Decizie nr. 269 din 16 martie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia", excepţie ridicată de Societatea Comercială "Eda Impex" - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 16.735/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 25 februarie 2010, în prezenţa reprezentanţilor părţilor şi a Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 16 martie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 16.735/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia".

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Eda Impex" - S.R.L. din Brăila într-o cauză privind soluţionarea unui apel formulat într-o acţiune având ca obiect obligaţia de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că legea criticată dispune trecerea din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale a unor bunuri imobile şi mobile fără ca acestea să fie declarate ca fiind bunuri de uz sau de interes public local, încălcând astfel dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţie şi prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. De altfel, acest din urmă act normativ - legea organică în materia proprietăţii publice - "nu prevede nicio modalitate de trecere a unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţii administrativteritoriale, ceea ce prevede, în schimb, Legea nr. 303/2008". Totodată, "nu există şi nu poate exista potrivit Constituţiei şi Legii nr. 213/1998 un domeniu public sau privat al autorităţii administrativ-teritoriale", astfel cum prevede "art. II pct. 9 din Legea nr. 303/2008", şi nici subiectul de drept public determinat de "sectoarele municipiului Bucureşti", deoarece unităţile administrativ-teritoriale, menţionate în art. 136 alin. (2) din Constituţie, reprezintă, potrivit art. 21 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, "comuna, oraşul şi judeţul".

Mai susţine autorul excepţiei că dispoziţiile art. II pct. 5 din legea atacată încalcă principiul autonomiei locale, statuat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, deoarece "consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale beneficiare este obligat să îşi însuşească, prin hotărâre, preluarea unui bun, în proprietate publică, doar pe baza voinţei primarului şi a reprezentantului Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», exprimată prin intermediul unui simplu protocol".

Textele de lege criticate contravin şi principiului statuat de art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". Astfel, cu toate că prin art. II pct. 1 din legea examinată sălile şi grădinile de spectacol cinematografic sunt trecute din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, iar prin pct. 9 al aceluiaşi articol se interzice autorităţilor administraţiei publice locale trecerea imobilelor preluate în temeiul acestor prevederi legale din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorităţi, totuşi, la pct. 11 se dispune că autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea titularului contractului de închiriere a respectivului imobil. Cu privire la bunurile mobile rezultate prin investiţiile contractantului, se arată că, "deşi pct. 1 al art. II din Legea nr. 303/2008 dispune că bunurile mobile trec în domeniul public, la pct. 2 al aceluiaşi articol se arată că aceste bunuri trec, în acelaşi timp, şi în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora". Se realizează, astfel, o naţionalizare, un transfer silit de proprietate, care operează din patrimoniul Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie.

Dispoziţiile art. II pct. 11 din legea criticată instituie o discriminare contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că, pentru accesul la procedura de privatizare, contractul de închiriere trebuie să prevadă în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, difuzarea de film trebuie să fi fost constantă, iar toate clauzele contractuale respectate. Aşadar, un contract de închiriere legal nu oferă titularului său aceleaşi şanse de acces la procedura de privatizare, categoria titularilor unor astfel de contracte fiind diferenţiată retroactiv, în funcţie de obiectul contractului şi modalitatea de desfăşurare.

Autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate contravin şi prevederilor art. 53 din Constituţie şi încalcă, totodată, principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece puterea legislativă a intervenit asupra puterii judecătoreşti, care nu se mai poate pronunţa cu privire la posibilitatea ca titularul contractului de închiriere să devină proprietarul acelui bun imobil, deţinut şi folosit în baza contractului.

În sfârşit, se mai arată că Legea nr. 303/2008 a fost adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie, deoarece prevederile legale criticate au fost introduse şi adoptate în Camera Deputaţilor, după ce legea fusese dezbătută şi adoptată în Senat ca primă Cameră sesizată, iar la adoptarea legii nu a fost întrunit cvorumul necesar, respectiv votul majorităţii fiecărei Camere, ci votul majorităţii membrilor prezenţi, necesar adoptării legilor ordinare.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea ce priveşte dispoziţiile "art. II pct. 11 din Legea nr. 303/2008", care încalcă art. 136 alin. (4) din Constituţie, deoarece prevăd posibilitatea ca autorităţile locale să iniţieze procedura de privatizare asupra unor bunuri ce aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale şi, deci, sunt inalienabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România-Film" este titulara dreptului de administrare asupra bunurilor imobile din patrimoniul său, iar nu titulara dreptului de proprietate. Art. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia prevede expres că sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei, cu menţiunea că, prin Decizia nr. 227/2007, Curtea Constituţională a constatat că acest text încalcă art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 este o persoană fizică, juridică sau o unitate administrativ-teritorială, iar nu statul. Aşadar, a accepta că trecerea unui bun din domeniul privat al statului în domeniul său public are natura unei naţionalizări este un nonsens juridic, deoarece statul este şi rămâne titular al dreptului de proprietate.

Dispoziţiile de lege criticate reprezintă o măsură legislativă pentru satisfacerea interesului public general privind accesul la cultură, astfel cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.217/2008.

Cât priveşte celelalte texte din Constituţie pretins a fi încălcate, Guvernul apreciază că această contradicţie nu este argumentată suficient de clar, astfel că în cauză se pune, eventual, o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate. De asemenea, excepţia are caracter inadmisibil şi în ceea ce priveşte invocarea unor neconcordanţe între dispoziţiile legale criticate şi alte dispoziţii cuprinse în diferite acte normative.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea ce priveşte dispoziţiile "art. II pct. 11 din Legea nr. 303/2008", întrucât contravin prevederilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, aducând atingere principiului constituţional al inalienabilităţii bunurilor ce constituie obiect al proprietăţii publice. Acest principiu impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării acestor bunuri, ci, ca o consecinţă, şi imposibilitatea dobândirii lor de către terţi prin oricare alt mod de dobândire reglementat de lege. Consideră că prevederile art. II pct. 2, 5, 9 şi 12 din aceeaşi lege nu încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi nici ale art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, indicând, în acest sens, Decizia nr. 1.217/2008 a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, din examinarea succesiunii actelor normative în materie, dispoziţiile art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006. Aceste texte au fost modificate şi completate prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, astfel cum dispoziţiile art. II pct. 1 din această ordonanţă au fost, la rândul lor, modificate şi completate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008. Textele legale criticate au următorul conţinut:

–"Art. II. - 1. La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective.

2.Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

(...)

5.Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre.

(...)

9.Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, se interzice autorităţilor administraţiei publice locale trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public în domeniul privat al respectivelor autorităţi administrativ-teritoriale.

(...)

11.În cazul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, dacă difuzarea de film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate clauzele contractuale.

12.În termen de maximum 30 de zile de la preluarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, în baza prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice intenţia de cumpărare consiliului local al autorităţii administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în vigoare."

Autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv al supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii respectării sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 44 alin. (1) referitor la principiul garantării dreptului de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (2) referitoare la principiul bicameralismului, ale art. 73 alin. (3) lit. m) conform cărora regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică, ale art. 76 alin. (1) care prevăd că "Legile organice (...) se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere", ale art. 120 alin. (1) referitor la principiul autonomiei locale şi ale art. 136 - Proprietatea.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată următoarele:

Critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei cuprinde, pe de o parte, motive de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la prevederile art. 73 alin. (3) lit. m), art. 76 alin. (1), respectiv la art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, iar, pe de altă parte, argumente în favoarea unei pretinse neconstituţionalităţi intrinseci, prin invocarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 120 alin. (1) şi ale art. 136 din Constituţie.

A. Cât priveşte motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, acestea au în vedere, în primul rând, încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece Legea nr. 303/2008 a fost adoptată ca lege ordinară, cu respectarea art. 76 alin. (2); or, această lege reglementează regimul juridic al proprietăţii, domeniu ce, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, aparţine legii organice.

Această critică de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

Într-adevăr, Legea nr. 303/2008 reglementează materia proprietăţii, în sensul că "sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective". Totodată, potrivit menţiunii din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008, Legea nr. 303/2008 a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, deci ca lege ordinară.

Cu privire la calificarea legii ca fiind organică sau ordinară, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, de pildă Decizia nr. 26 din 7 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, sau Decizia nr. 702 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, că "pentru calificarea unei legi ca fiind organică sau ordinară nu este determinantă menţiunea făcută în Monitorul Oficial al României, în care se publică legea, cu privire la condiţiile în care aceasta a fost adoptată, fiind mai importantă majoritatea de voturi înregistrată la data votului final asupra legii". Pe de altă parte, s-a mai reţinut că "îndeplinirea cerinţelor constituţionale referitoare la legiferare trebuie raportată la conţinutul normativ al legii la data adoptării ei şi la numărul de voturi favorabil exprimate".

Potrivit art. 67 din Constituţie, "Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor", iar conform art. 76 alin. (1) din aceasta, "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere".

Din examinarea procesului legislativ rezultă că, în şedinţa din 8 aprilie 2008, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. În şedinţa din 8 octombrie 2008, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, cu un număr de 217 voturi pentru, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (devenită Legea nr. 303/2008).

Curtea constată aşadar că la adoptarea Legii nr. 303/2008 au fost respectate prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, în sensul că votul final acordat a întrunit majoritatea necesară pentru adoptarea legilor organice.

Cât priveşte a doua critică de neconstituţionalitate extrinsecă, aceasta constă în încălcarea principiului bicameralismului, reglementat de art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală. Autorul excepţiei susţine că art. II din Legea nr. 328/2006 "a fost introdus şi adoptat în Camera Deputaţilor, după ce în prealabil legea a fost dezbătută în Senat, prevederile art. II nemaifiind supuse spre dezbatere şi adoptare în Senat."

Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată.

Senatul a respins proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a introdus şi a adoptat legea cu unele amendamente, care, prin caracterul lor, aparţin, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, competenţei sale decizionale. Curtea constată că nu erau întrunite cerinţele alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol pentru ca legea să se întoarcă la prima Cameră sesizată.

Aşadar, în cauză nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, de vreme ce prima Cameră sesizată şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de lege, iar Camera decizională a aprobat-o, cu unele amendamente ce aparţin competenţei sale sub aspectul votului definitiv.

B. În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate intrinsecă invocate de autorul excepţiei, acestea se raportează la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 120 alin. (1) şi ale art. 136 din Constituţie.

Analizând critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că aceasta este întemeiată numai în privinţa dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, în sensul că aceste texte contravin prevederilor art. 44, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie.

Dispoziţiile art. II pct. 2 din legea examinată prevăd următoarele: "Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora."

Prevederile legale criticate încalcă dreptul persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat care au în proprietate bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, întrucât acestea trec, potrivit legii, în proprietatea privată a unităţii lor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Dacă art. II pct. 1 dispune trecerea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, pct. 2 al aceluiaşi articol prevede trecerea bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Aşa cum arată şi art. II pct. 11 din lege, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic puteau constitui, la data preluării lor, obiectul unor contracte de închiriere în temeiul cărora persoane fizice sau persoane juridice de drept privat ar fi putut efectua lucrări de investiţii sau diverse alte achiziţii, concretizate în bunuri mobile aflate în inventarul spaţiului închiriat şi asupra cărora acestea au drept de proprietate.

Trecerea prin lege a acestei categorii de bunuri în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără distincţie în privinţa titularului dreptului de proprietate şi fără a stipula condiţiile de despăgubire a acestuia, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită şi garantată în mod egal de lege, indiferent de titular.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. II pct. 2 sunt neconstituţionale în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic.

Dispoziţiile art. II pct. 11 din Legea nr. 328/2006, criticate, prevăd următoarele: "În cazul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, dacă difuzarea de film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate clauzele contractuale."

Aceste dispoziţii contravin art. 136 alin. (4) teza întâi din Legea fundamentală, potrivit cărora "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile".

În conformitate cu prevederile art. II pct. 1 din aceeaşi lege, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic au trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale. Art. 136 alin. (2) din Constituţie prevede că "Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale". Aşadar, reglementarea posibilităţii ca, prin procedura de privatizare, bunuri ce au intrat în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale să poată fi înstrăinate către terţi, prin vânzare-cumpărare, încalcă flagrant principiul inalienabilităţii acestora.

Mai mult, dispoziţiile art. II pct. 11 din Legea nr. 328/2006 operează în mod discriminatoriu şi retroactiv, deoarece permit accesul la procedura de privatizare numai titularilor contractelor de închiriere care aveau obligaţia difuzării de film cinematografic, cu difuzare constantă şi dacă s-au respectat toate clauzele contractuale. Or, la momentul reglementării posibilităţii încheierii contractelor de închiriere, persoanelor fizice sau persoanelor juridice nu li s-a impus vreo condiţie specială în privinţa obiectului contractului de închiriere, având libertatea de a desfăşura, în mod legal, orice activitate în incinta acelor spaţii. A reglementa ulterior accesul la procedura de privatizare şi a selecta numai pe acei titulari de contracte ce prevăd un anumit obiect de activitate echivalează cu impunerea unei condiţii în mod retroactiv, de care aceştia nu aveau cunoştinţă la momentul încheierii lor, cu consecinţa afectării egalităţii de şanse a tuturor operatorilor economici aflaţi iniţial în aceeaşi situaţie juridică.

Curtea observă că dispoziţiile art. II pct. 12 din Legea nr. 328/2006, potrivit cărora "În termen de maximum 30 de zile de la preluarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, în baza prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice intenţia de cumpărare consiliului local al autorităţii administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în vigoare", nu se pot disocia de prevederile art. II pct. 11, reprezentând norme de aplicare a acestora. Prin urmare, pentru aceleaşi considerente expuse anterior, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că şi aceste norme legale sunt neconstituţionale.

Cât priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate, referitoare la prevederile art. II pct. 1, 5 şi 9 din Legea nr. 328/2006, Curtea observă că acestea nu pot fi reţinute.

Prin Decizia nr. 1.217 din 12 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat, pentru argumentele acolo arătate şi care îşi menţin valabilitatea, că dispoziţiile art. II pct. 1 din legea criticată corespund exigenţelor impuse de art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. Dispoziţiile art. II pct. 5 din lege reglementează modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială preia în proprietate publică şi spre administrare bunurile mobile şi imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ criticat, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea principiului autonomiei locale, prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie. În sfârşit, dispoziţiile art. II pct. 9, de asemenea criticate, interzic autorităţilor administraţiei publice locale trecerea respectivelor bunuri imobile din domeniul public în domeniul lor privat. Or, aceasta este o măsură menită să asigure respectarea principiului inalienabilităţii proprietăţii publice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Eda Impex" - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 16.735/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi constată că dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia sunt neconstituţionale, precum şi dispoziţiile art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe de judecată.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 martie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi