Decizie nr. 633 din 29 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transilana" - S.A. din Ghimbav în Dosarul nr. 3.200/197/2007 al Judecătoriei Braşov.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.200/197/2007, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transilana" - S.A. din Ghimbav.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin obligarea persoanelor juridice de drept privat de a înstrăina locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat unor chiriaşi, la preţuri modice, prevederile criticate aduc atingere dreptului de proprietate asupra patrimoniului societăţilor comerciale.

Pe de altă parte, legea nu prevede un termen în care persoanele îndreptăţite pot solicita încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele pe care le deţin în temeiul contractelor de închiriere, fapt ce este de natură a crea o stare de incertitudine sub acest aspect.

Mai mult, în condiţiile în care dispoziţiile criticate sunt aplicabile şi persoanelor care nu aveau calitatea de chiriaşi la momentul apariţiei legii, măsura de protecţie socială care a constituit temeiul reglementării nu se mai justifică. Astfel, respectivele persoane nu au contribuit direct sau indirect la construirea acelor locuinţe, împrejurare care le-ar fi îndreptăţit să solicite cumpărarea lor.

Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, care au următorul conţinut:

–Art. 1: "Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele care depăşesc suprafeţele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat locuinţele din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice şi bugetare de stat, precum şi cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea.

De asemenea, sunt exceptate locuinţele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcţii drept locuinţe pe durata exercitării funcţiei, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol.";

–Art. 7: "Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.

Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.

Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.

Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, art. 135 alin. (1) care consacră principiul liberei iniţiative economice, precum şi prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 564 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, sau prin Decizia nr. 252 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6 august 2004, constatând netemeinicia criticilor formulate.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că art. 1 din Legea nr. 85/1992 prevede o trecere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat, atribuirea terenurilor făcându-se integral sau proporţional cu cota-parte din dreptul de proprietate asupra construcţiei respective.

Referitor la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, Curtea a constatat că acestea consacră o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 şi art. 135 din Constituţie, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral. Dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, ci sunt în deplină concordanţă cu obligaţia constituţională a statului de a asigura "crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii", prevăzută prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.

Curtea a reţinut, în legătură cu invocarea încălcării art. 44 din Constituţie, precum şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.

Astfel, se consacră o normă de justiţie socială, chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic.

Ca atare, aceste dispoziţii sunt conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, republicată, precum şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum a statuat Curtea Constituţională - o obligaţie în rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării.

Curtea a constatat că textele de lege criticate nu prevăd o expropriere şi nici o naţionalizare sau orice altă măsură de trecere silită în proprietatea publică, ci o transmitere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat, nefiind încălcate prevederile art. 44 alin. (3) şi (4) din Constituţie.

Nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că textul de lege criticat ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (5), referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private, nu poate fi reţinută, întrucât, chiar dacă dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legală a exerciţiului dreptului de proprietate al unităţilor economice sau al societăţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o atare limitare este conformă prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, fiind justificată din punct de vedere juridic, social şi moral.

Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

De altfel, Curtea observă că autorul excepţiei critică şi aspecte privind preţul de vânzare al locuinţelor, nereglementarea unui termen în cadrul căruia chiriaşii să poată solicita încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, precum şi lipsa de diligenţă a legiuitorului român cu privire la reglementarea tuturor situaţiilor de fapt ce pot să apară în practică. Or, acestea nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de opţiune legislativă. Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Transilana" - S.A. din Ghimbav în Dosarul nr. 3.200/197/2007 al Judecătoriei Braşov.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu