Decizia nr. 857 din 17 decembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Raluca Marinela Negru în Dosarul nr. 119.833/299/2015 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.941D/2017. 2. La apelul nominal răspund, personal, autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna Raluca Marinela Negru, precum și partea Nicolae Cosmin Negru. De asemenea, pentru partea Kruk România - S.R.L. din București, răspunde doamna avocat Alexandra Chircu, în calitate de apărător ales, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează Curții faptul că partea Kruk România - S.R.L. din București a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

4.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, susține că prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă contravin art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție și principiului accesibilității și previzibilității, în măsura în care prin sintagma „poate cere“, cuprinsă în textul de lege criticat, se ajunge la o interpretare care să nu permită părții să aibă posibilitatea concretă de a exercita o acțiune în realizarea dreptului. Precizează că, în cauza în care a ridicat excepția de neconstituționalitate, instanța a lăsat să se înțeleagă că nu există o posibilitate reală, efectivă de acțiune în realizarea dreptului, însă acțiunea în constatare a fost respinsă fără a se face o recalificare a acesteia. Așadar, deși nu a existat o posibilitate concretă a unei acțiuni în realizare, acțiunea în constatare a fost respinsă ca inadmisibilă.

5.Având cuvântul, partea Nicolae Cosmin Negru arată că achiesează la cele susținute de autoarea excepției.

6.Apărătorul ales al părții Kruk România - S.R.L. din București consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât art. 35 din Codul de procedură civilă instituie principiul subsidiarității acțiunii în constatare față de cea în realizarea dreptului, cu toate consecințele ce decurg din regimul celor două acțiuni. Precizează că, în prezenta cauză, petenta a avut posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului, mai exact contestația la executare, dar aceasta a fost tardiv introdusă, petenta încercând pe calea unei cereri modificatoare remedierea acestui viciu produs din culpa sa exclusivă. Arată că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, putând comporta unele condiționări sau limitări care intră în marja de apreciere recunoscută statelor. Legiuitorul a dat prioritate tranșării definitive a fondului dreptului litigios pe calea acțiunii în realizare, înlăturându-se astfel incertitudinea din raporturile juridice civile, și numai cu caracter subsidiar a recunoscut posibilitatea unei acțiuni în constatare în ipoteza în care nu este posibilă o acțiune în realizare.

7.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate sunt norme de procedură pe care legiuitorul are competența de a le adopta, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție. În opinia sa, nu se încalcă art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, se generează o mai bună administrare a justiției, pentru că nu se permite să se promoveze simultan pentru același drept pretins două feluri de acțiuni, una în constatare și una în realizare. Arată că există și jurisprudență a Curții Constituționale cu privire la reglementarea similară cuprinsă în Codul de procedură civilă din 1865, respectiv deciziile nr. 609 din 15 noiembrie 2005 sau nr. 275 din 22 martie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 119.833/299/2015, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Raluca Marinela Negru într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de constatare a împlinirii termenului de prescripție a executării silite.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat îngrădește accesul liber la justiție, ținând cont de interpretarea instanței de fond care a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare pe motiv că legea a prevăzut o cale prin care partea putea cere realizarea dreptului. Se susține că prevederile de lege supuse controlului sunt neconstituționale în cazul în care o cerere de chemare în judecată trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă pentru simplul motiv că legea prevedea la un moment de timp diferit de momentul formulării cererii o cale pentru realizarea dreptului, dar care nu este posibilă în mod efectiv. Se precizează că, în cauză, prin acțiunea formulată, s-a solicitat instanței de fond constatarea împlinirii termenului de prescripție în ceea ce privește un contract de credit, dar cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, motivat de faptul că, în abstract, legea prevede o altă cale pentru realizarea dreptului, și anume contestația la executare, dar care nu este posibilă la momentul formulării cererii, nefiind vizată legalitatea unui act de executare, ci încetarea puterii executorii a titlului executoriu. Astfel, în mod concret, nu există nicio cale legală prin care instanța de judecată să poată verifica dacă într-adevăr, în ceea ce privește titlul executoriu constând în contractul de credit, dreptul de a obține executarea silită este prescris. Ca atare, se susține că dispozițiile art. 35 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care, prin aplicarea lor, poate fi respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, fără a exista și fără a fi indicată calea legală pe care justițiabilul o poate parcurge în concret pentru realizarea dreptului.

10.Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că textul de lege criticat este constituțional. Arată, în esență, că dreptul de acces liber la justiție este asigurat, dar în mod diferențiat, cei interesați având la dispoziție fie o acțiune în realizare, fie, în absența unei asemenea căi, acțiunea în constatare.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența dezvoltată de Curtea Constituțională cu privire la prevederile corespondente din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 111.

13.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de acces liber la justiție garantat de art. 21 din Legea fundamentală.

14.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepției rezultă că autoarea acesteia critică doar teza a doua a prevederilor menționate, acestea urmând să constituie obiect al excepției. Textul de lege suspus controlului de constituționalitate are următorul cuprins: „[Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept]. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege“. Din motivarea excepției rezultă că autoarea acesteia critică doar teza a doua a prevederilor citate, acestea urmând să constituie obiect al excepției.

17.În opinia autoarei excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție.

18.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a analizat soluția legislativă similară cuprinsă în art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la critici asemănătoare. Astfel, prin Decizia nr. 662 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010, și Decizia nr. 754 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, Curtea a observat că acțiunea în constatare, numită și în recunoașterea dreptului sau în confirmare, reprezintă o acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și prin acțiune să nu urmărească contestarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. Curtea a arătat că o particularitate importantă a acțiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Legiuitorul a instituit principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar și limitat al acestei acțiuni constituie expresia voinței legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiție să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acțiuni paralele: una în constatare și una în realizarea dreptului.

19.Autoarea excepției de neconstituționalitate ce constituie obiectul prezentului dosar susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție în măsura în care, prin aplicarea acestora, poate fi respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, fără a exista și fără a fi indicată calea legală pe care justițiabilul o poate parcurge în concret pentru realizarea dreptului.

20.Față de această critică, Curtea reține că, stabilind că acțiunea în constatarea existenței dreptului sau a inexistenței unui drept potrivnic este inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă nu face altceva decât să confirme posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanțelor judecătorești competente, dând expresie dreptului de acces liber la justiție.

21.Textul de lege criticat dă prevalență realizării efective a dreptului, fie prin intermediul justiției, fie pe cale administrativă sau prin „orice altă cale prevăzută de lege“. Reglementarea criticată este de natură să confere astfel eficiență actului jurisdicțional, soluția legislativă în discuție având ca finalitate evitarea declanșării unui eventual nou proces în care, după constatarea existenței dreptului, să se solicite ulterior, pe cale separată, și realizarea acestuia. Având în vedere că, la nivel legal, există mecanisme procedurale prin care persoanele care pretind că sunt titulari ai unui drept au posibilitatea să și-l realizeze în mod efectiv, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate încurajează justițiabilii să uzeze de acestea și să urmărească însăși realizarea dreptului, nu doar constatarea existenței acestuia. Aceasta, deoarece simpla constatare a existenței unui drept permite perpetuarea unor situații conflictuale, de natură să necesite intervenția instanțelor judecătorești. Or, o astfel de atitudine procesuală ar conduce la încărcarea inutilă a rolului instanțelor și la trenarea clarificării situațiilor potențial litigioase.

22.În cauza de față, aflată în etapa procesuală a apelului, prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, apreciind că reclamanta putea cere însăși realizarea dreptului, legea prevăzând o altă cale ce putea fi utilizată pentru verificarea împlinirii prescripției dreptului de a cere executarea silită, respectiv contestația la executare împotriva actelor de executare efectuate în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor de creanță izvorâte dintr-un contract de credit bancar.

23.Față de cele arătate, Curtea constată că textul de lege criticat nu îngrădește accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, îi oferă persoanei interesate posibilitatea să își valorifice pe deplin acest drept garantat la nivel constituțional. Aprecierea cu privire la existența căii legale de realizare a dreptului aparține exclusiv instanțelor sesizate cu soluționarea acțiunilor în constatare, urmând să fie analizată de la caz la caz, în funcție de împrejurările specifice cauzei. Este adevărat că, uneori, în practică, ridică dificultăți problema de a stabili dacă partea are sau nu la îndemână calea unei cereri în realizarea dreptului. Astfel, dacă o acțiune în constatare ar fi admisibilă atunci când debitorul solicită, înainte de declanșarea executării silite, să se constate că a intervenit prescripția dreptului creditorului de a cere și obține executarea silită, o eventuală contestație la executare ar urma să fie respinsă ca prematură, deci debitorul nu are la îndemână o cerere în realizare decât după ce s-a declanșat executarea silită. Or, în cauza de față, așa cum rezultă din dosarul cauzei, împotriva debitoarei s-a pornit executarea silită, în cursul căreia putea formula contestație la executare, în soluționarea căreia ar fi putut să invoce excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită. Instanțele judecătorești rămân însă suverane în ceea ce privește aprecierea referitoare la existența, în fiecare caz în parte, a unei căi procesuale de realizare a dreptului, care să prevaleze asupra acțiunii în constatarea acestuia.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Raluca Marinela Negru în Dosarul nr. 119.833/299/2015 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că prevederile art. 35 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu