Decizie nr. 66 din 25 ianuarie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Alina Manuela Ţăruş în Dosarul nr. 3.493/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 decembrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 16 ianuarie 2007. La acea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, soluţionarea excepţiei a fost amânată pentru data de 17 ianuarie 2007, când, având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 25 ianuarie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.493/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Alina Manuela Ţăruş, într-o cauză în contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că acordarea dreptului la concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi la indemnizaţia lunară corespunzătoare este esenţialmente condiţionată de realizarea unui venit profesional supus impozitării, care trebuie obţinut pe o durată de cel puţin 12 luni anterioare naşterii copilului. Astfel, fondurile necesare pentru acordarea indemnizaţiei şi a celorlalte prestaţii sociale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 se creează din acest impozit care se varsă la bugetul de stat. Se poate concluziona că se stabileşte un anumit cuantum al participării la formarea fondului, dar prestaţia statului, care în mod evident este una corelativă, este totuşi unică sub aspectul cuantumului. Aşadar, statul român refuză să procedeze la o diferenţiere, respectiv refuză să aplice un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt în mod sensibil diferite, contribuţia lor la constituirea fondului nefiind una egală.

Mai mult, procedura de legiferare pe calea ordonanţei de urgenţă, menită să externalizeze fondul constituit pentru plata acestei indemnizaţii, de la bugetul asigurărilor sociale de stat la bugetul de stat, reprezintă un artificiu fiscal pentru a sustrage această indemnizaţie din sfera prestaţiilor sociale pe care statul ar fi avut obligaţia evidentă să le coreleze cu sarcina fiscală.

Pe de altă parte, asigurarea protecţiei unei categorii sociale, defavorizată din punct de vedere financiar prin venituri mici, nu se justifică în detrimentul sau prin anihilarea protecţiei sociale a altor categorii de persoane. Dreptul la concediu şi indemnizaţia ce îl însoţeşte trebuie să reprezinte un sprijin pentru familie şi o modalitate de conciliere a vieţii de familie cu cea profesională, iar această finalitate trebuie atinsă, fără nicio distincţie, pentru toate familiile şi pentru toate categoriile sociale. Evident că, prin prisma acestor deziderate, apare ca utopică pretenţia Guvernului de a asigura sprijin şi conciliere prin stabilirea unui cuantum unic al indemnizaţiei, întrucât ambele noţiuni se raportează strict la situaţia concretă a fiecărei familii, iar aceste obiective nu pot fi atinse decât prin stabilirea unui cuantum care să se raporteze la veniturile fiecărui aspirant la concediu pentru creşterea propriului copil, astfel încât indemnizaţia să poată constitui un veritabil suport, şi nu desfiinţarea dreptului însuşi.

Aşa fiind, dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 sunt neconstituţionale, prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 47 alin. (1) şi la art. 53 din Constituţie, în ceea ce priveşte fixarea sumei de 800 lei ca limită maximă a indemnizaţiei.

Neconstituţionalitatea ordonanţei rezidă şi în lipsa argumentelor referitoare la situaţia extraordinară şi urgentă a cărei reglementare nu poate fi amânată, situaţie care ar fi justificat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Astfel, simpla înşiruire a cauzelor negative din sfera protecţiei sociale raportate la absenţa caracterului de risc social al creşterii copilului, imposibilitatea Guvernului de a găsi metode sau alternative pentru respectarea angajamentelor asumate, precum şi grevarea bugetului asigurărilor sociale de stat nu reprezintă situaţii extraordinare de natură a antrena o reglementare urgentă. Într-o societate sănătoasă şi democratică, indemnizaţia pentru creşterea copilului aparţine sferei interesului public şi reprezintă un element la fel de important precum pensiile, argumentele contradictorii expuse atât în preambulul ordonanţei, cât şi în nota de fundamentare fiind în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi.

Toate aceste considerente pun în discuţie insecuritatea şi instabilitatea socială generate de exercitarea în mod discreţionar şi aleatoriu a competenţei delegate a Guvernului de a legifera.

În notele scrise depuse la dosarul instanţei de fond, autorul excepţiei renunţă la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, din expunerea de motive din preambulul celor două ordonanţe rezultă respectarea cerinţei imperative prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie referitoare la situaţiile excepţionale a căror reglementare nu poate fi amânată.

De asemenea, susţinerile privind pretinsa neconstituţionalitate a reglementărilor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 16, 47, 53 şi art. 126 alin. (6) sunt neîntemeiate. Chiar dacă valoarea impozitului datorat şi reţinut, potrivit legii, asupra veniturilor profesionale realizate în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului, ce condiţionează acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, poate să difere de la o persoană la alta, în raport de cuantumul veniturilor realizate, diferenţa este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse şi nu exclude posibilitatea instituirii unui regim juridic unic sub aspectul cuantumului indemnizaţiei lunare.

În temeiul prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, legiuitorul are opţiunea liberă de a stabili condiţiile de acordare a protecţiei cetăţenilor prin măsuri de asistenţă socială, perioada şi cuantumul drepturilor aferente respectivelor măsuri, toate în raport cu resursele financiare având această destinaţie.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 nu contravin prevederilor constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect fiind neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile consilierului juridic al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005.

Ulterior sesizării Curţii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 a fost aprobată prin Legea nr. 7/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 care prevede restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 115 alin. (4) referitoare la reglementarea ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 126 alin. (6) care reglementează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice.

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ prin care s-a solicitat constatarea neconstituţionalităţii acestora, în baza art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cu privire la această modalitate de sesizare a Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 761 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, instanţa de contencios constituţional a statuat că "legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim".

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei ordonanţe, care are legătură cu soluţionarea cauzei. De altfel, chiar art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţie pe care autoarea excepţiei şi-a întemeiat acţiunea în faţa instanţei, prevede că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate." Mai mult, instanţa de contencios administrativ are obligaţia de a verifica, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dacă excepţia îndeplineşte condiţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 pentru a sesiza Curtea Constituţională, printre care şi aceea ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei pe fond.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că, atunci când obiect exclusiv al acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune, pierzându-şi, astfel, natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Aşadar, în cazul de faţă, Curtea constată că acţiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepţia de neconstituţionalitate. În consecinţă, Curtea reţine că sesizarea sa a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Alina Manuela Ţăruş în Dosarul nr. 3.493/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu