Decizie nr. 375 din 2 octombrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Erdinci Asan, Claudiu Oase şi Cătălin Simota în Dosarul nr. 2.146/2001 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, în temeiul art. 23 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, republicată, deoarece soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate nu este determinantă în dezlegarea pricinii pe fond.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.146/2001, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată, prin avocat, de Erdinci Asan, Claudiu Oase şi Cătălin Simota în cadrul unui proces penal având ca obiect infracţiunea de furt calificat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie, precum şi reglementărilor cuprinse în art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece permit instanţelor judecătoreşti să respingă excepţiile de neconstituţionalitate considerate ca fiind inadmisibile, îngrădind astfel accesul liber al persoanelor la Curtea Constituţională pentru a cere constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale care lezează drepturile, libertăţile ori interesele lor legitime. Autorii acestei excepţii anterior au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ce a fost respinsă de instanţă în temeiul art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, ca fiind inadmisibilă, considerându-se că de aceste dispoziţii legale nu depinde soluţionarea cauzei cu care a fost sesizată.

Judecătoria Constanţa apreciază că excepţia ridicată, privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, este admisibilă, întrucât "sesizarea sau nu a Curţii Constituţionale se întemeiază pe norma juridică atacată, de ea depinde soluţionarea cauzei". În ceea ce priveşte fondul excepţiei, instanţa consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate "nu aduc atingere accesului liber la justiţie în condiţiile în care Curtea Constituţională a României nu face parte din autoritatea judecătorească prevăzută în capitolul VI din Constituţia României".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia ridicată este inadmisibilă. Arată, în acest sens, că din art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, adoptat în aplicarea art. 144 lit. c) din Constituţie, rezultă că "sesizarea instanţei de contencios constituţional în vederea declanşării controlului poate fi făcută numai pe calea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, cu condiţia ca soluţionarea cauzei să depindă de legea sau ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă considerată ca neconstituţională". Or, dispoziţiile legale criticate nu sunt determinante în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. Instanţa judecătorească nu a respins excepţia ca fiind inadmisibilă, "astfel că, în nici un mod, accesul la justiţie nu a fost obstrucţionat". Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 316/2002 sau în Decizia nr. 293/2003. Dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau ale art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece "accesul la instanţa judecătorească se face potrivit unei proceduri şi competenţe stabilite de lege, astfel cum dispune art. 125 alin. (3) din Constituţia României".

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate sunt constituţionale, deoarece acestea nu restrâng exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie. Art. 21 coroborat cu art. 125 din Constituţie "defineşte sensul termenului de lt; lt;justiţie gt; gt; precizând că aceasta se înfăptuieşte de o categorie distinctă de autorităţi publice, şi anume de instanţele judecătoreşti", categorie din care Curtea Constituţională nu face parte. Respingerea de către instanţă a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, "nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, cu atât mai mult cu cât împotriva încheierii instanţei partea interesată poate exercita căile de atac prevăzute de lege". Invocă, în sensul punctului său de vedere, şi considerentele Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. II/1995 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 316/2002.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997, dispoziţii care au următorul conţinut:

Art. 23: "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei. [...]

(6)Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională."

Autorii excepţiei critică din textul alin. (1) al art. 23 sintagma "de care depinde soluţionarea cauzei", susţinând că "Excepţia de neconstituţionalitate nu se întemeiază exclusiv pe un lt; lt;interes procesual gt; gt; sau lt; lt;judiciar gt; gt;, pentru că, pe de o parte, ea nu este o simplă excepţie procesuală, iar pe de altă parte, pentru că rezolvarea unui conflict de constituţionalitate, indiferent de pertinenţa acestuia faţă de un anumit proces, contribuie la asigurarea coerenţei şi stabilităţii sistemului de drept şi a supremaţiei Constituţiei, prin mijloacele tehnice pe care legea le-a creat". Dispoziţiile alin. (6) sunt criticate pentru faptul că dreptul instanţei judecătoreşti de a respinge o excepţie de neconstituţionalitate îngrădeşte dreptul persoanei de acces liber la Curtea Constituţională, considerând că "Numai Curtea Constituţională, for cu atribuţii exclusive în soluţionarea litigiilor constituţionale, poate decide dacă o anumită dispoziţie legală poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate şi a se pronunţa asupra acesteia; orice altă dispoziţie contrară reprezintă o îngrădire a posibilităţii de a te adresa justiţiei (chiar şi celei constituţionale) pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime".

În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale şi reglementări internaţionale:

–Art. 21 din Constituţie: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, care prevede că "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";

–Art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955, potrivit căruia: "Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau lege."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi textele de lege criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate, Curtea constată că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, nu sunt determinante în soluţionarea cauzei cu care a fost sesizată iniţial instanţa, respectiv judecarea autorilor excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Nici soluţionarea excepţiei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală nu mai depinde de art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, deoarece judecătoria s-a pronunţat deja în această privinţă. Aceste dispoziţii legale ar putea deveni incidente într-o eventuală cale de atac, dacă s-ar ataca şi încheierea judecătoriei prin care s-a respins, ca fiind inadmisibilă, prima excepţie de neconstituţionalitate. În mod similar a decis Curtea şi în Decizia nr. 293 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 5 august 2003.

Respingerea, ca fiind inadmisibilă, a unei excepţii de neconstituţionalitate, chiar de către instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ridicat aceasta, este justificată în situaţiile în care dispoziţiile legale vizate nu sunt incidente în cauză sau când există vreunul dintre celelalte motive de inadmisibilitate prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Instituirea prin alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, a inadmisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate pe motivul că dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale şi nu este de natură să conducă la ideea că prin această instanţă care judecă fondul se substituie, sub acoperirea unei dispoziţii legale, Curţii Constituţionale. Dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională.

Această procedură nu face posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Erdinci Asan, Claudiu Oase şi Cătălin Simota în Dosarul nr. 2.146/2001 al Judecătoriei Constanţa.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mădălina Ştefania Diaconu