Decizie nr. 148 din 17 martie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, excepţie ridicată de Paraschiva Popovici şi alţii în Dosarul nr. 3.744/M/2004 al Tribunalului Braşov.

La apelul nominal răspunde Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic, fiind lipsă celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 476D/2004 şi nr. 80D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Gheorghe Burdea şi alţii în Dosarul nr. 4.122/M/2004 al Tribunalului Braşov, respectiv de Ioan Brutcă şi Gherghina Tudor în Dosarul nr. 2.184/2004 al Tribunalului Covasna. De asemenea, Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 88D/2005 şi nr. 101D/2005, având ca obiect dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi ale art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, respectiv dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi ale art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, excepţie ridicată de Nicoleta Zettel şi alţii în Dosarul nr. 9.266/2004 al Tribunalului Suceava, respectiv de Gabriela Aurelia Nedelcu şi alţii în Dosarul nr. 1.002/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.

La apelul nominal efectuat în dosarele sus-menţionate răspunde Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic, fiind lipsă celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate este, în totalitate sau în parte, identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic, este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 476D/2004, nr. 80D/2005, nr 88D/2005 şi nr. 101D/2005 la Dosarul nr. 470D/2004, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dreptul constituţional la concediu de odihnă plătit cuprinde două componente, una de natură nepatrimonială, care constă în însăşi efectuarea concediului, în suspendarea obligaţiei salariatului de a presta munca, iar cealaltă de natură patrimonială, constând în indemnizaţia de concediu şi prima de concediu. În consecinţă, se consideră că suspendarea aplicării prevederilor legale referitoare la prima de concediu duce la suspendarea dreptului constituţional la concediu de odihnă plătit. Astfel, are loc o restrângere nejustificată a acestui drept şi, prin urmare, se aduce atingere însăşi existenţei dreptului, ceea ce este contrar textului constituţional al art. 53.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, se apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât, având în vedere principiul constituţional al anualităţii bugetului de stat, dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, ele producându-şi efectele doar până la expirarea anului bugetar pentru care au fost adoptate. De asemenea, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 este neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, a art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 şi a art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, ca fiind inadmisibilă, în conformitate cu art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare. În acest sens se susţine că art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi-a încetat aplicarea cu începere de la 1 ianuarie 2002, iar legile nr. 743/2001, nr. 631/2002 şi nr. 507/2003, fiind legi bugetare, sunt guvernate de principiul anualităţii bugetului de stat, conform art. 138 din Constituţie, şi şi-au încetat efectele la expirarea exerciţiului bugetar pentru care au fost adoptate.

Totodată se solicită respingerea ca neîntemeiată a criticii de neconstituţionalitate a art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, întrucât este la aprecierea legiuitorului posibilitatea de a abroga dispoziţiile privind acordarea unui drept legal suplimentar. De asemenea, se mai arată că atât timp cât abrogarea prevederilor privind un drept legal suplimentar acordat este posibilă, în speţă prin prevederile art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, nimic nu împiedică legiuitorul să suspende aplicarea acestuia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 august 2004, 18 august 2004, 27 ianuarie 2005, 31 ianuarie 2005 şi 21 ianuarie 2005, pronunţate în dosarele nr 3.744/M/2004 şi nr. 4.122/M/2004 ale Tribunalului Braşov, nr. 2.184/2004 al Tribunalului Covasna, nr. 9.266/2004 al Tribunalului Suceava, nr. 1.002/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, precum şi a celor ale art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicată de Paraschiva Popovici şi alţii, de Gheorghe Burdea şi alţii, de Ioan Brutcă şi Gherghina Tudor, de Nicoleta Zettel şi alţii, precum şi de Gabriela Aurelia Nedelcu şi alţii în cadrul unor cauze având ca obiect soluţionarea unor conflicte de muncă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate încalcă dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi ale art. 49 din Constituţie [devenite, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 41 alin. (2), respectiv art. 53], întrucât "drepturile la prima de vacanţă au fost suspendate, cu toate că normele constituţionale nu prevăd posibilitatea suspendării drepturilor constituţionale, între care se numără şi dreptul la prima de vacanţă, care se include în concediul de odihnă plătit, sau în cel mai rău caz, în «alte situaţii specifice», prevăzute de art. 38 alin. (2) din Constituţie".

Autorii excepţiei susţin, de asemenea, că "restrângerea dreptului la prima de vacanţă este nejustificată, fiind încălcate drepturile puterii judecătoreşti, atât de către Guvern, prin ordonanţa de urgenţă menţionată, cât şi de către Parlament, prin legile succesive privitoare la bugetul de stat pe anii 2001, 2002 şi 2003". Autorii excepţiei au arătat, potrivit celor consemnate în încheierea instanţei de judecată, că restrângerea unor drepturi constituţionale este posibilă "numai în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 49 alin. (1) şi (2)". De asemenea, se consideră că prin dispoziţiile legale criticate a fost restrâns exerciţiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 53 din Constituţie.

Pe de altă parte se invocă în susţinerea excepţiei şi încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie [devenit art. 115 alin. (4)], constând în aceea că măsura dispusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 nu a fost justificată de o situaţie excepţională, aşa cum prevede Constituţia, sau, dacă aceasta a existat, nu a fost adusă la cunoştinţă prin expunerea de motive, aşa cum prevede acum Constituţia revizuită. De altfel, subliniază autorii excepţiei, "nici ulterior, prin legile bugetului nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, nu s-a manifestat o preocupare în acest sens".

Totodată, autorii excepţiei din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 88D/2005 consideră că prevederile art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor sunt neconstituţionale, întrucât abrogă dispoziţiile legale referitoare la prima de concediu.

Tribunalul Braşov şi Tribunalul Vrancea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens se consideră că "prima de vacanţă prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 se încadrează în sintagma «alte situaţii specifice, stabilite prin lege», prevăzută de art. 41 alin. (2) din Constituţia României, având în vedere că aceasta este distinctă de concediul de odihnă plătit, însă este specifică profesiei reclamanţilor (judecători şi, respectiv, personal auxiliar) şi prevăzută prin lege specială".

Pe de altă parte se arată că, şi în cazul în care "această suspendare ar fi considerată o restrângere temporară, aceasta nu apare ca fiind justificată, prin prisma reglementării constituţionale referitoare la circumstanţele în care restrângerea este posibilă". Aşadar, instanţele consideră că "restrângerea drepturilor categoriilor profesionale din care fac parte reclamanţii apare ca fiind complet nejustificată, cu atât mai mult cu cât nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 53 alin. (2) din Constituţia României, în sensul că o asemenea măsură nu este necesară într-o societate democratică; nu se poate stabili dacă aceasta este proporţională cu situaţia care a determinat-o, întrucât actele normative criticate de reclamanţi pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu cuprind nici o expunere de motive care să justifice luarea acestei măsuri; măsura este de natură a conduce la discriminarea autorităţii judecătoreşti faţă de celelalte puteri ale statului, iar luarea măsurii se poate aprecia că aduce atingere dreptului însuşi, atâta vreme cât acesta este consfinţit din anul 2000, iar suspendările succesive ale exercitării lui, în mod nemotivat şi fără suport legitim, afectează substanţa dreptului însuşi, care nu poate fi realizat, existând doar teoretic, fără a putea fi exercitat".

Tribunalul Covasna apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că, "în speţă, nu este vorba de suspendarea unui drept constituţional, ci a unui drept instituit printr-o lege specială", iar dispoziţiile constituţionale ale art. 53 se referă, în mod exclusiv, numai la drepturile şi libertăţile reglementate de cap. II al titlului II din Constituţie.

Tribunalul Suceava - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile legale criticate fiind în concordanţă cu "principiul protecţiei sociale a muncii garantat de Constituţia României". Se mai consideră că "indemnizaţia de concediu, care este asigurată în continuare [...], nu este identică cu prima de concediu, ce era asigurată de art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, alăturat indemnizaţiei de concediu".

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, precum şi a celor ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 este inadmisibilă, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere Guvernul susţine că referitor la textele legale criticate, care au fost în vigoare numai pentru perioada anilor bugetari 2001, 2002 şi 2003, excepţia este inadmisibilă în lumina dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992.

Pe fond, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, Guvernul apreciază că susţinerile autorilor excepţiei în legătură cu "dreptul la concediul de odihnă plătit", prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie, republicată, nu sunt fondate. În acest sens Guvernul precizează că "dreptul la concediu de odihnă anual plătit, [...], cuprinde, potrivit legii organice (Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare) [...], în conţinutul său, dreptul salariaţilor la efectuarea duratei concediului anual de odihnă şi, respectiv, dreptul la plata unei indemnizaţii pentru perioada concediului de odihnă, care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale de care salariatul ar fi beneficiat dacă ar fi desfăşurat activitate în perioada respectivă". În consecinţă, Guvernul apreciază că "dispoziţiile interne nu aduc nici o atingere dreptului salariaţilor la concediu de odihnă plătit".

În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Guvernul apreciază că în cauză nu este restrâns şi nu este suspendat exerciţiul vreunui drept constituţional. Dispoziţiile legale criticate "nu aduc atingere dreptului constituţional la concediu de odihnă plătit, ci decalează, cu respectarea dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, data de la care vor fi aplicate prevederile din cuprinsul actelor normative în vigoare ce reglementează acordarea «primei» pentru plecarea în concediul de odihnă, ca supliment pe lângă «indemnizaţia plătită pentru perioada concediului de odihnă»".

În punctele de vedere exprimate în dosarele Curţii Constituţionale nr. 80D/2005, nr. 88D/2005 şi nr. 101D/2005 Guvernul apreciază, într-o surprinzătoare opoziţie faţă de punctele de vedere exprimate anterior în alte dosare, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 este întemeiată. În acest sens se consideră că, "prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor Codului muncii şi ale Legii nr. 188/1999, [se] impune concluzia consacrării legislative a două componente ale dreptului la concediu de odihnă plătit", drept prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie. Astfel, o primă componentă este una nepatrimonială, care "constă în însăşi efectuarea concediului, în suspendarea obligaţiei salariatului de a presta munca", iar cea de-a doua componentă "are o natură patrimonială şi acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă". Guvernul apreciază că această ultimă componentă a dreptului la concediu de odihnă plătit include atât indemnizaţia de concediu, cât şi prima de concediu, acestea fiind "ineluctabil asociate". În consecinţă, suspendarea dreptului la prima de concediu reprezintă "o suspendare a unui drept constituţional fundamental consacrat de art. 41 alin. (2) din Constituţie".

Totodată se mai susţine că "suspendarea aplicării normei în baza căreia se acordă un drept recunoscut constituţional echivalează cu restrângerea nejustificată" a dreptului constituţional la concediu de odihnă plătit. De asemenea, Guvernul consideră că măsura în discuţie aduce "atingere însăşi existenţei dreptului şi încalcă, [astfel], în mod flagrant, dispoziţiile art. 53 din Constituţie".

În punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 80D/2005, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 este inadmisibilă, întrucât acestea nu mai sunt în vigoare, ele încetându-şi efectele la 31 decembrie 2004.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, Guvernul consideră că aceasta este neîntemeiată, "fiind vorba de o prevedere finală, prin care se abrogă dispoziţiile referitoare la salarizarea şi la alte drepturi ale magistraţilor şi personalului juridic de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti". De asemenea, se mai arată că "autorii excepţiei nu prezintă motivele prin care susţin neconstituţionalitatea textului în cauză".

Avocatul Poporului apreciază că "prevederile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate a art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 şi a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 este inadmisibilă".

În susţinerea punctului său de vedere Avocatul Poporului arată că "suspendarea, prin dispoziţiile legale criticate, a dreptului la prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă este conformă dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială, care sunt - cum precizează textul constituţional - «stabilite prin lege». Totodată, textele legale indicate instituie o măsură temporară, motivată de faptul că în bugetul de stat pe anul 2004 nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie, stabilirea cuantumului şi a principalelor destinaţii ale alocaţiilor bugetare constituind atributul constituţional exclusiv al legiuitorului".

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 faţă de dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Avocatul Poporului menţionează că "aceasta nu poate fi reţinută, întrucât textele legale criticate nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale".

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 şi ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 faţă de art. 41 alin. (2) şi art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că, "potrivit principiului anualităţii bugetului de stat, care este de natură constituţională (art. 138 din Constituţie), Legea nr. 743/2001 a fost în vigoare în cursul anului 2002, iar Legea nr. 631/2002, în cursul anului 2003, perioade pentru care s-a aprobat bugetul de stat". În consecinţă, Avocatul Poporului, cu privire la aceste două acte normative, arată că devin "incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţii legale în vigoare". În acest sens Avocatul Poporului face trimitere la jurisprudenţa Curţii, indicând deciziile nr. 61 din 26 februarie 2002 şi nr. 21 din 21 ianuarie 2003.

În punctul de vedere trimis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 80D/2005 Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 este inadmisibilă, întrucât acestea nu mai sunt în vigoare, ele încetându-şi efectele la 31 decembrie 2004.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, Avocatul Poporului apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386 din 10 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 17 iulie 2001, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11 decembrie 2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 29 noiembrie 2002, ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2003, precum şi cele ale art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003.

Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

–Art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001: "De asemenea, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. (1) care cuprind dispoziţii referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă şi ale art. 45 alin. (1) referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de muncă din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum şi aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 237/2000 pentru modificarea Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 29 noiembrie 2000."

–Art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001: "Termenele prevăzute la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, aprobată şi modificată prin Legea nr. 386/2001, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2002."

–Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002: "Termenele prevăzute la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003."

–Art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003: "Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum şi a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004."

–Art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002: "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 1^1, precum şi celelalte dispoziţii referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt: art. 41 alin. (2), art. 53 şi art. 115 alin. (4), care au următorul cuprins:

–Art. 41 alin. (2): "Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege."

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

–Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora."

Curtea reţine că, în esenţă, se consideră neconstituţională suspendarea acordării unor drepturi băneşti prin dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, prelungirea succesivă a acestei suspendări, prin cele trei legi bugetare criticate, precum şi abrogarea dispoziţiilor legale a căror aplicare fusese suspendată faţă de magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, întrucât aceasta constituie o măsură care încalcă prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie. De asemenea, se consideră că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor textului constituţional al art. 115 alin. (4).

Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea, de exemplu, prin Decizia nr. 69 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 14 martie 2005, Decizia nr. 56 din 1 februarie 2005, nepublicată încă, şi Decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2005, nepublicată încă, a respins excepţii de neconstituţionalitate cu obiect similar.

Prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 41^1 alin. (1) referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă şi ale art. 45 alin. (1) referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de muncă, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, au fost suspendate succesiv, prin art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, până la data de 31 decembrie 2002, iar, în raport cu celelalte categorii de personal din cadrul organelor autorităţii judecătoreşti, în afară de magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, au operat alte două suspendări succesive, prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003.

Curtea a stabilit, totodată, că dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001 şi-au produs efectele numai până la data de 1 ianuarie 2002, aşa cum prevedea textul acestei ordonanţe de urgenţă, iar cele trei legi bugetare, până la 31 decembrie 2002, respectiv până la data de 31 decembrie 2003 şi 31 decembrie 2004. Prin Decizia nr. 56 din 1 februarie 2005, Curtea a reţinut că "toate aceste dispoziţii legale au avut aplicare limitată în timp, în sensul dispoziţiilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, astfel că ele nu mai pot fi considerate ca fiind încă în vigoare".

În consecinţă, având în vedere că dispoziţiile art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 33/2001 au avut o aplicare temporară, producându-şi efectele până la data de 1 ianuarie 2002, Curtea a constatat că, la data ridicării excepţiei, acestea nu mai erau în vigoare, iar, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie şi cu cele ale art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii este inadmisibilă.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, "în ceea ce priveşte legile bugetare, Curtea Constituţională, printr-o jurisprudenţă constantă, a stabilit că, după expirarea anului bugetar, legile de aprobare a bugetului nu mai sunt în vigoare, având în vedere că însuşi textul constituţional al art. 138 consacră principiul anualităţii bugetului de stat". Astfel, legile nr. 743/2001, nr. 631/2002 şi nr. 507/2003 au ieşit din vigoare la expirarea exerciţiului bugetar pentru care au fost adoptate.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate priveşte legile şi ordonanţele în vigoare sau dispoziţii din acestea. În consecinţă, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, precum şi a celor ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 este inadmisibilă.

În ceea ce îi priveşte pe magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, Curtea a constatat că dispoziţiile legale referitoare la aceştia şi a căror aplicare fusese suspendată au fost abrogate, potrivit art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, începând cu data de 1 ianuarie 2003. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a acestui din urmă text de lege, Curtea, prin Decizia nr. 37 din 25 ianuarie 2005, a reţinut că "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este şi prima de concediu, nu constituie un drept constituţional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în privinţa reglementării lor. În consecinţă, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum şi să stabilească perioada în care le acordă. De altfel, aplicând acest principiu, legiuitorul a înţeles ca prin prevederile art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 să abroge toate dispoziţiile Legii nr. 50/1996 referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat, astfel că prevederile art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 şi-au încetat aplicarea cu privire la aceste categorii de persoane".

Considerentele care au stat la baza acestor decizii ale Curţii Constituţionale îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 şi ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, excepţie ridicată de Paraschiva Popovici şi alţii în Dosarul nr. 3.744/M/2004 al Tribunalului Braşov, de Gheorghe Burdea şi alţii în Dosarul nr. 4.122/M/2004 al Tribunalului Braşov, de Ioan Brutcă şi Gherghina Tudor în Dosarul nr. 2.184/2004 al Tribunalului Covasna, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, excepţie ridicată de Nicoleta Zettel şi alţii în Dosarul nr. 9.266/2004 al Tribunalului Suceava, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2001, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, excepţie ridicată de Gabriela Aurelia Nedelcu şi alţii în Dosarul nr. 1.002/C/2004 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.

II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, excepţie ridicată de Nicoleta Zettel şi alţii în Dosarul nr. 9.266/2004 al Tribunalului Suceava.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly