Lege nr. 217 din 22 mai 2003 (republicată)

Notă *) Republicată în temeiul dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 13 martie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003 şi ulterior a fost modificată şi completată prin:

–Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 31 mai 2004, cu modificările ulterioare;

–Ordonanţa Guvernului nr. 95/2003 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2004, aprobată prin Legea nr. 180/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 21 mai 2004;

–Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Capitolul IDispoziţii generale

Articolul 1

(1)Ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, bazată pe prietenie, afecţiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes naţional.

(2)Prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.

(3)Statul român, prin autorităţile competente, elaborează şi implementează politici şi programe destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, precum şi protecţiei victimelor violenţei în familie.

Articolul 2

Protecţia şi promovarea drepturilor victimelor violenţei în familie se realizează în conformitate cu următoarele principii:

a)principiul legalităţii;

b)principiul respectării demnităţii umane;

c)principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă în familie;

d)principiul celerităţii;

e)principiul parteneriatului;

f)principiul egalităţii de şanse şi de tratament.

Articolul 3

(1)În sensul prezentei legi, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

(2)Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercită drepturile şi libertăţile fundamentale.

Articolul 4

Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme:

a)violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;

b)violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

c)violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

d)violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;

e)violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

f)violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

g)violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

Articolul 5

În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:

a)ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

b)soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;

c)persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;

d)tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;

e)reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Articolul 6

Victima violenţei în familie are dreptul:

a)la respectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii sale private;

b)la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;

c)la protecţie specială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale;

d)la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistenţă medicală gratuită, în condiţiile prezentei legi;

e)la consiliere şi asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Articolul 7

(1)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenţei în familie şi pentru preîntâmpinarea unor situaţii de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenţei în familie.

(2)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să asigure exercitarea dreptului la informare al victimelor violenţei în familie, potrivit competenţelor ce le revin, după caz, cu privire la:

a)instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă şi protecţie a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia;

b)organul de urmărire penală la care pot face plângere;

c)dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;

d)condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;

e)drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părţii vătămate şi ale părţii civile;

f)condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat, potrivit legii.

Capitolul IIInstituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Articolul 8

(1)Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, prin structurile lor teritoriale, desemnează personalul cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

(2)Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţiile neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile vor desfăşura, separat sau, după caz, în cooperare, activităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

(3)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistenţă socială şi promovează drepturile victimelor violenţei în familie.

(4)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, elaborează şi aplică măsuri speciale de integrare pe piaţa muncii a victimelor violenţei în familie.

(5)Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Articolul 9

Ministerul Sănătăţii, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, elaborează şi difuzează materiale documentare privind cauzele şi consecinţele violenţei în familie.

Articolul 10

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei în familie.

Articolul 11

Serviciul de probaţiune din cadrul tribunalului, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi specifice în domeniu sau cu specialiştii, va desfăşura activităţi de reinserţie socială a infractorilor condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă în familie.

Articolul 12

Autorităţile prevăzute la art. 8 asigură pregătirea şi perfecţionarea continuă a persoanelor desemnate cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Articolul 13

(1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a)să includă problematica prevenirii şi combaterii violenţei în familie în strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană şi locală;

b)să acorde sprijinul logistic, informaţional şi material compartimentelor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

c)să înfiinţeze, direct sau în parteneriat, unităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi să susţină funcţionarea acestora;

d)să dezvolte programe de prevenire şi combatere a violenţei în familie;

e)să sprijine accesul agresorilor familiali la consiliere psihologică, psihoterapie, tratamente psihiatrice, de dezintoxicare şi dezalcoolizare;

f)să elaboreze şi să implementeze proiecte în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;

g)să îşi prevadă în bugetul anual sume pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

h)să suporte, din bugetul local, în cazurile sociale grave, cheltuielile cu întocmirea actelor juridice, precum şi pentru obţinerea certificatelor medico-legale pentru victimele violenţei în familie;

i)să colaboreze la implementarea unui sistem de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie.

(2)Autorităţile administraţiei publice locale desemnează personalul specializat să implementeze sistemul de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie.

(3)Primarii şi consiliile locale vor conlucra cu organizaţiile de cult, organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu oricare alte persoane juridice şi fizice implicate în acţiuni caritabile, acordându-le sprijinul necesar în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2).

(4)La nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se înfiinţează, pe lângă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene/ale sectoarelor municipiului Bucureşti, echipa intersectorială în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, cu rol consultativ.

(5)Echipa intersectorială are în componenţa sa câte un reprezentant al poliţiei, jandarmeriei, direcţiei de sănătate publică, al compartimentului violenţei în familie din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, al unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale active în domeniu.

(6)Din echipa intersectorială pot face parte, dar fără a se limita, şi reprezentanţii serviciilor de probaţiune, ai unităţilor de medicină legală, precum şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

(7)Echipa intersectorială propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii în domeniu, asigură cooperarea dintre instituţiile prevăzute la alin. (5) şi (6) şi evaluează anual activitatea în domeniu.

(8)Înfiinţarea şi modul de organizare şi funcţionare a acestora se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Articolul 14

Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie vor avea următoarele atribuţii principale:

a)monitorizarea cazurilor de violenţă în familie din sectorul sau unitatea teritorială deservită; culegerea informaţiilor asupra acestora; întocmirea unei evidenţe separate; asigurarea accesului la informaţii la cererea organelor judiciare şi a părţilor sau reprezentanţilor acestora;

b)informarea şi sprijinirea lucrătorilor poliţiei care în cadrul activităţii lor specifice întâlnesc situaţii de violenţă în familie;

c)identificarea situaţiilor de risc pentru părţile implicate în conflict şi îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;

d)colaborarea cu instituţii locale de protecţie a copilului şi raportarea cazurilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

e)îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii;

f)solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii;

g)instrumentarea cazului împreună cu asistentul social.

Capitolul IIIUnităţi pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Articolul 15

(1)Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt:

a)centre de primire în regim de urgenţă;

b)centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;

c)centre de asistenţă destinate agresorilor;

d)centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

e)centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.

(2)Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie oferă gratuit servicii sociale destinate victimelor violenţei în familie.

Articolul 16

(1)Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie pot fi publice, private sau în parteneriat public-privat.

(2)Unităţile pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie pot fi înfiinţate numai de către furnizorii de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii.

(3)Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie se aprobă prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau, după caz, ale consiliilor locale, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(4)Finanţarea unităţilor publice pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie se asigură din bugetele locale.

(5)În cazul unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, utilizarea sumelor alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale se supune controlului organelor abilitate de lege.

(6)Instituţia care a acordat finanţarea sau subvenţia unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publice, private şi în parteneriat public-privat, monitorizează folosirea fondurilor alocate.

(7)Asistarea sau, după caz, găzduirea victimelor, respectiv asistarea agresorilor în unităţile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a)-c) se face în baza încheierii unui contract de acordare a serviciilor sociale. Pentru minori contractul de acordare a serviciilor sociale este semnat de părintele însoţitor sau, după caz, de reprezentantul legal.

Articolul 17

(1)Centrele de primire în regim de urgenţă, denumite în continuare adăposturi, sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, de tip rezidenţial, care asigură protecţie, găzduire, îngrijire şi consiliere victimelor violenţei în familie.

(2)Adăposturile asigură gratuit, pe o perioadă determinată, asistenţă familială atât victimei, cât şi minorilor aflaţi în îngrijirea acesteia, protecţie împotriva agresorului, asistenţă medicală şi îngrijire, hrană, cazare, consiliere psihologică şi consiliere juridică, potrivit instrucţiunilor de organizare şi funcţionare elaborate de autoritate.

(3)Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgenţă sau cu aprobarea scrisă a directorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.

(4)Locaţia adăposturilor este secretă publicului larg.

(5)Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimţământul acestora sau, după caz, al reprezentantului legal.

(6)Toate adăposturile trebuie să încheie o convenţie de colaborare cu un spital sau cu altă unitate sanitară, care să asigure îngrijirea medicală şi psihiatrică. Convenţia se încheie de către consiliile locale, respectiv de către consiliile sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz, de către consiliile judeţene, precum şi de organele de conducere ale furnizorilor de servicii sociale privaţi acreditaţi.

Articolul 18

(1)Centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie sunt unităţi de asistenţă socială de tip rezidenţial, cu sau fără personalitate juridică, care asigură găzduirea, îngrijirea, consilierea juridică şi psihologică, sprijin în vederea adaptării la o viaţă activă, inserţia profesională a victimelor violenţei în familie, precum şi reabilitarea şi reinserţia socială a acestora.

(2)Centrele de recuperare pentru victimele violenţei în familie vor încheia convenţii cu autorităţile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în vederea acordării suportului pentru integrarea în muncă, readaptarea şi recalificarea profesională a persoanelor asistate.

(3)Prevederile art. 17 alin. (5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 19

(1)Centrele de asistenţă destinate agresorilor sunt unităţi de asistenţă socială care funcţionează ca centre de zi, cu sau fără personalitate juridică, care asigură reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, măsuri educative, precum şi servicii de consiliere şi mediere familială.

(2)Tratamentele psihiatrice, de dezalcoolizare şi dezintoxicare acordate prin centrele de asistenţă destinate agresorilor se asigură în spitalele sau unităţile sanitare cu care s-au încheiat convenţii, în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (6).

Articolul 20

Centrele pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt unităţi de asistenţă socială în regim de zi, cu sau fără personalitate juridică, care asigură asistenţă socială, consiliere psihologică, juridică, precum şi informarea şi orientarea victimelor violenţei în familie.

Articolul 21

Centrele pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei sunt unităţi de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, care oferă servicii de informare şi educare, asistenţă socială şi un serviciu telefonic de urgenţă pentru informare şi consiliere.

Articolul 22

(1)Persoanele condamnate pentru infracţiuni de violenţă în familie sunt obligate să participe la programe speciale de consiliere şi reinserţie socială organizate de către instituţiile însărcinate cu executarea pedepsei în evidenţa cărora se află.

(2)Cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii la cererea părţilor, conform legii.

Capitolul IVOrdinul de protecţie

Articolul 23

(1)Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

a)evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b)reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c)limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d)obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e)interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g)obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h)încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

(2)Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

(3)Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Articolul 24

(1)Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

(2)Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.

Articolul 25

(1)Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

(2)Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal.

(3)Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de:

a)procuror;

b)reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie;

c)reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei.

Articolul 26

(1)Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2)Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

Articolul 27

(1)Cererile se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

(2)Citarea părţilor se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente.

(3)La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecţie i se poate acorda asistenţă sau reprezentare prin avocat.

(4)Asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie.

(5)În caz de urgenţă deosebită, instanţa poate emite ordinul de protecţie chiar în aceeaşi zi, pronunţându-se pe baza cererii şi a actelor depuse, fără concluziile părţilor.

(6)Procurorul are obligaţia de a informa persoana care solicită ordinul de protecţie asupra prevederilor legale privind protecţia victimelor infracţiunii.

(7)Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.

(8)Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.

Articolul 28

În cazurile prevăzute la art. 25 alin. (3), victima poate renunţa, potrivit art. 246 din Codul de procedură civilă, la judecarea cererii privind ordinul de protecţie.

Articolul 29

(1)Ordinul de protecţie este executoriu.

(2)La cererea victimei sau din oficiu atunci când împrejurările cauzei impun astfel, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.

Articolul 30

(1)Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecţie este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunţare dacă s-a dat cu citarea părţilor şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

(2)Instanţa de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.

(3)Recursul se judecă cu citarea părţilor.

(4)Participarea procurorului este obligatorie.

Articolul 31

(1)Ordinul de protecţie se comunică de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.

(2)Ordinul de protecţie prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) se pune în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliţiei.

(3)Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intră în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu consimţământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

(4)Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Articolul 32

(1)Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

(2)În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Articolul 33

La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.

Articolul 34

(1)Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecţie pe durata maximă poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse.

(2)Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a)agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse;

b)agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;

c)dacă există indicii temeinice că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia.

(3)Cererea de revocare se soluţionează cu citarea părţilor şi a unităţii de poliţie care a pus în executare ordinul de protecţie a cărui revocare se solicită. Participarea procurorului este obligatorie.

Articolul 35

Dacă, odată cu soluţionarea cererii, instanţa constată existenţa uneia dintre situaţiile care necesită instituirea unei măsuri de protecţie specială a copilului, va sesiza de îndată autoritatea publică locală cu atribuţii privind protecţia copilului.

Capitolul VFinanţarea în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie

Articolul 36

Activităţile în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie se finanţează din următoarele surse:

a)bugetul de stat;

b)bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;

c)bugetele fondurilor externe nerambursabile;

d)bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;

e)donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.

Articolul 37

(1)Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale poate finanţa sau, după caz, cofinanţa programe de interes naţional care au ca scop prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi ocrotirea şi sprijinirea familiei în vederea creşterii calităţii vieţii acesteia, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte resurse, în condiţiile legii.

(2)Serviciile sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie pot fi dezvoltate şi prin:

a)finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuităţii serviciului, în conformitate cu nevoia socială şi cu principiul subsidiarităţii;

b)finanţarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale.

Articolul 38

Programele de interes naţional prevăzute la art. 37 alin. (1), complementare acţiunilor finanţate la nivel local, au următoarele obiective:

a)realizarea investiţiilor necesare pentru dezvoltarea, diversificarea, restructurarea şi buna funcţionare a unităţilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie;

b)susţinerea funcţionării unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

c)realizarea de studii, cercetări şi publicaţii în domeniu;

d)instruirea personalului de specialitate din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în special instruirea personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor sociale şi unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi instruirea personalului din cadrul instituţiilor cu competenţe în domeniu desemnat să instrumenteze cazurile de violenţă în familie;

e)informarea, conştientizarea şi sensibilizarea opiniei publice privind drepturile victimelor violenţei în familie, precum şi fenomenul violenţei în familie;

f)menţinerea şi dezvoltarea sistemului de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie;

g)sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială;

h)asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice şi psihiatrice;

i)iniţierea şi coordonarea parteneriatelor sociale în scopul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;

j)orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Articolul 39

Finanţarea unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie se asigură din:

a)bugetele locale ale autorităţilor administraţiei publice locale care au aprobat înfiinţarea acestora, precum şi din subvenţii acordate în condiţiile legii;

b)sume din donaţii şi sponsorizări;

c)fonduri externe, rambursabile şi nerambursabile;

d)din alte surse, cu respectarea legislaţiei în domeniu.

Capitolul VISancţiuni

Articolul 40

(1)Constituie contravenţii, dacă, potrivit legii penale, nu constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă între 1.000 lei şi 5.000 lei următoarele fapte:

a)refuzul primirii în adăpost ori refuzul de a acorda, la solicitarea motivată a asistentului social, îngrijire medicală gratuită celui aflat în suferinţă vizibilă, pentru înlăturarea consecinţelor violenţelor;

b)schimbarea destinaţiei adăpostului.

(2)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei refuzul părăsirii adăpostului, indiferent de motiv, în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut.

(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.000 lei încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află sau crede că se află victima.

(4)Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplică, conform legii, de către asistenţii sociali, primar sau împuterniciţii acestuia.

(5)Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul VIIDispoziţii finale

Articolul 41

Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa

CERERE PRIVIND EMITEREA ORDINULUI DE PROTECŢIE

I. Date privind autoritatea sau organismul care formulează cererea (dacă este cazul)

Denumirea:

Adresa:

Telefon:

Fax:

E-mail:

Persoana desemnată cu formularea cererii:

II. Asistenţa juridică

III. Date privind victima violenţei în familie

*1) Dacă victima declară că doreşte să abandoneze domiciliul familial, nu este necesar să se indice noua adresă la care se mută, ci doar adresa unde locuieşte în prezent. Adresa indicată trebuie să fie una la care partea poate primi citaţiile şi celelalte acte de procedură.

*2) Poate fi indicat orice număr la care reclamantul are garanţia că va putea primi citaţiile şi celelalte acte de procedură.

IV. Reprezentantul legal al victimei (dacă este cazul)

V. Relaţia dintre victima violenţei în familie şi persoana împotriva căreia

se solicită emiterea ordinului de protecţie (pârât)

1.Victima a mai formulat anterior vreo cerere, plângere, reclamaţie etc. împotriva aceleiaşi persoane? DA/NU

În caz afirmativ, se va indica numărul acestora.

2.Ştiţi dacă pârâtul este parte în vreun proces cu privire la vreo infracţiune sau contravenţie? DA/NU

În caz afirmativ, indicaţi, dacă ştiţi, instanţa la care se află dosarul şi numărul acestuia.

3.Există o legătură de rudenie sau de altă natură cu pârâtul?

4.Situaţia familială - persoane care convieţuiesc în locuinţă

┌─────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────┐

│ Numele şi prenumele │ Data naşterii │ Gradul de rudenie │

├─────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────┤

├─────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────┤

├─────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────┤

├─────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────┤

└─────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────┘

VI. Descrierea faptelor pentru care se solicită emiterea ordinului de protecţie

1.Relatarea faptelor şi locul desfăşurării lor

2.Ce alte acte de violenţă s-au produs anterior împotriva persoanelor (victimă, membri ai familiei, minori sau alte persoane) sau asupra bunurilor?

3.A avut loc vreun act de violenţă în prezenţa minorilor?

4.Există vreo situaţie de risc pentru minori, inclusiv posibilitate de a fi luaţi fără drept de pârât?

5.Pârâtul deţine arme sau are acces la arme prin natura muncii sale ori din alte motive?

6.Există martori la faptele descrise?

7.Ce alte probe pot susţine declaraţiile? (de exemplu, linii telefonice tăiate/rupte, telefoane mobile sparte, alte obiecte distruse, mesaje telefonice înregistrate, inclusiv sms, scrisori, fotografii, documente etc.)

VII. Asistenţa medicală a victimei

1.Victima a suferit leziuni fizice sau a fost maltratată psihologic? DA/NU

2.A primit îngrijiri în vreun centru medical? DA/NU

3.Deţine certificat medico-legal, medical sau alte documente medicale? DA/NU

În caz afirmativ, acestea se vor anexa în copie.

În caz negativ, se vor indica centrul medical şi data consultului medical.

VIII. Măsurile care se solicită a fi dispuse prin ordinul de protecţie

IX. Alte măsuri

X. Alte precizări considerate ca relevante

Data Semnătura

.............................

.............................

Domnului preşedinte al Judecătoriei ...............................

Notă *) Legea nr. 25/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 13 martie 2012.