intenţionează să le utilizeze, a modului în care acestea vor fi implementate în politicile şi procedurile instituţiei de credit/instituţiilor, precum şi informaţii detaliate cu privire la construirea şi calibrarea modelelor, baza de date, mediul tehnologic, politicile şi procedurile asociate, inclusiv mediul de control al instituţiei de credit/instituţiilor.
(1)În sensul art. 3, instituţia de credit trebuie să transmită Băncii Naţionale a României, pe lângă cererea de aprobare, o documentaţie care să cuprindă cel puţin următoarele componente:
a)documentaţia privind sistemele de rating utilizate sau planificate - incluzând modelele utilizate;
b)documentaţia privind mediul de control al sistemelor de rating, procedurile de implementare şi infrastructura aferentă tehnologiei informaţiei (IT);
c)planul de implementare - inclusiv implementarea graduală - şi detalii privind utilizarea parţială permanentă;
d)documentaţia privind autoevaluarea, însoţită de un raport al auditului intern cu privire la conformitatea cu cerinţele secţiunii a 6-a din prezentul capitol.
(2)Documentaţia indicată la alin. (1) reprezintă documentaţie-suport şi trebuie să conţină, cu excepţia cazurilor în care se indică altfel, informaţii generale privind implementarea abordării bazate pe modele interne de rating alese.
(3)Documentaţia indicată la alin. (1) trebuie să ofere un rezumat al practicilor curente sau planificate ale instituţiei de credit/instituţiilor suficient de detaliat pentru a permite Băncii Naţionale a României să facă o evaluare iniţială asupra solicitării acesteia/acestora şi să stabilească, pe baza riscurilor identificate, un plan pentru o evaluare mai aprofundată.Secţiunea a 2-a Cererea de aprobare
Cererea de aprobare trebuie să precizeze faptul că instituţia de credit/instituţiile solicită, respectiv solicită împreună aprobarea de a utiliza, pentru scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea bazată pe modele interne de rating aleasă, avându-se în vedere detaliile furnizate în documentaţia-suport.
Documentaţia privind sistemele de rating trebuie să includă cel puţin următoarele:
a)o listă cu toate documentele interne deţinute de către instituţia de credit/instituţii, aflate la baza procesului său/lor de validare şi pe care aceasta/acestea le consideră relevante pentru solicitare, inclusiv o descriere succintă a conţinutului respectivelor documente;
b)un plan al modelelor ce vor fi utilizate de către instituţia de credit/instituţii pentru fiecare portofoliu - respectiv o situaţie în care sunt explicate care sunt expunerile, entităţile juridice şi localizările geografice acoperite sau care vor fi acoperite de către fiecare sistem de rating;
c)o descriere generală a fiecărui model - aceasta poate cuprinde o descriere a tipurilor de date utilizate, definiţiile, clasificările şi metodologiile utilizate, precum şi unele evaluări cantitative şi calitative;
d)o documentaţie care să cuprindă informaţiile prevăzute la cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 1.6 "Documentaţia aferentă sistemelor de rating" din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 170 din acelaşi regulament, acoperind următoarele domenii:
d1) detaliile conceptuale şi operaţionale ale sistemelor de rating;
d2) modificările importante aduse procesului de rating al riscului;
d3) definiţiile stării de nerambursare şi pierderii;
d4) documentaţia aferentă modelelor statistice şi altor metode mecanice, cu respectarea cerinţelor art. 128;
d5) utilizarea modelelor obţinute de la furnizori terţă parte;
d6) diferenţele, dacă există, dintre parametrii utilizaţi pentru calcularea cerinţelor de capital reglementate şi parametrii utilizaţi pentru scopuri interne;
e)o descriere pe scurt a abordării cu privire la simulările de criză aferente riscului de credit - modul de îndeplinire a cerinţelor cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 1.8 "Simulările de criză (stress-tests) utilizate la evaluarea adecvării capitalului" din regulamentul menţionat la lit. d), în particular conceperea simulării de criză prevăzute la art. 157 din acelaşi regulament şi impactul potenţial asupra cerinţelor totale de capital pentru riscul de credit;
f)dacă este cazul, documentaţia ce conţine informaţiile referitoare la aspectele enumerate la art. 117 alin. (1);
g)formularele de raportare specificate la art. 32 alin. (2).
Instituţia de credit trebuie să transmită Băncii Naţionale a României orice documentaţie suplimentară privind sistemele de rating, solicitată de către aceasta fie odată cu cererea de aprobare, fie ulterior.
(1)Documentaţia privind mediul de control, procedurile de implementare şi infrastructura IT trebuie să includă cel puţin următoarele:
a)o prezentare de ansamblu a cadrului de administrare a activităţii instituţiei de credit/instituţiilor - respectiv rolul şi responsabilităţile structurii de conducere, funcţiile comitetelor implicate în administrarea activităţii, rolul şi independenţa funcţiei de control al riscului de credit şi rolul funcţiei de audit intern -, în măsura în care nu s-au raportat aceste informaţii Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere potrivit prevederilor Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 18/2009;
b)utilizarea planificată a diferitelor sisteme de rating - modul concret în care instituţia de credit/instituţiile intenţionează să utilizeze în activitatea curentă diferitele modele -, respectiv documentaţia prevăzută la art. 31;
c)modul de îndeplinire a testului de experienţă prevăzut la art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi, dacă este cazul, a testului de experienţă prevăzut la art. 5 din regulamentul menţionat;
d)documentaţia cu privire la standardele de calitate a datelor, specificată la art. 141;
e)procesul de alocare a ratingurilor, inclusiv documentaţia ce conţine informaţiile prevăzute la art. 136 alin. (1) din regulamentul menţionat la lit. c) şi frecvenţa cu care sunt efectiv corectate - overridden - rezultatele procesului de alocare pe clase de rating şi pe grupe de risc;
f)responsabilităţile părţilor implicate în modelare;
g)o prezentare de ansamblu a procesului de validare a sistemelor de rating, împreună cu documentaţiile prevăzute la cap. V secţiunea 3 "Validarea estimărilor proprii" din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
h)informaţii generale privind structura IT a instituţiei de credit/instituţiilor, în măsura în care vizează abordarea bazată pe modele interne de rating;
i)dacă este cazul, rapoartele auditului intern.
(2)Instituţia de credit trebuie să transmită Băncii Naţionale a României orice documentaţie suplimentară privind implementarea sistemelor de rating, solicitată de către aceasta ulterior depunerii cererii de aprobare.Secţiunea a 5-a Planul de implementare
(1)Instituţia de credit trebuie să pregătească un plan adecvat de implementare, care să acopere perioada de timp până la obţinerea aprobării şi perioada de implementare graduală - respectiv implementarea ulterioară obţinerii aprobării iniţiale -, şi să îl furnizeze Băncii Naţionale a României ca parte a documentaţiei-suport.
(2)Planul de implementare reprezintă un angajament din partea instituţiei de credit/instituţiilor de a implementa abordarea bazată pe modele interne de rating, la datele specificate, în ceea ce priveşte toate sistemele de rating pentru care solicită aprobare de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating.
(3)Planul de implementare - inclusiv implementarea graduală - trebuie să fie descompus cel puţin pe clasele de expuneri reglementate, pe unităţi operaţionale şi, dacă este cazul, pe parametrii abordării bazate pe modele interne de rating care trebuie estimaţi. Instituţia de credit trebuie să dispună de norme interne cuprinzând prevederi detaliate referitoare la planificarea în timp şi conţinutul pentru combinaţiile dintre elementele menţionate anterior, în particular pentru următoarele:
a)elaborarea metodologiei de rating;
b)pregătirea conceptului tehnic pentru implementarea IT a metodologiei de rating;
c)implementarea IT;
d)instruirea personalului, inclusiv a personalului structurii de conducere;
e)tranziţia de la sistemul de rating existent la noul sistem de rating pe baza activităţii curente, dacă este realizată o tranziţie;
f)aprobarea internă formală a noului sistem de rating şi implementarea ca şi "sistemul de rating" al instituţiei de credit/instituţiilor.
(4)În cazul cererilor de aprobare depuse împreună de mai multe instituţii, instituţia de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (3) de către celelalte instituţii din cadrul grupului din care aceasta face parte şi împreună cu care solicită aprobarea.
(5)Instituţia de credit trebuie să furnizeze o listă cu toate portofoliile care urmează să fie exceptate permanent de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating. Portofoliile exceptate trebuie să fie cuantificate într-un mod cuprinzător - cum ar fi numărul contrapartidelor importante, valoarea agregată a expunerilor şi valoarea ponderată la risc a expunerilor, calculate potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu completările ulterioare.Secţiunea a 6-a Autoevaluarea
(1)Instituţia de credit trebuie să desfăşoare o autoevaluare a stadiului de conformitate cu standardele şi cerinţele minime prevăzute de Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Instituţia de credit trebuie să stabilească un plan de acţiuni pentru remedierea lipsurilor şi deficienţelor identificate şi o planificare pentru obţinerea conformităţii.
(3)În cazul cererilor de aprobare depuse împreună de mai multe instituţii, instituţia de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) şi (2) de către celelalte instituţii din cadrul grupului din care aceasta face parte şi împreună cu care solicită aprobarea.
(1)Autoevaluarea trebuie să înceapă cu o evaluare globală, dintr-o perspectivă consolidată, a modului în care diversele modele se îmbină şi se potrivesc în cadrul instituţiei de credit/instituţiilor sau al grupului, evaluare globală ce trebuie să se refere la gradul de adecvare al structurii organizatorice din perspectiva cadrului de administrare a activităţii, gradul de adecvare al resurselor alocate sistemului de rating, comparabilitatea în cadrul grupului cu privire la date şi metodologie, coerenţa în organizarea IT.
(2)Autoevaluarea trebuie să acopere, de asemenea, toate aspectele sistemului de rating: metodologie, calitatea datelor, procedurile de validare cantitativă şi calitativă, cadrul de administrare a activităţii şi mediul tehnologic.
(3)Autoevaluarea poate fi realizată de către personalul aferent unei funcţii independente de evaluare a riscului, cu sprijinul, în cazul în care este necesar, al auditorilor interni.
(4)Documentaţia privind autoevaluarea trebuie să includă o descriere a procesului de autoevaluare desfăşurat, lipsurile şi deficienţele identificate, inclusiv aprecierea instituţiei de credit/instituţiilor cu privire la importanţa acestora, planul de acţiuni pentru remedierea lipsurilor şi deficienţelor identificate şi planificarea pentru obţinerea conformităţii.Secţiunea a 7-a Alte aspecte privind cererea de aprobare
(1)Cererea de aprobare trebuie semnată de către un membru executiv al structurii de conducere a fiecărei entităţi juridice dintre cele care solicită aprobarea, membru care este împuternicit să angajeze legal entitatea respectivă.
(2)Semnatarul sau, după caz, semnatarii trebuie să confirme în cadrul cererii de aprobare că documentaţia-suport reprezintă un rezumat adevărat şi just al subiectelor acoperite. Prin rezumat se înţelege faptul că documentaţia furnizează doar o prezentare pe scurt a principalelor aspecte ale subiectului în cauză, prin adevărat, faptul că informaţiile cuprinse în rezumat nu sunt false sau nu induc în eroare, iar prin just, faptul că informaţiile redau un rezumat de ansamblu rezonabil, fără a omite aspecte semnificative.
(1)Cererea de aprobare trebuie redactată în limba română.
(2)Documentaţia-suport trebuie întocmită într-o limbă sau în limbi stabilită/stabilite de comun acord între Banca Naţională a României, autorităţile competente din ţările gazdă şi instituţia de credit/instituţii. Pentru documentele redactate într-o limbă străină se va prezenta şi traducerea legalizată în limba română a acestora. Pentru documentele redactate într-o limbă de circulaţie internaţională, Banca Naţională a României poate excepta, de la caz la caz, aplicarea cerinţei privind traducerea legalizată.
(1)În cazul în care instituţia de credit nu furnizează Băncii Naţionale a României documentaţia prevăzută la art. 4 fie odată cu depunerea cererii de aprobare, fie ulterior depunerii acesteia sau dacă cererea de aprobare şi/sau documentaţia-suport, transmise/transmisă acesteia de către instituţia de credit, nu îndeplinesc cerinţele stabilite la art. 3-9, art. 11 alin. (4), art. 12 şi 13, solicitarea instituţiei de credit/instituţiilor este considerată incompletă de către Banca Naţională a României.
(2)Banca Naţională a României şi, după caz, celelalte autorităţi competente implicate efectuează o evaluare preliminară a întregii solicitări - respectiv cerere de aprobare şi documentaţie-suport - imediat ce o astfel de solicitare este primită de către aceasta. Banca Naţională a României notifică instituţiei de credit caracterul complet al solicitării.
(1)În cazul cererilor de aprobare formulate în condiţiile prevăzute la art. 182 alin. (1) sau la art. 193 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi în condiţiile în care Banca Naţională a României este autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, perioada de 6 luni stabilită la art. 182 alin. (3), respectiv la art. 193 alin. (3) din ordonanţa menţionată începe de la data primirii de către Banca Naţională a României a unei solicitări - respectiv cerere de aprobare şi documentaţie-suport - complete din perspectiva prezentului regulament.
(2)În situaţia prevăzută la alin. (1), Banca Naţională a României confirmă începerea curgerii termenului de 6 luni.
1.1.Implementarea graduală
La momentul solicitării aprobării Băncii Naţionale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, instituţiile de credit trebuie să fi acoperit prin abordarea propusă cel puţin 50% atât din valoarea totală a expunerilor, cât şi din valoarea totală ponderată la risc a expunerilor. Efectuarea calculelor se realizează potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu completările ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazată pe modele interne de rating. Pentru calcularea nivelului de acoperire, finanţările specializate tratate potrivit abordării prevăzute la art. 36 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi considerate de către instituţia de credit ca expuneri pentru care este aplicată abordarea bazată pe modele interne de rating propusă.
În cazul în care instituţiile de credit doresc să recurgă la implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating, acestea trebuie să elaboreze un plan de implementare credibil şi fezabil cu privire la acoperirea iniţială a expunerilor - acoperirea la momentul obţinerii aprobării din partea Băncii Naţionale a României de a utiliza abordarea respectivă - şi la ritmul implementării graduale.
(1)Politica de implementare graduală a instituţiei de credit trebuie să precizeze cel puţin orizontul de timp pe parcursul căruia este realizată implementarea graduală, precum şi secvenţialitatea de desfăşurare a acesteia.
(2)Stabilirea unei perioade de timp în care să se realizeze implementarea graduală trebuie să aibă în vedere capacitatea reală a instituţiei de credit de a trece la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, precum şi acoperirea prin această abordare, cât mai curând posibil, a activităţilor de bază ale instituţiei de credit şi a determinanţilor de risc de credit principali.
(3)Orizontul de timp trebuie să fie suficient de redus, pentru a se evita implementarea abordării bazate pe modele interne de rating pe o perioadă de timp prelungită nejustificat, şi suficient de lung, pentru a se asigura calitatea datelor, a metodologiei şi a rezultatelor.
(4)Implementarea graduală trebuie finalizată în termen de 5 ani de la data obţinerii aprobării de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating propusă, indiferent de tipul de abordare bazată pe modele interne de rating pe care instituţia de credit doreşte să îl implementeze.
(1)Secvenţialitatea claselor de expuneri în planul de implementare graduală a abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să se bazeze pe importanţa portofoliilor - portofoliile cele mai importante, respectiv portofoliile care reprezintă activităţile de bază ale instituţiei de credit trebuie introduse primele în planul de implementare graduală.
(2)Secvenţialitatea claselor de expuneri în planul de implementare graduală a abordării bazate pe modele interne de rating este aleasă de către instituţia de credit.
(3)Pe măsură ce fiecare portofoliu al instituţiei de credit este supus, potrivit documentaţiei ce însoţeşte cererea de aprobare, procesului de implementare graduală, nu este necesară formularea de către instituţia de credit respectivă a unei noi cereri de aprobare, cu excepţia cazurilor specificate la art. 23.
Anterior trecerii la implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating pentru clasele de expuneri, instituţiile de credit trebuie să desfăşoare o autoevaluare a îndeplinirii cerinţelor prevăzute de Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(1)Pe parcursul perioadei de implementare graduală, instituţiile de credit pot fi solicitate, de la caz la caz:
a)să informeze Banca Naţională a României cu privire la planurile şi progresele întreprinse în ceea ce priveşte practicile de cuantificare şi administrare a riscului;
b)să informeze în timp util Banca Naţională a României atunci când, conform planului de implementare graduală, sunt pregătite să utilizeze un sistem de rating pentru scopurile calculării cerinţelor de capital reglementate pentru o clasă de expuneri sau unitate operaţională adiţională;
c)să informeze în timp util Banca Naţională a României cu privire la intenţia lor de a supune procesului de implementare graduală o clasă de expuneri. Instituţiile de credit pot fi solicitate, de asemenea, ca înainte de a începe să utilizeze sistemul de rating pentru clasa respectivă să primească permisiune explicită de la Banca Naţională a României; sau d) să îndeplinească o combinaţie a cerinţelor exprimate la lit. a), b) şi c).
(2)Pentru scopurile alin. (1), Banca Naţională a României va specifică, în cadrul documentului prin care se comunică decizia cu privire la cererea de aprobare, cerinţele, dintre cele enumerate la alineatul menţionat, care trebuie îndeplinite de către instituţia de credit.
Modificări ale planului de implementare graduală aprobat pot fi permise numai în cazul în care au loc modificări importante ale mediului de afaceri, cum ar fi modificări ale strategiei - fie ca urmare a modificării structurii acţionariatului sau a structurii de conducere, fie ca urmare a unei noi orientări a activităţii -, fuziuni şi achiziţii, iar respectivele modificări sunt justificate în mod corespunzător de către instituţia de credit.
(1)În sensul art. 22, în cazul unei modificări a strategiei, dacă nu există motive întemeiate pentru amânare, orizontul de timp pentru perioada de implementare graduală trebuie să rămână acelaşi, dar secvenţialitatea implementării graduale poate fi modificată.
(2)În sensul art. 22, în cazul în care o instituţie de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating achiziţionează o instituţie de credit care nu utilizează o astfel de abordare, instituţiei de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating i se poate solicita de către Banca Naţională a României, de la caz la caz, să formuleze o nouă cerere de aprobare, cu o nouă politică de utilizare parţială şi de implementare graduală, sau i se poate solicita să furnizeze Băncii Naţionale a României un plan de aducere a întregii instituţii de credit la starea de conformitate cu Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În sensul art. 22, în cazul în care o instituţie de credit care nu utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating achiziţionează o instituţie de credit care utilizează o astfel de abordare, Banca Naţională a României va solicita instituţiei de credit achizitoare, în cazul în care aceasta doreşte să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating, formularea unei noi cereri de aprobare.
(4)Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător în situaţia în care a avut loc o fuziune în care este implicată instituţia de credit.
În cazul instituţiilor de credit care intenţionează să implementeze gradual abordarea pe modele interne de rating avansată în două etape - respectiv realizând întâi trecerea de la abordarea standard la abordarea pe modele interne de rating de bază, iar ulterior pe cea de la abordarea pe modele interne de rating de bază la abordarea pe modele interne de rating avansată -, regulile şi criteriile aferente planurilor de implementare graduală se aplică la fiecare etapă.
1.2.Utilizarea parţială permanentă
(1)Pentru scopurile art. 30 alin. (1) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea obţinerii aprobării de a excepta în mod permanent de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating anumite expuneri, instituţiile de credit trebuie să justifice exceptările respective.
(2)În sensul alin. (1), considerentele pentru care instituţia de credit solicită exceptarea trebuie să fie prezentate în totalitate şi să fie credibile. Pentru scopurile art. 30 alin. (1) lit. a) şi b) din regulamentul menţionat la alin. (1), justificarea trebuie să se refere la motivele pentru care instituţia de credit consideră că, în cazul claselor de expuneri pentru care se solicită exceptarea, implementarea unui sistem de rating ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit, la modul în care se încadrează expunerile respective în propria activitate şi strategie, precum şi dacă acestea intră în sfera activităţilor sale de bază.
(3)La fundamentarea solicitării de exceptare, instituţiile de credit nu pot justifica efortul excesiv în implementarea unui sistem de rating pornind exclusiv de la absenţa datelor cu privire la stările de nerambursare, ci respectivul efort trebuie demonstrat şi prin intermediul unor elemente, cum ar fi comparaţii cu activitatea şi strategia instituţiei de credit.
(1)Exceptarea expunerilor în unităţi operaţionale, prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se poate acorda de către Banca Naţională a României, cu condiţia respectării prevederilor alin. (2)-(6), în cazul unităţilor operaţionale de importanţă redusă pentru care sistemele de rating ale instituţiei de credit sau ale grupului nu sunt semnificative, elaborarea de sisteme de rating proprii este imposibilă sau pentru care implementarea unor astfel de sisteme ar reprezenta un efort excesiv.
(2)Valoarea agregată a expunerilor exceptate în mod permanent, potrivit art. 30 alin. (1) lit. c) din regulamentul menţionat la alin. (1), de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating nu poate depăşi 10% din valoarea totală a expunerilor - bilanţiere şi extrabilanţiere -, iar valoarea agregată a expunerilor respective, cuantificată ca valoare ponderată la risc a expunerilor, nu poate depăşi 10% din valoarea totală ponderată la risc a expunerilor - bilanţiere şi extrabilanţiere. Efectuarea calculelor se realizează potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006, cu completările ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazată pe modele interne de rating.
(3)În sensul alin. (2), pragurile de importanţă precizate la alineatul menţionat trebuie aplicate exclusiv la nivelul instituţiei de credit sau al grupului care a solicitat aprobare cu privire la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating.
(4)În vederea calculării pragurilor de importanţă precizate la alin. (2) nu trebuie luate în considerare - nici la numărătorul, nici la numitorul pragurilor de importanţă - expunerile pentru care instituţia de credit intenţionează să recurgă la utilizarea parţială permanentă pe baza satisfacerii de către respectivele expuneri a criteriilor prevăzute la art. 30 alin. (1) din regulamentul specificat la alin. (1), altele decât cele legate de importanţă, stipulate la art. 30 alin. (1) lit. c) din respectivul regulament.
(5)Instituţia de credit sau grupul care a solicitat aprobare cu privire la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating este responsabilă/responsabil pentru monitorizarea conformităţii cu pragurile de importanţă precizate la alin. (2) şi trebuie să deţină sisteme şi proceduri de monitorizare a aspectelor legate de importanţă în timp util şi într-o manieră adecvată. În cazul în care se produc depăşiri ale pragurilor de importanţă, instituţia de credit/grupul trebuie să informeze Banca Naţională a României şi să prezinte spre aprobare un plan de măsuri de remediere corespunzătoare şi suficient de rapidă a situaţiei. În cazurile în care pragurile de importanţă sunt depăşite în mod intenţionat - spre exemplu, ca urmare a deciziei strategice de expansiune într-un anumit sector -, anterior expansiunii efective, instituţia de credit/grupul trebuie să dispună de o politică de implementare graduală.
(6)Verificarea îndeplinirii pragurilor de importanţă precizate la alin. (2) trebuie efectuată de către instituţia de credit/grup cel puţin anual şi în orice situaţie în care se produc modificări semnificative ale structurii instituţiei de credit/grupului, cum ar fi fuziuni sau achiziţii.Secţiunea a 2-a Testul de utilizare
2.1.Sfera de aplicare
În vederea obţinerii aprobării de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că informaţiile utilizate sau produse de către sistemul său de rating pentru determinarea cerinţelor de capital reglementate sunt utilizate, de asemenea, în cursul desfăşurării activităţii sale obişnuite, îndeosebi în administrarea riscului.
Sistemele de rating, ratingurile şi estimările cu privire la stările de nerambursare şi la pierderi, proiectate şi create cu scopul exclusiv de a primi aprobare pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, precum şi utilizate doar în scopul producerii datelor necesare pentru abordarea respectivă nu sunt permise.
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze efectiv ratingurile interne şi parametrii de risc rezultaţi. Dacă nu în totalitate, cel puţin o parte semnificativă şi efectivă a proceselor şi funcţiilor enumerate la art. 3 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se bazeze exclusiv pe ratingurile şi pe estimările parametrilor de risc utilizate la calcularea cerinţelor de capital, astfel încât aceste ratinguri şi estimări să aibă o influenţă substanţială asupra procesului decizional şi acţiunilor întreprinse de către instituţiile de credit.
(2)În sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie să se asigure că utilizarea datelor precizate nu este marginală şi trebuie să evalueze validitatea diferenţelor dintre aceste date şi datele utilizate pentru scopuri interne, cum ar fi diferenţele dintre probabilitatea de nerambursare utilizată pentru scopuri de evaluare - pricing - şi cea utilizată pentru scopurile ratingului.
(1)Pentru scopurile art. 3 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin a avea un rol hotărâtor nu trebuie să se înţeleagă faptul că datele/parametrii care se utilizează la calcularea cerinţelor de capital trebuie să fie identice/identici cu datele utilizate în vederea administrării creditului sau să fie o funcţie liniară şi omotetică a acestora, ci trebuie să se înţeleagă faptul că există o relaţie puternică între aceste două categorii de date.
(2)Instituţiile de credit trebuie să demonstreze că ratingurile şi estimările utilizate la calcularea cerinţelor de capital au un rol hotărâtor în procesele şi funcţiile enumerate la art. 3 alin. (2) lit. b) din regulamentul menţionat la alin. (1) şi trebuie să indice unde sunt utilizaţi intern parametri finali diferiţi, cu respectarea prevederilor art. 170 din regulamentul respectiv.
În vederea evaluării impactului asupra operaţiunilor acestora, instituţiile de credit trebuie să furnizeze Băncii Naţionale a României o documentaţie în care să identifice şi să descrie modul în care sunt utilizate ratingurile interne, parametrii de risc relevanţi, precum şi toate sistemele şi procesele aferente. Această documentaţie trebuie să fie actualizată cu regularitate - de exemplu, de către funcţia de control al riscului de credit - şi să fie examinată de către auditul intern.
(1)În vederea obţinerii aprobării iniţiale de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, precum şi ulterior, pentru obţinerea aprobării de a utiliza abordări, metode sau sisteme de rating adiţionale, instituţiile de credit trebuie să raporteze Băncii Naţionale a României cerinţele totale de capital calculate pe baza tuturor abordărilor/metodelor/sistemelor de rating pe care instituţia de credit respectivă intenţionează să le utilizeze la momentul solicitării aprobării.
(2)În sensul alin. (1), instituţiile de credit trebuie să completeze şi să transmită Băncii Naţionale a României formularele de raportare prevăzute la art. 8 din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 12/2007 privind raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi formularele CR EQU IRB şi CR SEC IRB din ordinul menţionat.
2.2.Utilizarea datelor pentru scopuri interne
Utilizarea pentru scopuri interne a datelor pe baza cărora se determină cerinţele de capital trebuie să fie suficient de cuprinzătoare pentru a se asigura rolul hotărâtor al acestor date în cadrul proceselor şi funcţiilor enumerate la art. 3 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Categoriile de date trebuie să fie diferenţiate - de exemplu, datele de intrare sub forma datelor publicate în situaţiile financiare trebuie să fie diferenţiate de datele estimate care rezultă din calculele efectuate de către instituţia de credit. Toate estimările parametrilor de risc trebuie să se bazeze pe datele de intrare, iar aceste date trebuie să fie în esenţă aceleaşi, indiferent dacă sunt utilizate pentru scopurile administrării creditului sau pentru cele ale determinării cerinţei de capital reglementate.
Structura şi detaliile conceptuale ale sistemelor de rating şi ale celor de determinare a capitalului nu trebuie să difere în mod fundamental, indiferent de scop - intern sau reglementat.
(1)Orice diferenţe existente între ratingurile şi estimările parametrilor de risc utilizate la calcularea cerinţelor de capital şi parametrii finali utilizaţi pe plan intern trebuie să se bazeze pe o fundamentare bine formalizată. Instituţia de credit trebuie să dispună de piste de audit robuste, conforme unei politici interne specificate având ca scop evaluarea importanţei diferenţelor, precum şi a faptului dacă diferenţele respective conduc la un grad mai mare de prudenţă sau de relaxare în ceea ce priveşte adecvarea capitalului.
(2)În cazul în care marjele de evaluare - pricing margins - sunt determinate pe baza datelor care nu sunt utilizate în cadrul abordării bazate pe modele interne de rating, instituţia de credit trebuie să examineze ambele tipuri de calculare a marjelor şi să determine, de o manieră prudentă, cerinţele de capital reglementate.
(3)Standardele de administrare a activităţii trebuie să fie cu atât mai ridicate cu cât sunt mai numeroase diferenţele dintre sistemele utilizate pentru scopuri reglementate şi cele utilizate pentru scopuri interne.
Pentru scopurile testului de utilizare, instituţiile de credit care utilizează modele de determinare a capitalului economic trebuie să furnizeze explicaţii cu privire la diferenţele dintre datele şi parametrii utilizaţi în cadrul modelului respectiv şi cei utilizaţi pentru calcularea cerinţelor de capital reglementate.
În domeniile conexe procesului de evaluare a riscului de credit - cum ar fi ratingurile -, parametrii finali utilizaţi pentru scopuri interne şi datele utilizate în vederea calculării cerinţelor de capital reglementate trebuie să se afle în concordanţă, dar o anumită flexibilitate este permisă în ceea ce priveşte evaluarea - pricing - şi alocarea internă a capitalului. Estimările finale cu privire la stările de nerambursare sau la pierderi, utilizate pe plan intern, nu trebuie să conducă la o estimare utilizată la determinarea cerinţelor de capital care să fie neverosimilă.
Datele de intrare identificate ca fiind de importanţă ridicată în ceea ce priveşte selectarea, estimarea şi/sau administrarea riscului de credit pentru scopuri interne nu trebuie omise de la alocarea ratingurilor şi estimarea parametrilor de risc care se utilizează la calcularea cerinţelor de capital. Sursa de informaţii şi analiza aferentă nu trebuie să lipsească din cadrul criteriilor utilizate pentru scopurile reglementate privind determinarea ratingului şi estimarea probabilităţii de nerambursare.
Modelele de rating elaborate trebuie să se afle în concordanţă cu planurile strategice şi tehnologice ale instituţiei de credit. Modelarea şi estimările parametrilor de risc trebuie să fie cât mai exacte posibil, reflectând diferitele categorii de expuneri din cadrul portofoliilor şi subportofoliilor. În cazurile în care instituţia de credit trebuie să elaboreze sisteme de rating distincte, testul de utilizare trebuie aplicat în mod corespunzător.
În cazul în care utilizează scale uniforme - master scales - pentru administrarea internă a riscului, asigurându-se în acest mod categorii de risc echivalente de-a lungul portofoliilor, instituţiile de credit trebuie să acorde o importanţă sporită calibrării corecte a fiecărui sistem de rating individual comparativ cu raportarea lor la scala uniformă - master scale.
(1)Planurile strategice ale instituţiei de credit trebuie să includă programe ample de formare profesională pentru a facilita personalului, inclusiv organelor cu funcţie de conducere, înţelegerea modelelor de rating ale instituţiei de credit respective. Complexitatea modelelor, procesele interne şi externe utilizate de către instituţia de credit pentru a întrebuinţa respectivele modele, precum şi modalitatea în care trebuie să fie utilizate ratingurile obţinute trebuie înţelese în mod corespunzător.
(2)În contextul întrebuinţării efective a modelelor, instituţiile de credit trebuie să dispună de un plan strategic de coordonare a resurselor umane şi tehnologice, care trebuie să ia în considerare impactul modelului asupra diferitelor arii funcţionale ale instituţiei de credit.
Anterior implementării abordării bazate pe modele interne de rating pentru o anumită categorie de expuneri, instituţiile de credit trebuie să asigure o îmbinare armonioasă între sfera de aplicare, testul de experienţă prevăzut la art. 4 şi 5 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi utilizarea internă a datelor.
3.1.Alocarea pe clase de expuneri
3.1.1.Clasa de expuneri de tip retail
3.1.1.1.Persoanele fizice şi entităţile mici şi mijlocii
(1)În vederea îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit trebuie să dispună de criterii interne pentru a diferenţia persoanele fizice de entităţile mici şi mijlocii.
(2)În cazul în care o entitate este înregistrată separat, acest aspect trebuie considerat drept o dovadă puternică în sensul tratării acesteia ca o entitate mică sau mijlocie.
(3)În sensul alin. (1), criteriile interne folosite de către instituţiile de credit pot depinde de modul în care instituţia de credit îşi administrează portofoliul de credite - spre exemplu, dacă instituţia de credit îşi administrează expunerile de tip retail pe bază de tranzacţie, criteriul trebuie să fie scopul creditului, iar în acest caz, numai creditele acordate persoanelor fizice în scopuri necomerciale trebuie să fie tratate ca expuneri faţă de persoane fizice; dacă instituţia de credit îşi administrează expunerile de tip retail pe bază de debitor, este necesar să adopte o regulă coerentă de diferenţiere a clientelei, cum ar fi: clasificarea debitorului ca entitate mică sau mijlocie, dacă majoritatea venitului acestuia provine din desfăşurarea de activităţi pe cont propriu, tratarea oricărei entităţi care nu este înregistrată ca persoană fizică.
În cazul depăşirii pragului de 1 milion euro prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, expunerea trebuie reîncadrată în clasa de expuneri faţă de societăţi, iar pentru calcularea cerinţei de capital trebuie utilizată formula de ponderare la risc aferentă expunerilor faţă de societăţi. Dacă sistemul de rating aplicat clasei de expuneri de tip retail îndeplineşte cerinţele aferente sistemelor de rating ale clasei de expuneri faţă de societăţi, nu este necesară nicio modificare a sistemului de rating. În caz contrar, trebuie aplicat sistemul de rating al clasei de expuneri faţă de societăţi.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a identifica şi consolida grupurile de clienţi aflaţi în legătură, precum şi de a agrega expunerile relevante ale fiecăruia dintre aceste grupuri. Identificarea şi agregarea sumelor datorate de către un client debitor sau de către un grup de clienţi aflaţi în legătură este necesar să fie efectuate luând în considerare toate entităţile grupului bancar, cu excepţia celor excluse explicit potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care suma totală datorată calculată în condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este diminuată - de exemplu, prin rambursare - şi scade sub pragul de 1 milion euro, instituţia de credit nu trebuie să o încadreze în mod automat în clasa de expuneri de tip retail, ci trebuie să verifice în prealabil respectarea cerinţelor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b)-d) din regulamentul menţionat.
În cazul în care o instituţie de credit mamă are filiale care sunt creditori direcţi ai unui grup de clienţi aflaţi în legătură, grupul bancar trebuie să dispună de un proces care să permită încadrarea adecvată a acestor clienţi aflaţi în legătură în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri faţă de societăţi, pe baza expunerii agregate.
(1)Pentru scopurile art. 16 alin. (1) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit trebuie să demonstreze că expunerile din clasa de expuneri de tip retail sunt tratate diferit - respectiv cu un grad mai redus de individualitate - în comparaţie cu expunerile încadrate în clasa de expuneri faţă de societăţi.
(2)În sensul alin. (1), procesul de creditare poate fi împărţit pe următoarele componente: activităţi de marketing şi de vânzări, proces de rating, sistem de rating, decizie de creditare, tehnici de diminuare a riscului de credit, monitorizare, sisteme de avertizare timpurie şi proces de tratare a situaţiilor problematice/recuperare. Cerinţa menţionată la alin. (1) poate fi considerată îndeplinită atât timp cât o instituţie de credit poate demonstra că oricare dintre aceste componente diferă în mod clar. Diferenţele dintre sistemele de rating şi dintre procesele de recuperare utilizate de către instituţia de credit pot furniza dovezi puternice privind îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. c) din regulamentul precizat la alin. (1).
(3)Creditele sindicalizate nu trebuie să fie tratate ca expuneri de tip retail.
(4)Instituţiile de credit nu trebuie să recurgă la adaptarea proceselor acestora de administrare a riscului la standarde mai joase pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. c) din regulamentul precizat la alin. (1). Instituţia de credit nu trebuie să modifice tratamentul aplicat unei expuneri pentru care se află în proces de pregătire a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating.
(1)În cazul în care sistemul de rating pentru expunerile de tip retail este acelaşi cu cel utilizat pentru expunerile faţă de societăţi, instituţia de credit trebuie să facă posibilă validarea distinctă a sistemului de rating pentru expunerile tratate ca expuneri de tip retail. Estimările parametrilor şi determinarea cerinţei de capital pentru expunerile de tip retail pot fi, de asemenea, obţinute pe bază de grupă de expuneri şi nu numai pe baza estimărilor parametrilor pentru debitorii individuali din clasa de expuneri faţă de societăţi.
(2)Atribuirea unui rating individual unui client de tip retail nu trebuie prin ea însăşi să excludă clasificarea expunerii respective în clasa expunerilor de tip retail.
3.1.1.2.Expunerile de tip retail reînnoibile eligibile
Pentru scopurile art. 43 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, creditele din categoria expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile pot fi garantate printr-un gaj general, conferit prin contract, care să vizeze diferitele expuneri faţă de acelaşi debitor, atât timp cât expunerea individuală este tratată ca negarantată pentru scopurile calculării cerinţei de capital - respectiv sumele recuperate prin executarea garanţiei reale nu pot fi luate în considerare la estimarea pierderii în caz de nerambursare.
Pentru scopurile art. 43 alin. (2) lit. b) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, o linie de credit neutilizată este considerată revocabilă imediat chiar dacă legislaţia privind protecţia consumatorului sau legislaţia conexă interzice instituţiei de credit revocarea imediată a acesteia sau stabileşte perioade minime de revocare. Conformitatea cu reglementările care privesc protecţia consumatorului nu trebuie să împiedice instituţiile de credit să clasifice expunerile care îndeplinesc toate celelalte criterii ca expuneri de tip retail reînnoibile eligibile.
Pragul menţionat la art. 43 alin. (2) lit. c) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi aplicat la nivelul instituţiei de credit. Subcategoriile din cadrul categoriei de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile - cum ar fi cardurile de credit, tragerile pe descoperit de cont şi altele - trebuie să fie diferenţiate dacă ratele pierderii diferă semnificativ.
(1)Demonstraţia cu privire la volatilitatea redusă a ratelor pierderii menţionată la art. 43 alin. (2) lit. d) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să fie făcută pe parcursul procesului de aprobare a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating şi, ulterior, în orice moment la solicitarea Băncii Naţionale a României.
(2)În vederea evaluării volatilităţii ratelor pierderii pentru portofoliul sau subportofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile relativ la nivelul mediu al ratelor pierderii, nivelul de referinţă este în general volatilitatea relativă a ratelor pierderii pentru alte subportofolii din categoria "alte expuneri de tip retail", în care instituţia de credit deţine expuneri. În acest caz, instituţiile de credit trebuie să furnizeze date cu privire la media şi la deviaţia standard a ratelor pierderii pentru toate aceste subportofolii.
(3)În cazul în care nu se dispune în cadrul instituţiei de credit de categoria "alte expuneri de tip retail" sau dacă aceasta nu este adecvată ca nivel de referinţă, portofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile ale instituţiilor de credit similare, portofoliile ipotecare sau portofoliile de expuneri faţă de societăţi pot fi utilizate ca posibile portofolii de referinţă alternative.
(4)În sensul alin. (1), în vederea unei cuantificări adecvate a volatilităţii, poate fi utilizat coeficientul de variaţie - deviaţia standard raportată la medie -, iar prin rata pierderii se înţelege pierderea efectivă pe parcursul unei perioade fixe de timp, cuantificată ca procent din valoarea categoriei de expuneri.
3.1.1.3.Expunerile de tip retail garantate cu un bun imobiliar
Orice expunere de tip retail căreia instituţia de credit îi atribuie, pentru scopurile cuantificării interne a riscului, o garanţie reprezentată de un bun imobiliar trebuie clasificată ca expunere de tip retail garantată cu un bun imobiliar. În cazul expunerilor de tip retail cărora nu le-a fost atribuită nicio garanţie reprezentată de un bun imobiliar, pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare nu trebuie luate în considerare veniturile potenţiale din valoarea bunurilor imobiliare.
3.1.2.Clasa de expuneri faţă de societăţi
3.1.2.1.Entităţile mici şi mijlocii în cadrul clasei de expuneri faţă de societăţi
(1)În sensul art. 35 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cifra de afaceri reprezintă valoarea veniturilor brute totale încasate de către o societate din vânzarea bunurilor şi serviciilor, în cursul desfăşurării normale a activităţii. În cazul unei societăţi de asigurare, prin această expresie se înţelege valoarea veniturilor brute din prime.
(2)Pentru scopurile art. 35 din regulamentul menţionat la alin. (1), substituirea cifrei de afaceri anuale totale cu totalul activelor se poate realiza pe bază voluntară în condiţiile în care instituţia de credit poate demonstra că aceasta constituie cel puţin o abordare echivalentă din punct de vedere prudenţial, este aplicată consecvent în timp şi formalizată în cadrul normelor interne ale instituţiei de credit.
3.1.2.2.Finanţarea specializată
(1)În sensul art. 18 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu este necesar ca toate cerinţele pentru încadrarea în subclasa expunerilor provenind din finanţări specializate, precizate la articolul menţionat, să fie îndeplinite în aceeaşi măsură. Elementele individuale ale definiţiei expunerilor provenind din finanţări specializate pot fi relaxate într-un anumit grad pentru a se cuprinde categorii diferite de expuneri, dar toate cele 3 elemente ale definiţiei trebuie îndeplinite cel puţin în esenţă. Criteriul cel mai important pentru clasificarea drept expuneri provenind din finanţări specializate este ca sursa principală de rambursare a creditului să o constituie veniturile generate de activele finanţate.
(2)Instituţia de credit trebuie să acorde o atenţie deosebită definiţiei expunerilor provenind din finanţări specializate în cazurile aflate la limita dintre finanţarea specializată şi cadrul de securitizare. În cazul elementelor care ar putea fi clasificate atât ca expuneri provenind din finanţări specializate, cât şi ca poziţii securitizate, instituţia de credit trebuie să clasifice aceste poziţii consecvent în timp.
(3)Contrapartida tipică în cazul unui acord contractual de finanţare specializată este o entitate special constituită pentru a finanţa şi/sau a exploata active corporale, cu personalitate juridică distinctă şi ale cărei plăţi sunt segregate de cele ale altor entităţi sau de cele ale grupului. Entitatea respectivă trebuie să fi încheiat un contract producător de efecte juridice cu privire la active şi veniturile pe care acestea le generează.
(4)Pentru scopurile definirii expunerilor provenind din finanţări specializate nu prezintă importanţă numărul de active prevăzute în acordul contractual, ci dacă activele care fac obiectul garanţiei sunt sau nu sursa de rambursare a creditului. În mod similar, în contextul definiţiei, nu trebuie considerat important dacă entitatea prevăzută la alin. (3) a intrat sau nu într-un tip de contract de leasing pe termen lung care nu poate fi încetat - contractele de acest tip reprezentând un transfer al riscului -, ci faptul că o astfel de situaţie nu afectează principiul potrivit căruia plăţile provin din acelaşi obiect care este finanţat şi care serveşte drept garanţie.
(1)Expunerile provenind din finanţări specializate se încadrează în următoarele categorii:
a)finanţare de proiecte;
b)finanţare de obiecte;
c)finanţare de mărfuri;
d)finanţare de bunuri imobiliare producătoare de venit.
(2)Finanţarea de proiecte este o metodă de finanţare în care creditorul se bazează în principal pe veniturile generate de proiectul finanţat, atât ca sursă de rambursare, cât şi ca garanţie pentru expunere.
(3)Finanţarea de obiecte este o metodă de finanţare a achiziţionării de active corporale în care rambursarea expunerii depinde în principal de fluxurile de numerar generate de active specifice care au fost finanţate şi gajate în favoarea creditorului sau cedate acestuia.
(4)Finanţarea de mărfuri se referă la creditarea structurată pe termen scurt, cu scopul de a finanţa rezerve, stocuri, creanţe aferente mărfurilor tranzacţionate pe bursă, în care expunerea este rambursată din veniturile din vânzarea mărfii, iar debitorul nu dispune de capacitate independentă de a rambursa expunerea - respectiv debitorul nu desfăşoară alte activităţi şi nu deţine alte active semnificative.
(5)Finanţarea de bunuri imobiliare producătoare de venit este o metodă de finanţare a bunurilor imobiliare în care perspectivele de rambursare şi recuperare aferente expunerii depind în principal de fluxurile de numerar generate de bunul imobiliar.
(1)Pentru a putea utiliza estimările probabilităţii de nerambursare în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate, instituţia de credit trebuie să demonstreze că aceste estimări îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în cap. V din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul fiecărei categorii de expuneri provenind din finanţări specializate precizate la art. 58 alin. (1).
(2)În cazul expunerilor provenind din finanţări specializate pentru care instituţiile de credit utilizează abordarea prevăzută la art. 36 din regulamentul specificat la alin. (1), în procesul de încadrare a acestor expuneri în categoriile menţionate la articolul respectiv pentru aplicarea ponderilor de risc, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare criteriile de încadrare specificate în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
(3)Instituţiile de credit care se specializează în anumite activităţi pot rafina criteriile de încadrare a expunerilor provenind din finanţări specializate în categoriile menţionate la art. 36 din regulamentul specificat la alin. (1), criterii precizate în anexa la prezentul regulament, în măsura în care procesul de rafinare introduce criterii adiţionale, dar nu înlocuieşte criteriile precizate.
(4)Ponderile de risc pentru expunerile provenind din finanţări specializate, prevăzute la art. 36 din regulamentul menţionat la alin. (1), pot fi aplicate doar de către instituţiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating.
(5)Pentru scopurile art. 36 alin. (1^1) din regulamentul menţionat la alin. (1), instituţia de credit trebuie să demonstreze că standardele de acordare a creditelor şi alte caracteristici de risc, aferente acesteia, sunt mai stricte în raport cu criteriile de încadrare specificate în anexa la prezentul regulament pentru categoria relevantă.
(6)Instituţia de credit trebuie să examineze cel puţin anual diferitele aspecte ale finanţărilor specializate, incluzând ratingurile, încadrarea expunerilor în subclasa expunerilor provenind din finanţări specializate, demonstrarea faptului că expunerile respective pot sau nu pot fi tratate în cadrul general al abordării bazate pe modele interne de rating.
3.1.3.Clasa expunerilor din securitizare
Pentru încadrarea în clasa expunerilor din securitizare, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere caracteristicile securitizării enumerate la art. 2 alin. (4) lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 şi să ţină cont de faptul că, în general, clasificarea ca securitizare trebuie să se bazeze pe substanţa economică a tranzacţiei şi mai puţin pe forma sa juridică. În cazul în care persistă incertitudini cu privire la clasificarea unei tranzacţii ca securitizare, instituţiile de credit trebuie să se consulte cu Banca Naţională a României.
(1)Pentru scopurile art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006, cerinţa privind caracterul semnificativ al transferului riscului trebuie privită separat de cerinţa privind transferul efectiv al riscului. Transferul efectiv al riscului se referă în primul rând la validitatea şi caracterul executoriu din punct de vedere juridic al prevederilor contractuale ale tranzacţiei, precum şi la absenţa prevederilor contractuale care subminează transferul riscului şi face diferenţiere între tranzacţiile de securitizare clasică şi sintetică. Cerinţa privind transferul semnificativ al riscului se aplică ambelor categorii de tranzacţii de securitizare, luând în considerare aspectele specifice fiecărei categorii. Evaluarea caracterului semnificativ al transferului riscului poate implica şi alte criterii decât cele precizate în cap. III din regulamentul menţionat.
(2)Pentru scopurile prudenţiale reglementate, derecunoaşterea contabilă a expunerilor la riscul de credit securitizate nu constituie o cerinţă prealabilă sau o dovadă cu privire la caracterul efectiv sau semnificativ al transferului riscului de credit.
(3)Chiar dacă o structură de securitizare nu este recunoscută drept securitizare pentru iniţiator - spre exemplu, în cazul în care transferul riscului nu este semnificativ -, în cazul investitorului, părţile transferate trebuie tratate ca securitizare.
3.1.4.Clasa expunerilor din titluri de capital
3.1.4.1.Natura expunerilor din titluri de capital
(1)Expunerile din titluri de capital se definesc pe baza substanţei economice a instrumentului şi includ interesele de proprietate, atât directe, cât şi indirecte, cu drept de vot sau nu, asupra activelor şi venitului emitentului.
(2)Interesele indirecte legate de titluri de capital cuprind deţinerile de instrumente financiare derivate care au ca suport interese legate de titluri de capital şi deţinerile în entităţi care emit interese de proprietate şi care desfăşoară în principal activităţi de investiţii în titluri de capital.
(3)O deţinere indirectă sub forma unei filiale a unei entităţi nu este necesar să fie luată în considerare separat atât timp cât filiala este luată în considerare la determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile directe din titluri de capital faţă de entitatea respectivă. Aceasta nu implică însă o exceptare în ceea ce priveşte tratamentul expunerilor sub forma titlurilor de participare deţinute în organismele de plasament colectiv (OPC), prevăzut la art. 23 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct expunerile-suport ale OPC.
3.1.4.2.Alocarea expunerilor clasei de expuneri din titluri de capital
(1)Un instrument trebuie atribuit clasei de expuneri din titluri de capital dacă îndeplineşte următoarele criterii:
a)este nerambursabil în sensul că recuperarea fondurilor investite poate fi atinsă numai prin vânzarea investiţiei, vânzarea drepturilor asupra investiţiei sau lichidarea emitentului;
b)nu comportă o obligaţie din partea emitentului; şi c) conferă un drept rezidual asupra activelor sau venitului emitentului.
(2)Ca regulă generală, dacă un titlu de creanţă este structurat, subordonat şi administrat ca şi un titlu de capital, acesta trebuie inclus în clasa de expuneri din titluri de capital.
(3)În clasa de expuneri din titluri de capital trebuie încadrate şi următoarele instrumente:
a)orice instrument cu aceeaşi structură ca şi cea a instrumentelor enumerate la art. 4 din Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/112/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
b)orice instrument care comportă o obligaţie din partea emitentului şi care îndeplineşte oricare dintre următoarele criterii:
b1) emitentul poate amâna stingerea obligaţiei pe termen nedefinit;
b2) obligaţia impune - sau permite, la alegerea emitentului - stingerea acesteia prin emisiunea unui număr fix de titluri de capital ale emitentului;
b3) obligaţia impune - sau permite, la alegerea emitentului - stingerea acesteia prin emisiunea unui număr variabil de titluri de capital ale emitentului, iar orice modificare a valorii obligaţiei - toate celelalte condiţii rămânând neschimbate - este atribuibilă modificării valorii unui număr fix de titluri de capital ale emitentului, comparabilă şi în aceeaşi direcţie cu aceasta. Pentru anumite obligaţii care impun sau care permit stingerea acestora prin emisiunea unui număr variabil de titluri de capital ale emitentului, modificarea valorii monetare a obligaţiei este egală cu modificarea valorii juste a unui număr fix de titluri de capital, multiplicată printr-un factor specificat. Asemenea obligaţii îndeplinesc această condiţie dacă atât factorul, cât şi numărul precizat de titluri de capital sunt fixate;
b4) deţinătorul are opţiunea de a solicita ca obligaţia să fie stinsă prin titluri de capital, în afara situaţiilor în care fie, în cazul unui instrument tranzacţionat, instituţia de credit demonstrează Băncii Naţionale a României că acest instrument este tranzacţionat mai mult ca titlu de creanţă asupra emitentului decât ca titlu de capital al acestuia, fie, în cazul instrumentelor care nu sunt tranzacţionate, instituţia de credit demonstrează Băncii Naţionale a României că acest instrument trebuie să fie tratat ca poziţie pe un titlu de creanţă. În ambele situaţii, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, instituţia de credit poate descompune riscurile pentru scopurile reglementate.
(1)Titlurile de creanţă, precum şi alte titluri, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte produse structurate cu intenţia de a li se conferi substanţa economică a deţinerilor de titluri de capital sunt considerate deţineri de titluri de capital.
(2)Titlurile de capital care sunt înregistrate drept credit, dar care rezultă dintr-un swap datorie/capital efectuat ca parte a recuperării sau restructurării organizate a datoriei, sunt incluse în definiţia deţinerilor de titluri de capital, dar aceste instrumente nu pot atrage o cerinţă mai mică de capital decât cea care s-ar aplica dacă deţinerile respective ar rămâne în portofoliul de creanţe. În această categorie sunt incluse datoriile a căror rentabilitate este legată de cea a titlurilor de capital.
(3)Investiţiile în titluri de capital care sunt structurate cu intenţia de a li se conferi substanţa economică a deţinerilor de titluri de creanţă sau expunerilor din securitizare nu trebuie considerate deţineri de titluri de capital.
(4)Obligaţiunile cu caracteristici hibride nu pot fi considerate drept titluri de capital în măsura în care conduc la primirea unei părţi fixe din profituri, nesatisfăcând criteriul precizat la art. 63 alin. (3) lit. b).
(5)În cazul obligaţiunilor convertibile şi al altor asemenea instrumente, cel puţin componenta de titlu de capital trebuie surprinsă prin atribuirea acesteia clasei de expuneri din titluri de capital.
3.1.4.3.Abordări privind calcularea valorii ponderate la risc a expunerilor pentru expunerile din titluri de capital
Instrumentele considerate ca expuneri din titluri de capital trebuie să fie incluse în clasa de expuneri din titluri de capital, în afara cazului în care acestea fac obiectul consolidării sau al deducerii din fondurile proprii.
Investiţiile în entităţile controlate şi deţinute majoritar şi minoritar semnificativ, care sunt supuse limitelor prevăzute la art. 143 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu depăşesc limitele respective, trebuie ponderate la risc în concordanţă cu metodologia aferentă titlurilor de capital prevăzută în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu nu mai puţin de 100% după aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
(1)Pentru scopurile art. 47 alin. (2) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, alegerea de către instituţia de credit de metode diferite de calculare a valorii ponderate la risc a expunerilor din titluri de capital se apreciază ca fiind efectuată de o manieră consecventă şi coerentă prin intermediul utilizării diferitelor instrumente şi procese care reflectă procesele de administrare internă a riscului.
(2)În cazul în care este utilizată metoda bazată pe modele interne, modelul respectiv trebuie integrat în cadrul procesului de administrare a riscului al instituţiei de credit, conform prevederilor art. 243 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare - spre exemplu, rezultatele modelului trebuie utilizate de către instituţia de credit în ceea ce priveşte politica de investiţii, stabilirea limitelor şi administrarea expunerilor.
(3)În sensul art. 48 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a demonstra faptul că portofoliile din care fac parte expunerile din investiţii de tip private equity sunt suficient de diversificate, instituţiile de credit se pot referi la numărul de fonduri de investiţii, la numărul de investiţii care compun portofoliul şi la fondurile aferente sau, în măsura în care sunt disponibili, la indici specifici de evaluare a diversificării. Istoricul pierderilor poate indica, de asemenea, că un portofoliu este suficient de diversificat pentru a se putea aplica ponderea de risc de 190% expunerilor din investiţii de tip private equity.
3.1.4.4.Exceptările permanente de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating pentru expunerile din titluri de capital
Restricţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pot viza dimensiunea sau categoria firmelor, sumele care pot fi investite, localizarea geografică sau alţi factori care ar putea limita riscul investiţiei.
Pragul menţionat la art. 31 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie administrat pe bază continuă şi trebuie verificat de către instituţia de credit cel puţin anual.
3.1.5.Creanţele achiziţionate
3.1.5.1.Aspecte generale
(1)Creanţele achiziţionate pot fi tratate potrivit următoarelor abordări:
a)expunerea este tratată ca expunere faţă de vânzător, iar creanţele sunt tratate ca garanţii reale, a căror eligibilitate trebuie să fie verificată potrivit prevederilor cap. III din Regulamentul BNR - CNVM nr. 19/24/2006;
b)expunerea este tratată ca expunere faţă de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca şi cum respectiva expunere ar fi fost iniţiată de către instituţia de credit, nu reprezintă un efort excesiv pentru instituţia de credit respectivă. Vânzătorul poate să acţioneze sau nu ca garant;
c)expunerea este tratată ca expunere faţă de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca şi cum respectiva expunere ar fi fost iniţiată de către instituţia de credit, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit respectivă. Acesta poate reprezenta, în special, cazul în care instituţia de credit trebuie să se bazeze în mare măsură pe informaţiile furnizate de o terţă parte. Este posibil ca instituţia de credit nici să nu cunoască întotdeauna fiecare debitor individual. Vânzătorul poate să acţioneze sau nu ca garant.
(2)Creanţele achiziţionate nu constituie o clasă de expuneri în sine, ci reflectă un tip de finanţare comun mai multor clase de active, rezultând de obicei din vânzarea bunurilor şi serviciilor asociate unei tranzacţii comerciale. Prin prisma tratamentului special prevăzut de Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţele achiziţionate în raport cu creanţele din aceeaşi clasă de expuneri, creanţele achiziţionate pot fi încadrate în clasa expunerilor faţă de societăţi sau în clasa expunerilor de tip retail.
(3)Regulile aferente creanţelor achiziţionate privesc în primul rând creanţele care sunt achiziţionate ca parte a operaţiunilor de factoring sau de scontare a facturilor - invoice discounting - ori care sunt sau urmează să fie incluse în tranzacţiile bazate pe active - asset-backed transaction. Aceste reguli nu se aplică tranzacţiilor în care creditele iniţiate de o firmă sunt achiziţionate ulterior în scopul de a adăuga debitori activităţii cumpărătorului, alta decât cea aferentă operaţiunilor de securitizare.
3.1.5.2.Condiţii pentru tratarea creanţelor achiziţionate faţă de societăţi potrivit cerinţelor minime pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, aferente clasei de expuneri de tip retail
(1)În cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi, pentru a putea utiliza standardele de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail, prevăzute în cap. V din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţia de credit trebuie să demonstreze că îndeplineşte criteriile de eligibilitate specificate în regulamentul respectiv.
(2)În sensul art. 44 din regulamentul menţionat la alin. (1), între vânzător şi instituţia de credit cumpărătoare nu trebuie să se efectueze o operaţiune în condiţii de favoare, şi anume ambele părţi trebuie să interacţioneze ca agenţi independenţi pe piaţa financiară - niciunul dintre agenţi nu trebuie să fie într-o asemenea poziţie încât să influenţeze procesul intern de luare a deciziilor al celuilalt agent. Instituţiile de credit care doresc să trateze expunerile drept creanţe achiziţionate eligibile trebuie să se asigure, cel puţin, de următoarele:
a)nu există un risc semnificativ de contaminare a stărilor de nerambursare între vânzător şi debitor; şi b) creanţele au fost tranzacţionate în condiţii de concurenţă deplină - respectiv, la preţ de piaţă şi în condiţii de piaţă.
(3)Pentru scopurile art. 44 lit. d) din regulamentul menţionat la alin. (1), o modalitate de implementare a cerinţei de diversificare poate face referinţă la numărul de debitori, instituţia de credit putând stabili o limită de concentrare, fie sub forma unei limite absolute - dimensiunea maximă a expunerii pe contrapartidă -, fie sub forma unei limite relative - expunerea faţă de o contrapartidă ca procent din întreaga valoare a portofoliului.
(1)Pentru scopurile art. 37 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin efort excesiv se înţelege fie că numărul debitorilor aferenţi este atât de mare încât instituţia de credit nu ar putea să îi clasifice utilizând sistemul său de rating obişnuit, fie că debitorii nu sunt debitorii obişnuiţi, direcţi ai instituţiei de credit şi, în consecinţă, sistemele de date ale instituţiei de credit nu conţin nicio informaţie specifică cu privire la aceştia.
(2)Atunci când instituţiile de credit colectează date suficiente pentru a putea evalua debitorii pe bază individuală, acestea trebuie să renunţe la utilizarea, pentru creanţele achiziţionate, a abordării de tip top-down - respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail - în schimbul celei de tip bottom-up - respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor faţă de societăţi.
3.1.5.3.Estimarea pierderii aşteptate pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi
Instituţiile de credit pot estima pierderile aşteptate pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi pe clase de rating ale pierderii aşteptate, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor pierderii. Instituţiile de credit care utilizează această abordare trebuie să deţină o scală distinctă de rating a pierderii aşteptate, care să le permită alocarea debitorilor sau a grupelor de debitori pe clasele de rating ale pierderii aşteptate.
3.1.5.4.Riscul de diminuare a valorii creanţei
(1)Instituţiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating trebuie să acopere riscul de diminuare a valorii creanţei chiar şi în cazul în care instituţia de credit tratează expunerea respectivă ca şi cum debitorul ar fi clientul acesteia.
(2)În sensul art. 2 pct. 1 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, riscul de diminuare a valorii creanţei se referă la posibilitatea ca valoarea potenţială a creanţelor achiziţionate şi finanţate de către instituţia de credit să fie redusă la iniţiativa vânzătorului sau a debitorului şi ca valorile contractuale de plătit de către debitorii creanţelor respective să fie reduse prin acordarea de credite debitorilor, fie sub formă de lichidităţi, fie sub o altă formă - cum ar fi compensări sau reduceri rezultate din returnarea bunurilor vândute, din dispute privind calitatea produselor, din orice plată sau disconturi promoţionale oferite de către vânzător, precum şi compensări ale datoriilor între vânzător şi debitor.
(3)În cazurile în care o instituţie de credit nu este sigură dacă ar trebui sau nu să trateze un anumit eveniment ca risc de diminuare a valorii creanţei, acesta trebuie tratat ca risc de diminuare a valorii creanţei. Aceste cazuri includ situaţiile în care instituţia de credit nu poate să aloce cu claritate anumite evenimente riscului operaţional. În cazul efectelor de comerţ bazate pe active - asset-backed commercial paper -, riscul de diminuare a valorii creanţei aferent expunerilor-suport trebuie evaluat proporţional - pro-rata.
În sensul art. 57 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, caracterul semnificativ al riscului de diminuare a valorii creanţei poate fi evaluat la nivelul grupei de expuneri, utilizând o examinare specifică a pierderii aşteptate. În acest caz, instituţia de credit trebuie să stabilească de o manieră prudentă un prag de semnificativitate pentru pierderea aşteptată.
3.2.Definiţiile stării de nerambursare şi pierderii
3.2.1.Definiţia stării de nerambursare
(1)Cerinţele specifice ale Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind adoptarea de către instituţia de credit a unei definiţii a stării de nerambursare conforme definiţiei stării de nerambursare prevăzute de regulamentul respectiv se aplică numai pentru scopurile cuantificării riscului.
(2)Definiţia stării de nerambursare utilizată la estimarea parametrilor de risc trebuie să fie aceeaşi, indiferent de parametrul estimat - probabilitate de nerambursare, pierdere în caz de nerambursare, factor de conversie sau pierdere aşteptată.
(3)Definiţia stării de nerambursare adoptată de către instituţiile de credit trebuie să se bazeze pe definiţia stării de nerambursare prevăzută de regulamentul menţionat la alin. (1). Pe lângă criteriul obiectiv bazat pe numărul de zile de întârziere la plată, instituţia de credit trebuie să implementeze, cel puţin, o definiţie a stării de nerambursare bazată pe indiciile improbabilităţii de plată prevăzute la art. 161 din respectivul regulament. Instituţia de credit trebuie să interpreteze indiciile şi relevanţa acestora în concordanţă cu propriile practici şi cu caracteristicile pieţei.
(4)Instituţia de credit trebuie să ia în considerare, de asemenea, alte indicii ale improbabilităţii de plată care sunt adecvate debitorilor şi tranzacţiilor acesteia sau specificului pieţei pe care îşi desfăşoară activitatea. Asemenea indicii trebuie să fie utilizate pe lângă cele prevăzute la art. 161 din regulamentul menţionat la alin. (1) şi nu le pot substitui pe acestea. Criteriile adiţionale pot fi necesare pentru a completa setul de criterii la un nivel mai specific şi mai detaliat şi trebuie să fie formalizate corespunzător în cadrul normelor interne ale instituţiei de credit pentru a permite efectuarea de verificări independente, inclusiv din partea Băncii Naţionale a României, cu privire la numărul de stări de nerambursare identificate.
(1)Pentru scopurile art. 160 alin. (1) lit. b) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conceptul de obligaţie semnificativă trebuie interpretat ca o modalitate de a evita luarea în considerare a debitorilor ca fiind în stare de nerambursare exclusiv pentru întârzierea plăţii din motive tehnice sau atunci când suma întârziată la plată este neglijabilă.
(2)În sensul art. 160 din regulamentul menţionat la alin. (1), în cadrul procesului de validare a modelelor interne de rating ale instituţiilor de credit, Banca Naţională a României stabileşte, de la caz la caz, - dacă este necesar, pe baza unei analize calitative - dimensiunea pragului prevăzut la art. 160 alin. (8) din regulamentul menţionat la alin. (1).
(3)Pragul de semnificativitate stabilit de către Banca Naţională a României pentru scopurile art. 160 din regulamentul menţionat la alin. (1) oferă instituţiilor de credit un criteriu minim, pentru obţinerea unei definiţii minime a stării de nerambursare. Pe lângă acest prag de semnificativitate, instituţiile de credit pot lua în considerare alte indicii privind semnificativitatea sumelor întârziate la plată, care sunt adecvate debitorilor şi tranzacţiilor acestora sau specificului pieţei pe care îşi desfăşoară activitatea. Asemenea indicii trebuie să fie utilizate pe lângă cele stabilite de către Banca Naţională a României şi nu le pot substitui pe acestea.
(4)În procesul de stabilire a pragurilor interne de semnificativitate, instituţia de credit trebuie să deruleze o evaluare a ratei de însănătoşire - respectiv fracţiunea debitorilor aflaţi în întârziere la plată care ies din starea de nerambursare fără intervenţia instituţiei de credit - pentru a evita luarea în considerare a debitorilor ca fiind în stare de nerambursare exclusiv pentru întârzierea plăţii din motive tehnice şi, în consecinţă, generarea în mod artificial a unor valori mai mici ale pierderii în caz de nerambursare.
Procesul de alocare a ratingurilor şi definiţia stării de nerambursare adoptată trebuie să fie coerente. Instituţia de credit trebuie să evalueze cu atenţie contaminarea stărilor de nerambursare între părţi legate. În situaţia în care se alocă un rating întregului grup din care face parte entitatea debitoare - spre exemplu, în cazul alocării ratingului pe baza bilanţului consolidat, entitatea care face obiectul clasificării fiind grupul -, starea de nerambursare trebuie să fie declanşată pentru toţi membrii grupului, în afara cazului în care instituţia de credit poate demonstra că intrarea în stare de nerambursare la nivel de filială nu are consecinţe semnificative asupra stabilităţii grupului ca întreg.
3.2.2.Definiţia pierderii
3.2.2.1.Datele utilizate pentru determinarea pierderii economice
Datele utilizate în vederea calculării pierderii în caz de nerambursare efective aferente unei expuneri trebuie să includă toate informaţiile relevante. Aceste informaţii pot cuprinde, în funcţie de tipul expunerii:
a)suma expusă la risc la momentul intrării în stare de nerambursare - incluzând principalul plus dobânda şi comisioanele neplătite şi capitalizate;
b)recuperările, incluzând venitul şi sursele de recuperare - cum ar fi fluxurile de numerar rezultate din vânzarea garanţiei reale şi veniturile din garanţii personale sau venitul realizat după vânzarea creditelor intrate în stare de nerambursare;
c)costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare, incluzând costurile semnificative directe şi indirecte asociate activităţii de tratare a situaţiilor problematice şi a celei de colectare;
d)în măsura în care este necesar pentru calcularea efectelor semnificative ale actualizării, datele calendaristice şi valorile diferitelor fluxuri de numerar care au avut loc, respectiv succesiunea în timp - timing - a procesului de recuperare.
Instituţiile de credit trebuie să culeagă şi să păstreze date pentru a evalua pierderile în caz de nerambursare, inclusiv datele privind costurile de recuperare şi costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare. Aceste informaţii trebuie să fie culese la nivelul fiecărei expuneri intrate în stare de nerambursare sau la nivelul fiecărei grupe de expuneri - atunci când este necesar în clasa de expuneri de tip retail. Instituţiile de credit trebuie să culeagă în timp date cu privire la costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare la un nivel cât mai detaliat cu putinţă. În cazul în care instituţiile de credit deţin numai date la nivel agregat, acestea trebuie să dezvolte o metodologie adecvată de alocare.
3.2.2.2.Utilizarea datelor externe de pierdere economică
(1)Utilizarea datelor externe, inclusiv a datelor centralizate, precum şi a mai multor surse de date - cum ar fi combinarea datelor externe şi interne - în vederea îmbunătăţirii robusteţii estimării pierderii în caz de nerambursare trebuie avută în vedere în special de o instituţie de credit care deţine mai puţine informaţii interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare - de asemenea, atunci când sunt probleme legate de reprezentativitatea portofoliului de expuneri intrate în stare de nerambursare.
(2)Instituţia de credit trebuie să ia în considerare, în special, elemente de referinţă externe adecvate, în măsura în care acestea sunt disponibile.
(3)Instituţia de credit trebuie să evalueze cu atenţie toate datele şi elementele de referinţă externe relevante, concentrându-se pe analiza datelor cu privire la componentele pierderii care sunt specifice unei ţări - spre exemplu, incapacitatea potenţială de a obţine controlul asupra garanţiei reale depinde de cadrul legal naţional - sau care sunt specifice unei instituţii de credit - spre exemplu, procesele de colectare care conduc la variaţii ale costurilor de tratare a situaţiilor problematice, altor costuri directe şi indirecte. De asemenea, instituţia de credit trebuie să identifice şi acele cazuri în care unele componente ale pierderii economice ar putea să nu fie incluse în datele externe. Instituţiile de credit trebuie să analizeze componentele pierderii din cadrul datelor externe, precum şi comparabilitatea datelor externe în ceea ce priveşte practicile de creditare şi procesele interne şi să ia în considerare rezultatele acestor analize pe parcursul procesului de estimare.
3.2.2.3.Rata de actualizare
Ratele de actualizare utilizate de către instituţiile de credit pentru a încorpora în valoarea pierderii economice efectele semnificative ale actualizării pot varia în funcţie de piaţă, de tipul tranzacţiei sau de practicile instituţiei de credit privind tratarea situaţiilor problematice pentru tranzacţiile intrate în stare de nerambursare.
(1)Cuantificările ratelor de recuperare utilizate la estimarea pierderilor în caz de nerambursare trebuie să reflecte costul deţinerii activelor intrate în stare de nerambursare pe parcursul perioadei de tratare a situaţiilor problematice, inclusiv o primă de risc adecvată.
(2)În cazul în care fluxurile de numerar aferente recuperării sunt incerte şi implică un risc care nu poate fi diversificat, calcularea valorii actualizate nete trebuie să reflecte valoarea în timp a banilor, precum şi o primă de risc adecvată pentru riscul nediversificabil.
(3)În vederea stabilirii unor prime de risc adecvate pentru estimarea pierderilor în caz de nerambursare în condiţii de declin economic, instituţia de credit trebuie să se concentreze asupra incertitudinilor cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperării, asociate stărilor de nerambursare declanşate pe perioada unui declin economic.
(4)În cazul în care nu există incertitudini cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperării - cum ar fi situaţia în care recuperările se obţin pe baza garanţiei reale sub formă de numerar -, calcularea valorii actualizate nete este necesar să reflecte numai valoarea în timp a banilor şi este adecvată utilizarea unei rate de actualizare fără risc.
(1)Cuantificările ratelor de recuperare pot fi realizate prin metode cum ar fi:
a)actualizarea fluxului de recuperări şi a fluxului de costuri de tratare a situaţiilor problematice printr-o rată de actualizare ajustată la risc, care reprezintă suma dintre rata de dobândă fără risc şi o marjă adecvată pentru riscul corespunzător fluxurilor de numerar aferente recuperării şi costului de tratare a situaţiilor problematice;
b)conversia fluxului de recuperări şi a fluxului de costuri de tratare a situaţiilor problematice în fluxuri de numerar de tipul echivalent cert - reprezentând suma necesară pentru ca un investitor cu aversiune la risc să devină indiferent între primirea cu certitudine a sumei la data plăţii şi primirea unui activ ce produce o plată incertă, a cărei distribuţie la data plăţii este identică cu cea a fluxului de numerar incert - şi actualizarea acestora prin rata de dobândă fără risc;
c)o combinaţie între ajustări ale ratei de actualizare şi ajustări, efectuate de o manieră coerentă cu ajustările respective, ale fluxurilor de recuperare şi de costuri de tratare a situaţiilor problematice.
(2)Procesul utilizat pentru determinarea ratei de actualizare trebuie să fie coerent pentru toate expunerile de acelaşi tip. Instituţiile de credit trebuie să justifice acest aspect cu atenţie deosebită pentru a se asigura lipsa oricărui arbitraj cauzat de manipularea factorilor de actualizare. Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României, atunci când utilizează o rată de actualizare fără risc, că orice risc rămas este acoperit într-o altă secţiune a calculelor.
3.2.2.4.Alocarea costurilor directe şi indirecte
(1)Costurile de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare trebuie să includă costurile desfăşurării activităţii departamentului de tratare a situaţiilor problematice şi de colectare, costurile serviciilor externalizate - cum ar fi costurile serviciilor de colectare externalizate, atribuibile în mod direct recuperărilor, precum costurile juridice - şi un procent corespunzător din alte costuri continue, precum cheltuielile generale ale instituţiei de credit, în afara cazului în care instituţia de credit poate demonstra că aceste costuri nu sunt semnificative.
(2)Instituţia de credit trebuie să demonstreze că înregistrează în bazele de date toate informaţiile necesare pentru a calcula costurile semnificative directe şi indirecte. Procesul de alocare a costurilor trebuie să se bazeze pe aceleaşi principii şi tehnici pe care instituţiile de credit le utilizează în cadrul propriilor sisteme de contabilitate a costurilor, iar instituţiile de credit trebuie să demonstreze că acest proces este suficient de relevant şi de riguros.
(3)Instituţiile de credit trebuie să definească conceptul de "semnificativitate" şi să formalizeze elementele de cost de o manieră consecventă în timp.
3.3.Sistemele de rating şi cuantificarea riscului
3.3.1.Probabilitatea de nerambursare
3.3.1.1.Metodologia de alocare a ratingurilor
(1)Instituţiile de credit trebuie să prezinte ipotezele care stau la baza modelelor sau metodelor utilizate pentru alocarea claselor de rating sau a grupelor de risc ale debitorilor şi să justifice Băncii Naţionale a României aceste ipoteze.
(2)În vederea cuantificării gradului de conformitate cu prevederile cap. V secţiunea 1 subsecţiunea 1.5 "Utilizarea modelelor" din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit pot utiliza metode statistice.
(3)Indiferent de metodologia utilizată pentru a aloca clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor, instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că alocările de ratinguri şi sistemele de rating pentru riscul de nerambursare al debitorului îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în cap. V din regulamentul precizat la alin. (2).
3.3.1.2.Metodologia de estimare a probabilităţii de nerambursare
(1)În cazul în care instituţiile de credit utilizează metode directe de estimare a probabilităţii de nerambursare şi înregistrează suprapuneri între alocarea debitorilor pe clase de rating sau grupe de risc şi estimarea probabilităţilor de nerambursare pentru respectivele clase de rating sau grupe de risc, toate cerinţele prevăzute de cadrul de reglementare referitoare la metodologia de alocare a ratingurilor se aplică şi pentru scopurile estimării probabilităţii de nerambursare.
(2)Indiferent de tipul metodei de estimare utilizate, instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că estimarea probabilităţii de nerambursare îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
3.3.2.Cerinţe cu privire la estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare
3.3.2.1.Aspecte generale
Determinarea pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe definiţiile stării de nerambursare şi pierderii economice utilizate de către instituţia de credit, definiţii care trebuie să se afle în concordanţă cu prevederile Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(1)Instituţiile de credit trebuie să facă distincţie între pierderile în caz de nerambursare efective şi cele estimate.
(2)Pierderile în caz de nerambursare efective se referă la pierderile totale observate, actualizate la momentul intrării în stare de nerambursare, pentru fiecare expunere intrată în stare de nerambursare din cadrul setului de date şi reprezintă valori ex-post care pot fi aplicate la nivelul unei clase de rating sau al unei grupe de risc a tranzacţiilor. Datele brute utilizate pentru calcularea pierderii trebuie să provină din cadrul departamentului de colectare - cum ar fi recuperările, executarea garanţiei reale, precum şi toate fluxurile de numerar -, din cadrul departamentului de contabilitate - dobânda neplătită, dar capitalizată, suma expusă la risc la momentul intrării în stare de nerambursare - sau din cadrul altor departamente. Instituţiile de credit trebuie să colecteze, fără a aplica în această etapă filtre, toate informaţiile necesare pentru a calcula pierderea economică.
(3)Instituţia de credit trebuie să aloce pierderile în caz de nerambursare estimate tranzacţiilor sale curente - intrate sau nu în stare de nerambursare - şi să le utilizeze la calcularea cerinţelor de capital pentru expunerile sale.
(4)Pierderile în caz de nerambursare estimate se bazează pe pierderile în caz de nerambursare efective pentru setul de date de referinţă aplicabil. Pierderile în caz de nerambursare estimate pot fi însă diferite de media pierderilor în caz de nerambursare efective din cadrul setului de date de referinţă, primele fiind necesar să încorporeze aşteptările cu privire la ratele de recuperare viitoare. Pentru aceste scopuri, instituţiile de credit trebuie să calculeze o rată de recuperare anticipativă pe termen lung pentru clasa de rating sau grupa de risc a tranzacţiilor, luând în considerare atât circumstanţele economice curente, cât şi pe cele viitoare.
(5)Dacă o instituţie de credit ajustează valoarea pierderii în caz de nerambursare efective - cum ar fi ajustările efectuate pentru a lua în considerare condiţiile de declin economic -, aceasta trebuie să demonstreze că ajustarea respectivă este adecvată şi că este luată în considerare în mod corespunzător în cadrul procedurilor sale de testare ex-post (backtesting).
În aplicarea prevederilor art. 59 şi art. 195 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare că diferenţa dintre cea mai bună estimare a pierderii aşteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare, având în vedere atât condiţiile economice curente, cât şi situaţia expunerii, pe de o parte, şi pierderea în caz de nerambursare estimată, obţinută pe baza setului de date de referinţă, pe de altă parte, provine din posibilitatea apariţiei pierderilor adiţionale pe parcursul perioadei de recuperare şi reprezintă cerinţa de capital aferentă pierderii neaşteptate pentru expunerea intrată în stare de nerambursare.
(1)În aplicarea prevederilor art. 189 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare că potenţialul ratelor de recuperare efective de a fi mai scăzute decât media, pe perioadele în care ratele de nerambursare sunt ridicate, poate fi o sursă semnificativă a pierderilor neaşteptate din credite pentru anumite expuneri sau portofolii, iar de această posibilitate trebuie să se ţină cont la calcularea capitalului necesar pentru acoperirea pierderilor neaşteptate.
(2)Pentru scopurile alin. (1), pentru tratarea dependenţelor adverse posibile dintre probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie să încorporeze ratele de recuperare anticipative ale expunerilor care intră în stare de nerambursare în condiţiile în care există aşteptări ca pierderile din credite să fie substanţial mai mari decât media. În asemenea condiţii, există aşteptări ca ratele de nerambursare să fie ridicate, iar dacă ratele de recuperare sunt negativ corelate cu ratele de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie să încorporeze previziuni ale ratelor de recuperare viitoare care să fie mai scăzute decât cele aşteptate în condiţii mai apropiate de condiţiile neutre. În cazurile în care există aşteptări ca ratele de recuperare viitoare să fie independente de ratele de nerambursare viitoare, nu este necesar ca previziunile anticipative ale ratelor de recuperare încorporate în parametrii de pierdere în caz de nerambursare să difere de cele aşteptate în condiţii mai apropiate de condiţiile neutre.
3.3.2.2.Principii fundamentale
(1)Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să reflecte atât experienţa şi practicile instituţiei de credit, cât şi mediul extern în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Instituţiile de credit nu se pot baza pe estimările la nivelul industriei fără a le ajusta, acolo unde este necesar, pentru a reflecta propria poziţie a acestora.
(2)Având în vedere faptul că o variaţie procentuală dată a estimărilor pierderii în caz de nerambursare conduce la o modificare procentuală egală a cerinţelor de capital, orice aproximare şi/sau modalitate mai rapidă (shortcut) pe care instituţia de credit decide să le/o adopte trebuie să constituie un aspect important al validării şi evaluării.
3.3.2.3.Datele
(1)În scopul estimării parametrilor aferenţi abordării bazate pe modele interne de rating, instituţia de credit trebuie să pregătească setul de date de referinţă pentru fiecare parametru, ceea ce implică luarea de decizii cum ar fi cele privind dimensiunea eşantionului, lungimea seriilor de timp, încrederea în datele externe, tratamentul poziţiilor intrate în stare de nerambursare care nu au generat pierdere şi durata proceselor de recuperare - tratarea incompletă a situaţiilor problematice. Unele informaţii conţinute în setul de date de referinţă pot necesita actualizare.
(2)Setul de date de referinţă pentru pierderea în caz de nerambursare trebuie să includă, spre deosebire de setul de date de referinţă pentru estimarea probabilităţii de nerambursare, doar expuneri faţă de debitori intraţi în stare de nerambursare, precum şi factori care pot fi folosiţi pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacţiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie să respecte, în măsura în care este posibil, următoarele:
a)să acopere o perioadă care este suficient de lungă pentru a include cel puţin un ciclu economic;
b)să conţină toate intrările în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;
c)să conţină date pentru calculul pierderilor în caz de nerambursare efective;
d)să includă toate informaţiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;
e)să includă date despre determinanţii relevanţi ai pierderii.
(3)Instituţia de credit trebuie să se asigure că setul de date de referinţă rămâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente.
Tratamentul aplicat poziţiilor intrate în stare de nerambursare care nu generează pierdere sau chiar au rezultate pozitive în cadrul procesului de recuperare trebuie să ia în considerare următoarele:
a)instituţia de credit trebuie să facă o distincţie clară între pierderea în caz de nerambursare efectivă şi cea estimată, ca parametru utilizat pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor. Pierderea în caz de nerambursare efectivă poate fi zero, respectiv dacă o expunere este scoasă din starea de nerambursare fără un cost semnificativ, direct sau indirect, asociat colectării cu privire la instrumentul respectiv, şi fără o pierdere cauzată de efectele semnificative ale actualizării - de exemplu, dacă starea de nerambursare a fost cauzată doar de criteriul celor 90 de zile de întârziere, iar obligaţiile de plată au fost ulterior complet îndeplinite -, este posibil să nu se înregistreze nicio pierdere;
b)în situaţiile în care pierderea în caz de nerambursare estimată are o valoare scăzută sau zero, instituţiile de credit trebuie să demonstreze că procesele lor de estimare sunt pertinente şi precise. În particular, acestea trebuie să poată oferi dovezi concrete cu privire la toţi factorii luaţi în considerare în cadrul procesului de cuantificare care au condus la estimări scăzute, cum ar fi rata de actualizare, valoarea estimată a garanţiei reale, structura fluxurilor de numerar etc.;
c)chiar dacă în cadrul proceselor de recuperare au fost observate rezultate pozitive şi acestea pot fi explicate, pierderea în caz de nerambursare estimată şi utilizată pentru a calcula cerinţele de capital nu trebuie să fie mai mică decât zero. Aceasta poate fi zero în situaţii excepţionale. Instituţiile de credit trebuie să demonstreze că monitorizează şi înregistrează rezultatele pozitive ale proceselor de recuperare pentru a se convinge de faptul că nu s-au produs erori sistematice;
d)instituţia de credit trebuie să examineze tratamentul tranzacţiilor cu pierdere zero pentru a se asigura că acesta nu produce distorsiuni. Un număr semnificativ de tranzacţii cu pierdere zero poate indica faptul că instituţia de credit utilizează o definiţie a stării de nerambursare prea timpurie sau că setul de date de referinţă conţine anumite tranzacţii care nu sunt într-adevăr în stare de nerambursare - precum stări de nerambursare de ordin tehnic, cum ar fi comisioane cu valoare redusă rămase de plată, aferente împrumuturilor rambursate.
3.3.2.4.Determinanţii de risc
(1)În procesul de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituţiile de credit pot lua în considerare determinanţi de risc precum:
a)determinanţi de risc aferenţi tranzacţiei, incluzând tipul tranzacţiei, garanţia reală, garanţii personale furnizate de terţe părţi, rangul de subordonare, perioada de timp în care debitorul s-a aflat în stare de nerambursare, maturizarea expunerii (seasoning), raportul dintre valoarea împrumutului şi cea a garanţiei reale şi procedurile de recuperare;
b)determinanţi de risc aferenţi debitorului, incluzând dimensiunea debitorului, dimensiunea expunerii, structura de capital specifică firmei, regiunea geografică, sectorul industrial şi linia de activitate;
c)determinanţi de risc aferenţi instituţiei de credit, incluzând organizarea internă şi cadrul de administrare a activităţii, evenimente relevante - cum ar fi fuziuni - şi entităţi specifice din cadrul grupului, destinate recuperărilor;
d)determinanţi de risc externi, incluzând ratele de dobândă şi cadrul legal - şi, ca o consecinţă, durata procesului de recuperare; şi e) alţi factori de risc.
(2)Instituţiile de credit trebuie să identifice şi să examineze determinanţi de risc suplimentari care sunt relevanţi pentru circumstanţele specifice ale acestora. Instituţiile de credit trebuie să colecteze date cu privire la ceea ce consideră a fi determinanţii principali ai pierderii pentru un grup dat de tranzacţii şi să îi includă în procesul de estimare a pierderii în caz de nerambursare. Raţionamentele privind identificarea determinanţilor de risc principali trebuie formalizate în mod corespunzător de către instituţia de credit şi trebuie prezentate Băncii Naţionale a României.
3.3.2.5.Metodologiile de estimare
(1)Instituţiile de credit trebuie să aleagă o tehnică sau o combinaţie de tehnici de estimare a pierderii în caz de nerambursare. Tehnicile care pot fi utilizate, cu condiţia respectării prevederilor prezentei părţi, includ, dar fără a se limita la, următoarele:
a)estimarea pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice;
b)estimarea pierderii în caz de nerambursare de piaţă, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare pe baza preţurilor de piaţă ale obligaţiilor intrate în stare de nerambursare;
c)estimarea pierderii în caz de nerambursare de piaţă implicite, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare din preţurile de piaţă ale creditelor, obligaţiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apărut starea de nerambursare;
d)estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite.
(2)Instituţiile de credit trebuie să demonstreze că metodele alese pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare sunt potrivite în raport cu activităţile desfăşurate de către acestea şi cu portofoliile cărora li se aplică, precum şi să justifice ipotezele teoretice aferente modelelor.
În cazul în care este utilizată tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, instituţia de credit trebuie să calculeze fluxurile de numerar rezultate din procesul de tratare a situaţiilor problematice şi/sau de colectare, actualizate în mod corespunzător. Pentru scopurile obţinerii de estimări anticipative, efectuarea calculelor pentru expunerile deţinute la momentul actual de către instituţia de credit trebuie să se bazeze pe datele cu privire la recuperarea efectivă. Procesul de calcul nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piaţă a garanţiei reale, ci trebuie aplicate ajustări corespunzătoare.
În sensul art. 188 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calcularea mediei ponderate - în funcţie de numărul stărilor de nerambursare - a pierderilor efective în caz de nerambursare, stările de nerambursare observate includ cazurile de tratare incompletă a situaţiilor problematice, deşi acestea nu reprezintă valori finale pentru scopurile calculării pierderii în caz de nerambursare, deoarece procesul de recuperare nu a fost finalizat.
Instituţiile de credit trebuie să integreze rezultatele proceselor incomplete de tratare a situaţiilor problematice - ca date/informaţii - în cadrul estimărilor pierderii în caz de nerambursare, cu excepţia cazului în care pot demonstra că respectivele tratări incomplete ale situaţiilor problematice nu sunt relevante. Evaluarea relevanţei trebuie să ţină cont de specificul pieţei şi trebuie să arate că excluderea tratărilor incomplete ale situaţiilor problematice nu conduce la subestimarea pierderii în caz de nerambursare şi nu are impact semnificativ asupra estimărilor pierderii în caz de nerambursare.
În cazurile în care instituţiile de credit includ tratările incomplete ale situaţiilor problematice în calcularea mediei ponderate - în funcţie de numărul stărilor de nerambursare - a pierderilor efective în caz de nerambursare, acestea trebuie să formalizeze şi să demonstreze pertinenţa abordărilor, ceea ce include, în particular, alegerea perioadei de observare şi metodologiile de estimare a costurilor şi a recuperărilor adiţionale, ulterioare acestei perioade şi, dacă este necesar, din cadrul acestei perioade.
(1)Instituţiile de credit pot aplica tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, folosind fie estimările directe, fie o abordare în două etape.
(2)În situaţia în care sunt folosite estimările directe, instituţia de credit obţine o estimare cantitativă pentru fiecare expunere individuală, pe baza caracteristicilor specifice ale acesteia.
(3)În cazul utilizării abordării în două etape, instituţia de credit estimează o valoare medie a pierderii în caz de nerambursare pentru toate expunerile din cadrul aceleiaşi clase de rating sau grupe de risc a tranzacţiilor.
(4)În sensul alin. (2), dacă în cadrul clasei de expuneri de tip retail este folosită o abordare la nivel de grupă de risc, instituţia de credit trebuie să calculeze media estimărilor directe individuale în vederea obţinerii pierderii în caz de nerambursare agregate pentru toate expunerile aferente grupei respective. În situaţia în care instituţia de credit obţine estimările pentru clasa de expuneri de tip retail utilizând clase de rating - similar cazului expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale -, nu este necesar să se agrege estimările pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail.
(1)În sensul art. 101 alin. (1), procedurile directe de estimare - spre exemplu, un model statistic care utilizează determinanţii de risc drept variabile explicative - permit instituţiei de credit calculul automat al fiecăruia dintre elementele distincte care alcătuiesc pierderea în caz de nerambursare, pe baza experienţei cu privire la fiecare dintre elementele corespondente din setul de date de referinţă, care este relevant pentru elementul respectiv - cum ar fi valorile de recuperare ale bunurilor imobiliare sau ratele de actualizare.
(2)În sensul art. 101 alin. (1), în cadrul abordării în două etape, instituţia de credit trebuie să aplice o ajustare generală a pierderii în caz de nerambursare la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc, privită ca întreg, pentru a reflecta măsura în care valoarea medie a pierderii în caz de nerambursare pentru setul de date de referinţă necesar nu este reprezentativă pentru media pe termen lung, anticipativă şi ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare sau pentru estimarea efectuată în ipoteza unui declin economic.
(1)În cazul în care instituţia de credit utilizează tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, setul de date de referinţă utilizat pentru realizarea estimărilor include preţurile de piaţă istorice înregistrate cu privire la garanţia reală sau aferente unei părţi ori tuturor creanţelor faţă de debitor. Preţurile de piaţă curente ale garanţiilor reale pentru expunerile deţinute la momentul actual de către instituţia de credit pot influenţa pierderea în caz de nerambursare estimată aferentă acestora.
(2)Ca o alternativă la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice, setul de date de referinţă poate fi obţinut de către instituţia de credit, cu condiţia respectării prevederilor prezentei părţi, prin observarea preţurilor de piaţă ale obligaţiunilor sau creditelor tranzacţionabile intrate în stare de nerambursare, într-un interval scurt de timp de la intrarea în această stare sau la ieşirea din faliment, precum şi prin observarea preţurilor de piaţă ale creditelor, obligaţiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apărut starea de nerambursare.
(3)În cazul în care instituţia de credit utilizează informaţii de piaţă ca o alternativă la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situaţiilor problematice - cum ar fi în caz de date puţine -, datele de piaţă trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind utilizarea datelor externe, prevăzute de Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Instituţia de credit poate să obţină cea mai bună estimare a pierderii aşteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare direct din preţurile de piaţă ale acestora, acolo unde acestea există.
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze cu atenţie informaţiile externe relevante folosite pentru îmbunătăţirea estimărilor pierderii în caz de nerambursare, bazate pe experienţa proprie a acestora cu privire la pierderi şi recuperări.
(2)Estimarea pierderii în caz de nerambursare din marjele de credit (credit spreads) aferente expunerilor care nu au intrat în stare de nerambursare - respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare de piaţă implicite - poate fi utilizată de către instituţia de credit numai atunci când, pentru obţinerea unor estimări de încredere, nu sunt disponibile alte date şi dacă rezultatele validării arată ca aceste estimări sunt de încredere.
(3)Tehnicile de estimare a pierderii în caz de nerambursare de piaţă şi cea de piaţă implicită pot fi adecvate numai în condiţiile în care pieţele de capital se caracterizează prin adâncime - respectiv există numeroşi cumpărători şi vânzători potenţiali dispuşi să tranzacţioneze la preţuri mai ridicate sau mai scăzute decât preţul de piaţă curent - şi lichiditate.
(1)Tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare istorice implicite - respectiv obţinerea de estimări ale pierderilor în caz de nerambursare din pierderile efective aferente expunerilor din cadrul claselor de rating sau grupelor de risc şi din estimările adecvate ale probabilităţilor de nerambursare - poate fi utilizată de către instituţia de credit doar pentru clasa de expuneri de tip retail. Pierderea efectivă pentru aceste expuneri de tip retail este egală cu pierderea totală împărţită la numărul total de expuneri din cadrul clasei de rating sau al grupei de risc, în timp ce pierderea în caz de nerambursare efectivă medie este egală cu aceeaşi pierdere totală împărţită la numărul expunerilor intrate în stare de nerambursare din cadrul clasei de rating sau al grupei de risc.
(2)Estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite poate fi utilizată de către instituţia de credit doar în cazurile în care aceasta poate estima pierderea aşteptată pentru fiecare clasă de rating a tranzacţiilor sau grupă de expuneri, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor minime - incluzând toate cerinţele calitative şi cantitative aferente validării - pentru estimarea probabilităţii de nerambursare.
3.3.2.6.Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic
(1)Instituţiile de credit trebuie să stabilească un proces riguros şi bine formalizat pentru evaluarea efectelor - în cazul în care acestea există - condiţiilor de declin economic asupra ratelor de recuperare şi pentru obţinerea de estimări ale pierderii în caz de nerambursare în concordanţă cu condiţiile de declin economic.
(2)Procesul prevăzut la alin. (1) presupune 3 etape, care pot fi tratate într-o manieră integrată:
a)identificarea condiţiilor de declin economic corespunzătoare pentru fiecare clasă de expuneri reglementată, în cadrul fiecărei jurisdicţii;
b)identificarea dependenţelor adverse - în cazul în care acestea există - dintre ratele de nerambursare şi ratele de recuperare;
c)integrarea dependenţelor adverse ce au fost identificate dintre ratele de nerambursare şi ratele de recuperare, cu scopul de a genera, pentru expunerile instituţiei de credit, parametrii de pierdere în caz de nerambursare care să fie în concordanţă cu condiţiile de declin economic identificate.
(3)În sensul alin. (2) lit. a), condiţiile de declin economic corespunzătoare sunt acelea în care determinanţii relevanţi ai ratelor de nerambursare sunt în concordanţă cu condiţiile în care există aşteptări ca pierderile din credite pentru clasa de expuneri reglementată să fie în mod substanţial mai ridicate decât media. Instituţiile de credit pot identifica asemenea condiţii la un nivel mai granular, dacă o asemenea abordare sporeşte senzitivitatea la risc. Ca regulă generală, în cazul în care ratele de recuperare prezintă senzitivitate la condiţiile locale, instituţiile de credit trebuie, cel puţin, să ia în considerare în mod separat fiecare clasă de expunere şi fiecare jurisdicţie, exceptând situaţia în care pot justifica combinarea claselor de expuneri şi/sau a jurisdicţiilor pe baza faptului că expunerile din cadrul aceloraşi clase de expuneri, în jurisdicţii diferite, prezintă o covarianţă ridicată a ratelor de recuperare.
(4)În sensul alin. (2) lit. b), dependenţele adverse dintre ratele de nerambursare şi ratele de recuperare pot fi identificate fie direct, prin analize statistice, dacă datele necesare sunt disponibile, fie indirect, prin examinarea relaţiilor dintre determinanţii stării de nerambursare şi cei ai recuperărilor. Abordarea indirectă poate include analiza comportamentului valorilor garanţiei reale, acolo unde garanţia reală are o influenţă semnificativă asupra recuperărilor.
(5)În sensul alin. (2) lit. c), pentru obţinerea unei estimări a pierderii în caz de nerambursare în condiţii de declin economic, instituţiile de credit pot, spre exemplu, analiza ratele de recuperare în timpul perioadelor de declin economic sau pot utiliza previziuni bazate pe modificarea determinanţilor de risc corespunzători într-o manieră concordantă cu condiţiile de declin economic. Dacă prin derularea unei analize în concordanţă cu alin. (2) lit. b) nu a fost identificată nicio dependenţă adversă semnificativă între ratele de nerambursare şi ratele de recuperare, estimările pierderii în caz de nerambursare se pot baza pe mediile pe termen lung, ponderate în funcţie de numărul stărilor de nerambursare, ale ratelor observate ale pierderii sau pot fi obţinute din previziuni care nu implică supunerea la simulări de criză a determinanţilor de risc corespunzători.
Pentru scopurile art. 189 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit care nu pot demonstra în alte moduri că estimările pierderii în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic nu sunt mai scăzute decât estimările medii pe termen lung ale pierderii în caz de nerambursare trebuie să poată furniza Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, o estimare a ratei pierderii în caz de nerambursare pe termen lung, medie ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare. Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic poate, în anumite circumstanţe, să fie egală cu pierderea în caz de nerambursare medie pe termen lung, dar nu poate fi mai puţin prudentă.
Simulările de criză (stress tests) prevăzute la art. 156 sau 157 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu este obligatoriu să producă o pierdere în caz de nerambursare mai scăzută sau mai ridicată decât cea estimată potrivit art. 189 din regulamentul menţionat. În măsura în care identificarea perioadelor de declin economic pentru scopurile art. 189 din regulamentul menţionat coincide cu simulările de criză (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 156 sau 157 din respectivul regulament, pierderea în caz de nerambursare calculată poate fi similară. Unele simulări de criză (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 156 sau 157 din regulamentul menţionat pot fi utilizate drept instrument pentru evaluarea robusteţii estimării pierderii în caz de nerambursare, care este realizată potrivit art. 189 din respectivul regulament.
3.3.2.7.Pierderea în caz de nerambursare utilizată pentru calcularea pierderii aşteptate
În sensul art. 195 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dacă condiţiile de declin economic sunt relevante pentru un anumit tip de expuneri, atunci acest aspect trebuie luat în considerare la cuantificarea posibilităţii de a înregistra pierderi neaşteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.
3.3.3.Cerinţe cu privire la estimările proprii ale factorilor de conversie
3.3.3.1.Aspecte generale
Estimările factorului de conversie trebuie să reflecte atât experienţa şi practicile instituţiei de credit, cât şi mediul extern în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere de o manieră corespunzătoare, în cadrul proceselor de estimare şi validare a factorului de conversie, modul în care evoluează relaţiile cu clienţii în circumstanţe adverse, atunci când clienţii pot decide să utilizeze angajamente de finanţare care nu au fost trase.
Instituţia de credit trebuie să acorde o atenţie deosebită utilizării datelor colectate din surse externe sau de-a lungul diferitelor perioade de timp.
Având în vedere faptul că o variaţie procentuală dată a valorii expunerii conduce la o modificare procentuală egală a cerinţelor de capital, orice aproximare şi/sau modalitate mai rapidă (shortcut) pe care instituţia de credit decide să le/o adopte pentru estimarea valorii expunerii trebuie să constituie un aspect important al validării şi evaluării.
În sensul Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea expunerii este alcătuită din două poziţii: suma trasă la momentul actual şi o estimare a sumelor ce vor fi trase în viitor din creditul angajat şi neutilizat. Sumele potenţiale care vor fi trase în viitor sunt descrise în termeni de proporţie din suma netrasă la momentul actual.
Factorii de conversie trebuie să ia valori pozitive sau valoarea zero, iar valoarea expunerii pentru fiecare tranzacţie nu trebuie să fie mai mică decât valoarea expunerii definită la art. 99-107 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
3.3.3.2.Orizontul de timp
(1)Calcularea factorului de conversie necesită observarea şi compararea a cel puţin două momente de timp: momentul actual şi momentul intrării în stare de nerambursare. Factorii de conversie estimaţi sunt obţinuţi din factorii de conversie efectivi pentru expunerile intrate în stare de nerambursare din setul de date de referinţă. Momentul intrării în stare de nerambursare şi valoarea trasă la acest moment pentru expunerile din setul de date de referinţă pot fi observate în mod direct.
(2)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze abordări de calculare a factorilor de conversie efectivi care sunt adecvate activităţii specifice a acestora.
(1)Instituţiile de credit trebuie să se asigure că momentele de timp alese pentru calcularea factorilor de conversie efectivi aferenţi setului de date de referinţă sunt adecvate pentru orizontul de timp de un an utilizat în scopul estimării factorilor de conversie. Aceasta ar putea necesita luarea în considerare de seturi de intervale diferite de timp ce precedă momentul intrării în stare de nerambursare.
(2)În cazul în care instituţia de credit utilizează pentru calcularea factorilor de conversie efectivi abordarea de grup (cohort approach), perioada de observare este împărţită în ferestre de timp, iar suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare este pusă în legătură cu suma trasă/netrasă la începutul ferestrei de timp. Perioada ce trebuie utilizată în cadrul acestei abordări (cohort period) drept fereastră de timp este de un an, cu excepţia cazurilor în care instituţia de credit poate demonstra că ar fi mai prudentă şi mai potrivită o perioadă diferită.
(3)În situaţia utilizării, pentru calcularea factorilor de conversie efectivi, a abordării cu orizont de timp fix (fixedhorizon approach), suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare este pusă în legătură cu suma trasă/netrasă la un moment fix, anterior intrării în stare de nerambursare, folosindu-se ipoteza simplificatoare că toate expunerile care vor intra în stare de nerambursare de-a lungul orizontului de timp ales vor intra în stare de nerambursare la acelaşi moment de timp: sfârşitul orizontului de timp fix. Instituţiile de credit trebuie să folosească un orizont de timp fix de un an, cu excepţia cazurilor în care acestea demonstrează că ar fi mai prudentă şi mai potrivită o altă perioadă.
(4)Instituţiile de credit pot utiliza, pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, abordarea cu orizont de timp variabil - generalizare a abordării cu orizont de timp fix -, care constă în folosirea mai multor referinţe temporale în cadrul orizontului de timp ales - cum ar fi compararea sumei trase la momentul intrării în stare de nerambursare cu sumele trase cu o lună, două luni, trei luni etc. înainte de intrarea în stare de nerambursare.
(5)Pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituţiile de credit pot folosi numai ca soluţie tranzitorie abordarea momentum, care vizează exprimarea factorilor de conversie ca procent din întregul angajament de finanţare - raportul limită totală -, şi nu ca procent din suma netrasă. În cazul utilizării acestei abordări, nu este necesar ca instituţia de credit să ia o decizie privind un moment de referinţă anterior intrării în stare de nerambursare, suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare comparându-se doar cu limita totală la acest moment. Pentru a putea primi aprobarea din partea Băncii Naţionale a României de a utiliza estimări proprii ale factorilor de conversie obţinuţi pe baza abordării momentum, instituţiile de credit trebuie să recalculeze raportul limită totală sub forma unui factor de conversie care să respecte prevederile Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, folosind informaţia relevantă din procesul de alocare pe clasele de rating ale factorului de conversie.
(1)Indiferent de abordarea aleasă pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituţiile de credit trebuie:
a)să analizeze şi să prezinte Băncii Naţionale a României considerentele pentru adoptarea abordării respective, să îşi justifice alegerile şi să evalueze impactul pe care l-ar avea utilizarea unui orizont de timp diferit;
b)să identifice punctele slabe posibile ale abordării alese şi să propună metode pentru tratarea sau compensarea acestora;
c)să evalueze impactul abordării alese asupra claselor de rating şi estimărilor finale ale factorului de conversie, prin investigarea efectelor dinamice, precum interacţiunile cu perioada rămasă până la intrarea în stare de nerambursare (time-to-default) şi calitatea creditului.
(2)Aspectele enumerate la alin. (1) trebuie avute în vedere la elaborarea şi validarea modelului intern, iar documentaţia instituţiei de credit trebuie să furnizeze informaţii clare cu privire la acestea.
3.3.3.3.Factorii de conversie reglementaţi şi estimările proprii
Instituţiile de credit care au primit aprobarea din partea Băncii Naţionale a României să utilizeze propriile estimări ale factorilor de conversie trebuie să aplice aceste estimări pentru toate expunerile precizate la art. 108 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sub rezerva prevederilor aferente perioadei de implementare graduală.
(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 110 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru scopurile primirii aprobării de a utiliza estimările proprii ale factorilor de conversie, expresia linii de credit prevăzută la art. 108 alin. (2) lit. d) din acelaşi regulament se interpretează ca fiind suficient de largă pentru a acoperi fiecare tip de expunere din afara bilanţului precizat în anexa la Regulamentul BNR - CNVM nr. 14/19/2006, cu completările ulterioare, care nu este identificat drept un element de risc maxim şi care nu este deja menţionat în mod explicit în altă secţiune a art. 108 alin. (2) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cazuri excepţionale, instituţiile de credit pot folosi, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, factorii de conversie reglementaţi pentru anumite tipuri de expuneri, dacă pot demonstra că este imposibil să se elaboreze o abordare relevantă pentru a estima factorii de conversie pentru expunerile respective. Elementele cu risc maxim rămân acoperite de prevederile art. 110 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi primesc o valoare a expunerii de 100% din valoarea lor.
3.3.3.4.Datele
(1)Setul de date de referinţă pentru factorul de conversie/valoarea expunerii trebuie să includă doar expuneri faţă de debitori intraţi în situaţie de nerambursare, suma trasă şi cea netrasă la momentul intrării în stare de nerambursare, suma trasă şi cea netrasă la un moment - sau momente - de timp anterior intrării în stare de nerambursare, precum şi factori care pot fi folosiţi pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacţiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie să respecte, în măsura în care este posibil, următoarele aspecte:
a)să acopere o perioadă care este suficient de lungă pentru a include cel puţin un ciclu economic;
b)să conţină toate intrările în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;
c)să includă toate informaţiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;
d)să includă date despre determinanţii relevanţi ai factorului de conversie.
(2)Instituţia de credit trebuie să se asigure că setul de date de referinţă rămâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente, fiind actualizat atunci când este necesar.
3.3.3.5.Determinanţii de risc
(1)Instituţiile de credit trebuie să ia în considerare şi să analizeze toţi determinanţii de risc principali ai factorilor de conversie. Importanţa determinanţilor de risc trebuie judecată pe baza caracteristicilor specifice ale portofoliilor şi practicilor instituţiei de credit.
(2)În procesul de analizare a determinanţilor potenţiali ai factorului de conversie, instituţiile de credit trebuie să examineze - fără ca lista precizată să aibă caracter exhaustiv - următoarele domenii:
a)strategiile şi politicile instituţiilor de credit în ceea ce priveşte monitorizarea conturilor clienţilor;
b)capacitatea şi voinţa instituţiei de credit de a împiedica noi trageri în circumstanţe apropiate intrării în stare de nerambursare;
c)factorii care influenţează cererea debitorului pentru finanţare/tranzacţii;
d)factorii care influenţează voinţa instituţiilor de credit de a oferi finanţare/tranzacţii;
e)comportamentul terţelor părţi - cum ar fi alte instituţii de credit, instituţii financiare, creditori comerciali şi proprietari -, a căror prezenţă ca surse alternative ale ofertei poate creşte sau reduce cererea de finanţare/tranzacţiile pentru o instituţie de credit individuală; şi f) natura tranzacţiei şi atributele încorporate în aceasta - cum ar fi protecţia angajamentului contractual.
3.4.Calitatea documentaţiei interne
Cerinţele prezentei subsecţiuni se aplică tuturor documentaţiilor referitoare la elaborarea şi validarea modelelor interne de rating, incluzând documentaţiile referitoare la sistemele de rating şi la estimarea probabilităţii de nerambursare, pierderii în caz de nerambursare şi factorului de conversie.
Instituţia de credit trebuie să formalizeze toate etapele elaborării şi validării sistemelor de rating într-o manieră care să permită unei terţe părţi - cum ar fi auditul intern, Banca Naţională a României - înţelegerea raţionamentului şi procedurilor care stau la baza elaborării şi validării. Instituţia de credit trebuie să îndeplinească această cerinţă şi în ceea ce priveşte documentaţia aferentă operaţiunilor care se efectuează.
Documentaţia aferentă elaborării şi validării sistemului de rating trebuie să includă cel puţin descrieri detaliate ale metodologiilor de elaborare, ale proceselor de alocare şi clasificare, ale calibrării, precum şi ale procedurilor, proceselor şi testelor interne utilizate de către instituţia de credit pentru validarea sistemului de rating.
Instituţia de credit trebuie să se asigure pe bază continuă că sistemele de rating îndeplinesc cerinţele aferente acestora. Având în vedere faptul că sistemele de rating şi operaţiunile acestora sunt supuse în mod constant îmbunătăţirii, validarea trebuie să fie un proces iterativ. Instituţiile de credit trebuie să se asigure că documentaţia este actualizată după operarea de modificări semnificative cu privire la sistemele sau procesele de rating. Documentaţia cu privire la elaborare şi validare trebuie să conţină iteraţiile şi procesele utilizate pentru validarea acestora.
Documentaţia trebuie să reflecte, de asemenea, faptul că pot fi utilizate sisteme de rating diferite pentru portofolii diferite. Instituţiile de credit trebuie să păstreze seturi de documentaţie diferite cu privire la elaborarea, validarea şi operaţiunile aferente fiecărui sistem de rating sau fiecărei combinaţii de sisteme de rating care se utilizează, precum şi cu privire la portofoliile pentru care acestea sunt aplicate.
Instituţiile de credit trebuie să pună la dispoziţia Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, toată documentaţia referitoare la sistemele de rating ale acestora.
Documentaţia aferentă modelelor statistice şi altor metode mecanice trebuie să acopere cel puţin următoarele aspecte:
a)documentaţia cu privire la detaliile conceptuale ale modelului:
a1) criteriile de delimitare pentru segmentul de rating;
a2) descrierea metodei de rating, a tipului de model utilizat şi a arhitecturii modelului;
a3) arhitectura modelului şi ipotezele fundamentale, incluzând definiţiile stării de nerambursare, considerentele şi analiza care susţin alegerea criteriilor de rating, circumstanţele tipice în care modelul nu funcţionează într-o manieră eficace şi punctele tari şi slabe, cu caracter general, ale modelului;
a4) considerentele pentru selectarea unui tip specific de model;
a5) documentaţia aferentă tuturor funcţiilor modelului;
a6) descrierea procesului de rating;
a7) sarcinile şi responsabilităţile cu privire la modelul de rating;
a8) politica de modificare a modelului;
b)documentaţia cu privire la elaborare şi analize:
b1) relevanţa criteriilor utilizate în cadrul modelului;
b2) setul de date utilizat la elaborarea modelului;
b3) asigurarea calităţii pentru setul de date;
b4) procedura de elaborare a modelului;
b5) selectarea factorilor de intrare aferenţi modelului şi evaluarea parametrilor modelului;
b6) asigurarea calităţii/validarea pe parcursul elaborării modelului, incluzând cel puţin teste de performanţă "în afara orizontului de timp" - out-of-time - şi/sau "în afara eşantionului" - out-of-sample;
b7) în cazul modelelor pentru estimarea parametrilor de risc, calibrarea parametrilor de risc pe clasă de rating sau grupă de risc;
b8) procedura pentru validare/examinare cu regularitate;
b9) folosirea raţionamentului profesional în scopul de a completa modelul.
Testele pentru asigurarea calităţii/validare trebuie efectuate doar dacă datele necesare a fi alocate exclusiv pentru acestea nu reduc în mod necorespunzător setul de date folosit pentru elaborarea modelului. În cazurile în care se dispune de puţine date, poate fi oportun ca, în anumite circumstanţe, instituţia de credit să nu aloce exclusiv un set de date în afara eşantionului - out-of-sample -, ci să aştepte noile alocări de rating din anul următor, iar acestea să fie utilizate drept eşantion "în afara orizontului de timp" - out of time.
3.5.Modelele obţinute de la furnizori externi
Procesul de rating al instituţiei de credit, în totalitatea sa, trebuie să fie un proces intern de rating, dar nu este necesar ca toate părţile acestuia să fie elaborate intern, instituţia de credit putând utiliza modele obţinute de la furnizori externi, cum ar fi modele statistice.
3.5.1.Transparenţa modelelor obţinute de la furnizori externi
(1)În vederea îndeplinirii cerinţelor cap. V secţiunea 5 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru modelele obţinute de la furnizori externi, instituţia de credit trebuie să demonstreze o bună înţelegere a modelelor respective, sub toate aspectele.
(2)Instituţia de credit trebuie să dispună de o documentaţie referitoare la elaborarea modelelor şi la fundamentele procesului de validare aferent acestora, întocmită de către furnizorii externi într-o manieră care să permită terţelor părţi - cum ar fi auditul intern, Banca Naţională a României - o înţelegere detaliată a metodologiei aplicate, precum şi evaluarea gradului de adecvare a funcţionării modelului la nivelul instituţiei de credit.
(3)Instituţia de credit trebuie să demonstreze că dispune pe plan intern de cunoştinţele necesare pentru înţelegerea metodologiei şi pentru evaluarea gradului de adecvare a funcţionării modelului. Aceasta trebuie, în special, să aibă cunoştinţă despre toate limitele modelului, precum şi despre circumstanţele în care modelul nu funcţionează conform aşteptărilor.
(4)Instituţia de credit trebuie să se asigure că utilizatorii vor fi formaţi profesional corespunzător pentru folosirea modelului respectiv şi că vor fi disponibili instructori interni.
(5)Instituţia de credit trebuie să prezinte planuri în vederea asigurării validării şi, dacă este necesar, a dezvoltării modelului în viitor.
(6)Instituţiile de credit trebuie să se asigure de faptul că performanţa modelului poate fi evaluată şi, dacă este necesar, ajustată, chiar şi în cazul în care furnizorul extern întrerupe oferirea de suport sau în alte cazuri similare.
3.5.2.Legătura cu informaţiile interne utilizate în cadrul procesului de rating
(1)Instituţia de credit trebuie să cunoască care sunt informaţiile - datele - prelucrate în cadrul modelului obţinut de la un furnizor extern şi cum sunt legate aceste informaţii de cele care sunt prelucrate pe plan intern - spre exemplu, dacă definiţiile date de furnizor factorilor de intrare, precum cifra de afaceri şi datoria, sunt în concordanţă cu cele utilizate pe plan intern.
(2)Instituţia de credit trebuie să se asigure că agregarea diferitelor părţi ale modelului de rating nu conduce la o metodă de rating necoerentă, în special în situaţiile în care părţi elaborate pe plan extern sunt utilizate simultan cu părţi elaborate pe plan intern.
(3)Instituţia de credit trebuie să verifice dacă există o dublă înregistrare a informaţiilor în părţile interne şi externe ale modelului de rating.
(4)În cazul combinării părţilor elaborate separat ale sistemului de rating, instituţia de credit trebuie să deruleze un exerciţiu suplimentar cu privire la cuantificarea riscului, respectiv parametrii de risc trebuie să fie estimaţi pe baza unui set de date corespunzător, precum în cazul unui sistem de rating elaborat în totalitate pe plan intern.
Bazele de date fizice construite pentru conformarea cu cerinţele referitoare la colectarea şi păstrarea datelor pentru diferite scopuri, prevăzute de Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pot conţine date referitoare la mai multe scopuri. Sursele de date pot fi, de asemenea, diferite, şi anume:
a)în vederea creării modelului de alocare, pentru a determina ponderea variabilelor de intrare, pot fi utilizate date interne, externe şi centralizate;
b)în vederea calibrării modelului de estimare pot fi utilizate date interne, externe şi centralizate - potrivit art. 162 alin. (1), art. 181, 184, 186, 197 şi 201 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare -, respectiv date externe şi centralizate cu anumite restricţii - potrivit art. 172, 173, 179, 184, 232, 248, 257 şi 258 din regulamentul menţionat;
c)pentru datele cu privire la rezultate şi performanţă se pot folosi date interne generate pe parcursul elaborării şi utilizării modelului;
d)pentru calcularea cerinţelor minime de capital curente se pot utiliza date interne.
4.1.Acurateţea, exhaustivitatea şi pertinenţa datelor
În sensul art. 143 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)acurateţe se referă la gradul de încredere care poate fi atribuit datelor de intrare. Aceste date trebuie să fie suficient de exacte pentru a se evita distorsiunea semnificativă a rezultatului;
b)exhaustivitate semnifică faptul că bazele de date furnizează informaţii cuprinzătoare pentru instituţia de credit - respectiv datele pentru toate liniile de activitate şi variabilele relevante. Lipsa datelor pentru anumite câmpuri sau înregistrări poate fi inevitabilă, dar instituţiile de credit trebuie să încerce să minimizeze apariţia acestor situaţii şi să urmărească reducerea acestora în timp;
c)pertinenţă semnifică faptul că datele nu conţin distorsiuni - biases - care să le facă nepotrivite pentru scopul respectiv.
4.1.1.Sistemele IT pentru tratamentul riscului de credit potrivit abordării bazate pe modele interne de rating
(1)Instituţia de credit trebuie să dispună de o infrastructură IT solidă în vederea asigurării integrităţii calculării cerinţelor de capital. Bazele de date utilizate pentru reproducerea calculelor trebuie arhivate în mod adecvat, iar instituţia de credit trebuie să realizeze copii de siguranţă - backup - corespunzătoare ale acestora. Instituţiile de credit trebuie să formalizeze fluxurile de desfăşurare a activităţii - work-flows -, procedurile şi sistemele aferente colectării şi stocării datelor.
(2)Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme IT care să asigure disponibilitatea continuă şi mentenanţa tuturor bazelor de date relevante, precum şi reproducerea, pentru scopurile validării, a bazelor de date şi a rezultatelor sistemelor de rating. Pentru a se asigura recuperarea informaţiilor, aceste sisteme IT trebuie incluse în planurile generale pentru situaţii neprevăzute. Instituţia de credit trebuie să stabilească controale corespunzătoare pentru a se preveni accesul persoanelor neautorizate la informaţii.
(3)Instituţiile de credit trebuie să aloce resurse suficiente pentru ca bazele de date să poată fi extinse fără riscul de a pierde informaţii şi trebuie să urmărească reducerea riscului de eroare umană prin creşterea gradului de automatizare al tuturor procedurilor semnificative utilizate la cuantificarea cerinţelor de capital. Prin suport IT suficient pentru datele aferente abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să se înţeleagă faptul că toate datele trebuie stocate într-o manieră potrivită şi trebuie să poată fi accesate într-un orizont de timp adecvat.
4.1.2.Examinarea întreprinsă de către audit
Examinarea calităţii datelor de către auditul intern trebuie să includă cel puţin următoarele: o examinare anuală a controalelor interne, eşantionarea periodică a datelor şi examinarea reconcilierilor aferente sistemului. Pentru datele externe şi cele centralizate, examinarea calităţii datelor trebuie efectuată pe cât de extins posibil.
4.2.Standardele de calitate a datelor şi concordanţa cu datele contabile
(1)Instituţiile de credit trebuie să îşi definească propriile standarde pentru asigurarea calităţii datelor, să urmărească îmbunătăţirea în timp a acestor standarde şi să îşi cuantifice performanţa prin raportare la aceste standarde.
(2)Instituţiile de credit trebuie să se asigure în mod continuu că datele acestora au o calitate suficient de ridicată pentru a fi în sprijinul proceselor de administrare a riscului şi calculării cerinţelor de capital. Aceasta poate include examinarea structurii datelor de intrare pentru a se identifica valorile extreme - outliers - sau neverosimile, modificările faţă de perioadele trecute şi cantitatea de date lipsă. Examinarea trebuie, de asemenea, să indice dacă este păstrată integritatea datelor.
(1)Instituţiile de credit trebuie să identifice şi să explice divergenţele semnificative evidenţiate de către procesul de reconciliere, desfăşurat cu regularitate, în raport cu datele contabile. Reconcilierea completă nu este posibilă întotdeauna, datele referitoare la risc putând să difere, din motive întemeiate, de datele contabile - spre exemplu, "factorul de conversie" nu are echivalent în contabilitate -, dar trebuie efectuată atunci când este posibil.
(2)Instituţiile de credit trebuie să efectueze verificări ale concordanţei, care să includă piste de audit privind sursele de date, verificări de total şi de număr de înregistrări atunci când datele trec dintr-un sistem în altul, înregistrarea datelor care sunt excluse sau introduse la diferite etape ale manipulării datelor etc. Instituţia de credit trebuie să investigheze discrepanţele semnificative.
Datele trebuie să facă obiectul unor controale adecvate ale calităţii, în funcţie de importanţa acestora. Instituţia de credit este responsabilă pentru efectuarea de verificări minime, incluzând o examinare independentă periodică pentru a se confirma acurateţea, exhaustivitatea şi pertinenţa datelor. Calitatea datelor poate fi examinată, de exemplu, prin reproducerea procesului de pregătire a datelor - incluzând colectarea şi transformarea - şi a rezultatelor modelelor, utilizând aceleaşi baze de date şi aceiaşi algoritmi folosiţi de către instituţia de credit. Examinarea poate fi efectuată pe baza unui eşantion.
Sistemele de alocare a ratingurilor deţinute de către instituţiile de credit trebuie să conţină o politică justificată corespunzător cu privire la toleranţa faţă de discontinuităţile - gaps - în datele pentru un anumit debitor şi cu privire la abordările prudente de tratare a datelor lipsă, cum ar fi prin substituirea valorilor. Instituţiile de credit trebuie să urmărească minimizarea în timp a cantităţii de date lipsă.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de un set adecvat de documentaţie cu privire la standardele de calitate a datelor, care să vizeze următoarele aspecte:
a)politica cu privire la date şi declaraţia de responsabilitate: instituţiile de credit trebuie să stabilească o politică explicită cu privire la date, care poate face parte dintr-o politică generală cu privire la date. Instituţiile de credit sunt responsabile pentru asigurarea calităţii datelor şi trebuie să fie capabile să demonstreze Băncii Naţionale a României că îndeplinesc standarde potrivite scopului;
b)directorul de date: instituţiile de credit trebuie să dispună de directoare - dicţionare - clare de date care să furnizeze definiţiile elementelor de date;
c)descrierile bazelor de date: documentaţia aferentă bazelor de date trebuie să permită evaluarea solidităţii bazelor de date. Această documentaţie poate conţine:
c1) o descriere generală a bazelor de date - de exemplu, informaţii privind modelul relaţional al bazei de date, incluzând tabelele, cheile, declanşatorii (triggers), procedurile stocate; datele cu privire la performanţă, cum ar fi dimensiunea maximă totală; informaţii de securitate, cum ar fi proprietarul, utilizatorii cu drept de scriere şi citire şi responsabilităţile legate de mentenanţă;
c2) sursa de date;
c3) procesele utilizate pentru obţinerea şi încărcarea datelor;
c4) filtrele utilizate pentru a crea baza de date, precum şi pentru a localiza şi corecta erorile în legătură cu aceasta - de exemplu, valorile maxime şi minime şi tratamentul valorilor lipsă;
c5) controale ale accesului, concordanţei etc.;
c6) o descriere specifică a variabilelor incluse.
Instituţiile de credit trebuie să pregătească o descriere globală a tuturor punctelor slabe cu privire la date şi la sistemele IT, identificate în procesul intern de examinare - cum ar fi lipsa automatizării -, însoţită de o evaluare a impactului acestora asupra calculelor finale. Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, să precizeze cum intenţionează să corecteze punctele slabe.
4.3.Reprezentativitatea datelor utilizate pentru elaborarea şi validarea modelului
4.3.1.Cerinţe cu privire la date
(1)Pentru îndeplinirea cerinţelor cu privire la calitatea datelor, stabilite de Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, orice incertitudini - în cazul în care sunt admisibile conform prevederilor regulamentului respectiv - trebuie însoţite de un grad sporit de prudenţă în estimări sau în procesele de alocare, potrivit art. 129 şi 169 din regulamentul menţionat. Instituţiile de credit nu trebuie însă să trateze folosirea prudenţei drept substitut pentru neîndeplinirea integrală a cerinţelor. În cazurile în care se recurge la folosirea prudenţei, aceasta trebuie să se bazeze pe practicile interne ale instituţiei de credit.
(2)Cerinţele cu privire la date pentru perioada de observare, stipulate la art. 181 alin. (1), art. 186 alin. (1)-(3), art. 201 alin. (1) şi (2), art. 210 alin. (1) şi (2) din regulamentul menţionat la alin. (1), precum şi posibila relaxare specificată la art. 181 alin. (2), art. 186 alin. (4), art. 201 alin. (3) şi art. 210 alin. (3) din regulamentul respectiv trebuie satisfăcute complet, nefiind permisă compensarea perioadelor de observare mai scurte prin folosirea prudenţei.
4.3.2.Seturile de date utilizate pentru estimarea parametrilor de risc (comparabilitatea)
Pentru scopurile art. 167 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile de credit trebuie să demonstreze comparabilitatea seturilor de date utilizate pentru estimare - fie că este vorba de date interne, externe, centralizate sau de o combinaţie a unor astfel de surse de date - cu portofoliul curent deţinut de către instituţia de credit. În acest context, interpretarea termenului de comparabilitate trebuie să includă cel puţin următoarele:
a)demonstrarea comparabilităţii trebuie să fie bazată pe analizarea caracteristicilor relevante, cum ar fi populaţia de expuneri reprezentată în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate atunci când au fost generate datele şi alte caracteristici relevante, în raport cu proprietăţile corespondente ale portofoliului curent deţinut de către instituţia de credit. Alte caracteristici relevante pot include, spre exemplu, distribuţia debitorilor de-a lungul diferitelor industrii, distribuţia mărimii expunerilor şi similaritatea distribuţiei geografice a expunerilor, în măsura în care acestea se aplică seturilor de date respective;
b)la analizarea comparabilităţii populaţiilor trebuie luate în considerare caracteristicile-cheie - caracteristicile cantitative şi calitative ale debitorilor şi ale tranzacţiilor - care pot fi puse în legătură cu intrarea în stare de nerambursare - pentru estimarea probabilităţii de nerambursare -, cu pierderea - pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare - sau cu tragerile adiţionale - pentru estimarea factorului de conversie. Analizarea trebuie să se bazeze pe aceste caracteristici sau pe punerea în corespondenţă între un set de caracteristici şi alt set - de exemplu, analizarea poate lua în considerare distribuţia populaţiei potrivit caracteristicilor-cheie, precum şi nivelul şi intervalul de variaţie aferente acestora. În toate cazurile, în special pentru eşantioane externe şi transfrontaliere, orice diferenţe existente cu privire la înţelesul caracteristicilor-cheie trebuie formalizate şi luate în considerare la construirea modelului sau la cuantificarea riscului. Distribuţia populaţiei, precum şi nivelul şi intervalul de variaţie aferente acestor caracteristici-cheie trebuie să le aproximeze pe cele aferente portofoliului curent al instituţiei de credit. Instituţia de credit trebuie să se asigure că distribuţiile sunt apropiate într-o măsură rezonabilă, chiar dacă o potrivire perfectă nu este posibilă în fiecare caz;
c)diferenţele semnificative observate cu privire la caracteristicile-cheie utilizate pentru estimare sunt informaţii relevante în sensul art. 164 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi trebuie luate în considerare la estimare prin realizarea de ajustări corespunzătoare. Dacă ajustările sunt dificil de cuantificat, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare utilizarea altor seturi de date;
d)instituţiile de credit pot utiliza instrumente statistice pentru scopurile cuantificării şi justificării.
4.3.3.Datele utilizate pentru elaborarea modelelor de alocare a expunerilor sau de estimare a parametrilor de risc (reprezentativitatea)
(1)În sensul art. 144 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, interpretarea termenului de reprezentativitate în contextul elaborării modelelor de alocare a expunerilor include următoarele aspecte:
a)reprezentativitatea trebuie interpretată similar, indiferent de sursa datelor - seturi de date interne, externe, centralizate sau o combinaţie a acestora;
b)pentru scopurile alocării debitorilor, reprezentativitatea nu necesită ca proporţia expunerilor intrate în stare de nerambursare şi cea a expunerilor neintrate în stare de nerambursare din setul de date să fie egale cu proporţia expunerilor intrate în stare de nerambursare şi, respectiv, cu cea a expunerilor neintrate în stare de nerambursare din portofoliul respectiv al instituţiei de credit;
c)pentru analizarea reprezentativităţii eşantionului în raport cu populaţia de debitori sau de expuneri efective ale instituţiei de credit trebuie luate în considerare toate caracteristicile-cheie - caracteristicile cantitative şi calitative ale debitorilor şi tranzacţiilor - care pot fi puse în legătură cu intrarea în stare de nerambursare - pentru estimarea probabilităţii de nerambursare -, cu pierderea - pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare - sau cu tragerile adiţionale - pentru estimarea factorului de conversie. Analizarea trebuie să se bazeze pe aceste caracteristici sau pe punerea în corespondenţă între un set de caracteristici şi alt set - de exemplu, analizarea poate include luarea în considerare a distribuţiei populaţiei potrivit caracteristicilor-cheie, precum şi nivelul şi intervalul de variaţie aferente acestora. Diferenţele semnificative observate cu privire la caracteristicile-cheie trebuie evitate, de exemplu, prin utilizarea altui eşantion;
d)pentru a demonstra reprezentativitatea, dacă este cazul, trebuie utilizate metodologii statistice - cum ar fi analiza grupărilor (cluster analysis) sau tehnici asemănătoare;
e)pentru scopurile elaborării modelului de alocare a debitorilor sau a expunerilor claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile de credit pot utiliza propriile definiţii ale stării de nerambursare şi ale pierderii, în condiţiile în care acestea sunt formalizate, aplicate consecvent şi este îndeplinită cerinţa referitoare la buna putere de previzionare, prevăzută la art. 142 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Prevederile alin. (1) lit. a), c) şi d) sunt aplicabile şi pentru scopurile estimării parametrilor de risc prin utilizarea de modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, potrivit art. 180 din regulamentul menţionat la alin. (1).
4.3.4.Seturile de date centralizate
În sensul art. 172 lit. b) din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, interpretarea termenului de reprezentativitate include următoarele aspecte:
a)reprezentativitatea trebuie demonstrată pe baza unor criterii plauzibile, stabilite în prealabil în cadrul unei politici generale. Aceste criterii pot include comparabilitatea populaţiilor de expuneri din părţile relevante ale grupării (pool);
b)în cazul datelor centralizate, definiţia stării de nerambursare utilizată de către o instituţie de credit pentru oricare parte a grupării (pool) trebuie să fie similară definiţiei utilizate de către celelalte instituţii de credit din cadrul grupării pentru respectiva parte. Instituţia de credit trebuie să evite orice subapreciere a riscului care poate proveni din aplicarea unor definiţii similare ale stării de nerambursare. În acest sens, pentru a obţine similaritatea definiţiilor stării de nerambursare, instituţiile de credit trebuie să evite, în special, utilizarea într-o măsură mai redusă a indiciilor improbabilităţii de plată;
c)pentru a demonstra reprezentativitatea datelor centralizate, dacă este cazul, trebuie utilizate metode statistice adecvate.
4.3.5.Utilizarea istoricului datelor
În sensul art. 165 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin reprezentativitate se înţelege faptul că estimările pentru un orizont de timp viitor de un an reflectă cel puţin evenimentele relevante cu care instituţia de credit s-a confruntat în trecut, pe o perioadă de timp îndelungată.
4.4.Sursele de date şi definiţia stării de nerambursare
(1)În cazul seturilor de date centralizate colectate de pe aceeaşi piaţă, instituţia de credit poate verifica similaritatea definiţiei stării de nerambursare prin examinarea formulării definiţiei şi a modului de utilizare internă a acesteia sau prin analizarea utilizării practice a definiţiei pentru acea piaţă.
(2)În cazul seturilor de date centralizate transfrontaliere, instituţia de credit trebuie să verifice semnificaţia stării de nerambursare - aceeaşi formulare a definiţiei putând avea semnificaţii diferite sau putând fi interpretată diferit de la o jurisdicţie la alta, cum ar fi semnificaţia încetării de a mai calcula dobânzi (non-accrued status), respectiv definiţiile stării de nerambursare putând avea formulări diferite, dar aceeaşi semnificaţie, cum ar fi în cazul identificării unor indicii adiţionale ale improbabilităţii de plată specifice unei anumite ţări - şi să demonstreze similaritatea definiţiilor stării de nerambursare utilizate de către instituţiile de credit din cadrul grupării.
5.1.Principii fundamentale privind validarea
(1)Validarea unui sistem de rating cuprinde o serie de procese şi activităţi care contribuie la evaluarea capacităţii ratingurilor de a diferenţia în mod adecvat riscul, precum şi a capacităţii estimărilor parametrilor de risc de a descrie în mod corespunzător aspectele relevante ale riscului.
(2)Fără a aduce atingere cerinţelor aferente testului de utilizare, potrivit cărora instituţiile de credit trebuie să justifice diferenţele dintre cuantificările utilizate pentru parametrii de risc reglementaţi şi cele utilizate pentru scopuri interne, validarea efectuată de către instituţiile de credit trebuie să ia în considerare scopul sau scopurile specifice pentru care este utilizat un sistem de rating, inclusiv dacă au fost aduse amendamente adecvate pentru fiecare scop.
(3)Validarea efectuată de către instituţiile de credit trebuie să respecte principiile generale prevăzute la art. 150-164.
5.1.1.Evaluarea capacităţii predictive a estimărilor de risc şi evaluarea utilizării ratingurilor în procesele de creditare
(1)Estimările de risc realizate de către instituţia de credit se bazează pe experienţa istorică, dar trebuie să fie în egală măsură anticipative.
(2)Sistemele de rating trebuie să diferenţieze în mod eficace riscul - şi anume, creditele care au un rating mai scăzut trebuie să aibă un risc de pierdere mai mare - şi să îl calibreze în mod eficace - respectiv sistemele de rating trebuie să cuantifice cu acurateţe riscul de pierdere. Sistemele de rating trebuie, de asemenea, să fie coerente.
(3)Validarea efectuată de către instituţiile de credit trebuie să vizeze în mod esenţial evaluarea capacităţii predictive a estimărilor de risc, precum şi evaluarea utilizării ratingurilor în procesele de creditare.
(4)În sensul alin. (3), validarea trebuie să se concentreze pe evaluarea acurateţei anticipative a estimărilor de risc, pe evaluarea proceselor de alocare a acestor estimări, a procedurilor de control şi monitorizare implementate pentru a asigura menţinerea în timp a acurateţei anticipative a estimărilor.
(5)În cazul în care rezultatele efective diferă în mod semnificativ de cele aşteptate, procesul de validare trebuie să determine efectuarea unei reevaluări a parametrilor abordării bazate pe modele interne de rating.
(1)Pentru a asigura acurateţea predictivă a estimărilor de risc, precum şi discriminarea şi calibrarea eficace a riscului, instituţia de credit trebuie în primul rând să evalueze gradul de adecvare la nivel general al fiecărui sistem de rating, evaluare care să acopere cel puţin următoarele aspecte:
a)verificarea măsurii în care fiecare sistem de rating este caracterizat de un echilibru adecvat între obiectivitate, acurateţe, stabilitate şi prudenţă;
b)evaluarea caracterului adecvat al filozofiei fiecărui sistem de rating.
(2)În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce priveşte obiectivitatea unui sistem de rating, instituţiile de credit trebuie să adopte politici şi standarde care să asigure alocarea, în mod coerent, a ratingurilor şi estimărilor, debitorilor şi tranzacţiilor cu caracteristici similare şi cu un nivel similar de risc. Instituţiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a verifica modul în care este administrată utilizarea raţionamentului profesional pentru a se obţine rezultate coerente. Pentru scopurile comparării rezultatelor în raport cu performanţa aşteptată, instituţiile de credit trebuie să fie capabile să identifice modul în care estimările lor au fost ajustate plecând de la rezultatul cel mai probabil.
(3)În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce priveşte acurateţea unui sistem de rating, instituţia de credit trebuie să adopte politici şi standarde referitoare la performanţa aşteptată a sistemului de rating - rezultate în raport de previziuni -, la integritatea datelor de intrare în sistemul de rating şi transformarea acestora în rezultate.
(4)În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce priveşte stabilitatea unui sistem de rating, instituţia de credit trebuie să adopte politici şi standarde care să asigure faptul că ratingurile şi estimările rămân în linii mari neschimbate în condiţiile în care riscul aferent nu s-a modificat. Acest aspect nu trebuie să împiedice modificările care sunt inerente filozofiei de rating a sistemului.
(5)În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce priveşte prudenţa unui sistem de rating, instituţia de credit trebuie să adopte politici şi standarde care să identifice sursele şi marja de incertitudine în ratinguri şi în estimări, precum şi gradul de prudenţă. În particular, politicile trebuie să identifice unde este aplicat principiul de prudenţă şi să explice modul în care acesta este aplicat de către instituţiile de credit în concordanţă cu cerinţele relevante ale Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În sensul alin. (1) lit. b), filozofia unui sistem de rating se caracterizează prin două componente: filozofia care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc - respectiv modul în care instituţiile de credit alocă expunerile, debitorii sau tranzacţiile grupărilor de risc (risk buckets) potrivit determinanţilor de risc corespunzători - şi metoda utilizată pentru cuantificarea parametrilor de risc asociaţi fiecărei clase de rating sau grupe de risc.
(7)În sensul alin. (6), fiecare filozofie care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc determină o dinamică specifică a ratingurilor, putând fi caracterizată prin măsura în care o modificare a condiţiilor economice este susceptibilă să determine:
a)o migraţie netă a unui număr ridicat de expuneri, debitori sau tranzacţii către alte clase de rating sau grupe de risc, în condiţiile în care instituţia de credit nu ar lua nicio măsură compensatorie; sau b) în opoziţie cu situaţia descrisă la lit. a), migraţia anumitor expuneri, debitori sau tranzacţii către alte clase de rating sau grupe de risc, exclusiv datorită caracteristicilor individuale ale acestora, în timp ce numărul de expuneri, debitori sau tranzacţii din fiecare clasă de rating sau grupă de risc rămâne, în mod substanţial, neschimbat; sau c) o combinaţie între cele două extreme menţionate la lit. a) şi b).
Pentru a evalua caracterul adecvat al filozofiei unui sistem de rating, instituţia de credit trebuie:
a)să aibă o bună înţelegere asupra filozofiei care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc şi, în particular, asupra determinanţilor de risc, precum şi a faptului dacă aceştia creează grupări de risc omogene în raport cu estimatorul vizat - un exemplu pentru parametrul de probabilitate de nerambursare este următorul: dacă grupările sunt omogene în raport cu probabilitatea ca fiecare debitor din fiecare grupare de risc să între în stare de nerambursare pe parcursul anului următor, ţinând cont de toate informaţiile curente disponibile, incluzând informaţii despre debitor şi informaţii economice; sau, alternativ, dacă grupările sunt omogene în raport cu probabilitatea ca fiecare debitor din fiecare grupare de risc să între în stare de nerambursare pe parcursul următorului an, ţinând cont de toate informaţiile disponibile şi de condiţiile economice ale scenariilor de criză ipotetice;
b)să evalueze dacă metoda utilizată pentru cuantificarea parametrului de risc este adecvată filozofiei care stă la baza alocării pe clase de rating şi grupe de risc;
c)să aibă o bună înţelegere asupra caracteristicilor, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor şi estimărilor parametrilor de risc;
d)să evalueze gradul de adecvare al caracteristicilor rezultante, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor şi estimărilor parametrilor de risc în raport cu diferitele utilizări ale acestora;
e)să aibă o bună înţelegere a impactului caracteristicilor, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor şi estimărilor parametrilor de risc asupra dinamicii şi volatilităţii cerinţelor de capital.
Instituţia de credit trebuie, cel puţin, să adopte şi să formalizeze politici care să explice atât filozofia fiecărui sistem de rating, cât şi variaţia aşteptată a claselor de rating, grupelor de risc şi a parametrilor de risc în raport cu modificările ciclului economic general sau ale ciclurilor mai specifice, relevante pentru fiecare parametru de risc. Aceste politici trebuie să includă descrierea, dacă este cazul, a modului în care alocările ratingului şi estimările parametrilor de risc sunt afectate de aplicarea principiului de prudenţă.
(1)În cazul în care o instituţie de credit utilizează diferite sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite, aceasta trebuie să acorde o atenţie deosebită utilizării informaţiilor - fie pentru alocarea ratingurilor, fie pentru estimări - provenind dintr-un alt sistem de rating, intern sau extern, cu o filozofie de rating diferită - un exemplu în acest sens este utilizarea informaţiilor de rating sau a experienţei cu privire la intrarea în stare de nerambursare obţinute de la agenţiile de rating .
(2)În cazul în care o instituţie de credit utilizează diferite sisteme de rating cu caracteristici diferite - cum ar fi filozofii, niveluri de obiectivitate, acurateţe, stabilitate sau prudenţă diferite -, aceasta trebuie să se asigure că sistemele respective au un nivel adecvat de coerenţă şi/sau că diferenţele dintre ele sunt bine înţelese. Înţelegerea diferenţelor existente trebuie, cel puţin, să permită instituţiei de credit, atunci când este necesar, să definească o manieră adecvată de combinare/agregare a informaţiilor furnizate de către diferitele sisteme de rating. Ipotezele şi potenţialele inexactităţi care apar dintr-o astfel de combinare/agregare trebuie să fie pe deplin înţelese de către instituţia de credit.
(3)Instituţia de credit trebuie, cel puţin, să descrie modul în care combinarea informaţiilor care provin din sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite influenţează dinamica şi volatilitatea cerinţelor de capital.
Estimările frecvenţelor viitoare de nerambursare şi ale pierderilor viitoare, realizate de către instituţia de credit, trebuie să se bazeze pe datele istorice, dar aceste date reprezintă numai un punct de plecare şi trebuie ajustate cu atenţie. Perioadele minime de observare a datelor - 5 sau 7 ani - determină experienţa istorică minimă necesară ca date de intrare pentru estimările anticipative şi nu implică faptul că o medie a experienţei efective este o măsură suficientă pentru estimările respective. În cazul în care o instituţie de credit poate demonstra că experienţa istorică este probabil să fie o estimare precisă pentru acestea, efectuarea de ajustări poate fi necesară doar într-o măsură redusă sau chiar poate să nu mai fie necesară.
Estimările anticipative pot fi mai scăzute decât experienţa istorică efectivă. Astfel de situaţii pot apărea din cauza unei dimensiuni reduse a eşantionului, a unei experienţe istorice care include un număr disproporţionat de ani extrem de nefavorabili sau din cauza modificării practicilor. Instituţia de credit trebuie să justifice în mod corespunzător cazurile în care ignoră sau atribuie o pondere semnificativ mai redusă unei părţi din datele disponibile.
Pentru scopurile estimării probabilităţii de nerambursare pe baza mediei pe termen lung a ratelor de nerambursare din fiecare clasă de rating sau grupă de risc, experienţa istorică trebuie să includă o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili pentru economie, în ansamblul său, precum şi să ia în considerare ciclurile mai specifice - cum ar fi cele la nivel de industrie -, care sunt semnificative pentru nivelul şi volatilitatea intrărilor în stare de nerambursare corespunzătoare expunerilor acoperite de către sistemul de rating. Instituţiile de credit trebuie să demonstreze că estimările utilizate sunt reprezentative pentru ratele probabile pe termen lung. În cazul în care sunt utilizate modele statistice de previzionare - interne sau externe -, acest aspect poate necesita o ajustare a calibrării aferente acestor modele.
Prevederile art. 157 se aplică în mod corespunzător pentru scopurile estimării pierderii în caz de nerambursare şi factorului de conversie pe baza mediilor ponderate în funcţie de numărul stărilor de nerambursare.
Instituţiile de credit trebuie să dispună de politici şi standarde referitoare la nivelurile de acurateţe - şi, unde este relevant, la puterea de discriminare -, la nivelurile acceptabile de divergenţă de la performanţa aşteptată, precum şi la acţiunile care trebuie întreprinse în situaţiile în care aceste niveluri sunt depăşite. Instituţiile de credit trebuie să dispună, de asemenea, de politici clare privind circumstanţele în care aceste standarde pot fi modificate.
5.1.2.Responsabilitatea cu privire la validare
(1)Instituţia de credit are responsabilitatea primară cu privire la validarea sistemelor sale de rating.
(2)Instituţia de credit trebuie să valideze sistemele de rating deţinute de aceasta în vederea demonstrării modului în care au fost obţinute estimările de risc şi a confirmării existenţei unei probabilităţi ridicate ca procesele de alocare a estimărilor de risc să funcţioneze conform planificărilor şi să continue să realizeze performanţa aşteptată.
5.1.3.Procesul iterativ de validare
(1)Instituţiile de credit trebuie să îşi rafineze periodic instrumentele de validare ca răspuns la modificarea condiţiilor de piaţă şi a celor de operare. Instituţiile de credit şi Banca Naţională a României trebuie să poarte un dialog iterativ cu privire la punctele tari şi slabe ale sistemelor de rating respective.
(2)Instituţiile de credit trebuie să îşi ajusteze şi să îşi perfecţioneze tehnicile de validare ca răspuns la modificarea practicilor industriei şi pe măsură ce devin disponibile mai multe date.
5.1.4.Metodele de validare
(1)Pentru scopurile validării sistemelor de rating, întreprinsă de către instituţiile de credit, acestea trebuie să aibă în vedere faptul că nu există un instrument de validare cantitativ sau calitativ universal, care să poată fi utilizat pentru toate portofoliile deţinute de către toate instituţiile de credit - spre exemplu, testarea ex-post (backtesting) poate fi dificil de aplicat pentru portofoliile în care numărul de intrări istorice în stare de nerambursare este scăzut. Tehnicile de validare pot, de asemenea, prezenta diferenţe de la un portofoliu la altul - cum ar fi credite retail în raport cu credite wholesale - şi de la o piaţă la alta.
(2)Instituţia de credit trebuie să aibă o bună înţelegere a filozofiei care stă la baza sistemului de rating şi să o ia în considerare în mod adecvat la determinarea instrumentelor şi tehnicilor de validare care trebuie aplicate, atât în ceea ce priveşte alegerea metodelor de validare pentru evaluarea acurateţei şi stabilităţii sistemului de rating, cât şi în ceea ce priveşte alegerea metodelor pentru evaluarea gradului de adecvare al simulărilor de criză aplicate sistemului respectiv.
(3)Procesul de validare trebuie să integreze o combinaţie între analizarea detaliilor conceptuale şi a elaborării (developmental evidence) sistemului de rating - evaluarea logicii abordării, a solidităţii conceptuale a acesteia, testarea statistică realizată anterior utilizării -, compararea cu elemente de referinţă şi verificarea procesului - comparaţii în raport cu alternative relevante, verificarea aplicării procesului conform planificărilor - şi analiza rezultatelor - testarea ex-post (backtesting). Echilibrul în utilizarea necesară a acestor instrumente este diferit de la un sistem de rating la altul, în funcţie, spre exemplu, de măsura în care analiza rezultatelor este de încredere.
5.1.5.Validarea cantitativă şi calitativă
(1)Validarea sistemelor de rating, întreprinsă de către instituţia de credit, trebuie să cuprindă elemente atât de ordin cantitativ, cât şi de ordin calitativ - spre exemplu, derularea de către instituţia de credit a unei validări numai sub forma unui exerciţiu pur tehnic/matematic, în care rezultatele sunt comparate cu estimările utilizând tehnici statistice, tehnici care pot avea, în anumite circumstanţe, un rol vital în astfel de evaluări, se poate dovedi insuficientă.
(2)În sensul alin. (1), în cadrul evaluării performanţei globale a sistemului de rating, instituţia de credit trebuie să evalueze componentele sistemului de rating - date, modele etc. -, precum şi structurile şi procesele pe care se bazează sistemul de rating. Această evaluare trebuie să includă o evaluare a controalelor - inclusiv în ceea ce priveşte gradul de independenţă -, a documentaţiei, a utilizării interne şi a altor factori calitativi relevanţi.
(3)În măsura în care analiza rezultatelor susţine în mod puternic estimările, instituţia de credit poate să se bazeze într-un grad mai redus pe alte elemente, dar chiar şi în aceste cazuri aceasta trebuie să examineze posibilitatea unor schimbări viitoare în mediul economic, în structura debitorilor, în practicile sale etc., care pot conduce la pierderea în viitor a validităţii estimărilor. În cazul în care analiza rezultatelor este mai puţin fiabilă, instituţia de credit trebuie să acorde o atenţie sporită modului de implementare şi de utilizare în practică a sistemului de rating, caracterului rezonabil al altor proceduri de validare utilizate şi modului în care acestea sunt monitorizate, precum şi existenţei unui mediu tehnologic şi de control adecvat.
(4)Pentru completarea tehnicilor în întregime cantitative, instituţiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a utiliza raţionament profesional şi experienţă suficiente la elaborarea, ajustarea, interpretarea şi validarea sistemelor de rating şi a estimărilor.
(5)Etapa calitativă a evaluării realizate de către instituţia de credit trebuie să se concentreze asupra modului în care diferitele informaţii sunt interpretate pentru a se obţine alocări finale de clase de rating sau grupe de risc, precum şi estimări finale ale parametrilor.
5.1.6.Examinarea independentă
(1)Procesele de validare şi rezultatele acesteia trebuie să fie supuse unei examinări independente.
(2)În sensul alin. (1), procesele de validare şi rezultatele acesteia trebuie să fie examinate din perspectiva integrităţii de către părţi din cadrul instituţiei de credit care sunt independente de cele responsabile cu conceperea şi implementarea procesului de validare. Activităţile procesului de examinare pot fi distribuite de-a lungul mai multor unităţi ale instituţiei de credit sau centralizate în cadrul unei singure unităţi, în funcţie de cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit.
(3)Indiferent de structura de control a instituţiei de credit, auditul intern are o responsabilitate de monitorizare în vederea asigurării implementării proceselor de validare conform planificărilor.
5.2.Compararea cu elemente de referinţă şi testarea ex-post (backtesting)
Procesul de validare al instituţiei de credit trebuie să asigure îndeplinirea pe bază continuă a cerinţelor de furnizare a unor estimări solide, robuste, anticipative şi cu o acurateţe predictivă ale parametrilor de risc, precum şi a cerinţelor de a dispune de un sistem de segmentare a riscului care să diferenţieze cu acurateţe riscul şi de un proces de cuantificare care să estimeze cu acurateţe parametrii respectivi.
(1)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze în cadrul procesului de validare desfăşurat de acestea, ca instrumente de validare cantitative, testarea ex-post (backtesting) şi compararea cu elemente de referinţă.
(2)În cazurile în care lipsa datelor interne sau externe împiedică utilizarea adecvată a tehnicilor menţionate la alin. (1), instituţiile de credit trebuie să aplice estimărilor realizate o marjă de prudenţă adecvată. Dacă lipsa datelor este consecinţa eforturilor instituţiei de credit de a utiliza numai date care au fost colectate în condiţii de declin economic, instituţia de credit trebuie să evalueze cu atenţie utilizarea unui nivel adiţional de prudenţă.
5.2.1.Testarea ex-post (backtesting)
(1)Testarea ex-post (backtesting) constă în verificarea de către instituţia de credit a calităţii estimărilor de risc furnizate de către sistemele sale de rating, prin compararea parametrilor de risc efectivi - ex-post - cu parametrii de risc estimaţi - ex-ante - pentru fiecare clasă de rating sau grupă de risc.
(2)Testarea ex-post (backtesting) poate fi realizată de către instituţia de credit prin utilizarea de metode statistice, în vederea implementării de teste statistice pentru definirea de niveluri acceptabile ale discrepanţei potenţiale dintre valorile aşteptate - ex-ante - şi valorile efective - ex-post.
Evaluarea efectuată de către instituţia de credit a rezultatelor testării ex-post (backtesting) trebuie să se concentreze cel puţin asupra următoarelor aspecte:
a)filozofia de rating care stă la baza elaborării sistemelor de rating - cum ar fi dacă probabilităţile de nerambursare sunt obţinute din ratingurile corespunzătoare unui moment de timp (point-în-time) sau ciclului economic (through-the-cycle). În vederea prevenirii atribuirii diferenţelor existente între filozofiile de rating, în mod eronat, inexactităţilor din estimările raportate, instituţiile de credit care utilizează sisteme de rating diferite trebuie să ia în considerare orice diferenţe existente între filozofiile de rating ale acestor sisteme atunci când supun testării ex-post (backtesting) estimările parametrilor de risc;
b)instituţiile de credit trebuie să dispună de o politică care să precizeze, cel puţin în termeni generali, acţiuni de remediere, de exemplu, în cazurile în care rezultatele testării ex-post (backtesting) depăşesc pragurile interne de toleranţă aferente validării, dacă sunt utilizate astfel de praguri;
c)atunci când testarea ex-post (backtesting) este afectată de lipsa datelor sau de insuficienţa informaţiilor cantitative -, cum ar fi în cazul estimărilor corespunzătoare unor condiţii de declin economic observate cu raritate -, instituţiile de credit trebuie să se bazeze într-o mai mare măsură pe elemente calitative adiţionale, precum testele de control al calităţii, compararea cu informaţii externe etc.;
d)identificarea cauzelor specifice ale discrepanţelor existente între valorile previzionate şi rezultatele observate - de exemplu, variaţiile înregistrate în timp care ar putea afecta analiza riscului desfăşurată de către instituţiile de credit şi, în consecinţă, rezultatele testării ex-post (backtesting) efectuate de acestea;
e)instituţiile de credit trebuie să adopte şi să formalizeze politici care să explice obiectivele şi logica care stau la baza exerciţiilor acestora de testare ex-post (backtesting).
5.2.2.Compararea cu elemente de referinţă
(1)Compararea cu elemente de referinţă permite instituţiei de credit să evalueze acurateţea cuantificării parametrilor de risc prin evaluarea concordanţei parametrilor estimaţi în raport cu cei obţinuţi prin alte tehnici de estimare - precum alte sisteme de rating - şi, în mod potenţial, în raport cu cei provenind din alte surse de date relevante - precum alte instituţii de credit sau instituţii externe de evaluare a creditului -, cu condiţia ca datele respective să fie adecvate pentru portofoliul instituţiei de credit.
(2)În cazul în care se compară estimările de risc proprii în raport cu cele care provin din alte surse, interne sau externe, instituţiile de credit trebuie să investigheze cauzele discrepanţelor substanţiale dintre valorile parametrilor de risc rezultate din sistemul intern de rating al riscului şi cele obţinute din celelalte surse.
(3)Indiferent de metoda de comparare cu elemente de referinţă utilizată, instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că sistemele de rating ale acestora funcţionează în conformitate cu cerinţele minime prevăzute de cap. V din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Evaluarea de către instituţia de credit a rezultatelor comparării cu elemente de referinţă trebuie să se concentreze cel puţin asupra următoarelor aspecte:
a)filozofia de rating care stă la baza elaborării sistemelor de rating - cum ar fi dacă probabilităţile de nerambursare sunt obţinute din ratingurile corespunzătoare unui moment de timp (point-în-time) sau ciclului economic (through-the-cycle). În vederea prevenirii atribuirii diferenţelor existente între filozofiile de rating, în mod eronat, inexactităţilor din estimările raportate, instituţiile de credit care utilizează sisteme de rating diferite trebuie să ia în considerare orice diferenţe existente între filozofiile de rating ale acestor sisteme atunci când supun comparării cu elemente de referinţă estimările parametrilor de risc;
b)procedura de stabilire a pragurilor de toleranţă aferente validării, precum şi lista - cel puţin în termeni generali - tipurilor de răspunsuri posibile în cazurile în care aceste praguri sunt depăşite;
c)elementele calitative adiţionale ale implementării de către instituţia de credit a comparării cu elemente de referinţă;
d)identificarea schimbărilor în timp neanticipate care ar putea afecta rezultatele comparării cu elemente de referinţă;
e)instituţiile de credit trebuie să adopte şi să formalizeze politici care să explice obiectivele şi logica care stau la baza exerciţiilor acestora de comparare cu elemente de referinţă.
5.3.Portofolii cu frecvenţă de nerambursare scăzută
Portofoliile cu frecvenţă de nerambursare scăzută - respectiv portofoliile cu un număr redus sau fără intrări în stare de nerambursare observate - pot să apară în circumstanţe diferite şi pot fi clasificate astfel:
a)portofolii pe termen lung, care conţin debitori cu o calitate ridicată - cum ar fi instituţii - sau un număr mic de debitori - cum ar fi administraţii centrale sau bănci centrale -, faţă de portofolii pe termen scurt - cum ar fi portofoliile care includ noi intraţi pe piaţă; sau b) portofolii sistemice - portofolii cu date indisponibile pentru toate instituţiile de credit -, faţă de portofolii specifice instituţiei de credit - portofolii cu date indisponibile pentru instituţia de credit respectivă, unul dintre motive putând fi insuficienţa eforturilor depuse în direcţia extinderii bazei de date cu date externe adecvate.
Principiile enunţate în prevederile subsecvente ale acestei subsecţiuni vizează portofoliile sistemice cu frecvenţă de nerambursare scăzută şi, în general, nu sunt aplicabile celor specifice instituţiei de credit.
Instituţiile de credit pot include la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating expunerile din cadrul portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută chiar în cazul lipsei de date suficiente pentru derularea validării, pe bază statistică, a estimărilor probabilităţii de nerambursare, ale pierderii în caz de nerambursare şi ale factorului de conversie, dacă demonstrează că metodele şi tehnicile aplicate pentru estimarea şi validarea parametrilor de risc enumeraţi reprezintă un proces solid şi eficace de administrare a riscului şi sunt utilizate într-o manieră coerentă. Instituţiile de credit trebuie să utilizeze o marjă de prudenţă adecvată la estimarea parametrilor de risc.
(1)Procesele instituţiei de credit de estimare a probabilităţii de nerambursare, a pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie în cazul portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută trebuie să fie sprijinite de metodologii adecvate. Instituţiile de credit trebuie să ia în considerare în procesul de estimare, acolo unde este posibil, informaţii adiţionale - ratinguri, preţuri etc.
(2)Procesul de validare în cazul portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută poate prezenta unele similitudini cu procesul de validare pentru portofoliile care nu au frecvenţă de nerambursare scăzută, instituţiile de credit având obligaţia să asigure conformitatea cu cerinţele minime prevăzute de Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în special cu cele privind marjele de prudenţă adecvate.
Instituţiile de credit trebuie să acorde o atenţie deosebită implementării, utilizării, precum şi asigurării adecvării mediului de control, celui tehnologic şi procedurilor interne de validare.
(1)Instituţiile de credit trebuie să întărească validarea calitativă a portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută în raport cu cea aferentă portofoliilor care nu au frecvenţă de nerambursare scăzută. În cazul portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută, aspectele conceptuale ale modelelor de rating, calitatea datelor folosite la elaborarea şi utilizarea modelelor, precum şi utilizarea internă a sistemului de rating trebuie să reprezinte domenii-cheie ale procesului de validare.
(2)În cazul portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută, instituţia de credit trebuie să trateze îndeplinirea testului de utilizare cu prudenţă deosebită, dată fiind dificultatea inerentă a demonstrării acurateţei estimărilor probabilităţii de nerambursare, a pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie.
(3)În vederea alocării ratingurilor în cazul portofoliilor cu frecvenţă de nerambursare scăzută, instituţiile de credit trebuie să aplice proceduri standardizate, ca şi în cazul portofoliilor care nu au frecvenţă de nerambursare scăzută. Aceste proceduri pot fi bazate pe raţionament profesional şi/sau pe date externe. Instituţia de credit trebuie, în toate cazurile, să monitorizeze calitatea, obiectivitatea şi credibilitatea surselor de date, precum şi să întărească transparenţa şi caracterul complet al documentaţiei.
5.3.1.Validarea cantitativă
(1)Instituţiile de credit trebuie să asigure îndeplinirea cerinţei de a derula o validare cantitativă pentru portofoliile cu frecvenţă de nerambursare scăzută, chiar în condiţiile limitărilor aferente setului de date. În situaţiile în care sunt observate puţine intrări în stare de nerambursare sau nu sunt observate astfel de intrări, validarea cantitativă poate fi aproximată - cum ar fi prin evaluarea migraţiei ratingurilor, prin utilizarea, dacă este cazul, a marjelor de credit (credit spreads).
(2)Instituţiile de credit trebuie să utilizeze metode sănătoase şi adecvate pentru a se asigura o evaluare şi o cuantificare solidă şi eficace a riscului. Criteriile care trebuie examinate în cadrul validării cantitative trebuie să includă cel puţin calibrarea - a cărei validare este susceptibilă a se baza mai mult pe raţionamentul profesional, utilizând experienţa extinsă, internă şi/sau externă, cu privire la un anumit tip de activitate -, puterea de discriminare şi stabilitatea.
Instituţiile de credit trebuie să examineze puterea de discriminare a modelelor prin utilizarea de analize calitative şi cantitative - spre exemplu, în funcţie de cantitatea de date, pot fi utilizate diferite tehnici, precum compararea cu elemente de referinţă interne, compararea cu alte ratinguri şi modele, compararea cu alte informaţii externe.
6.1.Responsabilităţile structurii de conducere a instituţiei de credit şi raportarea internă
6.1.1.Responsabilităţile structurii de conducere a instituţiei de credit
(1)Structura de conducere a unei instituţii de credit are responsabilitatea finală pentru administrarea sănătoasă a cadrului aferent abordării bazate pe modele interne de rating.
(2)În vederea îmbunătăţirii gradului de înţelegere a membrilor organelor cu funcţie de supraveghere cu privire la sistemul de rating şi pentru creşterea eficienţei, organele cu funcţie de supraveghere ale unei instituţii de credit pot constitui, dacă este cazul, un comitet care să le asiste în îndeplinirea atribuţiilor care le revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating - cum ar fi un comitet de administrare a riscurilor.
(3)Organele cu funcţie de conducere pot delega anumite atribuţii către persoanele cu funcţie de conducere de nivel mediu din cadrul instituţiei de credit, rămânând responsabile pentru elaborarea, dezvoltarea şi implementarea cadrului aferent abordării bazate pe modele interne de rating, precum şi pentru cunoaşterea generală a acestui cadru.
În sensul art. 251 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare includ, printre altele, următoarele:
a)strategiile şi politicile de administrare a riscului privind sistemul intern de rating - incluzând toate aspectele semnificative ale proceselor de alocare a ratingurilor şi de estimare a parametrilor de risc;
b)structura organizatorică a funcţiilor sistemului de control intern;
c)specificarea nivelului de risc acceptabil - utilizarea rezultatelor abordării bazate pe modele interne de rating pentru a defini profilul de risc de credit al instituţiei de credit respective.
Structura de conducere a unei instituţii de credit este responsabilă pentru luarea de decizii formale cu privire la implementarea abordării bazate pe modele interne de rating, incluzând aprobarea generală a proiectului, specificarea obiectivelor, desemnarea componentelor structurii organizatorice responsabile cu implementarea şi stabilirea unui program al etapelor necesare implementării.
Organele cu funcţie de supraveghere ale unei instituţii de credit trebuie să exercite o monitorizare efectivă şi trebuie să fie implicate pe bază continuă în monitorizarea procedurilor de control ale auditului intern.
(1)Organele cu funcţie de conducere ale unei instituţii de credit trebuie să se asigure, pe bază continuă, că mecanismele de control şi sistemele de cuantificare adoptate de către unitatea de control al riscului de credit sunt adecvate şi că întregul sistem aferent abordării bazate pe modele interne de rating rămâne eficace în timp.
(2)Organele cu funcţie de conducere ale unei instituţii de credit trebuie să aibă o bună înţelegere a politicilor de creditare, a standardelor de acordare a creditelor, a practicilor de creditare, a practicilor de recuperare şi colectare şi trebuie să înţeleagă modul în care aceşti factori afectează estimarea parametrilor de risc relevanţi.
(3)Organele cu funcţie de conducere ale unei instituţii de credit trebuie să se asigure că următoarele atribuţii sunt realizate:
a)asigurarea solidităţii proceselor de asumare a riscului, chiar şi într-un mediu supus schimbărilor rapide;
b)determinarea modului de utilizare a ratingurilor interne în procesele de asumare a riscului;
c)identificarea şi evaluarea determinanţilor de risc principali, pe baza informaţiilor furnizate de către unitatea de control al riscului de credit;
d)stabilirea atribuţiilor unităţii de control al riscului de credit şi evaluarea adecvării nivelurilor de competenţă profesională ale acesteia;
e)monitorizarea şi administrarea tuturor surselor de conflicte potenţiale de interese;
f)stabilirea de canale de comunicaţie eficace pentru a asigura faptul că întregul personal are cunoştinţă despre politicile şi procedurile relevante;
g)stabilirea conţinutului minim al raportărilor către organele cu funcţie de supraveghere sau către comitetul care le asistă în îndeplinirea atribuţiilor care le revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating - cum ar fi comitetul de administrare a riscurilor; şi h) examinarea rapoartelor auditului intern.
Organele cu funcţie de conducere ale unei instituţii de credit trebuie să verifice, de asemenea, cu regularitate, că procedurile de control şi sistemele de cuantificare adoptate de către unitatea de control al riscului de credit şi de către auditul intern sunt adecvate şi că întregul sistem aferent abordării bazate pe modele interne de rating rămâne eficace în timp.
Unitatea de control al riscului de credit este responsabilă pentru funcţionarea adecvată a sistemelor de rating şi supune aprobării structurii de conducere sistemele de rating.
(1)Auditul intern trebuie să furnizeze o evaluare a adecvării generale a sistemului de control intern şi a funcţiei de control al riscului de credit.
(2)Structura de conducere a instituţiei de credit este responsabilă pentru examinările efectuate de auditul intern pentru scopurile Regulamentului BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament şi deţine un control deplin şi independent asupra acestor examinări.
(3)Structura de conducere a instituţiei de credit trebuie să comunice direct cu auditul intern în toate etapele, iar acesta trebuie să raporteze direct structurii de conducere pe durata examinării.
(4)Instituţia de credit care utilizează o metodologie obţinută de la un furnizor extern trebuie să realizeze, de asemenea, o examinare prin intermediul auditului intern sau prin intermediul unei alte unităţi interne de evaluare, pentru a se asigura o înţelegere completă a metodologiilor furnizorului. O astfel de examinare poate fi considerată de încredere doar în măsura în care este realizată de către o unitate internă care este suficient de familiarizată cu toate aspectele sistemelor şi metodologiilor examinate.
6.1.2.Raportarea internă
(1)Analiza bazată pe modele interne de rating a profilului de risc de credit al instituţiei de credit trebuie să fie o parte esenţială a sistemului de raportare internă. Destinatarii raportării trebuie să includă nu numai structura de conducere a instituţiei de credit sau, după caz, comitetul care asistă organele cu funcţie de supraveghere în îndeplinirea atribuţiilor care le revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating, ci şi toate funcţiile interne responsabile cu iniţierea şi monitorizarea riscurilor de credit. Frecvenţa şi conţinutul raportării trebuie să fie aprobate formal de către structura de conducere a instituţiei de credit.
(2)Frecvenţa şi sfera raportării trebuie să fie stabilite în concordanţă cu tipul destinatarului şi cu nivelul de risc. Nivelul de risc poate depinde, de exemplu, de ratingurile sau de dimensiunea expunerilor.
Raportarea către organele cu funcţie de conducere ale instituţiei de credit trebuie să permită acestora monitorizarea evoluţiei riscului de credit la nivelul întregului portofoliu. Sfera informaţiei - cum ar fi clasele de rating, grupele de risc, intervalele probabilităţii de nerambursare - care se include în raportarea internă, poate varia în funcţie de natura, dimensiunea şi gradul de complexitate al activităţii instituţiei de credit.
(1)Pentru îndeplinirea cerinţelor minime privind raportarea precizate la art. 254 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi furnizate următoarele informaţii:
a)o descriere a portofoliilor cărora le-a fost atribuit un rating - sume, număr de debitori, probabilităţi de nerambursare pe clase de rating sau pe grupe de risc, procent de acoperire a întregului portofoliu prin abordarea bazată pe modele interne de rating, cu descompunere pe entităţi, sectoare, subportofolii şi unităţi operaţionale;
b)distribuţia întregului portofoliu potrivit claselor de rating sau grupelor de risc, respectiv potrivit intervalelor probabilităţii de nerambursare şi claselor de rating ale pierderii în caz de nerambursare, precum şi o comparaţie cu anul precedent;
c)o comparaţie a ratelor de nerambursare efective - inclusiv a pierderii în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie pentru instituţiile de credit care utilizează abordarea pe modele interne de rating avansată - în raport cu cele previzionate;
d)rezultatele simulărilor de criză;
e)o estimare a cerinţelor de capital reglementat şi a capitalului economic; şi f) migraţia portofoliului de-a lungul claselor de rating sau grupelor de risc.
(2)Pe lângă cerinţele de raportare menţionate la alin. (1), unitatea de control al riscului de credit trebuie să elaboreze rapoarte specifice, destinate organelor cu funcţie de conducere, referitoare la procesul de examinare a sistemului de rating. Furnizarea de raportări coerente cu privire la variabilele-ţintă constituie responsabilitatea unităţii de control al riscului de credit.
6.2.Unitatea de control al riscului de credit independentă
6.2.1.Sfera de activitate
(1)Unitatea de control al riscului de credit a instituţiei de credit trebuie, în principal, să se asigure cu regularitate că sistemul de rating şi toate componentele sale - alocarea ratingurilor, estimarea parametrilor, colectarea datelor şi monitorizarea - funcţionează conform planificărilor. Unitatea de control al riscului de credit trebuie să îndeplinească, printre altele, următoarele atribuţii:
a)conceperea/selectarea sistemului de rating - elaborare sau examinare;
b)examinarea continuă a criteriilor de rating şi dezvoltarea modelului;
c)verificarea acurateţei tuturor claselor de rating şi grupelor de risc;
d)evaluarea coerenţei de-a lungul industriilor, portofoliilor şi regiunilor geografice;
e)evaluarea utilizării modelului;
f)analiza considerentelor care au stat la baza corecţiilor (overrides) şi excepţiilor;
g)procesul de cuantificare - elaborare sau examinare;
h)testarea ex-post (backtesting);
i)analiza tranziţiilor efective şi previzionate ale ratingurilor; şi j) compararea cu surse de date terţe.
(2)Rezultatele examinării efectuate de către unitatea de control al riscului de credit trebuie să fie raportate organelor cu funcţie de conducere ale instituţiei de credit cel puţin de două ori pe an.
(1)Pentru scopurile art. 255 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările şi completările ulterioare, expresia unitatea de control al riscului de credit trebuie interpretată exclusiv în sensul aspectelor funcţionale ale acesteia - ca funcţie de control al riscului de credit -, respectiv nu în sensul de componentă a structurii organizatorice.
(2)Orice lipsă potenţială de obiectivitate rezultată din coexistenţa în cadrul aceleaşi unităţi organizatorice a funcţiilor de examinare a modelului şi de elaborare/selectare a acestuia trebuie să fie compensată prin controale administrate de către auditul intern. Coexistenţa celor două funcţii în cadrul aceleiaşi unităţi organizatorice trebuie făcută transparentă.
6.2.2.Poziţionarea funcţiei de control al riscului de credit în cadrul structurii organizatorice a instituţiei de credit
Funcţia de control al riscului de credit trebuie să fie subordonată funcţional în mod direct organelor cu funcţie de conducere, indiferent de poziţionarea unităţii în cadrul structurii organizatorice a instituţiei de credit. Auditul intern trebuie să examineze dacă poziţionarea respectivei funcţii poate reduce independenţa acesteia.
Funcţia de control al riscului de credit trebuie să deţină întotdeauna o poziţie importantă în cadrul structurii organizatorice a instituţiei de credit şi trebuie să dispună de personal cu calităţi, abilităţi şi experienţă necesare.
6.2.3.Independenţa funcţiei de control al riscului de credit în raport cu funcţiile responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor
Auditul intern trebuie să determine gradul real de independenţă al funcţiei de control al riscului de credit, indiferent de modalitatea la care recurge instituţia de credit pentru asigurarea independenţei funcţiei de control al riscului de credit - cum ar fi subordonarea directă a unităţii de control al riscului de credit organelor cu funcţie de conducere, menţinerea unei separaţii între funcţiile sistemului de control intern şi funcţia comercială/personalul responsabil cu relaţia cu clienţii, până la nivelul membrului responsabil din cadrul organelor cu funcţie de conducere.
(1)În vederea prevenirii potenţialelor efecte negative ale unei separări stricte între funcţia comercială şi unitatea de control al riscului de credit, fără a face referire prin aceasta la funcţia de control al riscului de credit, - spre exemplu, modelele elaborate de către personalul însărcinat cu administrarea riscului fără contribuţia personalului responsabil cu relaţia cu clienţii pot fi respinse de către cel din urmă sau personalul din cadrul liniilor comerciale poate fi tentat să forţeze unele date de intrare ale modelului, în special cele de ordin calitativ, pentru a ajusta rezultatele modelului la evaluările efectuate de către respectivul personal, afectând astfel testul de utilizare -, personalul din cadrul unităţii de control al riscului de credit şi din cadrul departamentului comercial trebuie să coopereze în mod activ la elaborarea modelului.
(2)În vederea asigurării independenţei necesare după finalizarea elaborării modelului, schimbul de informaţii poate fi realizat prin intermediul unor comitete.
6.3.Rolul auditului intern
(1)În vederea examinării robusteţii sistemelor de control pentru ratingurile interne, precum şi a parametrilor aferenţi acestora, funcţia de audit intern trebuie să aibă o înţelegere adecvată a tuturor proceselor sistemelor de rating, inclusiv a proceselor care generează estimări ale parametrilor de risc.
(2)Ca parte a examinării de către acesta a mecanismelor de control, auditul intern trebuie să evalueze profunzimea, sfera şi calitatea activităţii desfăşurate de către funcţia de control al riscului de credit. Auditul intern poate, de asemenea, să deruleze teste pentru a se asigura că funcţia de control al riscului de credit a formulat concluzii bine întemeiate.
(3)Auditul intern trebuie să examineze gradul de adecvare al infrastructurii IT şi al mentenanţei datelor.
(4)În cazul instituţiilor de credit care utilizează modele statistice, auditul intern trebuie să deruleze teste - de exemplu, care să vizeze unităţi operaţionale specifice - pentru a verifica procesele de introducere a datelor.
Auditul intern trebuie să raporteze cel puţin anual structurii de conducere cu privire la conformitatea instituţiei de credit cu cerinţele aferente abordării bazate pe modele interne de rating.
(1)Pentru întărirea independenţei sale, auditul intern nu trebuie să fie implicat în mod direct în conceperea/selectarea modelului.
(2)Auditul intern trebuie să dispună de personal cu calităţi, abilităţi şi experienţă necesare pentru realizarea atribuţiilor prevăzute de prezentul regulament.
(1)Fără a aduce atingere cerinţei privind independenţa, este permisă o anumită cooperare între auditul intern şi funcţia de control al riscului de credit, cum ar fi în vederea tratării potenţialelor puncte slabe sau distorsiuni (biases) ale sistemului de rating.
(2)În sensul alin. (1), informaţiile privind corecţiile (overrides) identificate de către funcţia de control al riscului de credit în cazul unui portofoliu sau al unei unităţi operaţionale specifice trebuie transmise auditului intern pentru ca acesta să poată evalua dacă aceste corecţii rezultă din distorsiunile modelului - de exemplu, din cauza faptului că modelul nu este adecvat producerii de ratinguri pentru activităţi specifice - sau din lipsa de independenţă a personalului responsabil cu relaţia cu clienţii. Funcţia de control al riscului de credit are însă responsabilitatea exclusivă cu privire la performanţa sistemelor de rating. Funcţia de audit nu trebuie să fie implicată în operaţiuni zilnice, precum examinarea fiecărei alocări de rating individual.
6.4.Independenţa în alocarea ratingurilor
(1)Instituţiile de credit trebuie să asigure independenţa în procesul de alocare a ratingurilor, cu luarea în considerare a structurii organizatorice a acestora şi a modului de desfăşurare a activităţilor de creditare.
(2)În situaţiile în care instituţiile de credit recurg la una dintre următoarele abordări de alocare a ratingurilor, respectiv:
a)alocarea ratingurilor de către personalul responsabil cu relaţia cu clienţii;
b)alocarea ratingurilor prin intermediul modelelor ale căror rezultate nu pot fi modificate de către utilizatori;
c)alocarea ratingurilor de către ofiţerii de credit independenţi sau de către comitetele de rating independente; sau d) alocarea ratingurilor pe baza abordării mixte, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele aferente abordării utilizate care sunt conţinute de prevederile subsecvente ale acestei subsecţiuni.
6.4.1.Alocarea ratingurilor de către personalul responsabil cu relaţia cu clienţii
(1)În cazul adoptării unei abordări bazate pe raţionament profesional pentru scopurile alocării ratingurilor, respectiv atribuirea de sarcini pe linia alocării şi aprobării ratingurilor personalului responsabil cu relaţia cu clienţii, instituţiile de credit trebuie să compenseze potenţiala lipsă de independenţă în alocarea ratingurilor - cum ar fi conflictele de interese rezultate prin remunerarea personalului respectiv în funcţie de volumul de activitate generat sau potenţiala pierdere a obiectivităţii acestuia în cazul dezvoltării unei relaţii strânse cu debitorul - cu controale interne menite să împiedice afectarea de către aceasta a procesului de rating.
(2)Controalele menţionate la alin. (1) trebuie să opereze în practică şi trebuie să includă, cel puţin, o examinare completă şi independentă a ratingurilor de către funcţiile de control al riscului - spre exemplu, monitorizarea de la distanţă realizată de către controlorii de credit, analiza performanţelor ratingurilor de către unitatea de control al riscului de credit şi examinarea la faţa locului de către auditul intern.
(3)Pentru a asigura independenţa alocării ratingurilor, instituţiile de credit pot recurge, ca modalitate adiţională, la remunerarea personalului responsabil cu relaţia cu clienţii în funcţie de cuantificările performanţei ajustate în funcţie de risc - precum rata de rentabilitate a capitalului ajustată în funcţie de risc -, cuantificări care să se întemeieze pe rezultatele sistemului aferent abordării bazate pe modele interne de rating.
(4)În cazul activităţilor non-retail, instituţiile de credit nu trebuie să delege integral responsabilitatea cu privire la rating - alocare sau examinare - personalului responsabil cu relaţia cu clienţii, acesta urmând să realizeze doar o evaluare preliminară a creditului care este validată ulterior de ofiţeri independenţi.
6.4.2.Alocarea ratingurilor prin intermediul modelelor ale căror rezultate nu pot fi modificate de către utilizatori
(1)În cazul adoptării soluţiei de alocare a ratingurilor prin intermediul modelelor ale căror rezultate nu pot fi modificate de către utilizatori - respectiv evaluarea bonităţii, în esenţă, prin intermediul unui model -, instituţiile de credit trebuie să asigure examinarea independentă a datelor de intrare deoarece distorsiunile (biases) în alocările ratingurilor pot proveni exclusiv din erori sau fraude la introducerea datelor relevante.
(2)Funcţia de control al riscului de credit trebuie să verifice, în mod continuu, păstrarea capacităţii de previzionare a riscului aferente modelului, prin intermediul sesiunilor de validare specifice bazate, de exemplu, pe testarea ex-post (backtesting) sau pe compararea cu elemente de referinţă a rezultatelor modelului.
6.4.3.Alocarea ratingurilor de către ofiţerii de credit independenţi sau de către comitetele de rating independente
(1)În vederea realizării unei delimitări clare a persoanelor responsabile cu relaţia cu clienţii de cele care deţin răspunderea finală cu privire la alocarea ratingurilor, instituţiile de credit pot atribui ofiţerilor de credit sau comitetelor de rating, care raportează unei funcţii de creditare independente, responsabilitatea exclusivă cu privire la alocarea şi aprobarea ratingurilor. În situaţia în care instituţiile de credit recurg la această abordare de alocare a ratingurilor, pe lângă atribuţiile legate de alocarea şi aprobarea ratingurilor, ofiţerii de credit trebuie să monitorizeze cu regularitate situaţia debitorilor şi să actualizeze, dacă este necesar, ratingurile.
(2)Având în vedere dificultatea evaluării în practică a gradului real de independenţă al ofiţerului de credit/comitetului de rating - în special în cazul contrapartidelor de dimensiune mare pentru care limitele de aprobare sunt stabilite la nivelul structurii de conducere -, în cazul utilizării acestei abordări, instituţia de credit trebuie să acorde o atenţie deosebită structurii organizatorice şi relaţiei dintre personalul responsabil cu relaţia cu clienţii şi ofiţerii de credit, inclusiv în ceea ce priveşte accesul ofiţerilor de credit la informaţiile legate de debitori, care, în situaţia în care este limitat, poate afecta puterea de discriminare şi de previzionare a ratingurilor.
(3)Funcţia de control al riscului de credit trebuie să aibă o contribuţie esenţială la depăşirea dezavantajelor potenţiale ale acestei abordări, specificate la alin. (2), în special cu privire la evaluarea performanţei ratingurilor şi examinarea continuă a sistemului de rating.
6.4.4.Alocarea ratingurilor pe baza abordării mixte
(1)În vederea alocării ratingurilor, instituţiile de credit pot utiliza o abordare mixtă - de exemplu, alocarea ratingului este realizată iniţial prin intermediul modelelor statistice sau al celor bazate pe raţionament profesional; dacă personalul responsabil cu relaţia cu clienţii, care răspunde şi pentru datele de intrare, este satisfăcut de rezultatul furnizat de către model, atunci ratingul final va fi ratingul furnizat de către model; dacă respectivul personal nu este de acord cu rezultatul furnizat de către model, atunci acesta poate propune o corecţie (override) unui superior sau, în funcţie de dimensiunea expunerii, unui comitet de rating care deţine răspunderea finală cu privire la confirmarea ratingului furnizat de către model sau cu privire la modificarea lui.
(2)În cazul în care instituţia de credit recurge la o abordare mixtă, aceasta trebuie să acorde o atenţie deosebită caracteristicilor modelelor utilizate şi structurii organizatorice - de exemplu, dacă modelul de rating nu este adecvat pentru o anumită categorie de debitori sau de tranzacţii, pot să apară numeroase corecţii (overrides), iar personalul responsabil cu relaţia cu clienţii poate fi, de asemenea, tentat să forţeze unele date de intrare ale modelului pentru a ajusta rezultatele acestuia la propriile evaluări.
(3)În sensul alin. (2), instituţiile de credit trebuie să se asigure că, în cadrul procesului de alocare a ratingului, sunt luate în considerare toate informaţiile relevante şi trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru identificarea potenţialelor erori de rating. Controalele interne trebuie, de asemenea, să asigure acurateţea datelor de intrare. Toate corecţiile (overrides) trebuie să fie motivate în mod corespunzător de către personalul responsabil cu relaţia cu clienţii şi toate deciziile relevante - atât confirmarea, cât şi respingerea corecţiilor propuse - trebuie să fie păstrate, pentru a permite funcţiei de control al riscului de credit derularea în mod corect a testării ex-post (backtesting).
(1)În aplicarea prevederilor cap. II, instituţiile de credit care solicită aprobarea Băncii Naţionale a României pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating în scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor trebuie să transmită acesteia, drept componentă distinctă a documentaţiei-suport prevăzute la art. 4, o documentaţie prin care să facă dovada îndeplinirii cerinţelor relevante ale art. 4 din Regulamentul BNR - CNVM nr. 13/18/2006.
(2)Instituţiile de credit care au primit aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating în scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor anterior publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, trebuie să finalizeze demersurile necesare în vederea conformării cu prevederile acestui regulament în termen de 6 luni de la data publicării sale.
(3)În cazul cererilor de aprobare primite de Banca Naţională a României şi aflate în curs de analiză la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituţiile de credit trebuie să completeze solicitarea depusă astfel încât aceasta să îndeplinească cerinţele stabilite la art. 3-9, art. 11 alin. (4), art. 12 şi 13. (4) În cazul instituţiilor de credit pentru care există cereri de aprobare în analiză la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituţiile de credit trebuie să finalizeze demersurile necesare în vederea conformării cu prevederile acestui regulament în termen de 3 luni de la data publicării sale.
Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, 227 precum şi 229 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 15 decembrie 2009.
Nr. 26.
CRITERII
de încadrare a expunerilor provenind din finanţări specializate
Tabelul 1 - Clasele de rating reglementate pentru expunerile provenind din finanţări de proiecte
Font 7
| Categoria 1 (Solid) | Categoria 2 (Bun) | Categoria 3 (Satisfăcător) | Categoria 4 (Slab) | |
|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| Puterea financiară | ||||
| Condiţii de piaţă Indicatorii financiari, cum ar fi rata de acoperire a serviciului datoriei, rata de acope- rire pe durata de viaţă a creditului, rata de acoperire pe durata de viaţă a proiectului şi raportul dintre datorii şi capitalul propriu Analiza pe bază de simulări de criză (stress analysis) Structura financiară Durata creditului în raport cu durata proiectului Graficul de rambursare a creditului | Furnizori puţini a aflaţi în concurenţă sau avantaj substanţial şi durabil privind localizarea, costul ori tehnologia. Cererea este puternică şi în creştere. Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară solidă, luând în considerare nivelul de risc al proiectului; ipoteze economice foarte robuste. Proiectul generează venituri capabile să acopere obligaţiile sale financiare în condiţii economice sau sectoriale de criză cu impact negativ major şi prelungite. Durata de viaţă utilă a proiectului depăşeşte în mod semnificativ durata creditului. Datorie rambursabilă în tranşe | Furnizori puţini aflaţi în concurenţă sau localizare, cost ori tehnologie superioare mediei, dar este posibil ca această situaţie să nu dureze. Cererea este puternică şi stabilă Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară care se încadrează între nivelul solid şi cel acceptabil, luând în considerare nivelul de risc al proiec- tului; ipoteze economice aferente proiectului robuste. Proiectul generează venituri capabile să acopere obligaţiile sale financiare în condiţii economice sau sectoriale de criză obişnuită. Este probabil ca pentru proiectul respectiv să se înregistreze apariţia stării de nerambursare doar în condiţii economice de criză cu impact negativ major. Durata de viaţă utilă a proiectului depăşeşte durata creditului. Datorie rambursabilă în tranşe | Proiectul nu prezintă niciun avantaj privind localizarea, costul sau tehnologia. Cererea este adecvată şi stabilă. Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară standard, luând în considerare nivelul de risc al proiectului. Proiectul este vulnerabil la condiţii de criză obişnuite de-a lungul unui ciclu economic şi se poate înregistra apariţia stării de nerambursare pentru proiectul respectiv în cazul unui declin economic obişnuit. Durata de viaţă utilă a proiectului depăşeşte durata creditului. Datorie rambursabilă în tranşe, cu o valoare limitată a ultimei sume rămase de rambursat, de o dimensiune mai mare în raport cu tranşele respective (bullet payment | Proiectul prezintă o localizare, un cost sau o tehnologie inferioare mediei. Cererea este slabă şi în scădere. Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară slabă, luând în considerare nivelul de risc al proiectului. Este probabil ca pentru proiect să se înregistreze apariţia stării de nerambursare, în afara cazului în care condiţiile se ameliorează neîntârziat Durata de viaţa utilă a proiectului poate să nu depăşească durata creditului. Rambursare integrală la scadenţă (bullet repayment sau datorie rambursabilă în tranşe, cu o valoare ridicată a ultimei sume rămase de rambursat, de o dimensiune mai mare în raport cu tranşele respec- tive (bullet payment) |
| Cadrul politic şi juridic | ||||
| Riscul politic, inclusiv riscul de transfer, luând în considerare tipul proiectului şi instru- mentele de diminuare a riscului Riscul de forţă majoră - război, tensiuni civile etc. Sprijinul guvernamental şi importanţa proiectului pe termen lung pentru ţară Stabilitatea cadrului juridic şi de reglementare - riscul de schimbare a legislaţiei Obţinerea întregului sprijin necesar şi a tuturor aprobărilor necesare pentru derogări de la legislaţia privind conţinutul local (local content laws) Caracterul executoriu al contractelor, garanţiilor reale şi personale | Expunere foarte scăzută; instrumente solide de diminuare a riscului, dacă este necesar Expunere scăzută Proiect de importanţă strategică pentru ţară - preferabil orientat către export. Sprijin guverna- mental puternic Cadrul de reglementare favorabil şi stabil pe termen lung Solid Contractele, garanţiile reale şi personale sunt executorii. | Expunere scăzută; instrumente satisfăcătoare de diminuare a riscului, dacă este necesar Expunere acceptabilă Proiect considerat important pentru ţară. Un nivel bun al sprijinului guvernamental Cadrul de reglementare favorabil şi stabil pe termen mediu Satisfăcător Contractele, garanţiile reale şi personale sunt executorii. | Expunere moderată; instrumente suficiente de diminuare a riscului Protecţie standard Proiectul poate să nu fie strategic, dar aduce beneficii incontestabile pentru ţară. Sprijinul guvernamental poate să nu fie explicit. Schimbările intervenite în cadrul de reglementare pot fi previzionate cu un nivel suficient de siguranţă. Suficient Contractele, garanţiile reale şi personale sunt considerate executorii, chiar dacă pot exista anumite probleme neesenţiale. | Expunere ridicată; instrumente slabe sau inexistente de diminuare a riscului Riscuri semnificative, nediminuate în totalitate Proiectul nu este unul cheie pentru ţară. Sprijinul guvernamental este insuficient sau inexistent. Probleme de reglementare prezente sau viitoare pot afecta proiectul. Slab Există probleme esenţiale nerezolvate referitoare la executarea efectivă a contractelor, garanţiilor reale şi personale. |
| Caracteristicile tranzacţiei | ||||
| Riscul aferent detaliilor conceptuale şi tehnologiei | Tehnologie şi detalii conceptuale demonstrate integral | Tehnologie şi detalii conceptuale demonstrate integral | Tehnologie şi detalii conceptuale demonstrate - problemele de demarare sunt diminuate prin intermediul unui pachet solid de realizare completion package). | Tehnologie şi detalii conceptuale nedemonstrate; există probleme de tehnologie şi/sau detalii- le conceptuale sunt complexe. |
| Riscul construirii Permisiuni şi localizare Tipul contractului de construcţie Garanţii de îndeplinire | Toate permisiunile au fost obţinute. Contract de procurare şi execuţie (EPC - engineering and procurement contract) pentru construcţie la cheie, cu preţ fix şi dată stabilită de finalizare Daune compensatorii substanţiale (liquidated damages), garantate cu garanţii financiare şi/sau garanţii solide de îndeplinire din partea sponsorilor cu o poziţie financiară excelentă | Unele permisiuni sunt încă în curs de obţinere, dar primirea lor este considerată a fi foarte probabilă. Contract de procurare şi execuţie (EPC - engineering and procurement contract) pentru construcţie la cheie, cu preţ fix şi dată stabilită de finalizare Daune compensatorii semnificative (liquidated damages), garantate cu garanţii financiare şi/sau garanţii de îndeplinire din partea sponsorilor cu o poziţie financiară bună | Unele permisiuni sunt încă în curs de obţinere, dar procesul de autorizare este bine definit şi este considerat o simplă formalitate. Contract de construcţie la cheie, cu preţ fix şi dată stabilită de finalizare, cu unul sau câţiva antreprenori Daune compensatorii adecvate (liquidated damages), garantate cu garanţii financiare şi/sau garanţii de îndeplinire din partea sponsorilor cu o poziţie financiară bună | Permisiuni esenţiale trebuie încă obţinute şi procesul de obţinere nu este considerat o simplă formalitate. Pot fi ataşate condiţii semnificative. Contract la cheie, cu preţ fix inexistent sau parţial şi/sau probleme de interacţiune cu multipli antreprenori Daune compensatorii inadecvate (liquidated damages) sau negarantate cu garanţii financiare ori garantate cu garanţii de îndeplinire slabe |
| Istoricul profesional şi puterea financiară a antreprenorului în construirea unor proiecte similare | Solid | Bun | Satisfăcător | Slab |
| Riscul de exploatare Sfera şi natura contractelor de exploatare şi întreţinere Expertiza, istoricul profesional şi puterea financiară a operatorului | Contract de exploatare şi întreţinere pe termen lung solid, de preferinţă cu stimulente legate de calitatea execuţiei contractului, şi/sau conturi de rezerve privind exploatarea şi întreţinerea Foarte solid sau angaja- mente ferme din partea sponsorilor de a furniza asistenţă tehnică | Contract de exploatare şi întreţinere pe termen lung şi/sau conturi de rezerve privind exploatarea şi întreţinerea Solid | Contract de exploatare şi întreţinere limitat sau cont de rezerve limitat privind exploatarea şi întreţinerea Acceptabil | Nu există un contract de exploatare şi întreţinere: riscul unui cost de exploatare ridicat depăşeşte diminuatorii de risc. Limitat/slab sau operator local dependent de autorităţile locale |
| Riscul de distribuţie a) Dacă există un contract care obligă cumpărătorul fie să accepte livrarea bunului sau serviciului, fie să plătească o sumă de bani stabilită (take- or-pay contract) sau un contract de distribuţie la preţ fix b) Dacă nu există un contract care obligă cumpărătorul fie să accepte livrarea bunului sau serviciului, fie să plătească o sumă de bani stabilită (take-or-pay contract) sau un contract de distribuţie la preţ fix | Bonitate excelentă a cumpărătorului; clauze de încetare solide; durata contractului depăşeşte într-o măsură considera- bilă scadenţa datoriei. Proiectul produce servicii esenţiale sau o marfă vândută pe scară largă pe o piaţă mondială; producţia poate fi absorbită rapid la preţurile previzionate, chiar în condiţiile unor rate de creştere ale pieţei inferioare celor istorice. | Poziţie financiară bună a cumpărătorului; clauze de încetare solide; durata contractului depăşeşte scadenţa datoriei. Proiectul produce servicii esenţiale sau o marfă vândută pe scară largă pe o piaţa regională care o va absorbi la preţurile previzionate în condiţiile unor rate de creştere ale pieţei la nivelul celor istorice. | Poziţie financiară acceptabilă a cumpărătoru- lui; clauze de încetare normale; durata contractului corespunde în general cu scadenţa datoriei. Marfa este vândută pe o piaţă restrânsă, care o poate absorbi numai în condiţiile unor preţuri inferioare celor previzionate. | Poziţie financiară nesatisfăcătoare a cumpărătorului; clauze de încetare slabe; durata contractului nu depăşeşte scadenţa datoriei. Producţia aferentă proiectului este solicitată numai de către unul sau câţiva cumpără- tori sau nu este vândută în general pe o piaţă organizată. |
| Riscul de aprovizionare Riscul de preţ, de volum şi de transport al materiilor prime; istoricul profesional şi puterea financiară a furnizorului | Contract de aprovizionare pe termen lung cu un furnizor având o poziţie financiară excelentă | Contract de aprovizionare pe termen lung cu un furnizor având o poziţie financiară bună | Contract de aprovizionare pe termen lung cu un furnizor având o poziţie financiară bună - se poate menţine un anumit grad de risc de preţ. | Contract de aprovizionare pe termen scurt sau contract de aprovizionare pe termen lung cu un furnizor având o poziţie financiară nesatisfăcătoa- re - se menţine cu certitudine un anumit grad de risc de preţ. |
| Riscuri privind rezervele - de exemplu, exploatarea resurselor naturale | Rezerve auditate în mod independent, demonstrate şi exploatate, care depăşesc într-o măsură ridicată necesarul pe durata de viaţă a proiectului | Rezerve auditate în mod independent, demonstrate şi exploatate, care depăşesc necesarul pe durata de viaţă a proiectului | Rezervele demonstrate pot acoperi proiectul în mod adecvat până la scadenţa împrumutului. | Proiectul se bazează într-o anumită măsură pe rezerve potenţiale şi neexploatate. |
| Soliditatea sponsorului | ||||
| Istoricul profesional, puterea financiară şi experienţa privind ţara/ sectorul aferentă/aferent sponsorului Sprijinul sponsorului, evidenţiat de către participarea la capitalul propriu, clauza de proprietate şi stimulentul de a injecta lichidităţi adiţionale, dacă este necesar | Sponsor solid, cu istoric profesional excelent şi poziţie financiară foarte bună Solid. Proiectul este strategic pentru sponsor într-un grad ridicat - activitate de bază, strategie pe termen lung. | Sponsor de calitate bună, cu istoric profesional satisfăcător şi poziţie financiară bună Bun. Proiectul este strategic pentru sponsor - activitate de bază, strategie pe termen lung. | Sponsor adecvat, cu istoric profesional adecvat şi poziţie financiară bună Acceptabil. Proiectul este considerat important pentru sponsor - activitate de bază. | Sponsor de calitate scăzută, fără istoric profesional sau cu istoric profesional îndoielnic şi/sau poziţie financiară nesatisfăcătoare Limitat. Proiectul nu este esenţial pentru strategia pe termen lung a sponsoru- lui sau pentru activitatea sa de bază. |
| Mecanismele de garantare | ||||
| Cedarea contractelor şi a conturilor | Deplin cuprinzătoare | Cuprinzătoare | Acceptabilă | Insuficientă |
| Gajarea activelor, luând în considerare calitatea, valoarea şi lichiditatea acestora | Garanţie prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic, asupra tuturor activelor proiectului, asupra contractelor, permisiuni- lor şi conturilor necesar derulării proiectului | Garanţie prioritară, executorie din punct de vedere juridic, asupra tuturor activelor proiec- tului, asupra contractelor permisiunilor şi conturilor necesare derulării proiectului | Garanţie acceptabilă asupra tuturor activelor proiectului, asupra contractelor, permisiuni- lor şi conturilor necesare derulării proiectului | Garanţie insuficientă în favoarea creditorilor; clauză de gaj negativ inadecvată |
| Controlul creditorului asupra fluxurilor de numerar - de exemplu, utilizarea excesului de lichidităţi pentru plata datoriei (cash sweep), conturi de depozit la terţe părţi independente până la îndeplinirea unei prevederi contractuale (escrow accounts) | Solid | Satisfăcător | Suficient | Slab |
| Soliditatea clauzelor contractuale - plăţi în avans obligatorii, amânarea plăţilor, ordinea de efectuare a plăţilor (payment cascade), restricţii privind dividendele etc. | Clauzele contractuale sunt solide pentru acest tip de proiect. Nu este permisă contrac- tarea unei datorii supli- mentare pentru proiectul respectiv. | Clauzele contractuale sunt satisfăcătoare pentru acest tip de proiect. Este permisă contractarea unei datorii suplimentare extrem de limitate pentru proiectul respectiv. | Clauzele contractuale sunt suficiente pentru acest tip de proiect. Este permisă contractarea unei datorii suplimentare limitate. | Clauzele contractuale sunt insuficiente pentru acest tip de proiect. Este permisă contractarea unei datorii suplimentare nelimitate. |
| Fondurile de rezervă - serviciul datoriei, exploatare şi întreţinere, reînnoire şi înlocuire, evenimente neprevăzute etc | Perioadă de acoperire superioară mediei, toate fondurile de rezervă finanţate integral în numerar sau prin scrisori de credit emise de către bănci cu un rating foarte ridicat | Perioadă de acoperire medie, toate fondurile de rezervă finanţate integral | Perioadă de acoperire medie, toate fondurile de rezervă finanţate integral | Perioadă de acoperire inferioară mediei, fondurile de rezervă finanţate prin fluxurile de numerar de exploatare |
Tabelul 2 - Clasele de rating reglementate pentru expunerile provenind din finanţări de bunuri imobiliare producătoare de venit
Font 7
| Categoria 1 (Solid) | Categoria 2 (Bun) | Categoria 3 (Satisfăcător) | Categoria 4 (Slab) | |
|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| Puterea financiară | ||||
| Condiţii de piaţă | Cererea şi oferta pentru tipul şi localizarea proiectului sunt, la momentul actual, în echilibru. Numărul de proprietăţi competitive care apar pe piaţă este egal cu cererea previzionată sau inferior acesteia. | Cererea şi oferta pentru tipul şi localizarea proiectului sunt, la momentul actual, în echilibru. Numărul de proprietăţi competitive care apar pe piaţă este aproximativ egal cu cererea previzionată. | Condiţiile de piaţă sunt, cu aproximaţie, în echilibru. Pe piaţă apar proprietăţi competitive, iar altele sunt în etapa de planificare. Detaliile conceptuale şi capacităţile proiectului pot să nu fie la fel de avansate ca cele ale proiectelor noi. | Condiţiile de piaţă sunt slabe. Momentul în care condiţi- ile se vor ameliora şi vor reveni la starea de echilibru este incert. Proiectul pierde locatari la expirarea contractului de leasing/închiriere. Condiţiile noului contract de leasing/închiriere sunt mai puţin favorabile în raport cu cele ale contractului care expiră. |
| Indicatorii financiari şi raportul dintre valoarea împrumutului şi cea a garanţiei reale (advance rate) | Rata de acoperire a serviciului datoriei aferentă proprietăţii este considerată solidă - rata de acoperire a serviciului datoriei nu este relevantă pentru etapa de construc- ţie -, iar raportul dintre valoarea împrumutului şi cea a garanţiei reale, aferent acesteia, este considerat scăzut, având în vedere tipul proprie- tăţii. În cazul în care există o piaţă secundară, tranzacţia este subscrisă în conformitate cu standardele pieţei. | Rata de acoperire a serviciului datoriei - fără relevanţă pentru dezvoltarea proprietăţii imobiliare - şi raportul dintre valoarea împrumu- tului şi cea a garanţiei reale sunt satisfăcătoare. În cazul în care există o piaţă secundară, tranzac- ţia este subscrisă în conformitate cu standardele pieţei. | Rata de acoperire a serviciului datoriei aferentă proprietăţii s-a deteriorat şi valoarea sa s-a diminuat, determinând creşterea raportului dintre valoarea împrumu- tului şi cea a garanţiei reale, aferent acesteia. | Rata de acoperire a serviciului datoriei aferentă proprietăţii s-a deteriorat în mod semnificativ, iar raportul dintre valoarea împrumu- tului şi cea a garanţiei reale, aferent acesteia, este mult superior standardelor de subscri- ere pentru noi credite. |
| Analiza pe bază de simulări de criză (stress analysis) | Structura proprietăţii în termeni de resurse, obligaţii potenţiale şi datorii permite îndepli- nirea obligaţiilor financiare aferente acesteia în timpul unei perioade de criză finan- ciară cu impact negativ major - de exemplu, ratele dobânzii, creşterea economică. | Proprietatea generează venituri capabile să acopere obligaţiile finan- ciare într-o perioadă prelungită de criză financiară - de exemplu, ratele dobânzii, creşterea economică. Este probabil ca pentru proprietatea respectivă să se înregis- treze apariţia stării de nerambursare doar în condiţii economice de criză cu impact negativ major. | În timpul unui declin economic, proprietatea ar suferi o scădere a venitului generat, care ar limita capacitatea acesteia de finanţare a cheltuielilor de capital şi ar conduce la creşterea semnificativă a riscului de nerambursare. | Situaţia financiară a proprietăţii este fragilă, fiind probabil ca pentru proprietatea respectivă să se înregistreze apariţia stării de nerambursare, în afara cazului în care condiţiile se ameliorează în scurt timp. |
| Predictibilitatea fluxurilor de numerar | ||||
| a) Pentru proprietăţile finalizate, având o rată de ocupare, o valoare a chiriei şi cheltuieli de exploatare normale (stabilised property) b) Pentru proprietăţile finalizate, dar fără o rată de ocupare, o valoare a chiriei şi cheltuieli de exploatare normale (not stabilised property) (c) Pentru etapa de construcţie | Contractele de leasing/ închiriere aferente proprietăţii sunt încheiate pe termen lung, cu locatari care prezintă o bonitate solidă, având scadenţe dispersate în timp. Proprietatea prezintă un istoric al menţinerii locatarilor la expirarea contractului de leasing/ închiriere. Gradul de neocupare este scăzut. Cheltuielile - întreţinere asigurări, securitate şi taxe imobiliare - sunt predictibile. Activitatea de leasing/ închiriere îndeplineşte sau depăşeşte nivelul previzionat. Proiectul va atinge nivelul normal al ratei de ocupare, al valorii chiriei şi al cheltuielilor de exploatare în viitorul apropiat. Întreaga proprietate face obiectul unui contract de leasing/închiriere în avans pe durata creditului sau este vândută în avans către un locatar ori un cumpărător având un rating corespunzător gradului investiţional sau insti- tuţia de credit are un angajament obligatoriu de preluare a finanţării, care va fi furnizată permanent pe termen lung (take-out financing), din partea unui creditor cu un rating corespunzător gradului investiţional. | Majoritatea contractelor de leasing/închiriere aferente proprietăţii sunt încheiate pe termen lung, cu locatari care prezintă diverse grade de bonitate. La expirarea contractelor de leasing/închiriere se înregistrează un rulaj normal al locatarilor. Gradul de neocupare este scăzut. Cheltuielile sunt predictibile Activitatea de leasing/ închiriere îndeplineşte sau depăşeşte nivelul previzionat. Proiectul va atinge nivelul normal al ratei de ocupare, al valorii chiriei şi al cheltuielilor de exploatare în viitorul apropiat. Întreaga proprietate face obiectul unui contract de leasing/închiriere în avans ori este vândută în avans către un locatar sau un cumpărător cu bonitate satisfăcătoare sau insti- tuţia de credit are un angajament obligatoriu privind furnizarea de finanţare permanentă din partea unui creditor cu bonitate satisfăcătoare. | Majoritatea contractelor de leasing/închiriere aferente proprietăţii sunt încheiate mai degrabă pe termen mediu decât pe termen lung, cu locatari care prezintă diverse grade de bonitate. La expirarea contractelor de leasing/închiriere se înregistrează un rulaj moderat al locatarilor. Gradul de neocupare este moderat. Cheltuielile sunt relativ predictibile, dar variază în raport cu veniturile. Cea mai mare parte a activităţii de leasing/ închiriere se încadrează în nivelul previzionat; cu toate acestea, proiectul nu va atinge nivelul normal al ratei de ocupare, al valorii chiriei şi al cheltuieli- lor de exploatare o anumită perioadă de timp. Activitatea de leasing/ închiriere se încadrează în nivelul previzionat, dar bunul imobiliar poate să nu facă obiectul unui contract de leasing/ închiriere în avans şi poate să nu existe un angajament obligatoriu de preluare a finanţării, care va fi furnizată permanent pe termen lung (take-out financing). Instituţia de credit poate fi creditorul permanent. | Contractele de leasing/ închiriere aferente pro- prietăţii sunt încheiate pe diferite intervale de timp, cu locatari care prezintă diverse grade de bonitate. La expirarea contractelor de leasing/ închiriere se înregis- trează un rulaj foarte ridicat al locatarilor. Gradul de neocupare este ridicat. Cheltuielile semnificative sunt legate de pregătirea spaţiului pentru noi locatari. Nivelul de piaţă al chiriilor nu atinge nivelul previzionat. În ciuda faptului că gradul de ocupare planificat a fost atins, rata de acoperire a obligaţiilor financiare prin fluxuri de numerar (cash flow coverage) este inadecvată din cauza unui nivel nesatisfăcător al veniturilor. Calitatea proprietăţii este în declin din cauza creşterii costurilor peste nivelul prevăzut în buget, a deteriorării pieţei, a anulării contractelor de leasing/închiriere de către locatari sau a altor factori. Poate exista o situaţie conflictuală cu partea care furnizează finanţarea permanentă. |
| Caracteristicile activului | ||||
| Localizarea Detaliile conceptuale şi starea proprietăţii | Proprietatea este localizată într-o zonă foarte convenabilă, avantajoasă din punctul de vedere al serviciilor dorite de locatari. Proprietatea este avantajată de detaliile conceptuale, configuraţia şi gradul său de întreţi- nere şi este foarte competitivă în raport cu proprietăţile noi | Proprietatea este localizată într-o zonă convenabilă, avantajoasă din punctul de vedere al serviciilor dorite de locatari. Proprietatea este adecvată în ceea ce priveşte deta- liile conceptuale, configuraţia şi gradul de întreţinere. Detaliile conceptuale şi capacităţile proprietăţii sunt competitive în raport cu proprietăţile noi. | Localizarea proprietăţii nu prezintă un avantaj competitiv. Proprietatea este adecvată în ceea ce priveşte configuraţia, detaliile conceptuale şi gradul de întreţinere. | Localizarea proprietăţii, configuraţia, detaliile conceptuale şi gradul de întreţinere au contribuit la problemele întâmpinate cu privire la aceasta. Configuraţia, detaliile conceptuale sau gradul de întreţinere al proprie- tăţii prezintă deficienţe. |
| Proprietatea este în construcţie | Bugetul aferent construc- ţiei este strict, iar riscurile de ordin tehnic sunt limitate. Antreprenorii sunt foarte calificaţi. | Bugetul aferent construc- ţiei este strict, iar riscurile de ordin tehnic sunt limitate. Antrepreno- rii sunt foarte calificaţi | Bugetul aferent construc- ţiei este adecvat, iar antreprenorii au o calificare obişnuită. | Proiectul depăşeşte bugetul sau este nerealist din perspectiva riscurilor de ordin tehnic. Antreprenorii pot să nu aibă calificarea necesară. |
| Soliditatea sponsorului/promotorului | ||||
| Capacitatea financiară şi voinţa de a sprijini proprietatea Reputaţia şi istoricul profesional cu privire la proprietăţi similare | Sponsorul/Promotorul a participat cu o contribu- ţie monetară substanţială la construcţia sau achiziţia proprietăţii. Sponsorul/Promotorul are resurse substanţiale şi datorii limitate, directe şi potenţiale. Proprietăţile sponsorului/ promotorului sunt diversificate din punctul de vedere al localizării geografice şi al tipului de proprietate. Administratori cu experienţă şi sponsor de calitate ridicată. Reputaţie solidă şi istoric profesional îndelungat şi de succes cu privire la proprietăţi similare | Sponsorul/Promotorul a participat cu o contribu- ţie monetară semnificativă la construcţia sau achiziţia proprietăţii. Situaţia financiară a sponsorului/promotorului îi permite să sprijine proprietatea în cazul unui deficit al fluxurilor de numerar. Proprietăţile sponsorului/ promotorului sunt localizate în mai multe regiuni geografice. Administratori şi sponsor de o calitate corespun- zătoare. Sponsorul sau administra- torii deţin un istoric profesional de succes cu privire la proprietăţi similare. | Contribuţia sponsorului/ promotorului poate fi nesemnificativă sau nonmonetară. Resursele financiare ale sponsorului/promotorului sunt egale sau inferioare mediei. Administratori şi sponsor de o calitate moderată. Istoricul profesional al administratorilor sau sponsorului nu generează motive serioase de îngrijorare. | Sponsorului/Promotorului îi lipseşte capacitatea sau voinţa de a sprijini proprietatea. Administratori ineficace şi sponsor de o calitate substandard. Dificultăţile întâmpinate de către administratori şi sponsor au contribuit în trecut la apariţia de dificultăţi în administra- rea proprietăţilor. |
| Relaţiile cu participanţii relevanţi de pe piaţa imobiliară | Relaţii solide cu partici- panţii principali de pe piaţa imobiliară, cum ar fi agenţii de leasing/ închiriere | Relaţii demonstrate cu participanţii principali de pe piaţa imobiliară, cum ar fi agenţii de leasing/închiriere | Relaţii adecvate cu agenţii de leasing/ închiriere şi alţi furnizori de servicii imobiliare importante | Relaţii nesatisfăcătoare cu agenţii de leasing/ închiriere şi/sau alţi furnizori de servicii imobiliare importante |
| Mecanismele de garantare | ||||
| Natura garanţiei Cedarea contractelor de leasing/închiriere - în cazul proiectelor care fac obiectul unui contract de leasing/închiriere pe termen lung Calitatea protecţiei oferite de poliţa de asigurare | Garanţie prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic Creditorul a obţinut cedarea contractelor de leasing/închiriere. Creditorul păstrează informaţii curente referi- toare la locatari, care ar facilita notificarea locatarilor cu privire la transmiterea chiriilor direct către creditor, cum ar fi registrul curent de închirieri şi copii ale contractelor de leasing/ închiriere având ca obiect proiectul imobiliar. Adecvată | Garanţie prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic Creditorul a obţinut cedarea contractelor de leasing/închiriere. Creditorul păstrează informaţii curente referi- toare la locatari, care ar facilita notificarea locatarilor cu privire la transmiterea chiriilor direct către creditor, cum ar fi registrul curent de închirieri şi copii ale contractelor de leasing/închiriere având ca obiect proiectul imobiliar. Adecvată | Garanţie prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic Creditorul a obţinut cedarea contractelor de leasing/închiriere. Creditorul păstrează informaţii curente referi- toare la locatari, care ar facilita notificarea locatarilor cu privire la transmiterea chiriilor direct către creditor, cum ar fi registrul curent de închirieri şi copii ale contractelor de leasing/ închiriere având ca obiect proiectul imobiliar. Adecvată | Capacitatea creditorului de executare a garanţiei este restrânsă. Creditorul nu a obţinut cedarea contractelor de leasing/închiriere sau nu a păstrat informaţiile necesare care să permită notificarea promptă a locatarilor imobilului. Substandard |
Tabelul 3 - Clasele de rating reglementate pentru expunerile provenind din finanţări de obiecte
Font 7
| Categoria 1 (Solid) | Categoria 2 (Bun) | Categoria 3 (Satisfăcător) | Categoria 4 (Slab) | |
|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| Puterea financiară | ||||
| Condiţii de piaţă Indicatorii financiari - rata de acoperire a serviciului datoriei şi raportul dintre valoarea împrumutului şi cea a garanţiei reale Analiza pe bază de simulări de criză Lichiditatea pieţei | Cererea este puternică şi în creştere, bariere puternice la intrarea pe piaţă, senzitivitate redusă la modificările tehnologiei şi ale perspectivelor economice Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară solidă, luând în considerare tipul activului. Ipoteze economice foarte robuste Venituri pe termen lung stabile, capabile să facă faţă unor condiţii de criză cu impact negativ major de-a lungul unui ciclu economic Piaţa este structurată la nivel mondial; activele sunt foarte lichide. | Cererea este puternică şi stabilă. Bariere la intrarea pe piaţă şi senzitivitate la modificările tehnologiei şi ale perspectivelor economice Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară solidă/ acceptabilă, luând în considerare tipul activului. Ipoteze economice aferente proiectului robuste Venituri pe termen scurt satisfăcătoare. Creditul poate face faţă anumitor condiţii financiare adverse. Apariţia stării de nerambursare este probabilă doar în condiţii economice de criză cu impact negativ major. Piaţa este structurată la nivel mondial sau regional activele sunt relativ lichide. | Cererea este adecvată şi stabilă, bariere limitate la intrarea pe piaţă şi senzitivitate semnifica- tivă la modificările tehnologiei şi ale perspectivelor economice Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară standard, luând în considerare tipul activului. Venituri pe termen scurt incerte. Fluxurile de numerar sunt vulnerabile la condiţii de criză obişnuite de-a lungul unui ciclu economic. Pentru creditul respectiv se poate înregistra apariţia stării de nerambursare în cazul unui declin economic obişnuit. Piaţa este structurată la nivel regional, cu perspective limitate pe termen scurt, implicând o lichiditate mai scăzută. | Cererea este slabă şi în scădere, vulnerabilitate la modificările tehnolo- giei şi ale perspectivelor economice, mediu foarte incert Indicatorii financiari reflectă o situaţie financiară slabă, luând în considerare tipul activului. Venituri supuse unor incertitudini puternice; chiar şi în condiţii economice normale, pentru activul respectiv se poate înregistra apariţia stării de nerambursare, în afara cazului în care condiţiile se ameliorează. Piaţă locală şi/sau vizi- bilitate redusă. Lichidi- tate scăzută sau inexistentă, în special pe pieţele-nişă |
| Cadrul politic şi juridic | ||||
| Riscul politic, inclusiv riscul de transfer Riscurile juridic şi de reglementare | Foarte scăzut; instrumente solide de diminuare a riscului, dacă este necesar Jurisdicţia este favorabilă reintrării în posesie şi executării contractelor. | Scăzut; instrumente satis- făcătoare de diminuare a riscului, dacă este necesar Jurisdicţia este favorabilă reintrării în posesie şi executării contractelor. | Moderat; instrumente suficiente de diminuare a riscului Jurisdicţia este în general favorabilă reintrării în posesie şi executării contractelor, chiar dacă reintrarea în posesie poate fi de durată şi/sau dificilă | Ridicat; instrumente slabe sau inexistente de diminuare a riscului Cadru juridic şi de reglementare slab sau instabil. Jurisdicţia poate determina ca reintrarea în posesie şi executarea contractelor să aibă o durată îndelungată sau să fie imposibile. |
| Caracteristicile tranzacţiei | ||||
| Durata finanţării în raport cu durata de viaţă economică a activului | Credit rambursabil integral în tranşe/valoare minimă a ultimei sume rămase de rambursat, de o dimensiune mai mare în raport cu tranşele anterioare (baloon). Fără perioadă de graţie | Valoare mai ridicată a ultimei sume rămase de rambursat, de o dimensiune mai mare în raport cu tranşele anterioare (baloon), dar încă la niveluri satisfăcătoare | Valoare importantă a ultimei sume rămase de rambursat, de o dimensiune mai mare în raport cu tranşele anterioare (baloon), cu posibile perioade de graţie | Rambursarea integrală la scadenţă sau valoare ridicată a ultimei sume rămase de rambursat, de o dimensiune mai mare în raport cu tranşele anterioare (baloon) |
| Riscul de exploatare | ||||
| Permisiuni/autorizaţii Sfera şi natura contracte- lor de exploatare şi întreţinere Puterea financiară a operatorului, istoricul profesional în adminis- trarea acestui tip de activ şi capacitatea de a repune pe piaţă activul în momentul în care contractul de leasing/ închiriere expiră | Toate permisiunile au fost obţinute; activul îndeplineşte normele de securitate curente şi previzibile. Contract de exploatare şi întreţinere pe termen lung solid, de preferinţă cu stimulente legate de calitatea execuţiei contractului, şi/sau conturi de rezerve privind exploatarea şi întreţine- rea - dacă este necesar Istoric profesional excelent şi capacitate solidă de a repune pe piaţă activul | Toate permisiunile au fost obţinute sau sunt în curs de obţinere; activul îndeplineşte normele de securitate curente şi previzibile. Contract de exploatare şi întreţinere pe termen lung şi/sau conturi de rezerve privind exploatarea şi întreţinerea - dacă este necesar Istoric profesional satisfăcător şi capacitate de a repune pe piaţă activul | Majoritatea permisiunilor au fost obţinute sau sunt în curs de obţinere, procesul de obţinere a acestora din urmă fiind considerat o simplă formalitate, activul îndeplineşte normele de securitate curente. Contract de exploatare şi întreţinere limitat sau cont de rezerve privind exploatarea şi întreţine- rea limitat - dacă este necesar Istoric profesional mediocru sau de scurtă durată şi capacitate incertă de a repune pe piaţă activul | Probleme la obţinerea tuturor permisiunilor necesare, o parte a configuraţiei planificate şi/sau a operaţiunilor planificate poate necesita revizuire. Nu există un contract de exploatare şi întreţinere: riscul unui cost de exploatare ridicat depăşeşte diminuatorii de risc. Istoric profesional inexistent sau necunoscut şi incapacitate de a repune pe piaţă activul |
| Caracteristicile activului | ||||
| Configuraţia, dimensiunea, detaliile conceptuale şi gradul de întreţinere - de exemplu, vechimea, dimensiunea în cazul unui avion - în raport cu alte active de pe aceeaşi piaţă Valoarea de revânzare Senzitivitatea valorii şi lichidităţii activului la ciclurile economice | Avantaj solid în ceea ce priveşte detaliile conceptuale şi gradul de întreţinere. Configuraţia este standard, astfel încât obiectul îndepli- neşte cerinţele unei pieţe lichide. Valoarea curentă de revânzare este mult superioară valorii datoriei. Valoarea şi lichiditatea activului sunt relativ insensibile la ciclurile economice. | Detalii conceptuale şi gradul de întreţinere superioare mediei. Configuraţie standard, fiind posibile excepţii foarte limitate, astfel încât obiectul îndepli- neşte cerinţele unei pieţe lichide. Valoarea de revânzare este moderat superioară valorii datoriei. Valoarea şi lichiditatea activului sunt senzitive la ciclurile economice. | Detalii conceptuale şi gradul de întreţinere medii. Configuraţia este într-o anumită măsură specifică, ceea ce ar putea cauza o piaţă mai restrânsă pentru obiect. Valoarea de revânzare este uşor superioară valorii datoriei. Valoarea şi lichiditatea activului sunt destul de senzitive la ciclurile economice. | Detalii conceptuale şi gradul de întreţinere inferioare mediei. Activul se apropie de finalul duratei sale de viaţă economică. Configuraţia este foarte aparte; piaţa pentru acest obiect este foarte restrânsă. Valoarea de revânzare este inferioară valorii datoriei. Valoarea şi lichiditatea activului sunt foarte senzitive la ciclurile economice. |
| Soliditatea sponsorului | ||||
| Puterea financiară a operatorului, istoricul profesional în adminis- trarea acestui tip de activ şi capacitatea de a repune pe piaţă activul în momentul în care contractul de leasing/ închiriere expiră Istoricul profesional şi puterea financiară aferente sponsorilor | Istoric profesional excelent şi capacitate solidă de a repune pe piaţă activul Sponsori cu istoric profesional excelent şi poziţie financiară foarte bună | Istoric profesional satisfăcător şi capacitate de a repune pe piaţă activul Sponsori cu istoric profesional bun şi poziţie financiară bună | Istoric profesional mediocru sau de scurtă durată şi capacitate incertă de a repune pe piaţă activul Sponsori cu istoric profesional adecvat şi poziţie financiară bună | Istoric profesional inexistent sau necunoscut şi incapacitate de a repune pe piaţă activul Sponsori fără istoric profesional sau cu istoric profesional îndoielnic şi/sau poziţie financiară nesatisfăcătoare |
| Mecanismele de garantare | ||||
| Controlul activului | Documentaţia juridică oferă creditorului un control efectiv - de exemplu, o garanţie prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic, sau o structură de leasing/ închiriere care să includă o asemenea garanţie - asupra activului sau asupra societăţii care îl posedă. | Documentaţia juridică oferă creditorului un control efectiv - de exemplu, o garanţie prioritară, executorie din punct de vedere juridic, sau o structură de leasing/închiriere care să includă o asemenea garanţie - asupra activului sau asupra societăţii care îl posedă. | Documentaţia juridică oferă creditorului un control efectiv - de exemplu, o garanţie prioritară, executorie din punct de vedere juridic, sau o structură de leasing/închiriere care să includă o asemenea garanţie - asupra activului sau asupra societăţii care îl posedă. | Contractul oferă o garanţie redusă pentru creditor şi lasă loc pentru un anumit risc de pierdere a controlului asupra activului. |
| Drepturi şi mijloace la dispoziţia creditorului pentru monitorizarea localizării şi stării activului | Creditorul este în măsură să monitorizeze localiza- rea şi starea activului, în orice moment şi în orice loc - rapoarte periodice, posibilitatea de a efectua inspecţii. | Creditorul este în măsură să monitorizeze localiza- rea şi starea activului, aproape în orice moment şi în orice loc. | Creditorul este în măsură să monitorizeze localiza- rea şi starea activului, aproape în orice moment şi în orice loc. | Creditorul este în măsură să monitorizeze localiza- rea şi starea activului într-un mod limitat. |
| Asigurare împotriva daunelor | Protecţie solidă oferită de poliţa de asigurare, incluzând daunele colate- rale, poliţa fiind încheiată cu societăţi de asigurare de cea mai bună calitate | Protecţie satisfăcătoare oferită de poliţa de asigurare - neincluzând daunele colaterale -, poliţa fiind încheiată cu societăţi de asigurare de calitate bună | Protecţie suficientă oferită de poliţa de asigurare - neincluzând daunele colaterale -, poliţa fiind încheiată cu societăţi de asigurare de calitate acceptabilă | Protecţie scăzută oferită de poliţa de asigurare - neincluzând daunele colaterale - sau poliţa este încheiată cu socie- tăţi de asigurare de calitate scăzută. |
Tabelul 4 - Clasele de rating reglementate pentru expunerile provenind din finanţări de mărfuri
Font 7
| Categoria 1 (Solid) | Categoria 2 (Bun) | Categoria 3 (Satisfăcător) | Categoria 4 (Slab) | |
|---|---|---|---|---|
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
| Puterea financiară | ||||
| Gradul de acoperire al tranzacţiei printr-o garanţie reală excedentară (over-collateralisation) | Solid | Bun | Satisfăcător | Slab |
| Cadrul politic şi juridic | ||||
| Riscul de ţară Diminuarea riscului de ţară | Absenţa riscului de ţară Diminuare foarte puternică: - mecanisme extraterito- riale (offshore) puternice - marfă strategică - cumpărător de primă clasă | Expunere limitată la riscul de ţară - în special, localizarea extrateritorială (offshore a rezervelor într-o ţară emergentă Diminuare puternică: - mecanisme extraterito- riale (offshore) - marfă strategică - cumpărător de calitate solidă | Expunere la riscul de ţară - în special, locali- zarea extrateritorială (offshore) a rezervelor într-o ţară emergentă Diminuare acceptabilă: - mecanisme extraterito- riale (offshore) - marfă mai puţin strategică - cumpărător de calitate acceptabilă | Expunere puternică la riscul de ţară - în special, rezervele deţinute local (inland) într-o ţară emergentă Diminuare doar parţială: - absenţa mecanismelor extrateritoriale(offshore) - marfă nestrategică - cumpărător de calitate slabă |
| Caracteristicile activului | ||||
| Lichiditate şi susceptibilitate la deteriorare | Marfa este cotată şi poate fi acoperită prin contracte futures sau instrumente tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC). Marfa nu este susceptibilă la deteriorare. | Marfa este cotată şi poate fi acoperită prin instrumente tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC). Marfa nu este susceptibilă la deteriorare. | Marfa nu este cotată, dar este lichidă. Există incertitudini referitoare la posibilitatea de acoperire. Marfa nu este susceptibilă la deteriorare. | Marfa nu este cotată. Lichiditatea este limitată luând în considerare dimensiunea şi adâncimea pieţei. Nu există instrumente de acoperire adecvate. Marfa este susceptibilă la deteriorare. |
| Soliditatea sponsorului | ||||
| Puterea financiară a celui care efectuează tranzacţii (trader) Istoricul profesional, inclusiv capacitatea de a administra procesul de logistică Mecanisme de control al tranzacţionării şi politici de acoperire (hedging) Calitatea publicării informaţiilor financiare | Foarte solidă, în raport cu filozofia de tranzac- ţionare şi cu riscurile Experienţă extinsă cu privire la tipul de tranzacţie în cauză. Istoric profesional solid referitor la rezultatul de exploatare şi la eficienţa costurilor Standarde solide pentru selectarea contrapartidei, acoperire (hedging) şi monitorizare Excelentă | Solidă Experienţă suficientă cu privire la tipul de tranzacţie în cauză. Istoric profesional superior mediei referitor la rezultatul de exploatare şi la eficienţa costurilor Standarde adecvate pentru selectarea contrapartidei, acoperire (hedging) şi monitorizare Bună | Adecvată Experienţă limitată cu privire la tipul de tran- zacţie în cauză. Istoric profesional mediu referi- tor la rezultatul de exploatare şi la eficienţa costurilor Pentru tranzacţiile trecute nu s-au înregis- trat probleme ori s-au înregistrat probleme minore. Satisfăcătoare | Slabă În general, istoric profesional limitat sau incert. Costuri şi profituri volatile Cel care efectuează tranzacţiile (trader) a înregistrat pierderi semnificative legate de tranzacţiile trecute. Publicarea informaţiilor financiare conţine anumite incertitudini sau este insuficientă. |
| Mecanismele de garantare | ||||
| Controlul activului Asigurare împotriva daunelor | Garanţia prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic, oferă, în orice moment, creditorului controlul din punct de vedere juridic asupra activelor, dacă este necesar. Protecţie solidă oferită de poliţa de asigurare, incluzând daunele colaterale, poliţa fiind încheiată cu societăţi de asigurare de cea mai bună calitate | Garanţia prioritară de prim rang, executorie din punct de vedere juridic, oferă, în orice moment, creditorului controlul din punct de vedere juridic asupra activelor, dacă este necesar. Protecţie satisfăcătoare oferită de poliţa de asigurare - neincluzând daunele colaterale -, poliţa fiind încheiată cu societăţi de asigurare de calitate bună | La un anumit moment al procesului, creditorul pierde controlul exercitat asupra activelor. Pierderea controlului este atenuată prin cunoaşterea procesului de tranzac- ţionare sau prin angajamentul asumat de către o terţă parte, după caz. Protecţie suficientă oferită de poliţa de asigurare - neincluzând daunele colaterale -, poliţa fiind încheiată cu societăţi de asigurare de calitate acceptabilă | Contractul lasă loc pentru un anumit risc de pierdere a controlului asupra activelor. Recuperarea poate fi periclitată. Protecţie scăzută oferită de poliţa de asigurare - neincluzând daunele colaterale - sau poliţa este încheiată cu societăţi de asigurare de calitate scăzută |
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
