Decizie nr. 444 din 20 noiembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agecom" - S.A. din Baia Mare în Dosarul nr. 3.044/2003 al Judecătoriei Baia Mare.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, şi anume deciziile nr. 202/2002, nr. 326/2002 şi nr. 255/2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.044/2003, Judecătoria Baia Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agecom" - S.A în Dosarul nr. 3.044/2003 al Judecătoriei Baia Mare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor Constituţiei, deoarece instituie o procedură execuţională specială care favorizează instituţiile bugetare şi înlătură dreptul creditorilor de a urmări silit sumele disponibile din conturile instituţiilor publice debitoare. Astfel se creează o discriminare între instituţiile debitoare şi creditori, încălcându-se principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Totodată, susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă şi dreptul la un proces echitabil, întrucât "hotărârea judecătorească nu poate fi executată datorită protecţiei legale de care se bucură creditorul", iar "lăsarea la discreţia ordonatorilor principali de credite a asigurării sumelor destinate îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin titluri executorii împiedică accesul creditorilor la justiţie".

De asemenea, autoarea excepţiei susţine că este încălcat şi dreptul de proprietate al creditorilor, înfrângându-se astfel art. 41 din Legea fundamentală.

Judecătoria Baia Mare opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este admisibilă, iar dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului cu privire la termenul rezonabil de soluţionare a unui proces, prin posibilitatea statului de a amâna aprobarea sumelor din bugetele instituţiilor publice, necesare executării obligaţiilor de plată faţă de creditori, şi, de asemenea, prin neprevederea unui termen în interiorul căruia ordonatorii de credite să fie obligaţi să dispună măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că, "în acord cu dispoziţiile art. 51 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 s-au stabilit modalităţile de plată a unor sume datorate de instituţiile publice în baza unor titluri executorii".

De asemenea, invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, şi anume deciziile nr. 202/2002, nr. 161/2003, nr. 244/2003, nr. 255/2003.

În ceea ce priveşte raportarea la prevederile art. 41 din Constituţie, Guvernul apreciază că atât creditele bugetare, cât şi capitolele de cheltuieli sunt prevăzute cu destinaţie precisă în legea anuală a bugetului de stat, care este lege organică, iar instituirea unei discipline financiare nu poate fi socotită o încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate. Totodată, potrivit art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, ceea ce s-a realizat prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288 din 15 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002. Ca urmare a acestor completări, dispoziţiile criticate de autor ca fiind neconstituţionale au următorul conţinut:

Art. 1. – Executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

Art. 2. – Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Art. 3. – În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii.

Art. 4. – Persoanele care efectuează operaţiuni de plăţi prin trezoreria statului, cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe, sunt pedepsite potrivit legii.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1) şi art. 49 din Constituţia României, care, în urma republicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 44 alin. (1) şi art. 53 şi au următorul conţinut:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3)Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei lor într-un termen rezonabil.";

–Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."

Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 137 alin. (1) din Constituţia României, formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.

În concordanţă cu această normă constituţională, prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice s-au stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituţiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcţionarea acestora, cum ar fi: art. 14 alin. (1): "Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale."; art. 22 alin. (1): "Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale."; art. 47 alin. (4): "Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol."; art. 4 alin. (2), (3) şi (4): "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.

(3)Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

(4)Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovaţi, în condiţiile legii."

Curtea reţine că prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 s-au reglementat condiţiile în care se realizează executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 500/2002, evocate mai sus.

Ordonanţa nu împiedică executarea silită a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei, ci, dimpotrivă, face posibilă această executare, prin obligarea ordonatorilor de credite de a lua "toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii." (art. 2 din ordonanţă).

Indiscutabil, ordonanţa instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Legii fundamentale, ci, aşa cum s-a arătat, este în concordanţă cu principiile consacrate de aceasta şi nu înfrânge regula accesului liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil.

Interzicerea executării silite asupra altor fonduri băneşti decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei, ci o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Asemenea măsură de protecţie a debitorului nu este singulară în legislaţia execuţională, fiind de amintit în acest sens prevederile art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, precum şi cele ale art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor bunuri ale debitorului şi ale familiei sale.

Curtea s-a mai pronunţat în numeroase cazuri cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, statuând, prin Decizia nr. 202 din 4 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002 şi Decizia nr. 326 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 sunt în concordanţă cu prevederile şi principiile constituţionale. Întrucât în speţă nu au fost aduse elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia cuprinse în aceste decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Agecom" - S.A. din Baia Mare în Dosarul nr. 3.044/2003 al Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

────────────────