Decizia nr. 378 din 29 iunie 2023

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Irina-Iuliana Bucur în Dosarul nr. 10.925/281/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.374D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.Prin Decizia nr. 408 din 29 august 2019, pronunțată în Dosarul nr. 10.925/281/2018, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de debitoarea Irina-Iuliana Bucur în etapa procesuală a recursului declarat într-o cauză având ca obiect aplicarea de penalități de întârziere pentru refuzul îndeplinirii obligației de a face, și anume refuzul executării obligației de înapoiere a fiicei minore, instituită prin titlul executoriu reprezentat de o sentință pronunțată de Curtea de Apel București.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă este neconstituțional în ceea ce privește mențiunea că încheierea pronunțată de instanța de executare este definitivă. În acest sens, arată că este adevărat că, potrivit art. 129 din Constituție, procedurile de judecată și căile de atac ce pot fi exercitate sunt prevăzute de lege, însă suprimarea unei căi de atac, ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătorești, nu trebuie să contravină dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil. Învederează că procedura de soluționare a cererii creditorului, bazată pe art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este contencioasă (cu citarea părților) și presupune o judecată pe fondul cererii, întrucât stabilirea în sarcina debitorului a unei obligații de plată a penalităților este condiționată de stabilirea faptului că debitorul nu și-a executat obligația din titlul executoriu, pe baza actelor de executare, ceea ce înseamnă că judecătorul face o judecată asupra temeiniciei/netemeiniciei cererii creditorului, putând să o admită sau să o respingă. De altfel, art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispune că instanța de executare poate să îl oblige pe debitor la plata penalităților, ceea ce înseamnă că judecătorul face aprecieri asupra temeiniciei cererii creditorului, iar simpla ei formulare nu îl obligă pe judecător la stabilirea penalităților. Ca atare, ambele părți (creditorul și debitorul) trebuie să aibă posibilitatea de a ataca soluția de admitere, respectiv de respingere a cererii la instanța superioară, ceea ce înseamnă că prevederea potrivit căreia încheierea este definitivă este contrară art. 21 din Constituție, întrucât împiedică părțile să supună unei noi judecăți pe fond legalitatea și temeinicia unei încheieri pronunțate de instanța de executare.

6.Faptul că procedura reglementată de art. 906 din Codul de procedură civilă ar putea fi socotită urgentă nu exclude ca încheierea instanței să fie supusă unei căi de atac sau să se prevadă că încheierea, în caz de admitere a cererii creditorului, este executorie, dar și să se dispună termene scurte de declarare a căii de atac, de redactare a încheierii, dar și de judecată a cererii în prima instanță și apel. Ca atare, apreciază că, în forma actuală a textului, sunt vătămate drepturile ambelor părți, întrucât creditorul nu poate să atace încheierea dacă cererea sa a fost respinsă, iar debitorul nu poate să o atace dacă aceasta a fost admisă. De altfel, fiind vorba despre aplicarea unei sancțiuni civile pecuniare, care afectează patrimoniul debitorului, dar și posibilitatea ca instanța să nu admită cererea creditorului, dreptul debitorului de a ataca încheierea trebuie menținut, în caz contrar ar conduce la încălcarea dreptului de acces la justiție și, implicit, a dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituție. Învederează că, potrivit Codului de procedură civilă, regula este aceea a atacării cu apel a hotărârilor pronunțate de instanță, în materia executării silite, ori de câte ori părțile se pot adresa instanței și aceasta are competența de a soluționa astfel de cereri. Fiind vorba despre o procedură contencioasă, în care interferează dreptul creditorului de a cere obligarea debitorului la plata penalităților pentru neexecutarea unei obligații, este neîndoielnic faptul că debitorul are interesul de a se apăra în fața instanței și de a dovedi netemeinicia cererii, fie pentru că, în mod greșit, se consideră că nu și-a executat obligația, fie pentru că s-a aflat într-o situație de imposibilitate de a o executa, din motive obiective, cazuri de forță majoră, care, în mod firesc, pe durata lor, îl exonerează de executarea obligației în cauză.

7.Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, susține că reglementarea criticată este în concordanță cu normele constituționale și convenționale invocate, având în vedere că finalitatea soluției legislative criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării, iar consacrarea caracterului definitiv al încheierii este în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. În plus, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, penalitatea va putea fi înlăturată sau redusă pe calea contestației la executare dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Prin urmare, instanța arată că debitorul are la îndemână calea contestației la executare pentru înlăturarea sau reducerea penalității stabilite de instanță, caz în care instanța va pronunța o hotărâre care poate fi atacată cu apel, potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă, astfel că dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil nu sunt încălcate.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora: „Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.“12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin normelor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și celor ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 488 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 14 octombrie 2020, Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, Decizia nr. 847 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2019, sau Decizia nr. 326 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, decizii prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

14.Astfel, prin jurisprudența mai sus menționată (a se vedea Decizia nr. 488 din 25 iunie 2020, precitată, paragrafele 16-21), Curtea a reținut că reglementarea criticată face parte din capitolul IV - Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face al titlului III - Executarea silită directă din cartea V - Despre executarea silită a Codului de procedură civilă. Art. 906, cu denumirea marginală „Aplicarea de penalități“, prevede la alin. (1) că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. Potrivit art. 906 alin. (2) din cod, atunci când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Alin. (3) al aceluiași articol prevede același caracter definitiv al încheierii pentru situația în care obligația are un obiect evaluabil în bani, când penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

15.Referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanța de executare a constrâns debitorul la executarea obligației prin aplicarea de penalități pentru neexecutarea acesteia, Curtea a subliniat că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic să execute obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului irevocabil (în prezent, definitiv) al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanță cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituție.

16.Prin Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, Curtea a constatat că cererea de aplicare de penalități reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligației stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalități de către instanța de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalități nu poate fi soluționată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluționarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfășurarea căruia legiuitorul să instituie garanțiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenței unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalități nu contravine art. 21 din Constituție, care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, în jurisprudența sa Curtea Constituțională statuând în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și, prin urmare, la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita un atare acces, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării.

17.Totodată, Curtea a reținut că prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, instanța supremă a statuat că „încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. În susținerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului, instanța supremă a precizat la paragraful 77 din decizia antereferită că „nu ar putea fi reținut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite - întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităților în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia - deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerității executării silite, ca cerință imperativă a acestei etape procesuale“.

18.De altfel, și prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, instanța supremă a reținut că, având în vedere caracterul specific al executării obligațiilor de a face sau de a nu face, care au în vedere contribuția esențială a debitorului (spre deosebire de obligațiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligațiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că penalitățile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obține constrângerea debitorului la executarea în natură a obligației cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor și se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură și o finalitate juridică diferite. Este de subliniat faptul că încheierea pronunțată în condițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl privește pe debitor, deoarece, în cazul acestuia, legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că, dacă execută obligația prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalități pe calea contestației la executare, dovedind existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

19.Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă și executorie potrivit art. 906 alin. (4) și (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului, în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă și ale dreptului substanțial comun.

20.În jurisprudența sa referitoare la reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019), instanța de contencios constituțional a statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

21.Referitor la situația concretă din cauză, Curtea reține că prin Decizia nr. 847 din 13 decembrie 2018, precitată, la paragrafele 23-24 și 26-27, Curtea a subliniat că procedura reglementată de textele legale criticate prevede că, în cazul refuzului debitorului obligației de încredințare a minorului de a executa această obligație, pot fi luate măsuri de constrângere de natură patrimonială prevăzute de lege pentru neexecutarea obligațiilor de a face, respectiv când obligația nu este evaluabilă în bani [art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar dacă debitorul este de rea-credință, legiuitorul a reglementat obligația executorului judecătoresc de a sesiza parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale. Curtea a reținut, de asemenea, că legiuitorul a reglementat mai multe măsuri, graduale ca intensitate, menite să constrângă debitorul să execute obligația prevăzută în titlul executoriu, prin intermediul instanței de judecată. Aplicarea penalităților reprezintă un mijloc de constrângere judiciară, o sancțiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligației o presiune suplimentară, inclusiv prin acumularea, timp de trei luni, a sumelor datorate pentru întârzierea în executare. După acest termen, legiuitorul a prevăzut o sancțiune mult mai gravă, respectiv constrângerea debitorului cu aplicarea unei sancțiuni penale.

22.Curtea a constatat, astfel, că procedura criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat constituțional și convențional. Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție prevăd judecarea proceselor în mod echitabil și soluționarea lor într-un termen rezonabil, principiu consfințit și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Procesul echitabil constituie o garanție a principiului egalității, iar termenul rezonabil, o garanție a faptului că justiția asigură realizarea drepturilor și libertăților cetățenilor, cu eliminarea tergiversărilor și a mijloacelor șicanatorii. Or, procedura legală criticată instituie suficiente garanții pentru asigurarea unui proces echitabil. Totodată, Curtea a subliniat că legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancțiuni penale, având în vedere gravitatea opoziției la executare a debitorului, precum și valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancțiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Revine instanțelor judecătorești competente calificarea încadrării faptei săvârșite, având în vedere trimiterea generică pe care o operează dispozițiile legale criticate la normele de incriminare incidente în funcție de specificul situațiilor.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Irina-Iuliana Bucur în Dosarul nr. 10.925/281/2018 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 iunie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Ingrid-Alina Tudora