Decizie nr. 118 din 16 februarie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Flaviu Ciopec în Dosarul nr. 5.332/30/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 187D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 202/2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.332/30/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, raportate la dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din aceeaşi lege.

Excepţia a fost ridicată de Flaviu Ciopec cu prilejul soluţionării unei contestaţii formulate împotriva Deciziei de impunere a obligaţiei de plată a contribuţiei către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, care instituie obligaţia plăţii contribuţiei băneşti lunare pentru asigurările de sănătate cumulat, pentru fiecare dintre veniturile realizate de contribuabil enumerate în acest text de lege, sunt neconstituţionale, având un caracter discriminatoriu. În acest sens, arată că nu există o regulă absolută de calcul a contribuţiei asupra tuturor veniturilor unei persoane, ci doar regula de a contribui. Acest fapt este confirmat de excepţiile pe care însăşi Legea nr. 95/2006 le instituie de la regula contribuţiei cumulate prin dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) referitoare la persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit. De altfel, consideră că diferenţa de tratament juridic criticată nu respectă cele trei condiţii statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ca un tratament juridic care diferenţiază între diverse categorii sociale să nu fie considerat discriminatoriu. Astfel, consideră că statutul social pe care îl deţine reprezintă criteriul instituirii diferenţei de tratament juridic. Or, arată că "studiile profesionale şi alegerea profesiei ţin de/şi asigură dezvoltarea personalităţii şi sunt legate de funcţionarea unui stat de drept, democratic şi social", ceea ce "înseamnă că criteriul în discuţie este într-o situaţie comparabilă cu criteriul opiniei, apartenenţei politice sau averea". De asemenea, diferenţa de tratament juridic nu este justificată obiectiv şi raţional, nefiind evident pentru care anume motive proprietarii, investitorii şi creatorii de opere ştiinţifice, literare, artistice etc. sunt privilegiaţi faţă de cei care exercită profesii independente, aşa cum sunt arhitecţii, avocaţii, medicii dentişti etc. În sfârşit, arată că aplicarea contribuţiei asupra tuturor veniturilor, aşa cum prevede art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, este disproporţionată, în raport cu scopul urmărit de lege, neexistând nicio relaţie între nivelul contribuţiei şi serviciile medicale de care beneficiază asiguratul.

Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, autorul excepţiei solicitând, în realitate, o extindere a unor situaţii excepţionale prevăzute de lege. Or, arată că excepţiile instituite de lege sunt de strictă interpretare şi aplicare. De altfel, arată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 934/2006 şi Decizia nr. 705/2007.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora:

–Art. 257 alin. (2) lit. f): "Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]

f)veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.";

–Art. 257 alin. (3): "În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 4 alin. (2) referitor la interzicerea discriminării, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii sau discriminări, şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind nediscriminarea, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării. Totodată, în critica de neconstituţionalitate sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi ale art. 2 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, dispoziţii prin care este definit conceptul de discriminare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 reglementează categoriile de persoane care au obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, precum şi veniturile asupra cărora poartă obligaţia de plată a contribuţiei.

Astfel, din cuprinsul art. 257 alin. (1) reiese că toate persoanele asigurate au obligaţia de a plăti o contribuţie bănească lunară pentru asigurările de sănătate. De la această regulă generală legea instituie o excepţie, respectiv categoria persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1) din aceeaşi lege.

Dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 stabilesc categoriile de venituri asupra cărora asiguraţii prevăzuţi la alin. (1) datorează contribuţia pentru asigurările de sănătate. Prevederile legale nu fac nicio distincţie şi nu instituie nicio scutire în ceea ce priveşte obligaţia contribuţiei după cum asiguraţii plătesc această contribuţie pentru una dintre categoriile de venituri prevăzute de lege sau pentru mai multe. Din contră, însuşi art. 257 alin. (3) din aceeaşi lege, criticat de autorul excepţiei, instituie obligaţia plăţii contribuţiei pentru toate categoriile de venituri menţionate de lege.

Excepţie de la această regulă par a fi totuşi persoanele care realizează veniturile prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, a căror situaţie autorul excepţiei o aminteşte pentru a argumenta neconstituţionalitatea obligaţiei de plată a contribuţiei pentru diversele categorii de venituri pe care le realizează. Astfel, persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere ori alte venituri care se supun impozitului pe venit plătesc contribuţia asupra acestor tipuri de venituri doar dacă nu realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006.

Curtea reţine că această excepţie a legii nu urmăreşte crearea unui regim mai favorabil persoanelor care realizează categoriile de venituri prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, ci, din contră, obligă la plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate asupra unor categorii de venituri pentru care, în mod obişnuit, nu se datorează această contribuţie.

Ceea ce caracterizează aceste tipuri de venituri este caracterul aleatoriu, obţinerea acestui tip de venituri fiind întemeiată pe surse ce nu sunt constante, aşa cum este desfăşurarea unei profesii.

Prin urmare, criteriile avute în vedere de legiuitor nu privesc statutul social ori averea persoanelor care obţin aceste tipuri de venituri, ci caracteristicile acestor tipuri de venituri, indiferent de persoana care le realizează.

Aşa fiind, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate ar institui un tratament discriminatoriu între diferite categorii de persoane aflate în situaţii comparabile este neîntemeiată.

Cât priveşte caracterul disproporţionat al reglementării în raport cu scopul urmărit, Curtea constată că, în realitate, autorul excepţiei critică raportul dintre contribuţia sa pentru asigurările de sănătate şi pachetul de servicii de bază de care beneficiază în temeiul acestei contribuţii. Asupra acestei critici, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, în care a arătat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.

De asemenea, Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului.

Totodată, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011 Curtea a arătat că, "datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Flaviu Ciopec în Dosarul nr. 5.332/30/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea