Decizia nr. 673 din 31 octombrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.819/2/2016 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.058D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procesuale prin care justiția se înfăptuiește și este competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. În acest context, Curtea a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune, în toate cauzele, să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Mai arată că, în ceea ce privește exceptarea de la aplicare a alin. (2) pct. 3 al art. 503 din Codul de procedură civilă în ipoteza hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, Curtea a avut în vedere că motivul contestației în anulare speciale, respectiv omisiunea cercetării unui motiv de casare, privește, exclusiv, hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motive de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Așadar, apreciază că aceste considerente își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 20 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.819/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare prin care contestatoarea a solicitat admiterea acesteia, având în vedere că, în mod greșit, s-a admis lipsa calității procesuale a intimatului.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate limitează obiectul contestației în anulare la hotărâri definitive, dar pronunțate în recurs sau în apel, excluzând hotărârile pronunțate în primă și ultimă instanță, care sunt definitive potrivit unor dispoziții legale speciale, precum este cazul art. 106^3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Însă, riscul apariției unei erori materiale este egal în cazul unor hotărâri definitive pronunțate în primă și ultimă instanță, ca și în cazul celor definitive pronunțate în apel sau recurs.

6.Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care limitează obiectul contestației în anulare la hotărâri definitive, dar pronunțate în recurs sau apel, excluzând hotărârile pronunțate în primă și ultimă instanță, care sunt definitive potrivit unor dispoziții legale speciale.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă în raport cu criticile formulate de instanța de judecată, care vizează o omisiune legislativă - chestiune de resortul exclusiv al legiuitorului, care excedează controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională neputând modifica sau completa prevederile supuse controlului.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și alin. (3) din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul cuprins:

–Art. 503 alin. (2) pct. 2: „(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: […]

2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;“;

–Art. 503 alin. (3): „(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.“12. În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 106^3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 mai 2008, „Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă.“ 14. În ceea ce privește hotărârile pronunțate în această materie, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale care reglementau caracterul irevocabil al hotărârilor instanțelor competente să soluționeze cererile în justiție formulate de străini. Așadar, cu privire la caracterul irevocabil al hotărârii pronunțate de instanța competentă să soluționeze plângerea introdusă de străinul împotriva căruia s-a dispus luarea măsurii interzicerii intrării în România, Curtea s-a mai pronunțat, spre exemplu, prin Decizia nr. 287 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 29 iulie 2014, constatând constituționalitatea acestuia. Totodată, Curtea a constatat și constituționalitatea caracterului irevocabil al hotărârii curții de apel pronunțate asupra contestației formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României (spre exemplu, Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, Decizia nr. 50 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2008, sau Decizia nr. 867 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008).

15.Având în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă și irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓, cele reținute de Curte în jurisprudența sa sunt aplicabile și în cazul caracterului definitiv al hotărârilor pronunțate în materia regimului străinilor în România.

16.În continuare, Curtea observă că procedura de soluționare a cererilor în justiție formulate de străini în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 este o procedură specială și accelerată, iar caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate în soluționarea contestațiilor formulate împotriva măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României este justificat de celeritatea cu care trebuie soluționate cererile în materia străinilor.

17.Curtea, în jurisprudența sa (Decizia nr. 287 din 22 mai 2014, anterior menționată), a reținut că, potrivit art. 13 alin. (3) din Regulamentul (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 105 din 13 aprilie 2006, „Persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării au dreptul la o cale de atac împotriva deciziei. Calea de atac se desfășoară în conformitate cu legislația internă. Resortisantului țării terțe i se pun la dispoziție informații scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informații legate de reprezentanții competenți să acționeze în numele resortisantului respectiv, în conformitate cu legislația internă“.

18.Tot astfel, prevederile art. 13 alin. (1) din Directiva 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 a Parlamentului European și a Consiliului privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 348 din 24 decembrie 2008, prevăd că resortisantului unei țări terțe (străinului) față de care s-a emis o decizie de returnare însoțită de o interdicție de intrare ar trebui să i se acorde posibilitatea unei căi de atac efective împotriva acestora „în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau în fața unui organ competent alcătuit din membri imparțiali și care beneficiază de garanții de independență“.

19.Or, dispozițiile art. 106^3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 acordă străinului împotriva căruia sa luat măsura interzicerii intrării în România dreptul de a contesta decizia administrativă în fața unei instanțe de judecată, respectiv a curții de apel - organ care întrunește pe deplin exigențele de independență și imparțialitate cerute de prevederile europene mai sus citate.

20.Așadar, caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de curtea de apel în această materie este în acord cu principiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la apărare, precum și cu reglementările europene în materie.

21.În continuare, având în vedere caracterul definitiv al deciziei pronunțate de curtea de apel în materia contestației formulate împotriva măsurii de interzicere pe teritoriul României, Curtea reține că acesteia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează contestația în anulare specială.

22.O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, și potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

23.În cazul contestației în anulare speciale, condiția de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, respectiv poate fi formulată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs. Obiectul contestației în anulare speciale este extins și la hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, prin alin. (3) al art. 503, care prevede că dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 din acest articol se aplică, în mod corespunzător, hotărârilor instanțelor de apel.

24.Așadar, Curtea observă că, prin art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat calea de atac extraordinară a contestației în anulare speciale numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute la art. 503 alin. (3), și pentru hotărârile instanței de apel, spre deosebire de calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, care are ca obiect hotărârile definitive. Curtea constată că această reglementare nu poate contraveni dispozițiilor constituționale invocate în susținerea excepției, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul stabilește condițiile de exercitare a căilor de atac.

25.Referitor la posibilitatea exercitării unei căi de atac, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

26.Totodată, invocarea prevederilor art. 21 din Constituție este lipsită de fundament, de vreme ce contestatorul a beneficiat de posibilitatea, valorificată în mod concret, de a se adresa unei instanțe naționale, în speță curtea de apel.

27.Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, constatând constituționalitatea acestora.

28.Curtea a reținut, la paragraful 13 al acestei decizii, referitor la contestația în anulare, că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. În Codul de procedură civilă din 1865, contestația în anulare era reglementată de art. 317-321, iar doctrina a distins între două categorii de contestații în anulare, calificate în funcție de tipul hotărârilor judecătorești și de motivele exercitării acestora, respectiv contestația în anulare obișnuită, de drept comun, și contestația în anulare specială, distincția păstrându-și valabilitatea și în ceea ce privește noua reglementare.

29.Referitor la contestația în anulare specială, Curtea a observat că, în prezent, aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, care prevede că „hotărârile instanțelor de recurs“ mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate, și anume atunci când: hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen și instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

30.Curtea a mai reținut că motivul contestației în anulare speciale - omisiunea cercetării unui motiv de casare - privește exclusiv hotărârile instanțelor de recurs, cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 din Cod.

31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.819/2/2016 al acestei instanțe și constată că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin