Decizie nr. 780 din 18 decembrie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, excepţie invocată, din oficiu, în Dosarul nr. 22.692/271/2013/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 562 D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală şi de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea acestei dispoziţii legale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 63/CC/2014 din 30 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 22.692/271/2013/a1, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, excepţie invocată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect constatarea vinovăţiei inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aflate în proprietatea unui consiliu local, care au făcut obiectul unor tranzacţii civile de schimb imobiliar, prevăzută la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că inculpatul şi partea responsabilă civilmente formează un singur grup procesual şi că împotriva lor se formulează acuzaţii, fiindu-le solicitată repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, spre deosebire de partea vătămată şi partea civilă care, alături de Ministerul Public, urmăresc tragerea la răspundere penală şi/sau civilă a primilor doi. Se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 81, 83, 85 şi 87 coroborate cu cele ale art. 364, 365 şi 366 din Codul de procedură penală, inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au aceleaşi drepturi procesuale, cu excepţia unor drepturi suplimentare, care aparţin inculpatului şi derivă din calitatea de acuzat a acestuia. Se subliniază faptul că partea responsabilă civilmente urmăreşte înlăturarea condiţiilor care ar atrage răspunderea sa faţă de partea civilă, invocând fie lipsa unor elemente constitutive care ar determina răspunderea solidară alături de inculpat, fie neîntrunirea condiţiilor răspunderii delictuale a inculpatului faţă de partea civilă. Astfel, aceasta are tot interesul de a cunoaşte întregul dosar, pentru a putea invoca apărări proprii sau comune cu inculpatul, apărări care pot viza inclusiv latura penală a cauzei, întrucât, dacă nu ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii penale a inculpatului, nu ar putea fi angajată nici răspunderea sa civilă.

6.Se susţine că, chiar dacă obiectul camerei preliminare este restrictiv şi vizează aspectele prevăzute la art. 342 din Codul de procedură penală, nu există niciun argument pertinent şi echitabil pentru care partea responsabilă civilmente, care este obligată alături de inculpat să răspundă de pagubele produse prin infracţiune, să nu cunoască conţinutul rechizitoriului şi să nu poată formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, din moment ce aceasta are tot interesul de a împiedica începerea judecăţii şi de a se pronunţa una dintre soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.

7.Se apreciază că restrângerea exercitării acestui drept părţii responsabile civilmente nu poate fi argumentată raţional, câtă vreme aceasta nu mai poate invoca nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, deşi ar avea un interes legitim în acest sens. Mai mult, se arată că, în faţa instanţei de judecată, partea responsabilă civilmente ar putea constata că probele propuse şi administrate în faza de urmărire penală, în favoarea sa, au fost excluse la solicitarea inculpatului, fără ca ea să mai aibă posibilitatea legală de a le salva ori valorifica în vreun fel.

8.Se susţine, aşadar, că odată ce legiuitorul a creat o cale specială de atac împotriva anumitor acte întocmite de către organele de urmărire penală, privind legalitatea probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, aceasta trebuie asigurată tuturor părţilor procesuale, în caz contrar, fiind încălcat principiul accesului liber la justiţiei, dar şi cel al echităţii. Se concluzionează că în faza camerei preliminare se discută legalitatea actelor de urmărire penală şi a probelor administrate în faza de urmărire penală, motiv pentru care ar fi absurd ca partea responsabilă civilmente, partea vătămată şi partea civilă să poată invoca în cursul judecăţii doar critici vizând netemeinicia acestora şi să rămână lipsite de dreptul de a invoca nelegalitatea lor.

9.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în măsura în care copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia nu se comunică şi părţii responsabile civilmente.

11.Se arată că, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, conform legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, iar, potrivit art. 21 alin. (4) din acelaşi cod, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, partea responsabilă civilmente are toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat. Se subliniază faptul că soluţia instanţei penale cu privire la acţiunea civilă îndreptată împotriva părţii responsabile civilmente vizează angajarea răspunderii civile a acesteia în sensul reparării de către persoana responsabilă civilmente a prejudiciului suferit de persoana vătămată, care s-a constituit parte civilă. Se susţine că această manieră de reglementare are ca scop, pe de o parte, protejarea persoanei care a suferit un prejudiciu în urma comiterii unei infracţiuni de eventuala insolvabilitate a autorului prejudiciului, iar, pe de altă parte, buna administrare a justiţiei, actele de procedură efectuate fiind opozabile tuturor persoanelor chemate să suporte consecinţele civile ale săvârşirii unei infracţiuni.

12.Pentru aceste motive, se arată că partea responsabilă civilmente are dreptul la comunicarea rechizitoriului sau măcar a extrasului din rechizitoriu care se referă la partea civilă a cauzei. Se susţine că o astfel de comunicare este absolut necesară, având în vedere faptul că, în faza camerei preliminare, partea responsabilă civilmente poate formula apărări în ceea ce priveşte competenţa şi legalitatea sesizării instanţei şi cu privire la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

13.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3)În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(4)La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare."

16.Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

17.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, potrivit acestora, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Potrivit aceleiaşi norme, inculpatului i se aduce, totodată, la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Conform art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanţei de judecată, acesta limitându-se la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, potrivit art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Întrucât prin rechizitoriu se formulează o acuzaţie în materie penală, acesta se comunică persoanei astfel acuzate.

18.Curtea reţine că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât soluţia legislativă prevăzută de acestea, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară. În acest sens, Curtea a reţinut că, din perspectiva exigenţelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legal citate.

19.Tot prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a reţinut că, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, pe lângă inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi în procesul penal. În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, Curtea a constatat că, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. S-a arătat că, deşi nu se identifică, din reglementarea obligaţiilor care îi incumbă părţii responsabile civilmente reiese că aceasta, împreună cu inculpatul, formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă.

20.Mai mult decât atât, Curtea a reţinut că, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă, cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi cod, dintre care Curtea reţine dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii.

21.Din această perspectivă, astfel cum a statuat şi prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, Curtea a apreciat că părţii civile şi celei civilmente responsabile nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că partea civilă, partea civilmente responsabilă şi inculpatul au aceeaşi calitate, de părţi, şi, prin urmare, se află în aceeaşi situaţie.

22.Curtea a observat, de asemenea, ca fiind stabilit deja faptul că prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare. Astfel, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului.

23.Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că, odată citate, partea civilă şi partea responsabilă civilmente iau cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, inclusiv rechizitoriul, fiindu-le asigurate, în acest fel, de toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

24.Aşa fiind, Curtea constată că împrejurarea potrivit căreia numai inculpatului i se comunică o copie certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia nu echivalează cu afectarea dreptului la un proces echitabil ori cu înfrângerea egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece este firesc ca actul de inculpare să fie comunicat doar persoanei vizate. De altfel, art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie obligă statele să respecte dreptul oricărui acuzat, indiferent că este privat sau nu de libertate şi să informeze în cel mai scurt timp asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.

25.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea prevăd desemnarea de către judecătorul de cameră preliminară a unui apărător din oficiu, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, şi stabilirea, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, a unui termen în care apărătorul desemnat să poată formula, în scris, cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, termen ce nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Practic, prevederile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală reprezintă o consecinţă a dispoziţiilor art. 90 din Partea Generală a aceluiaşi cod, ce reglementează cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, respectiv:

a)când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

b)în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;

c)în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Astfel, textul criticat nu priveşte comunicarea actelor de procedură sau a actelor din cuprinsul dosarului de urmărire penală părţilor în vederea exercitării unor drepturi procesuale.

26.Pentru considerentele anterior arătate, Curtea constată că prevederile art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

27.În ceea ce priveşte art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat că acestea sunt neconstituţionale. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile Curţii sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României şi au putere numai pentru viitor. Conform prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". În prezenta cauză, Curtea Constituţională a fost sesizată prin Încheierea penală nr. 63/CC/2014 din 30 mai 2014, dată anterioară publicării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României. Pentru aceste considerente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală, şi cu unanimitate de voturi, în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu în Dosarul nr. 22.692/271/2013/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2.Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie invocată din oficiu în Dosarul nr. 22.692/271/2013/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop