Norme din 18 decembrie 2008
privind utilizarea formularului Constatare amiabilă de accident
- Emitent
- Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 876 din 24 decembrie 2008
Textul actului · 17 articole
Cuprins
Capitolul IPrevederi introductive
Articolul 1
În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule din care au rezultat numai prejudicii materiale, avizarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate face şi în baza formularului Constatare amiabilă de accident.
Articolul 2
Condiţiile de utilizare a formularului Constatare amiabilă de accident sunt reglementate de prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezentele norme.
Capitolul IIDomeniul de aplicare
Articolul 3
Prevederile prezentelor norme se aplică pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul României, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale şi în care au fost implicate două vehicule.
Articolul 4
Formularul Constatare amiabilă de accident poate fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului: pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri.
Articolul 5
Completarea şi semnarea formularului Constatare amiabilă de accident nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor auto, ci un cumul de elemente şi fapte care vor contribui la soluţionarea dosarelor de daună.
Articolul 6
Formularul Constatare amiabilă de accident poate fi utilizat în relaţia cu societăţile din domeniul asigurărilor fără a mai fi necesară întocmirea de documente de constatare de către poliţie, numai dacă este completat şi semnat de către ambii conducători de vehicule implicaţi în accident. În situaţia în care unul dintre vehicule este staţionat/parcat, formularul poate fi completat şi de către proprietarul/utilizatorul acestuia.
Articolul 7
Soluţionarea dosarelor de daună pe baza formularului Constatare amiabilă de accident se face cu respectarea prevederilor Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului.
Articolul 8
Societăţile de asigurare vor stabili dreptul la despăgubiri, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în baza unui protocol încheiat de toate societăţile autorizate să practice asigurări de vehicule.
Capitolul IIIForma, dimensiunile şi conţinutul formularului Constatare amiabilă de accident
Articolul 9
Formularul Constatare amiabilă de accident conţine două pagini autocopiative, ambele având aceeaşi valoare juridică, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, şi instrucţiuni de utilizare a formularului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 10
Formularul Constatare amiabilă de accident conţine informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicaţi, ale proprietarilor vehiculelor implicate, datele vehiculelor implicate şi ale propriilor societăţi de asigurare RCA, precum şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului.
Articolul 11
Societăţile de asigurări autorizate să încheie asigurări pentru vehicule au obligaţia de a tipări şi de a distribui asiguraţilor formularul Constatare amiabilă de accident.
Articolul 12
Este interzis ca pe formular sau pe coperta acestuia să se inscripţioneze denumirea ori sigla asigurătorului.
Capitolul IVDispoziţii finale
Articolul 13
Depunerea formularului Constatare amiabilă de accident de către oricare dintre cele două părţi implicate reprezintă avizare de daună şi obligă asigurătorul să deschidă dosarul de daună şi să efectueze constatarea pagubelor. Se interzice asigurătorului/societăţii din domeniul asigurărilor îndrumarea părţilor pentru protocolarea accidentului de către poliţia rutieră.
Articolul 14
Asigurătorii/Societăţile din domeniul asigurărilor care au fost avizaţi/avizate despre producerea unui eveniment în baza formularului Constatare amiabilă de accident sunt obligaţi să elibereze persoanelor solicitante documentul de introducere în reparaţie prevăzut în Normele privind procedura de întocmire şi eliberare a documentului de introducere în reparaţie a vehiculelor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 12/2008.
Articolul 15
Societăţile de asigurare, autorizate să practice clasa 10 de asigurări, au obligaţia ca în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentelor norme să încheie un protocol având ca obiect modul de stabilire a dreptului la despăgubire pentru proprietarii/utilizatorii vehiculelor implicate în accident, pe care îl vor prezenta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 16
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme de către societăţile de asigurare se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 17
Anexele 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme.
Anexa 1
la norme
!ImagineAnexa 2
la norme
Dacă aveţi pretenţii de despăgubire, trebuie să vă adresaţi asigurătorului RCA al celeilalte părţi implicate în accident.
