Decizie nr. 135 din 23 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Bădilă în Dosarul nr. 178/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei, deoarece instanţa de recurs este chemată să se pronunţe, în principiu, numai asupra problemelor de drept, condiţii în care interdicţia de a administra probe noi în recurs, cu excepţia înscrisurilor, apare ca justificată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 9 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 178/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Mihaela Bădilă, inculpat recurent în dosarul menţionat.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), referitoare la dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 23 alin. (12), privind legalitatea pedepsei, precum şi ale art. 6 pct. 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Se motivează că instanţa, făcând aplicarea dispoziţiilor criticate, nu este obligată să distingă între mijloacele de probă şi actele procedurale efectuate în mod ilegal şi cele realizate legal, pentru a reţine în vederea formării convingerii şi pronunţării hotărârii numai probele conţinute în acestea din urmă.

Cu privire la neconformitatea cu dreptul la un proces echitabil, se arată că acesta presupune posibilitatea părţilor din proces de a-şi susţine cauza, în condiţii care să nu le dezavantajeze, pe tot parcursul procesului. De asemenea, acest drept presupune ca verificarea hotărârilor atacate să se facă prin înlăturarea mijloacelor de probă obţinute ilegal şi excluderea acestora din procesul de formare a convingerii judecătorului asupra vinovăţiei.

În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie, republicată, se subliniază că principiul legalităţii obligă la verificarea hotărârii atacate şi la pronunţarea unei hotărâri ca urmare a soluţionării recursului, care să stabilească definitiv vinovăţia şi pedeapsa aplicată, pe baza probelor administrate conform legilor în vigoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia este nefondată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin nici uneia dintre prevederile constituţionale invocate, nici celor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (12), precum şi cu cele ale art. 6 pct. 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este neîntemeiată. Se arată în acest sens că, în ipoteza în care consideră că este necesară administrarea unor probe noi, instanţa poate, potrivit dispoziţiilor art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, să admită recursul, să caseze hotărârea atacată şi să dispună rejudecarea în fond a cauzei.

Avocatul Poporului arată că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile potrivit cărora instanţa de recurs verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, fără a controla fondul pricinii, nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că este competenţa legiuitorului de a institui reguli de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Este o soluţie care rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, republicată.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 385^14 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie, republicată, se precizează că dispoziţiile constituţionale invocate nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^14 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

Instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de părţi.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că prin dispoziţiile de lege criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12), conform cărora nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, precum şi ale art. 6 pct. 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu interzic recurentei posibilitatea de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse şi de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de lege. Nu se poate reţine nici critica privitoare la dreptul la un proces echitabil înscris în Constituţie şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002. Respingând excepţia ca neîntemeiată, Curtea a invocat prevederile constituţionale potrivit cărora competenţa şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege [art. 125 alin. (3), în prezent art. 126 alin. (2)], iar dreptul de exercitare a căilor de atac are câmp de realizare în condiţiile legii (art. 128, în prezent art. 129), precizând că textul art. 385^14 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 45/1993, are la bază prevederile constituţionale menţionate.

Curtea a arătat, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare. Inculpatul a avut posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare cu ocazia judecării apelului, iar potrivit art. 385^14 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9. Pe de altă parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanţa poate să admită recursul şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.

Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie, considerentele şi soluţia cuprinse în această decizie rămân valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Bădilă în Dosarul nr. 178/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu