Sentința civilă nr. 59 din 24 aprilie 2022

Dosar nr. 630/33/2021

Instanța constituită din:

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ judecată formulată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ - Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.02.2022, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acel termen de judecată, pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul (...) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009, în ceea ce privește prevederile art. 8 lit. f) din aceasta, care prevăd că „Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice și juridice proprietare de animale în următoarele situații: f ...) se constată de autoritățile competente că au încălcat legislația în vigoare.“, iar, în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la modificarea prevederilor indicate mai sus, în sensul de a se preciza, în mod expres, care sunt actele normative a căror încălcare atrage excluderea de la primirea despăgubirilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul susține că este titularul exploatației agricole cod de exploatație - (...), din loc. (...), unde a fost declarată pesta porcină africană prin actul sanitar-veterinar de declarare a focarului de boală nr. 15.580 din 2.10.2020 al DSVSA Cluj.

Prin acest act s-a constatat că la data și ora controlului au fost găsite în exploatație un număr de 63 capete suine, din care două erau moarte, respectiv că toate animalele din gospodărie au fost ucise, s-au îngropat, s-au efectuat dezinfecții la locul îngropării și în adăposturile din exploatație.

Cu toate acestea, în ciuda dispozițiilor art. 3 și 4 din HG 1.214/2009, deși plata despăgubirii reprezentând valoarea de piață a animalelor moarte și ucise pentru combaterea epizootiei trebuia să se facă în termen de 90 de zile, potrivit art. 5 din HG 1.214/2009: „Plata despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor se face la valoarea de piață, în termen de 90 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor, conform art. 2 lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei“, nici până la această dată nu a fost efectuată vreo plată.

În actul sanitar veterinar de declarare a focarului de boală nr. 15.580 din 2.10.2020 al DSVSA Cluj se reține: acordarea despăgubirilor se face în conformitate cu prevederile HG. nr. 1.214/2009, iar dată fiind situația constatată, în cazul de față, devin incidente prevederile art. 8 lit. f) care stabilesc: „Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice și juridice proprietare de animale în următoarele situații: (…) f) se constată de autoritățile competente că au încălcat legislația în vigoare.“

Din modul general de formulare a normei juridice se deduce că restrângerea acestui drept nu privește doar situația în care titularul dreptului a încălcat dispozițiile reglementate de HG 1.214/2009, ci include toate (și orice) normele care privesc identificarea si înregistrarea animalelor, sănătatea, nutriția și bunăstarea acestora, iar cunoașterea acestor norme constituie o obligație legală pentru fiecare proprietar al unei exploatații nonprofesionale, așa cum stabilește și Ordinul ANSVSA nr. 40/2010, dar și celelalte acte normative din domeniul sanitar veterinar care privesc, inclusiv specia suinelor.

Or, este evident, pe de o parte, că textul HG nr. 1.214/2009, art. 8 lit. f) - „nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice și juridice proprietare de animale în următoarele situații:

f)se constată de autoritățile competente că au încălcat legislația în vigoare“, nu respectă rigorile de redactare prevăzute de art. 8 și 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Din modul de redactare a textului art. 8 din HG nr. 1.214/2009 se poate ca, într-o interpretare largă, excentrică (asemenea celei îmbrățișate de DSVSA Cluj prin răspunsul menționat mai sus), să se considere că dreptul la despăgubiri este oprit unei persoane care a încălcat orice fel de normă, inclusiv, spre exemplu, celor care au traversat strada la culoarea roșie a semaforului, de exemplu, încălcând astfel legislația în vigoare.

De altfel, nici organele care trebuie să constate încălcarea nu sunt determinate de textul criticat, făcându-se doar referirea generică „organele competente“.

În esență, față de modul de redactare al art. 8 lit. f) din HG nr. 1.214/2009, se poate aprecia că orice încălcare a unui act normativ din legislația națională, indiferent de domeniul de reglementare, este de natură să atragă sancțiunea neacordării despăgubirilor. Or, este evident că o asemenea consecință nu poate fi acceptată datorită arbitrarului absolut pe care îl aduce în aplicarea legii.

Cerința previzibilității, a clarității și a caracterului accesibil al legii a fost consacrată la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și prin jurisprudența Curții Constituționale. Dacă la început Curtea Constituțională analiza cerința clarității și previzibilității unei legi prin prisma încălcării diverselor dispoziții constituționale, în prezent această exigență a fost cristalizată din prevederile articolului 1 alineatul (5) din Constituție. Pe de altă parte, exigența s-a îmbogățit din punct de vedere substanțial, Curtea Constituțională impunând respectarea unui standard cât mai înalt al calității reglementării.

O evoluție importantă a concepției Curții se realizează prin deciziile nr. 1 din 11 ianuarie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) și nr. 494 din 10 mai 2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012). După ce, în prealabil, în ambele

decizii Curtea reține că „orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat“, aceasta concluzionează, în prima decizie citată, că textul „este neclar și imprecis, astfel încât Curtea constată că, în mod evident, legea criticată este lipsită de previzibilitate, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituție“, iar în a doua decizie citată că prevederile legale analizate „nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție“.

Aici, evoluția jurisprudenței este semnificativă: pe de-o parte, se exprimă în mod direct exigența respectării de către orice act normativ a unor cerințe calitative (previzibilitatea, precizia și claritatea), iar, pe de altă parte, această exigență își găsește temeiul, pentru prima dată, în mod direct și de sine stătător în art. 1 alin. (5) din Constituție. Curtea reține în final că imprecizia sau lipsa de previzibilitate a textului de lege supus controlului de neconstituționalitate afectează demnitatea umană, valoare supremă prevăzută la art. 1 alin. (3), sau dreptul la un proces echitabil cuprins în art. 21 alin. (3) din Constituție, deci alte prevederi constituționale decât art. 1 alin. (5) în Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014), Curtea Constituțională procedează în mod invers. După ce a reținut încălcarea dreptului de proprietate, a extins controlul constituționalității dispozițiilor legale criticate și în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, ceea ce reprezintă o premieră și confirmă importanța din ce în ce mai mare pe care această exigență o are din perspectiva constituționalității.

De altfel, poate și mai important, în această decizie, precum și într-o decizie ulterioară (Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, celebră datorită dispozițiilor analizate - „codul insolvenței“), Curtea Constituțională ridică previzibilitatea și claritatea la nivel de „condiție esențială a calității și constituționalității normei juridice“.

Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea și previzibilitatea sunt elemente sine qua non ale constituționalității și convenționalității reglementării.

În data de 30.08.2021, reclamantul a formulat, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângere prealabilă împotriva prevederilor art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, însă, deși s-a împlinit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul nu a răspuns în niciun mod plângerii formulate de subsemnatul.

Pentru toate aceste considerente, reclamantul solicită, în principal, anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009, în ceea ce privește prevederile art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, care prevăd că „Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice și juridice proprietare de animale în următoarele situații:

j)se constată de autoritățile competente că au încălcat legislația în vigoare“, iar, în subsidiar, solicităm obligarea pârâtului la modificarea prevederilor indicate mai sus, în sensul de a se preciza, în mod expres, care sunt actele normative a căror încălcate atrage excluderea de la primirea despăgubirilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009.

În drept, dispozițiile art. 1, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 8, art. 36 din Legea nr. 24/2000, art. 453 din Codul de procedură civilă.

În apărare a formulat întâmpinare pârâtul Guvernul României, solicitând anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, pe cale de excepție; respingerea acțiunii, ca tardiv formulată; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În speță, cauza dedusă judecății se înscrie în categoria litigiilor de contencios administrativ, împrejurare față de care devin aplicabile prevederile art. 17 alin. (2) din actul normativ precitat, potrivit cărora „(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare“.

Totodată, potrivit art. 197 din noul Cod de procedură civilă (NCPC), „în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii“.

Prin urmare, întrucât exemplarul cererii de chemare în judecată atașat comunicării emise în Dosarul nr. 630/33/2021, pentru pârâtul Guvernul României, nu este însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru și în măsura în care aceasta nu se regăsește nici la dosarul cauzei, obligația timbrării cererii îndeplinindu-se anticipat, înțelegem să invocăm excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa timbrării, pe care vă solicităm să o admiteți și să dispuneți anularea cererii de chemare în judecată, în situația în care reclamanta nu face dovada îndeplinirii acestei obligații.

Cu privire la acest aspect, și Curtea Constituțională a reținut că, atunci când timbrarea acțiunii este o cerință imperativă a legii, judecătorul nu poate soluționa o cerere fără a constata în prealabil valabilitatea efectuării plății taxei de timbru aferente valorii obiectului cererii de chemare în judecată (Decizia nr. 144 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 aprilie 2013).

Cu privire la excepția tardivității introducerii acțiunii, a susținut că, potrivit normelor imperative ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Termenul de introducere a acțiunii:

(1)Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c)data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d)data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e)Abrogată.“

În toate cazurile, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) (în speță 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului (termen de decădere).

Prezenta acțiune este tardiv formulată prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 108 din Constituție, republicată, hotărârile adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, moment de la care încep să curgă și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de partea reclamantă este 30 octombrie 2009 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741.

Hotărârea de Guvern în discuție este un act administrativ cu caracter individual, deoarece se adresează unor persoane determinate, indicate chiar în titlul actului, în speță proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

În aceste condiții este evident că introducerea prezentei acțiuni la data de 1.09.2021 s-a făcut cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoștință publică a actului (30 octombrie 2009).

Față de dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004 se solicită admiterea excepției și, în consecință, să se dispună respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Față de criticile generice și sumare vizând Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precizăm că acesta nu oferă, în mod concret, o argumentație ori temeinicie legală în sprijinul acestora.

Temeiul legal al adoptării acestui act normativ l-au constituit prevederile art. 108 din Constituția României, republicată, precum și prevederile art. 26 alin. (6), (6^1) și (7) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese și din nota de fundamentare a acesteia, prin însușirea proiectului inițiat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și avizat de organele de specialitate ale administrației publice centrale cu atribuții în acest domeniu.

La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, regulament aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul hotărârii fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acesteia, respectiv de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul pentru Afaceri Europene, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în organizarea de la acea dată).

Sub aspectul oportunității, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menționate în nota de fundamentare a acestuia, respectiv cele regăsite în secțiunea a 2-a „Motivul emiterii actului normativ“.

Pe de altă parte, prin raportare la susținerile părții reclamante, rugăm onorata instanță să observe că nu pot fi reținute elemente de nelegalitate ale Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009 sau eventuale împrejurări de natură a crea o îndoială asupra legalității, veridicității și autenticității acestui act administrativ.

Legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerințe:

–actele să fie adoptate sau emise de către autoritățile competente din punct de vedere material/teritorial și în limitele acestor competențe;

–conținutul actului administrativ să fie conform cu conținutul legii în baza căreia este emis;

–actele să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare;

–actele să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative și a normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.

În concluzie, susținerile părții reclamante privind vătămarea unor drepturi prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009 sunt nefondate și nu pot demonstra nelegalitatea acesteia.

Față de acestea, se impune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de constatare a inexistenței Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009.

La data de 17 ianuarie 2022 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a depus cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României, solicitând admiterea cererii de intervenție și respingerea cererii reclamantului.

Legea stabilește că terțul din cererea de intervenție accesorie are o poziție subordonată părții pe care o apără, dispunând că acesta nu poate face decât acele acte de procedură care profită părții respective.

Conform art. 3 alin. (1) pct. 13 din H.G. nr. 137/2020 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului:

Articolul 3

(1)Secretariatul General al Guvernului îndeplinește următoarele atribuții principale: (...) 13. asigură reprezentarea Guvernului, inclusiv a prim-ministrului, în fața instanțelor judecătorești, împreună cu ministerele inițiatoare sau continuatoare/succesoare în urma reorganizării și/sau instituțiile publice care au obligația de a pune în executare actele adoptate de Guvern și deciziile prim-ministrului împotriva cărora s-au formulat acțiuni în justiție sau care au obligația de a iniția actele administrative sau de a efectua operațiunile administrative solicitate Guvernului sau prim-ministrului.

Conform art. 1 alin. (1) din HG nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare:

Articolul 1

(1)Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare Autoritatea, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare și control în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. b) din același act normativ, pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, A.N.S.V.S.A. exercită și funcția de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor, cu respectarea legislației naționale și europene.

Întrucât Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin organele abilitate, efectuează activitatea de apărare a sănătății animalelor, de supraveghere, prevenire și control al bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituțional și juridic, a resurselor financiare și a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfășurarea în condiții optime a activităților din domeniul sanitar-veterinar și având în vedere că reclamanta solicită anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, rezultă că instituția noastră justifică un interes pentru care înțelege să

intervină în prezentul dosar, fiind incidente dispozițiile textului de lege mai sus citat coroborat cu art. 61 din NCPC.

În considerarea tuturor celor expuse mai sus rezultă că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 61 și 63 din NCPC, motiv pentru care reiterăm concluziile noastre de admitere a prezentei cereri de intervenție.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului prin care a solicitat, în principal, anularea parțială a HG nr. 1.214/2009, în ceea ce privește prevederile art. 8 lit. f), și, în subsidiar, obligarea pârâtului la modificarea acestei prevederi, în sensul de a preciza, în mod expres, care sunt actele normative a căror încălcare atrage excluderea de la primirea despăgubirilor prevăzute de HG nr. 1.214/2009, pentru următoarele motive:

În conformitate cu prevederile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, cu modificările și completările ulterioare,

Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice și juridice proprietare de animale în următoarele situații:

a)dacă nu au comunicat medicului veterinar oficial/medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, apariția oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale, în termen de maximum 48 de ore, prin notificare scrisă sau notă telefonică;

b)nu asigură și nu respectă normele de igienă și biosecuritate în exploatațiile aprobate sanitar-veterinar;

c)au importat animale bolnave a căror boală a fost dobândită anterior intrării pe teritoriul României și a fost constatată prin testele de laborator;

d)au introdus animate noi fără documentele sanitar-veterinare prevăzute de lege;

e)au introdus animale provenite dintr-o altă exploatație sau zonă aflată în derularea programului de combatere a unei boli;

f)se constată de autoritățile competente că au încălcat legislația în vigoare.

Alături de prevederile legale mai sus prezentate, în conformitate cu prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, cu modificările și completările ulterioare:

(1)Beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, persoanele juridice și persoanele fizice proprietare de animale, în cazul în care animalele sunt deținute cu respectarea normelor sanitar-veterinare în vigoare, cu referire la declararea și înregistrarea obligatorie în registrul agricol și în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legate în vigoare, dacă au suferit pagube la suspicionarea sau confirmarea bolii prin aplicarea măsurilor de control specifice ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile prevăzute în lista cuprinsă în anexa nr. 1.

(1^1)Proprietarii de animale neidentificate, suspecte sau bolnave de pestă porcină africană beneficiază de despăgubiri numai în condițiile în care acestea sunt identificate și înregistrate, potrivit legii, înainte de evaluare și ucidere sau ucidere preventivă.

(2)Beneficiază de despăgubiri persoanele juridice și persoanele fizice proprietare de animale, dacă animalele suspicionate de boală au fost predate către unitățile de abatorizare, autorizate sanitar-veterinar, direct de către proprietarii acestora ori prin intermediari, persoane fizice sau juridice, în cadrul programelor naționale de eradicare a epizootiilor, de la data aprobării acestor programe, în vederea sacrificării în scop de diagnostic.

(3)Beneficiază de despăgubiri proprietarii de animale din exploatațiile în care se aplică măsurile de control al bolilor, inclusiv din exploatațiile aflate în zona de protecție a focarului, precum și alte persoane fizice și juridice care au suferit pagube colaterale prin aplicarea măsurilor de eradicare și combatere a bolilor.

(4)Despăgubirile prevăzute la alin. (1)-(3) nu vor fi acordate persoanelor fizice sau juridice sancționate contravențional în baza art. 9.

Totodată, potrivit art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, cu modificările și completările ulterioare, dispune:

(1)Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte săvârșite de persoana fizică sau juridică proprietară de animale:

a)neanunțarea, în termen de 48 de ore, a medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau a reprezentantului oficial al direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, despre apariția oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale;

b)neizolarea animalelor bolnave sau suspecte de boală, nepăstrarea cadavrelor animalelor moarte ori tăiate și consumul sau înstrăinarea cărnii și produselor provenite de la aceste animale până la sosirea medicului veterinar de liberă practică împuternicit și/sau oficial;

c)nerespectarea restricțiilor de circulație a animalelor, impuse de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București;

d)neasigurarea și nerespectarea normelor de biosecuritate în exploatațiile de animale autorizate sanitar-veterinar.

Având în vedere ansamblul prevederilor legale mai sus prezentate, se desprinde concluzia că sintagma „legislația în vigoare“ avută în vedere la art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009, cu modificările și completările ulterioare, are în vedere legislația specifică domeniului sanitar-veterinar, care stabilește măsurile necesare pentru supravegherea, prevenirea, controlul și eradicarea bolilor animalelor.

În aceste condiții rezultă, contrar susținerilor reclamantului, că sunt respectate rigorile de redactare a actelor normative prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările ulterioare.

În drept, dispozițiile art. 61 NCPC, HG nr. 1.415/2009, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 24/2000, HG nr. 137/2020

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 30.10.2009,

Nu beneficiază de despăgubirile prevăzute în prezenta hotărâre persoanele fizice și juridice proprietare de animale în următoarele situații:

a)dacă nu au comunicat medicului veterinar oficial/medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, apariția oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale, în termen de maximum 48 de ore, prin notificare scrisă sau notă telefonică;

b)nu asigură și nu respectă normele de igienă și biosecuritate în exploatațiile aprobate sanitar-veterinar;

c)au importat animale bolnave a căror boală a fost dobândită anterior intrării pe teritoriul României și a fost constatată prin testele de laborator;

d)au introdus animate noi fără documentele sanitar-veterinare prevăzute de lege;

e)au introdus animale provenite dintr-o altă exploatație sau zonă aflată în derularea programului de combatere a unei boli;

f)se constată de autoritățile competente că au încălcat legislația în vigoare.

Textul adus în discuție de reclamant pe calea petitului principal vizează o ipoteză de excludere de la beneficiul

acordării de despăgubiri ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, fiind în mod evident o sancțiune care nu vizează, cel puțin nu în mod direct, conduita solicitantului.

Astfel, se constată că ipotezele de excludere prevăzute de art. 8 lit. a)-e) din actul administrativ normativ în discuție privesc situații care implică o acțiune sau o inacțiune a persoanei care solicită acordarea despăgubirilor, fie contrară legii, fie aptă să cauzeze prejudiciul suferit în contextul menționat, sancționată în acest fel prin înlăturarea posibilității de despăgubire.

Aceste acțiuni sau omisiuni sunt în mod clar enumerate, descrise în textul normei - lit. a)-e) (dacă nu au comunicat medicului veterinar oficial/medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, apariția oricărei îmbolnăviri, suspiciuni de boală, moartea sau tăierea de necesitate a unor animale, în termen de maximum 48 de ore, prin notificare scrisă sau notă telefonică; nu asigură și nu respectă normele de igienă și biosecuritate în exploatațiile aprobate sanitar-veterinar; au importat animale bolnave a căror boală a fost dobândită anterior intrării pe teritoriul României și a fost constatată prin testele de laborator; au introdus animale noi fără documentele sanitar-veterinare prevăzute de lege; au introdus animale provenite dintr-o altă exploatație sau zonă aflată în derularea programului de combatere a unei boli), prin intermediul lor fiind asigurat un cadru legal previzibil pentru potențialii proprietari de animale solicitanți de despăgubiri.

Sub aspectul prevederii criticate de reclamant, instanța reține că, deși vizează conduita unui terț („autoritate competentă“), consecințele sale se răsfrâng în mod nemijlocit asupra beneficiarului și aceasta fără a se menționa în conținutul său o eventuală culpă concurentă a solicitantului.

De asemenea, din examinarea cuprinsului actului nu se poate decela vreo corelare cu altă dispoziție a acestuia, tot astfel cum nu se poate realiza o corelare a art. 8 lit. f) cu prevederile art. 26 alin. (6), alin. (6^1) și alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, în executarea cărora a fost adoptată HG nr. 1.214/2009, în sensul că nu este individualizată cu claritate nici sfera autorităților competente la care face referire textul și nici legislația în vigoare care ar fi fost încălcată.

Nici art. 2 al HG nr. 1.214/2009 care stabilește semnificația termenilor cu care operează Metodologia nu definește cele două noțiuni anterior menționate, tot astfel cum nici OG nr. 42/2004 nu conține o astfel de delimitare, ceea ce susține concluzia că textul actului administrativ normativ prezintă un caracter neclar, echivoc, nefiind precizate cu claritate normele a căror încălcare de către autorități competente (de asemenea nedefinite în acest context) atrage excluderea acordării de despăgubiri în condițiile acestei norme.

Prin urmare, maniera de redactare a art. 8 lit. f) din HG nr. 1.214/2009 încalcă dispozițiile art. 8 alin. (4) și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, conform cărora textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice, pasaje obscure sau echivoce, respectiv într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc.

Modalitatea de redactare a textului criticat lasă loc arbitrarului și exercitării cu exces de putere a atribuțiilor de către autoritatea publică chemată să soluționeze cererile de despăgubire, în speță Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, norma fiind lipsită de orice previzibilitate, cu atât mai mult cu cât nu este corelată încălcarea legislației în vigoare (oricare ar fi aceea) de către autoritățile competente de o eventuală culpă a solicitantului.

De asemenea, instanța observă că art. 8 lit. f) din HG nr. 1.214/2009 nu acoperă nicio ipoteză descrisă de Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 (art. 26) a cărei organizare a executării o realizează, iar pârâtul nu a formulat apărări în acest sens.

Examinând apărările formulate de emitentul actului cu privire la fondul cauzei, se constată că acestea prezintă un caracter general, nefiind indicată o corelație a textului art. 8 lit. f) din HG nr. 1.214/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu o prevedere din legea a cărei punere în executare o realizează. În speță reclamantul nu a invocat necompetența emitentului actului, nici faptul că dispoziția criticată nu ar fi conformă cu conținutul legii în baza căreia este emis, nici forma specifică a adoptării sale, ci a invocat nelegalitatea din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate a normei în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituție, respectiv art. 8 și 26 din Legea nr. 24/2000. Or, cu privire la motivele de nelegalitate invocate, pârâtul nu a înțeles să aducă argumente contrare (în mod evident, în speță nu au fost și nici nu puteau fi aduse în discuție aspecte legate de oportunitatea adoptării normei).

Pentru toate acestea considerente, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea formulată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și va anula în parte Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 în ceea ce privește dispozițiile art. 8 lit. f) din acest act administrativ normativ.

Ca urmare a admiterii petitului principal, în mod evident nu se impune discutarea petitului subsidiar (nici din punctul de vedere al admisibilității și nici pe fond).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul (...), CNP (...), domiciliat în (...), tel. (...), titular al exploatației agricole cod de exploatație (...), cu domiciliul procesual ales în (...) în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sectorul 1, având cod de identificare fiscală 4283422, cont bancar: RO98TREZ70023510120XXXXX deschis la ATCPMB.

Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 în ceea ce privește dispozițiile art. 8 lit. f) din acest act administrativ normativ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Curtea de Apel Cluj.

Pronunțată la data de 24.02.2022, prin punerea soluției la dispoziție părților cu mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE

ROXANA MIHAELA VEREȘ

Grefier,

Daniela Chirilă