Decizie nr. 753 din 7 iunie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valeria Baboiu şi Mihalache Bratosin în Dosarul nr. 322/231/2010 al Judecătoriei Focşani.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 322/231/2010, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Valeria Baboiu şi Mihalache Bratosin cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 278^1 alin. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât nu reglementează posibilitatea ca judecătorul să modifice temeiul de drept al soluţiei de netrimitere în judecată date de procuror. Apreciază că se impune reglementarea soluţiilor pe care judecătorul le poate pronunţa în situaţia în care plângerea împotriva actelor de netrimitere în judecată ale procurorului este formulată de către făptuitor sau învinuit. Totodată, consideră că, în cazul prevăzut de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, pe de o parte, prin admiterea plângerii, instanţa se antepronunţă, fiind inadmisibil ca tot aceasta să soluţioneze ulterior şi fondul cauzei, iar, pe de altă parte, rechizitoriul este înlocuit cu plângerea petentului, care exercită atribuţii de acuzare specifice Ministerului Public, ceea ce creează discriminare între inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit de procurorul competent şi cei trimişi în judecată prin plângerea persoanei vătămate, care, potrivit art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedură penală, constituie actul de sesizare a instanţei. În fine, critică şi faptul că încheierea pronunţată nu este supusă niciunei căi de atac.

Judecătoria Focşani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 411/2004, nr. 27/2005 şi nr. 498/2009.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură penală. Alin. 8 şi 9 ale art. 278^1 din Codul de procedură penală au cuprinsul dat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, iar alin. 10 al aceluiaşi articol a fost modificat, ulterior sesizării Curţii, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu păstrarea, însă, a soluţiei legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a)respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;

b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.

Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 278^1 alin. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 864 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, a reţinut că prevederile de lege criticate nu opresc persoana interesată de a lua cunoştinţă de întreg materialul probator existent la dosar şi de a formula cereri noi în cadrul noii faze procesuale, căreia i se aplică dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac prevăzute de lege. Eventualele probleme practice care s-ar fi ivit cu privire la modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor contestate de autor au fost dezlegate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze fondul acesteia. Aşa fiind, nu se poate susţine că prevederile legale criticate contravin principiului dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România este parte.

De asemenea, prin Decizia nr. 13 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 13 februarie 2006, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 9 şi 10 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că, în situaţia admiterii plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac se aplică în mod corespunzător şi, prin urmare, nu este restrâns în niciun fel dreptul părţii de a se adresa instanţei, de a formula apărări şi de a se prevala de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil. Mai mult, după pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond, se pot exercita căile de atac prevăzute de lege, partea având posibilitatea să îşi exercite neîngrădită dreptul de acces liber la justiţie. În plus, faptul că, în conformitate cu dispoziţiile alin. 9 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, în situaţia admiterii plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare, actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei, iar nu rechizitoriul procurorului, este determinat de specificul acestei căi de atac, care vizează chiar actele procurorului de netrimitere în judecată.

Totodată, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la solicitarea autorului excepţiei în sensul reglementării soluţiilor pe care judecătorul le poate pronunţa în situaţia în care plângerea împotriva actului de netrimitere în judecată al procurorului este formulată de către făptuitor sau învinuit, inclusiv în sensul reglementării posibilităţii de a modifica temeiul de drept al soluţiei de netrimitere în judecată date de procuror, o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valeria Baboiu şi Mihalache Bratosin în Dosarul nr. 322/231/2010 al Judecătoriei Focşani.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică