Decizie nr. 411 din 12 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 1.258/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că pe calea excepţiei ridicate în cauză se solicită de fapt completarea normei criticate, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.258/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Grigore Tomescu într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva refuzului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia militară de a-i comunică, respectiv de a emite o ordonanţă de revocare a măsurii reţinerii efectuate de organele fostului Minister de Interne în noaptea de 21/22 decembrie 1989.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, prin aceea că permite atacarea la instanţele judecătoreşti numai a rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, legiuitorul scoţând de sub eficienţa acestui articol de lege alte acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speţa de faţă, refuzul acestuia de a emite o ordonanţă de revocare a măsurii preventive a reţinerii. Totodată, se arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, întrucât "în nici un fel restricţia stabilită prin art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu poate fi asimilată vreuneia din situaţiile menţionate în acest articol constituţional".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că stabilirea măsurilor şi a actelor de urmărire penală împotriva cărora persoana nemulţumită poate face plângere la instanţele judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care este prin urmare singurul în măsură să procedeze la o eventuală extindere a sferei acestora.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), ci constituie o aplicare a acestora, întrucât asigură tocmai accesul liber la justiţie, respectiv posibilitatea atacării în faţa instanţei de judecată a rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Prin aceste acte şi măsuri ale procurorului se pune capăt conflictului de drept penal, ceea ce impune supunerea lor nu numai controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public, ci şi controlului din partea instanţelor judecătoreşti. În ceea ce priveşte critica aceluiaşi text formulată faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală nu conţin restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Se arată totodată că limitarea, prin textul de lege criticat, a actelor procurorului împotriva cărora se poate face plângere la instanţa de judecată reprezintă o problemă de legiferare, iar nu de constituţionalitate.

În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepţia este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."

Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 53, având următorul conţinut:

–Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

De asemenea, autorul excepţiei invocă şi încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 13 din aceeaşi convenţie, privind dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care legiuitorul a reglementat plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, au fost introduse prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, şi exprimă sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Prin această decizie, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală, referitoare la plângerea contra actelor procurorului, sunt constituţionale numai în măsura în care nu opresc persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei. Curtea a reţinut că, fiind vorba de acte prin care se înfăptuieşte justiţia, este firesc ca acestea să fie verificate şi confirmate ori infirmate de instanţele judecătoreşti, singurele autorităţi prin a căror activitate se realizează justiţia [art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată].

Aşa fiind, Curtea reţine că dispoziţiile alin. 1 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluţionează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în faţa instanţei, respectiv împotriva "rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror", nu îngrădesc liberul acces la justiţie, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, ci, dimpotrivă, asigură realizarea acestui drept în conformitate cu prevederile art. 21 din Constituţie, republicată, respectiv cu prevederile art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât textul de lege criticat nu reglementează nici o restrângere a exerciţiului vreunui drept ori al unei libertăţi, ci dă expresie unui drept constituţional, prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu sunt incidente în cauză.

De altfel, ceea ce se vizează prin criticile formulate este extinderea art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală şi la alte situaţii neprevăzute în acest text legal, în sensul de a se permite atacarea la instanţele judecătoreşti nu doar a rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ci şi a altor acte sau măsuri ale procurorului, precum, în speţa de faţă, refuzul acestuia de a emite o ordonanţă de revocare a măsurii preventive a reţinerii. Or, după cum s-a mai reţinut de către Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, acceptarea acestor critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni prevederilor art. 61 din Constituţie, republicată, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Sub acest aspect jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă, statornicind limite ale competenţei acesteia, cum ar fi: Curtea "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995), "ea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică", spre a îndeplini rolul de "legislator pozitiv" (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Grigore Tomescu în Dosarul nr. 1.258/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta