Decizie nr. 320 din 19 iunie 2013

Cu Adresa nr. 51/2.941 din 21 mai 2013, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Democrat Liberal şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 80 de deputaţi, autori ai sesizării de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Antal Istvan, Bonis Istvan, Borbely Laszlo, Cseke Attila-Zoltan, Erdei-Doloczki Istvan, Kelemen Atilla-Bela-Laszlo, Kelemen Hunor, Kerekes Karoly, Kereskenyi Gabor, Korodi Attila, Marko Attila-Gabor, Marton Arpad-Francisc, Mate Andras-Levente, Moldovan Iosif, Molnar Zsolt, Sereş Denes, Szabo Odon; Mircea-Nicu Toader, Gheorghe Udrişte, Romeo Rădulescu, Vasile Gudu, Camelia-Margareta Bogdănici, Cristian-Constantin Roman, Sanda-Maria Ardeleanu, Dănuţ Culeţu, Sergiu-Constantin Vizitiu, Mircea Lubanovici, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Cornel-Mircea Sămărtinean, Theodor Paleologu, Florin Aurelian Popescu, Alin-Augustin-Florin Popoviciu, Alexandru Nazare, Ştefan-Bucur Stoica, Costică Canacheu, Roberta-Alma Anastase, Constantin Dascălu, Mircea Man, Gheorghe Ialomiţianu, Gabriel Andronache, Clement Negruţ, Florian-Daniel Geantă, Valeria-Diana Schelean, Maria-Andreea Paul, George Ionescu, Liviu Laza-Matiuţa, Cezar-Florin Preda, Ioan Balan, Iulian Vladu, Raluca Turcan, Tinel Gheorghe, Dan-Cristian Popescu, Mihaela Stoica, Dragoş-Ionel Gunia, Cătălin-Florin Teodorescu, Mircia Muntean, Elena-Gabriela Udrea; Cătălin-Daniel Fenechiu, Tudor Ciuhodaru, Liviu Codîrlă, Ovidiu-Ioan Dumitru, Ioana-Jenica Dumitru, Monica-Maria Iacob-Ridzi, Andrei-Răzvan Condurăţeanu, Neagu Murgu, Constantin Moisii, Cornel-George Comşa, Ion Melinte, Miron Alexandru Smarandache, Marioara Nistor, Liliana Ciobanu, Niculina Mocioi, Valentin Blănariu, Ştefan-Petru Dalca, Eugen Chebac, Mario-Ernest Caloianu, Liliana Mincă, Adrian-Nicolae Diaconu, Vasile-Daniel Oajdea.

La sesizare a fost anexată, în copie, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.957 din 21 mai 2013 şi formează obiectul Dosarului nr. 343A/2013.

Prin această sesizare, autorii acesteia solicită Curţii să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, susţinând că aceasta este neconformă cu prevederile constituţionale ale art. 34 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (4), art. 73 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121, art. 122, art. 138 alin. (4) şi (5) şi art. 139 alin. (3), aducând, în acest sens, în esenţă, următoarele argumente:

1.Legea supusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) şi art. 139 alin. (3), deoarece "cuprinde o lipsă a sursei de finanţare la nivelul Ministerului Sănătăţii." Astfel, autorii sesizării apreciază că, "în realitate, Ministerul Sănătăţii nici nu are cum să posede o asemenea sursă, atât timp cât sumele de plătit, prin care se acoperă cheltuielile cu produsele care fac obiectul acordului-cadru, nici nu au cum să fie la îndemâna acestui minister, pentru că ele sunt prevăzute în mare parte în bugetul asigurărilor sociale care este administrat de Casa Naţională de Sănătate şi nu de Ministerul Sănătăţii. [...] Pentru ca aceste sume să poată fi utilizate de Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit modificat bugetul de stat, dar acest fapt este în contradicţie cu prevederile art. 139 alin. (3) din Constituţie [...]."

Cu privire la aceste aspecte, autorii sesizării invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, conform căreia "lipsa sursei de finanţare, la care se referă art. 138 alin. (5) din Constituţie, este un aspect distinct faţă de lipsa fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar."

2.În legătură cu înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 120 alin. (1), art. 121 şi art. 122, autorii sesizării consideră că nu este permis niciunei autorităţi publice, fie ea şi legislativă, să aducă atingere celor două principii constituţionale consacrate pentru funcţionarea şi organizarea autorităţilor administraţiei publice locale: principiul descentralizării şi principiul autonomiei locale. În acest sens, "pe cale de consecinţă, nu este permisă nicio imixtiune în procedura de achiziţie a unor bunuri din fonduri ale comunităţilor locale de către o autoritate centrală, fie ea şi Ministerul Sănătăţii." O asemenea reglementare este "comparabilă cu o naţionalizare a resurselor financiare ale comunităţilor locale, care trebuie gestionate exclusiv de către aleşii acestor comunităţi, şi anume, consiliile locale şi judeţene, ceea ce reprezintă o încălcare şi a art. 44 alin. (4) din Constituţie."

Pe de altă parte, autorii criticii susţin că "prevederile art. 2 alin. (4) ale legii contestate introduc o formă discriminatorie de abordare prin faptul că în cazul ministerelor sau în cel al instituţiilor publice cu reţea sanitară proprie, pentru unităţile sanitare publice cu paturi din subordinea acestora, acestea vor putea fi incluse în sistemul centralizat de achiziţii publice, doar la solicitarea lor, în timp ce în cazul unităţilor sanitare publice, cu paturi din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, nu avem de-a face cu o posibilitate, ci cu o impunere obligatorie."

3.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (4) şi art. 138 alin. (4), autorii sesizării consideră că prin dispoziţiile legii criticate, conform cărora prevederile ordonanţei de urgenţă "se aplică şi achiziţiilor publice a căror sursă de finanţare este asigurată într-o proporţie de minimum 10% din fondurile Ministerului Sănătăţii", se introduce posibilitatea cheltuirii fondurilor publice de către o autoritate, propusă a fi centrală, Ministerul Sănătăţii, alta decât cea care are această responsabilitate constituţională şi legală.

În continuare, arată că bugetele spitalelor fac parte din bugetul general al unităţilor administrativ-teritoriale, fiind supuse Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. În aceste condiţii, "sumele alocate şi prevăzute în bugetul local nu pot fi executate şi folosite de o altă entitate juridică, decât aceea care le-a prevăzut în bugetul propriu. Altfel, ar însemna să avem de-a face cu o naţionalizare a sumelor prevăzute în bugetul acestor spitale şi a unităţilor administrativ-teritoriale, naţionalizare contrară prevederilor art. 44 alin. (4) din Constituţie."

Ca urmare, autorii sesizării susţin că "Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 este neconstituţională pentru că atribuie unei alte entităţi juridice, adică Ministerul Sănătăţii, dreptul şi răspunderea unor fonduri care nu aparţin majoritar acestei entităţi, ci autorităţilor administraţiei publice locale."

4.Cât priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 34 şi art. 44 alin. (1), autorii criticii susţin că "Ministerul Sănătăţii nu deţine fondurile necesare achitării achiziţiilor publice realizate centralizat, pentru că aceste fonduri sunt şi rămân la dispoziţia altor entităţi care au nevoie de acele achiziţii publice. Ca urmare, Ministerul Sănătăţii nu poate asigura finanţarea achiziţiilor publice efectuate centralizat, pentru că nu are asigurate aceste fonduri la data declanşării procedurii de achiziţii publice." Consideră că prin modalitatea de realizare a finanţării şi de achitare a achiziţiilor publice este încălcat dreptul de proprietate al entităţilor care deţin fondurile necesare şi care sunt beneficiarele acelor achiziţii publice, în sensul că entitatea în cauză nu va mai putea să utilizeze, conform destinaţiilor stabilite şi aprobate prin lege, fondurile deţinute potrivit legii.

De asemenea, autorii sesizării susţin că prin adoptarea textului de lege criticat este înfrânt art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece "nu este posibil ca statul să îşi poată îndeplini obligaţia de asigurare a sănătăţii publice prin imposibilitatea realizării unor achiziţii centralizate corespunzătoare pentru entităţile care au nevoie de ele."

5.În sfârşit, autorii criticii susţin că legea criticată, adoptată cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2), contravine art. 73 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare", prin aceea că modifică sau completează cel puţin două legi organice, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Consideră că prin reglementarea criticată "se modifică sistemul de achiziţii publice de la nivelul unităţilor sanitare cu paturi şi a autorităţilor administraţiei publice locale, instituindu-se o altă modalitate de desfăşurare a achiziţiilor decât cea prevăzută în cele două legi organice menţionate."

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, comunicat cu nr. 5/3318/2013 şi înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 2.184 din 12 iunie 2013, consideră că sesizarea este neîntemeiată.

1.Astfel, cu privire la înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) şi art. 139 alin. (3), făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.092/2008 şi nr. 515/2004, consideră că "prin textul din ordonanţă nu se prevede că efectuarea achiziţiei de medicamente s-ar face în lipsa unor surse de finanţare, ci se prevede doar faptul că pentru atribuirea contractului-cadru nu este necesară dovedirea existenţei sumelor de bani pentru efectuarea plăţilor. Acest lucru nu echivalează cu lipsa prevederii sursei de finanţare pentru efectuarea unor cheltuieli bugetare."

2.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 120 alin. (1), art. 121 şi art. 122, Guvernul apreciază că cele statuate în jurisprudenţa Curţii, concretizată prin deciziile nr. 136/2001, nr. 154/2004 şi 618/2012, sunt valabile şi în cauza de faţă, "textul introdus prin lege la art. 2 alin. (2^1) din ordonanţa de urgenţă prevăzând că, dacă un procent de minim 10% se asigură din fondurile Ministerului Sănătăţii privind achiziţiile publice, atunci sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la achiziţia centralizată de medicamente. În consecinţă, autorităţile administraţiei publice locale îşi desfăşoară activitatea în limitele şi în condiţiile acestei legi, neputându-se sustrage supravegherii autorităţilor centrale, însă această supraveghere se realizează în condiţiile prevăzute de legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului."

3.Referitor la înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 34 şi art. 44 alin. (1), Guvernul consideră că această critică excedează controlului Curţii Constituţionale, deoarece "autorii sesizării invocă aspecte de oportunitate ce privesc modul de realizare a evidenţei necesarului de medicamente." Totodată, apreciază că măsura achiziţionării de medicamente în sistem centralizat nu contravine normelor constituţionale menţionate, "ci, din contră, intră în conţinutul acestor drepturi, care instituie pentru stat obligaţia de a lua măsuri pozitive pentru protecţia sănătăţii publice." Consideră "că nu este încălcat nici dreptul de dispoziţie al spitalelor, ca şi componentă a dreptului de proprietate, acestea putând dispune cum doresc de sumele destinate pentru achiziţionarea de medicamente."

4.Cât priveşte înfrângerea art. 73 alin. (1) din Constituţie, Guvernul apreciază că acesta nu este incident în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 80 de deputaţi.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, dispoziţii care au următorul cuprins:

Articol unic. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 noiembrie 2012, cu următoarea completare:

–La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

«(2^1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată într-o proporţie de minim 10% din fondurile Ministerului Sănătăţii.»

În opinia autorilor sesizării, dispoziţiile legii criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (4), art. 73 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121, art. 122, art. 138 alin. (4) şi (5) şi art. 139 alin. (3), prevederi al căror cuprins este următorul:

–Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 34 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2)Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.";

–Art. 44 alin. (1) şi (4): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. [...]

(4)Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.";

–Art. 73 alin. (1): "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.";

–Art. 120 alin. (1): "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.";

–Art. 121: "(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.

(2)Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe.

(3)Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.";

–Art. 122: "(1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

(2)Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.";

–Art. 138 alin. (4) şi (5): "(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.

(5)Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.";

–Art. 139 alin. (3): "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora."

Procedând la analizarea susţinerilor autorilor prezentei sesizări, Curtea reţine că, prin conţinutul său normativ, legea supusă controlului de constituţionalitate se încadrează în categoria legilor ordinare, având ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 noiembrie 2012.

În temeiul acestei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Sănătăţii, ca unitate de achiziţii publice centralizată, "încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale."

Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, aceasta "nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă".

1.Trecând la examinarea criticilor, Curtea reţine că, prin sesizare, se solicită, în principal, să se constate că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) şi art. 139 alin. (3), deoarece "cuprinde o lipsă a sursei de finanţare la nivelul Ministerului Sănătăţii."

Cu privire la acest aspect, autorii sesizării invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, conform căreia "lipsa sursei de finanţare, la care se referă art. 138 alin. (5) din Constituţie, este un aspect distinct faţă de lipsa fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar."

Din analiza motivării sesizării rezultă că, în realitate, autorii acesteia critică dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, aprobată prin lege, dispoziţii conform cărora "Atribuirea acordurilor-cadru de către unitatea de achiziţii publice centralizată nu necesită dovedirea existenţei sumelor necesare efectuării plăţilor".

Întrucât şi de această dată Curtea reţine jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia starea de neconstituţionalitate a unei ordonanţe nu poate fi eliminată prin legea de aprobare, urmează să fie analizate aceste dispoziţii.

În legătură cu această critică, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, "neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar textele acelei legi, nu reprezintă nemijlocit un motiv de neconstituţionalitate, deoarece în textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective."

Tot cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanţare, prin Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, invocată de chiar autorii sesizării în motivarea criticii de neconstituţionalitate, Curtea a stabilit că "acesta constituie un aspect distinct faţă de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 47/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern.

Mai mult, dacă s-ar reţine că lipsa precizării exprese a sursei de finanţare presupune, implicit, inexistenţa sursei de finanţare, aceasta ar echivala cu o prezumţie fără suport constituţional, ceea ce este inadmisibil.

În jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar că majorarea unor cheltuieli se finanţează fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetară."

Actul normativ criticat nu prevede, însă, ca Ministerul Sănătăţii să încheie şi contractele de achiziţii, ci numai că acesta încheie acordul-cadru, ceea ce, evident, nu vizează angajarea fondurilor de către această instituţie.

Prin urmare, această critică de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) şi art. 139 alin. (3) nu poate fi primită.

2.În legătură cu înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (4), art. 120 alin. (1), art. 121 şi art. 122, Curtea observă că această critică este fără obiect, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, aceasta nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale. Astfel, nu se poate reţine nicio imixtiune a Ministerului Sănătăţii, ca autoritate centrală, în procedura de achiziţie a unor bunuri din fonduri ale comunităţilor locale şi nici "naţionalizarea" resurselor financiare ale comunităţilor locale, aşa cum susţin autorii sesizării.

Naţionalizarea presupune trecerea unor bunuri din proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea statului, ori în cazul de faţă, chiar dacă s-ar aplica inclusiv fondurilor comunităţilor locale, rezultatul "naţionalizării" rămâne tot în proprietatea acestor comunităţi locale.

În cauză, nu poate fi vorba despre nicio formă discriminatorie de abordare" introdusă prin "prevederile art. 2 alin. (4) ale legii contestate". Curtea remarcă faptul că textul aparţine ordonanţei de urgenţă şi are următorul conţinut: "La solicitarea ministerelor sau a instituţiilor publice cu reţea sanitară proprie pot fi incluse în acest sistem centralizat şi unităţile sanitare publice cu paturi din subordinea acestora."

Încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune în discuţie numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. De aceea, Curtea constată că acest principiu nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridică a cărei neconstituţionalitate se susţine.

3.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (4) şi art. 138 alin. (4), autorii sesizării consideră că prin dispoziţiile legii criticate, conform cărora prevederile ordonanţei de urgenţă "se aplică şi achiziţiilor publice a căror sursă de finanţare este asigurată într-o proporţie de minimum 10% din fondurile Ministerului Sănătăţii", se atribuie unei alte entităţi juridice, adică Ministerul Sănătăţii, dreptul şi răspunderea unor fonduri care nu aparţin majoritar acestei entităţi, ci autorităţilor administraţiei publice locale.

Acest text de lege nu conţine în sine nicio dispoziţie care să înfrângă principiile statuate prin normele constituţionale menţionate, fiind evident că nu se poate reţine vreo legătură între dispoziţiile de lege suscitate şi prevederile constituţionale invocate.

De altfel, este de principiu admis că atât timp cât Ministerul Sănătăţii contribuie cu fonduri, chiar şi în procent de 10%, este firesc să îşi impună reglementări care să înlăture cheltuirea ineficientă a acestora.

4.Criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 34 şi art. 44 alin. (1) sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Aşa cum prevede art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iulie 2006, "Guvernul are dreptul de a aproba prin hotărâre proiectarea şi implementarea unui sistem centralizat la nivel naţional de achiziţionare specializată a anumitor produse, servicii sau lucrări de la sau prin unităţi de achiziţii centralizate".

Legat de acest aspect, dar contrar susţinerilor autorilor sesizării, Curtea reţine faptul că reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care au analizat programul naţional de tratament al tuberculozei, în cadrul unui raport, consideră că sistemul achiziţiilor centralizate va putea aduce economii importate la unele medicamente cumpărate. Totodată, apreciază că trecerea la un nou sistem centralizat va maximiza puterea cumpărătorului, concomitent cu îmbunătăţirea semnificativă a transparenţei şi posibilitatea supravegherii unui număr mic de contracte.

În aceste condiţii, prin implementarea noului sistem de achiziţii publice centralizate, atât substanţa, cât şi scopul prevederilor constituţionale de referinţă sunt pe deplin respectate.

5.În sfârşit, autorii criticii susţin că legea criticată, adoptată cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2), contravine art. 73 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că modifică sau completează cel puţin două legi organice, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. În acest sens, consideră că "se modifică sistemul de achiziţii publice de la nivelul unităţilor sanitare cu paturi şi a autorităţilor administraţiei publice locale, instituindu-se o altă modalitate de desfăşurare a achiziţiilor decât cea prevăzută în cele două legi organice menţionate".

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, domeniile rezervate reglementării prin lege organică sunt limitativ prevăzute de Constituţie şi sunt de strictă interpretare. De aceea, o lege organică, chiar dacă din motive de politică legislativă cuprinde şi norme de natura legii ordinare, nu poate extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice şi asupra acestor norme. Asemenea consecinţă este inadmisibilă, deosebirea dintre legea organică şi cea ordinară fiind exclusiv de natură constituţională, nu legală.

Pentru argumentele expuse, Curtea constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorii sesizării.

În temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 80 de deputaţi şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată este constituţională în raport de criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 19 iunie 2013 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Valer Dorneanu, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Daniel Marius Morar, Iulia Antoanella Motoc, Mona-Maria Pivniceru, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată trebuia admisă în parte pentru următoarele motive:

Considerăm că textul introdus prin legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă care prevede că dispoziţiile ordonanţei "se aplică şi achiziţiilor publice a căror sursă de finanţare este asigurată într-o proporţie de minim 10% din fondurile Ministerului Sănătăţii" aduce atingere art. 120 alin. (1) din Constituţia României în măsura în care se referă la fondurile alocate de autorităţile administraţiei publice locale.

Potrivit art. 120 alin. (1) din Constituţia României: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice".

Autonomia locală presupune şi autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, mai exact faptul că taxele locale se utilizează potrivit legii, dar numai în conformitate şi în baza deciziei organelor decizionale ale UAT-urilor, astfel cum legiuitorul a stabilit competenţele legale ale acestora.

De aceea, organele centrale executive, astfel cum este Ministerul Sănătăţii, nu pot decide asupra oportunităţii modalităţii de cheltuire a fondurilor din bugetele UAT-urilor.

În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, la art. 2 alin. (3) se reglementează faptul că "Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă". Acest text era de natură să asigure pe deplin autonomia locală, ştiut fiind faptul că pentru o mare parte din spitale managementul asistenţei medicale a fost transferat către UAT-uri. Pentru acestea, autorităţile locale alocă bani din bugetele propriilor UAT-uri pentru asigurarea fondurilor necesare funcţionării acestor spitale, inclusiv în privinţa achiziţionării de materiale sanitare şi medicamente.

Or, modificarea legislativă intervenită face ca alin. (3) să rămână aplicabilă doar pentru achiziţiile peste 90% ale UAT-urilor şi vizează tocmai procentul de 90% alocat de UAT-uri pentru achiziţionarea unor produse medicale pentru spitalele locale aflate în coordonarea acestora. Acest lucru va conduce la descurajarea participării autorităţilor locale la contribuţia pentru achiziţionarea de materiale sanitare şi medicamente, consiliile locale ori judeţene preferând să aloce banii în alte scopuri decât coachiziţia de medicamente cu Ministerul Sănătăţii, cu consecinţe grave pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor, fiind afectat în acelaşi timp şi dreptul la sănătate.

Prin modificarea operată de Parlament asupra ordonanţei de urgenţă criticate se aduce atingere principiului descentralizării şi autonomiei locale, astfel că, în opinia noastră, textul nou introdus de Parlament contravine art. 120 alin. (1) din Constituţie.

Judecător,

Mona-Maria Pivniceru