Decizie nr. 1.068 din 16 septembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Constantin Cazacu în Dosarul nr. 10.888/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei Constantin Cazacu, avocat Mihai-Bogdan Iacob, iar pentru partea Mihail Sireţeanu răspunde apărătorul ales Mihai Ştreangă, cu împuterniciri avocaţiale la dosar.

Cauza este în stare de judecată.

Apărătorul ales al autorului excepţiei pune concluzii de admitere a acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Avocatul celeilalte părţi solicită, de asemenea, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990, respectiv ca neîntemeiată referitor la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 1.004 din 14 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.581/1/2009, admiţând recursul împotriva Încheierii din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.

Excepţia a fost ridicată de Constantin Cazacu în Dosarul nr. 10.888/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect infracţiuni de corupţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art.1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 şi art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 aduc o gravă atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 40 referitoare la dreptul de asociere, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 referitoare la economia de piaţă. În acest sens, arată că art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 prevede exercitarea din oficiu a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în titlul VIII al legii, iar art. 272 alin. (1) pct. 2 şi art. 275 din Legea nr. 31/1990 incriminează ca infracţiuni o serie de fapte ale administratorilor şi/sau directorilor societăţilor comerciale, fără a distinge între societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar şi cele cu capital integral privat. Consideră că aceste reglementări au fost preluate necenzurat în Legea nr. 78/2000 prin intermediul art. 17 lit. h), care face trimitere directă la infracţiunile reglementate de Legea nr. 31/1990, dar şi prin intermediul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi al art. 1 lit. b) din aceeaşi lege, care permite sancţionarea persoanelor care îndeplinesc o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul societăţilor comerciale sau al altor operatori economici, inclusiv cei cu capital integral privat. Dacă, în ceea ce priveşte societăţile comerciale la care este acţionar statul sau o unitate administrativ-teritorială, interesul public poate fi oarecum justificat, în ceea ce priveşte societăţile cu capital integral privat, textele de lege criticate creează posibilitatea ca o autoritate statală, respectiv Ministerul Public, să intervină nelimitat şi necenzurat într-un domeniu exclusiv de interes privat, fără să fie vorba deci de ocrotirea unui interes public, cu nesocotirea intereselor specifice mediului privat şi în absenţa unei sesizări a persoanelor interesate/prezumtiv vătămate.

De asemenea, autorul excepţiei susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării Ministerului Public, ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la condiţiile şi domeniul de reglementare prin ordonanţe de urgenţă şi ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, întrucât reglementarea cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 este de natură a afecta regimul juridic al Ministerului Public, în condiţiile în care organizarea şi funcţionarea acestei instituţii fundamentale a statului este de domeniul legii organice. Mai arată că reglementarea pe calea ordonanţei de urgenţă cu depăşirea limitelor delegării legislative reprezintă o imixtiune inadmisibilă în competenţa legislativă a Parlamentului, deci o violare a principiului separaţiei puterilor în stat. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 544/2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2006 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 sunt constituţionale, deoarece nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie:

–dispoziţiile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, având următorul cuprins:

–Art. 1 lit. b): "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: [...] b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;";

–Art. 12 lit. a): "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a)efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;";

–Art. 17 lit. h), modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 [publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005]: "În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene: [...] h) infracţiunea de bancrută frauduloasă şi celelalte infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în legătură cu infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a;";

–dispoziţiile art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având următorul cuprins:

–Art. 272 alin. (1) pct. 2, modificat prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată [publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006]: "Se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care: [...] 2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;";

–Art. 275, al cărui alin. (1) pct. 1 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente [publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007]: "(1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care:

1.încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 144^3;

2.nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art. 193 alin. (2);

3.începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social;

4.emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere limitată;

5.dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.

(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care încalcă dispoziţiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).";

–Art. 282^1, introdus prin Legea nr. 441/2006: "Pentru infracţiunile prevăzute în prezentul titlu, acţiunea penală se exercită din oficiu.";

–şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la prevederile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990, autorul excepţiei solicită, în realitate, modificarea textelor de lege criticate, în sensul înlăturării caracterului oficial al exercitării acţiunii penale şi lăsării acesteia la dispoziţia părţilor. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 va fi respinsă ca inadmisibilă.

II. În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, aceasta a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. În acest sens este Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, pentru motivele acolo arătate.

Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru aceleaşi motive, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu încalcă nici dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 16, art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l) şi art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) şi art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 şi art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Constantin Cazacu în Dosarul nr. 10.888/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică